La Vatra Dornei au început Serbările Zăpezii 2012

Dornenii şi turiştii care ajung zona Dornelor sunt invitaţi şi anul acesta să participe în fiecare weekend, până pe 12 februarie, la Serbările Zăpezii din staţiunea Vatra Dornei. Pentru ca distracţia să fie asigurată, ei vor avea parte de muzică pentru toate gusturile, de la muzică uşoară, la muzică rock şi populară, dar şi foarte multe concursuri specifice iernii.

Primul weekend a atras mii de spectatori şi iubitori ai sporturilor de iarnă

Startul distracţiei a fost dat vineri, 27 ianuarie, la ora 19,00 când au urcat pe scenă cei doi membri ai trupei sucevene Intensiv. După prima piesă introductivă, publicul a fost invitat mai aproape de scenă, pentru ca, mai apoi, melodiile de club printre care s-au numărat “Until the sun will rise”, “Love” sau “Amintirea noastră”, să încălzească atmosfera. După trupa Intensiv, pe scenă a urcat un alt sucevean, Dj Savy, care a oferit o oră de muzică de progressive trance, tech trance, uplifting trance.

„Muzică din suflet” cu Odyssey

Spectacolul de sâmbătă a fost deschis, la fel ca şi cel de vineri, de sucevenii de la Intensiv, după care pe scenă a urcat una din cele mai cunoscute trupe din Suceava, dacă nu chiar cea mai cunoscută, Odyssey, care a prezentat un spectacol cu “muzică din suflet”, piesele folk - rock încântând publicul prezent. Formaţia Odyssey a luat fiinţă în 1996, la iniţiativa lui Cristian Rangu şi a lui Laurenţiu Paicu, cu ocazia participării la festivalul de muzică folk “Chitara de Argint” de la Reghin, de atunci, grupul trecând prin mai multe schimbări de componenţă şi stil.

Cristi Rangu - voce, chitară, Relu Calcea – chitară, Ciprian Bârsă – bass şi Lucian Andraşcu – tobe au reuşit să creeze o atmosferă incendiară în rândul iubitorilor de rock. Publicul a fredonat mai toate piesele cântate, fie că au fost melodiile proprii ale trupei, de pe albumele „Piatra de hotar” şi “Povestitorul” sau au fost preluări de la formaţii româneşti şi străine. Melodiile lansate în anii ‘70 – ‘80 de Phoenix au avut un real succes, publicul aplaudând încă de la prima notă muzicală auzită.

DJ Rynno şi Sylvia au încălzit atmosfera

DJ Rynno şi Sylvia sunt deja cunoscuţi dornenilor pentru show-ul incendiar de la Serbările Zăpezii de acum doi ani, astfel că doar simplul anunţ al prezentatorului Doru Bighiu privind urcarea celor doi pe scenă a stârnit aplauze îndelungate.

Sylvia a cântat sâmbătă seara, la Vatra Dornei, alături de Dj Rynno şi de cele două dansatoare, Didi şi Coco, hituri mai noi sau piese mai vechi, remixate, cum ar fi "Feel", "Save Me", "Fantasy Of Love", „Feel In Love” sau mai noul “Work it“ alături de piese inspirate din repertoriul popular şi una din cel ţigănesc. Cei doi artişti au dedicat melodiile interpretate tuturor celor prezenţi la Vatra Dornei. Au fost şi piese dedicate pentru ţuica fiartă şi pentru vinul fiert care se găseau din belşug la intrarea în Parcul staţiunii dinspre pârtie, dar şi pentru solistul dornean Michael Star.

O revenire după trei ani

După DJ Rynno şi Sylvia, pe scenă au urcat membrii trupei Impact. Impact a luat fiinţă în anul 1998, fiind formată din Rareş Timiş şi Cristina Haios. De-a lungul timpului, cei doi au încercat să surprindă prin muzică, prezenţă şi spontaneitate, ţinând pasul cu modelele internaţionale şi adaptându-se întotdeauna la noi schimbări şi provocări. După trei ani de pauză, trupa Impact a revenit oficial în industria muzicală tot într-o formulă de doi: Cristina şi Mayer.

Pe lângă melodiile proprii de pe albumul "Back To Music", album care a marcat revenirea formaţiei în zona muzicii de club, trupa Impact a cântat şi câteva cover-uri din repertoriul internaţional. Pentru a înfrunta gerul, Mayer le-a spus spectatorilor că „Impact este soarele şi îi va încălzi în această seară”, motiv pentru care Cristina, Mayer şi cele două dansatoare şi-au pus ochelari de soare. Cei doi au interpretat piese în limba română şi în limba engleză, piese cum ar fi "Love or I die”, “Today”, “Like A Child” sau “Believer” , încălzind la propriu publicul dornic de dans, peste 4.000 de spectatori cântând împreună cu artiştii.

Concursuri cu premii

Tot în cadrul spectacolului de sâmbătă seara au fost premiaţi cei mai buni schiori de la concursurile organizate sâmbătă pe pârtia „Veveriţa”. Concursurile de schi s-au desfăşurat pe diferite categorii de vârstă, gradul de dificultate crescând direct proporţional cu vârsta. Au fost premiaţi 30 de schiori, ocupanţii locului I primind 60 de lei, cei ai locului II, 40 de lei, iar cei de pe locul III, 20 de lei. Au fost acordate şi două premii speciale pentru cei mai mici schiori, Petra Grigoraş la fete şi George Forfotă la băieţi, dar şi premii de consolare constând în cartele telefonice.

Un alt concurs care a avut „priză” la public a fost cel „de cântat”. Copii talentaţi din Vatra Dornei, dar şi din alte localităţi din judeţ sau din ţară au urcat pe scenă pentru a interpreta melodii populare, disco sau hause, cei mai buni fiind răsplătiţi cu premii în bani sau consolaţi, cu cartele pentru telefonul mobil.
Seara s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.

O zi dedicată folclorului

Duminică, 29 ianuarie, începând cu ora 15,00 pe scena de la baza pârtiei Parc au evoluat Ansamblul „Cetina Călimaniului” Şaru Dornei, Ansamblul Folcloric “Dorna Dorului”, Adriana Bucevschi, şi Nicoleta Hafiuc.


Evenimentul organizat de Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei prin Proiectul „Promovarea produsului turistic în Ţara Dornelor” finanţat prin Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013, va continua până pe 12 februarie, capetele de afiş pentru al doilea weekend fiind DJ Savy, Datina, Taxi, trupa Elle, Balada din Bistriţa şi Pamfil Roată. În al treilea weekend, pe scena din Vatra Dornei vor urca, alături de CRBL, Rekord şi Crush & Alexandra Ungureanu.




USL se rupe la Vatra Dornei ... Pe cine preferi, Moraru sau Ioja ? - SONDAJ

Uniunea Social Liberală nu funcţionează în Vatra Dornei, acolo unde între PNL şi PSD au început deja disputele pe tema desemnării viitorului candidat comun pentru primăria acestui municipiu.

În cursul zilei de sâmbătă, la Vatra Dornei a avut o întâlnire între liderii PNL şi PSD Suceava, Alexandru Băişanu, respectiv Cătălin Nechifor, principalul subiect fiind desemnarea candidatului USL pentru primărie. Pe de o parte, liberalii l-au susţinut pe actualul primar, Ioan Moraru, iar pe de altă parte, social-democraţii vor ca viitorul candidat USL să fie omul de afaceri Cezar Ioja.

În cele din urmă, se pare că discuţiile nu au ajuns la nici un rezultat, liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu, anunţând că nu este dispus să renunţe la candidatura lui Ioan Moraru pentru funcţia de primar al municipiului Vatra Dornei. „PNL îl va avea candidat pe Ioan Moraru. Şi le-am transmis această chestiune şi colegilor de alianţă”, a declarat Alexandru Băişanu.

El a spus că în momentul de faţă nu se poate spune dacă Ioan Moraru va fi candidatul USL pentru Primăria Vatra Dornei, în condiţiile în care PSD îl susţine în continuare pe Cezar Ioja.
Alexandru Băişanu a mai spus că situaţia de la Vatra Dornei va fi discutată la nivel naţional, în cadrul USL. „Consider că trebuie o discuţie la nivel naţional, pentru că trebuie să lămurim această problemă”, a subliniat Băişanu.

Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, nu a putut fi contactat in cursul zilei de duminică pentru a comenta afirmaţiile lui Alexandru Băişanu.

Ce parere aveti in legatura cu acest subiect ? Va invitam sa votati !





Serbarile Zapezii Vatra Dornei 2012 ~ 27 Ianuarie - 12 Februarie 2012 ~ PROGRAM COMPLET MANIFESTARI


Serbările Zăpezii 2012 Vatra Dornei debuteaza pe 27 ianuarie şi se vor derula pe parcursul a trei week-end-uri consecutive pana pe 12 Februarie 2012.

Manifestările vor cuprinde concursuri de schi dotate cu premii, focuri de artificii şi mai multe concerte desfasurate in fiecare vineri, sambata si duminica.

Serbările Zăpezii, susţinute prin „Promovarea produsului turistic în Ţara Dornelor”

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, a declarat: „Ne-a fost greu să stabilim perioada de desfăşurare, pentru că a fost o iarnă destul de apatică până după Bobotează. O parte din banii pentru manifestările din aceste trei weekenduri sunt asiguraţi prin Proiectul "Promovarea produsului turistic în Ţara Dornelor", finanţat prin Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013. Alături de această finanţare vor veni şi alţi sponsori, printr-un aport financiar la desfăşurarea concursurilor din această perioadă. Intenţionăm să prelungim al treilea weekend până pe data de 14 februarie, chiar dacă este o zi de marţi, să sărbătorim Ziua îndrăgostiţilor. După aceste serbări vor urma alte concursuri, care nu sunt organizate de primărie, dar pe care noi le sprijinim sub diferite forme. Perioada Serbărilor se suprapune cu vacanţa studenţească, dacă vom avea şi o temperatură bună şi zăpadă naturală pe lângă cea artificială, astfel încât toate cele trei pârtii să fie practicabile, atunci Serbările Zăpezii de la Vatra Dornei vor fi reuşite din toate punctele de vedere”.

In cele ce urmeaza va prezentam programul complet al manifestarilor. Mentionam ca in cadrul acestuia mai pot aparea unele mici modificari.








UPDATE 27.01.2012: Pe data de 11.02.2012, in loc de Play&Win va concerta CRBL !


UPDATE 02.02.2012: Usoara modificare program Weekend 2 - Vineri va performa si DJ Michael Star, Sambata va concerta si ANYA, Duminica vor completa programul Ansamblele Stroiesti si Florile Bucovinei si Marius Zgaianu


UPDATE 09.02.2012: Usoara modificare program Weekend 3 - Sambata vor concerta DJ Michael Star, Crush & Alexandra Ungureanu si CRBL, iar Duminica vor completa programul Ansamblul Balada din Bistrita si Cristian Pomohaci

Vom reveni cu alte detalii sau modificari in cazul in care vor aparea !

Va dorim distractie placuta !




Primarul din Vatra Dornei, absent nemotivat de la întâlnirea pe care i-au dat-o aleşii locali

După mai bine de o săptămână de când sediul Primăriei Vatra Dornei a fost debranşat de la reţeaua de alimentare cu energie electrică, aleşii locali au decis să-l ia la întrebări pe edilul Ioan Moraru.

În acest sens, viceprimarul Mircea Rusu şi un grup de zece consilieri au convocat pentru ieri o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, la care l-au invitat şi pe actualul primar, dar şi pe directorul economic al instituţiei. Dacă ultimul a onorat invitaţia, nu acelaşi lucru se poate spune despre Ioan Moraru, care a lipsit nemotivat de la şedinţă.

Viceprimarul Mircea Rusu a explicat şi ce au dorit aleşii locali să afle de la omul care conduce administraţia dorneană. „Am încercat să avem o dezbatere pe larg pe anumite subiecte extrem de presante ale municipiului Vatra Dornei. Principalul subiect a fost acela al debranşării de la reţeaua de energie, situaţia jenantă şi care se repetă deja de opt zile. Faptul că domnul primar nu a fost prezent la şedinţă ne-a determinat să luăm decizia să reluăm aceste discuţii cu ocazia primei şedinţe de Consiliu Local, programată pe 3 februarie”, a precizat Mircea Rusu.

Primăria Vatra Dornei, datoare faţă de E.ON cu 580.000 de lei

În lipsa primarului, participanţii la şedinţa de Consiliu Local de ieri au dorit să afle mai multe informaţii de la directorul economic al instituţiei. Datele oferite nu au fost în măsură să-i lămurească pe aleşii locali cum s-a ajuns la debranşarea Primăriei Vatra Dornei de la reţeaua de alimentare cu energie electrică.

Administraţia dorneană a rămas în beznă joia trecută, din cauza unor datorii de peste 580.000 de lei. „Primăria Vatra Dornei a acumulat datorii restante de peste 580.000 de lei faţă de E.ON Energie România începând din luna martie 2009, ca urmare a neachitării contravalorii energiei electrice consumate şi a întârzierilor la plata facturilor. Deoarece obligaţiile de plată asumate de Primăria Vatra Dornei prin contractul de furnizare a energiei electrice şi convenţiile încheiate cu societatea noastră nu au fost îndeplinite, E.ON Energie România a fost nevoită să sisteze astăzi, 19 ianuarie, furnizarea energiei electrice către acest consumator”, au comunicat reprezentanţii E.ON Energie România. De pe 19 ianuarie şi până astăzi dimineaţă situaţia a rămas neschimbată.

Posibilă incompatibilitate a consilierului personal al lui Moraru

Un alt subiect care a făcut obiectul discuţiilor din cadrul şedinţei de ieri a consilierilor dorneni a fost posibila incompatibilitate a lui Petrică Alexievici, consilierul personal al primarului Ioan Moraru.

„Am cerut un punct de vedere autorizat din partea secretarului Primăriei Vatra Dornei despre cumulul de funcţii deţinut de domnul Alexievici, respectiv de consilier local şi consilier personal al domnului primar. De asemenea, am decis să transmitem o adresă şi la Prefectura Suceava, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, pentru a primit lămuriri pe această temă”, a mai menţionat Mircea Rusu.


Ioan Moraru l-a numit consilier personal pe Petrică Alexievici, începând cu 1 noiembrie, cumulând astfel această funcţie cu cea de consilier local, ambele plătite din bani publici.




La Vatra Dornei, "baiatul ala cu chelie" din PSD arunca in aer USL. Cine va fi candidatul USL: Moraru sau Ioja ? - VIDEO

În timp ce la Suceava PNL nu reuşeşte să îşi anunţe candidatul candidatul pentru primărie, la Vatra Dornei liberalii duc un război surd cu colegii de alianţă politică, cei din PNL, încercând să îl impună în lupta pentru primărie pe actualul primar PNL, Ioan Moraru.

Preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a recunoscut, joi, că există mai multe localităţi în judeţ unde sunt „dificultăţi” privind desemnarea candidaţilor USL pentru funcţia de primar, după ce preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că la Vatra Dornei este o luptă în USL pentru candidaturi.

Alexandru Băişanu a declarat joi dimineaţă, într-o conferinţă de presă, că la Vatra Dornei este o problemă „complicată” pentru că există o luptă în cadrul USL pentru candidatura la funcţia de primar, iar liberalii îl susţin pe actualul primar PNL, Ioan Moraru, care este însă atacat, de secretarul zonal al PSD, Cezar Ioja, pe care l-a numit „un domn chel” şi care vrea el să fie candidatul USL pentru funcţia de primar.

„La PDL nu există contracandidat, iar primarul Moraru se luptă cu un domn chel din PSD”, a explicat Băişanu care a adăugat că la Vatra Dornei, actualul primar a făcut multe lucruri bune pentru oraş, deşi nu a avut susţinere financiară din partea Guvernului sau Consiliului Judeţean Suceava.

El a arătat că este normal ca Ioan Moraru să se apere în urma atacurilor din partea lui Ioja, fost membru PNL care a trecut la PSD si care a venit la PNL după ce în prealabil activase la PRM.

„Cât timp PSD îl atacă pe faţă pe Moraru pentru că băiatul ăla cu chelie de la PSD vrea să candideze la Primărie în locul său, mi se pare normal să se apere”, a mai declarat preşedintele PNL Suceava care a precizat că la finele săptămânii USL se va întruni la Vatra Dornei pentru a lămuri chestiunile legate de candidatură.

El a mai spus că dacă vor exista localităţi în judeţ unde PNL sau PSD vor merge cu candidaţi proprii aceasta nu înseamnă că USL nu funcţionează sau nu există coeziune.

„Nu contează cât de lung ai părul, important e cum gândeşti”, e replica liderului PSD

Într-o altă conferinţă de presă, preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a recunoscut că există mai multe localităţi din judeţ unde sunt disensiuni privind desemnarea candidaţilor, dar crede că prin dialog acestea se vor soluţiona, astfel încât USL să obţină rezultate foarte bune în alegeri.

„Nu sunt multe localităţi unde mai avem de stabilit candidaţii. Acolo unde este nevoie, vom face sondaj de opinie şi vom găsi cea mai bună soluţie. Nu cred în decizii impuse de la centru, ci cred în dialog”, a mai spus Cătălin Nechifor.

Liderul PSD a menţionat că in conformitate cu agenda politică a PSD, în următoarele două săptămâni, vor fi stabiliţi toţi candidaţii pentru alegerile locale şi crede că în majoritatea localităţilor vor fi candidaturi comune ale partidelor care formează USL.

„Vom avea o discuţie cu PNL şi sigur vom găsi soluţii la problemele ce apar. Există şi dificultăţi, dar este normal şi le vom rezolva”, a declarat deputatul sucevean.

În ceea ce priveşte situaţia de la Vatra Dornei, el a arătat că în PSD are colegi cu păr şi fără păr, dar nu crede că asta încurcă pe cineva. „Nu contează cât de lung ai părul, important e cum gândeşti”, a ţinut să sublinieze Cătălin Nechifor, care a făcut apel la calm şi diplomaţie pentru rezolvarea situaţiei tensionate de la Vatra Dornei din cadrul Uniunii Social Liberale.

Pentru alegerile locale din 2012, USL Suceava a stabilit doar candidatul la funcţia de preşedinte al CJ Suceava, acesta fiind Cătălin Nechifor, iar PNL urmează să stabilească persoana care va candida din partea partidului la funcţia de primar al municipiului, printre nominalizaţi fiind preşedintele organizaţiei, Alexandru Băişanu, fostul prefect de Suceava Ovidiu Doroftei, fostul consilier de conturi al Curţii de Conturi a României, Mihai Sandu Capră sau vicepreşedinţii organizaţiei Ilie Niţă şi Brânduşel Nichitean.










VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei