Un şofer mirosind a alcool s-a dus la poliţie să reclame o tamponare

Un bărbat din Vatra Dornei s-a prezentat la poliţie pentru a reclama o tamponare în trafic, iar poliţiştii au observat că şoferul mirosea a alcool.


Marţi, la ora 14.10, la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei s-a prezentat Sorinel M., de 44 de ani, din localitate, care a declarat că în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihail Eminescu, din Vatra Dornei, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest.

„Cel în cauză a refuzat să se supună testării, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge”, se precizează în comunicatul poliţiei.




Vatra Dornei va găzdui etape de Cupă Mondială la seniori şi juniori

Între 17 şi 19 februarie 2014, la Vatra Dornei se va desfăşura pe pârtia „Bucovina” cea de-a şaptea etapă, finală, a Cupei Mondiale de seniori la sanie pe pistă naturală, iar de pe 21 până pe 23 februarie, aceeaşi pârtie va găzdui ediţia a noua a Campionatului Mondial de Juniori.


Profesorul Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi şeful comitetului de organizare a ultimei etape a Cupei Mondiale la sanie pe pistă naturală, s-a declarat încrezător în reuşita competiţiei.

„Succesul ediţiei de anul trecut a Cupei Mondiale organizate la Vatra Dornei ne-a ajutat să obţinem organizarea finalei Cupei Mondiale de seniori şi anul acesta. Federaţia Internaţională de Sanie ne-a acordat organizarea ultimei etape a Cupei Mondiale de seniori şi organizarea Campionatului Mondial de Juniori la Vatra Dornei. Va fi o săptămână concentrată, de mari competiţii, din 16 până în 23 februarie. Ne concentrăm toate eforturile spre acest obiectiv foarte important. Anul trecut au participat sanieri din 12 ţări , anul acesta vor veni sportivii americani şi cei din Noua Zeelandă”, a spus Octavian Pungovschi.

Pe 16 februarie, imediat cum se termină a XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, Rusia, cea mai mare mare parte din oficialii Federaţiei Internaţionale de Sanie, sportivii, antrenorii şi echipele tehnice vor sosi la Vatra Dornei. Din cei cinci membri ai stafului Federaţiei Internaţionale de Sanie patru au fost la Vatra Dornei anul trecut şi probabil vor veni şi în acest an.

„Anul acesta încercăm ca la Campionatul Mondial de juniori să obţinem rezultate deosebite, nu doar să participăm. Vrem să profităm că avem pârtia de sanie naturală, putem să ne pregătim pe ea şi să ne creem din aceasta un avantaj. Ne străduim ca pârtia să fie în condiţii foarte bune pentru pregătirea sportivilor noştri dar mai ales pentru competiţiile care vor urma în luna februarie, unde vrem să obţinem un rezultat deosebit. Având în vedere că temperaturile sunt corespunzătoare pentru amenajarea pistei de sanie, cărăm zăpada făcută cu tunurile astfel încât să facem pârtia din timp. Vrem să avem timp să ne pregătim, să avem un avantaj pentru că suntem gazde. Avem, speranţe la un loc în primii şase de la Anişoara Hutopilă şi la un loc bun în clasament la nivel de echipă”, a precizat Octavian Pungovschi.

Deşi a nins puţin la Vatra Dornei, pârtia este îngheţată pe toată suprafaţa dar stratul de gheaţă este insuficient. Organizatorii dorneni speră să mai ningă şi să îi ajute şi temperaturile.




Vatra Dornei, staţiunea cea mai căutată în perioada Revelionului

Vatra Dornei a fost una dintre cele mai căutate staţiuni turistice din România în perioada Revelionului. Mii de oameni au ales să-şi petreacă noaptea dintre ani în acest oraş al judeţului Suceava, mulţi dintre ei atraşi şi de faptul că se putea schia, iar zăpada aşternută acum câteva săptămâni şi care s-a menţinut destul de bine crea atmosfera specifică sezonului de iarnă.


Hotelierii s-au văzut puşi în situaţia de a refuza multe cereri venite pe ultima sută de metri, iar aglomeraţia din perioada 30 decembrie 2013 – 2 ianuarie 2014 s-a prelungit până ieri, când majoritatea turiştilor au plecat spre propriile case pentru a reveni de astăzi la locurile de muncă.

Principala atracţie de la Vatra Dornei s-a dovedit a fi pârtia de schi. Începători sau experimentaţi, turiştii au luat cu asalt pârtiile funcţionale pe timp de zi, în timp ce noaptea tunurile de zăpadă şi-au făcut datoria şi au refăcut stratul de zăpadă.
Şi telescaunul a funcţionat la Vatra Dornei, iar clienţii s-au înghesuit să urce în vârf, unde au putut opta şi pentru alte distracţii. O plimbare cu sania trasă de cai a costat 5 lei de persoană, în timp ce pentru o scurtă cursă cu calul sau poneiul proprietarii animalelor cereau câte 10 lei.

Tot la capătul telescaunului se putea opta pentru tubing („sănii” din cauciuc care merg pe o anumită rută) sau pur şi simplu pentru un moment de linişte şi relaxare în timp ce era admirat peisajul de la înălţime.

Pentru turiştii prezenţi în Vatra Dornei, municipalitatea a organizat un spectacol în faţa primăriei şi un joc de artificii la miezul nopţii. Focuri de artificii au avut loc şi la alte pensiuni şi hoteluri care au organizat Revelionul, iar după ce oamenii şi-au urat să aibă parte de un an nou cât mai bun, distracţia s-a mutat în interior, mai ales că frigul de peste noapte, aproximativ minus 7 grade Celsius, nu era tocmai îmbietor pentru turişti.




Menajeră acuzată de furt, la o cabană

Vineri, la ora 08.30, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la faptul că unei persoane i-a fost sustrasă o sumă de bani.


Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în perioada 30 decembrie – 3 ianuarie, într-o cameră a unei cabane s-a cazat Cristina M., de 33 ani, din municipiul Botoşani, împreună cu soțul ei și cei 2 copii, iar joi, 2 ianuarie, în jurul orei 11.00, partea vătămată a sesizat dispariția a 150 euro din geanta aflată în cameră.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspectă de comiterea furtului este Lăcrămioara G., de 47 ani, din comuna Iacobeni, angajată a cabanei, prejudiciul fiind recuperat și predat părții vătămate.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.




La Vatra Dornei se schiază

Pe pârtiile Veveriţa, Parc şi Dealul Negru din Vatra Dornei se schiază şi la acest final de săptămână.


Norocul administratorilor este că reuşesc să producă noaptea zăpadă artificială, atunci când temperaturile atmosferice sunt mai scăzute.

Chiar şi aşa, calitatea zăpezii nu este excelentă, pe unele porţiuni ajungându-se la pământ, dar oricum, este mai mult decât nimic – celelalte părtii din judeţ ( Gura Humorului, Mălini, Cârlibaba, Şarul Dornei ) sunt impracticabile.

În acest sezon, 9 schiori care au coborât pe părtiile dornene au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unor căzături.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei