Iarna le-a dat batai de cap soferilor in pasul Mestecanis - VIDEO

Iarna le-a dat batai de cap azi noapte soferilor care au mers prin pasul Mestecanis din judetul Suceava. Cei drept, cu putin. "ajutor" din partea drumarilor, care n-au intervenit la timp. Nici macar masinile care aveau lanturi de iarna n-au putut sa inainteze.







Dosare penale şi amenzi, după un control silvic, în zona Vatra Dornei

Poliţiştii din Vatra Dornei au fost angrenaţi, miercuri, într-o acţiune de control pe linie silvică, după verificări în trafic, la unităţi de debitare a lemnului şi în fondul forestier fiind aplicare şase amenzi şi întocmite două dosare penale.

La capitolul infracţiuni, într-un caz s-a întocmit dosar penal pentru tăiere fără drept de arbori, iar în altul pentru furt de arbori. În privinţa amenzilor, şase la legislaţia în domeniul silvic, în valoare de 12.000 de lei, acestea au fost aplicate pentru transport ilicit de material lemnos ori pentru nereguli în evidenţele unităţilor de debitare.

Poliţia dă ca exemplu două cazuri. A fost identificat Ionel R., din municipiul Vatra Dornei, care a tăiat fără drept şi sustras şapte arbori specia molid din fondul forestier proprietatea Primăriei Poiana Stampei, administrată de Ocolul Silvic Dorna. Lemnul tăiat are un volum de 4,7 mc, valoarea sa fiind de 525 de lei.

De asemenea, pe DN 17, în Dorna Candrenilor, a fost oprită în trafic o autoutilitară condusă de Leon M., din Coşna, care transporta cantitatea de 15,65 mc lemn rotund răşinoase fără a avea documente de transport şi provenienţă pentru materialul lemnos transportat.

Lemnul, cu o valoare de 2.340 de lei, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Dorna, şoferul fiind amendat cu 2.000 de lei, în baza Legii 171/2010, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.



Elevi dorneni pe podium, la Festivalul Naţional al Sporturilor de Iarnă de la Băişoara

Echipajul de schi de la Clubul Copiilor şi Elevilor Vatra Dornei a participat în perioada 17-20 februarie 2011, la Festivalul Naţional al Sporturilor de Iarnă „Serbările Zăpezii”, ediţia a X-a, la Băişoara, manifestare cultural-sportivă care se adresează tinerilor şi copiilor din palatele şi cluburile copiilor din întreaga ţară.

La competiţia, organizată de MECTS şi Palatul Copiilor Cluj-Napoca, au participat elevi din 14 judeţe.

În urma probelor impuse de schi, echipajul de la CCE Vatra Dornei, format din elevii Ioana Denisa Gontariu, Lucian Creţu, Ana Maria Iacoban şi Andrei Florin Tudosă, s-a clasat pe locul III, deloc de neglijat, având în vedere numărul de echipaje intrate în concurs.

Tot în acest sezon, între 25-29 ianuarie 2011, elevii Ana Maria Iacoban, Andrei Florin Tudosă, Adina Pogoreanu şi Ilie Iulian Luca au participat la cea de-a III-a ediţie Festivalul Naţional al Sporturilor de iarnă „Trofeul Gerar” desfăşurat la Întorsura Buzăului, unde au obţinut locul III.

Pe lângă probele specifice de schi, echipajul dornean a avut de pregătit şi un moment artistic şi jocuri de cabană.



Comercianţii de cannabis din Vatra Dornei rămân după gratii

Curtea de Apel Suceava a respins ieri recursurile înaintate de tinerii din Vatra Dornei arestaţi la sfârşitul săptămânii trecute pentru că vindeau droguri. Magistraţii au ascultat apărările celor trei şi ale avocaţilor acestora, iar la scurt timp după finalizarea şedinţei au decis că nu sunt motive pentru a-i pune în libertate pe tineri. Aşa se face că Dragoş Andrei P., de 30 de ani, Samuel A., de 21 de ani, ambii din Vatra Dornei, şi Mirel Alexandru M., de 20 de ani, din Neagra Şarului, vor sta în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava şi următoarele trei săptămâni.

Cei trei au fost arestaţi joia trecută, după ce oamenii legii i-au prins în flagrant în timp ce încercau să vândă 200 de grame de cannabis. Drogurile fuseseră aduse de Mirel Alexandru M. din Spania, împachetate în 30 de pliculeţe. Imediat ce a ajuns acasă, tânărul a cooptat câţiva amici cu scopul de a găsi cumpărător pentru marfă.

Cele 200 de grame de cannabis au ajuns la Samuel A. şi Dragoş P., iar după mai multe demersuri au reuşit să găsească „un client”. Acesta s-a arătat dispus să cumpere toată marfa şi a negociat suma de 1.000 de euro pentru cele 200 de grame de droguri. Spre surpriza tinerilor, „clientul” era un poliţist sub acoperire, iar în momentul în care se efectua tranzacţia, în loc de banii visaţi, cei doi s-au trezit cu o armată de poliţişti în jurul lor, posesorul drogurilor, Mirel Alexandru M., fiind prins şi el câteva minute mai târziu.

Ancheta îi mai vizează pe alţi doi tineri, unul implicat în reţelele care se ocupă cu astfel de tranzacţii şi o fată care era consumatoare de cannabis. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava au decis că nu este cazul să-i reţină pe aceştia, motiv pentru care, după audieri, tinerii au plecat acasă.



CSI Vatra Dornei a luat spuma naţionalelor de sanie de la Cârlibaba

Timp de cinci zile, comuna Cârlibaba a fost, în premieră, gazda Campionatului Naţional de Sanie, aceasta fiind cea de-a doua ediţie organizată vreodată în România, după ce anul trecut acest concurs a avut loc la Vatra Dornei. În acest an din cauza lipsei unei surse de apă, Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei a ales ca locaţie comuna Cârlibaba, acolo unde există o apă curgătoare şi condiţii naturale excepţionale pentru construirea pârtiei naturale, pe un versant ascuns razelor soarelui. Timp de 25 de zile, oficialii de la CSI Vatra Dornei au muncit din greu alături de oamenii din comună, reuşind în final să amenajeze o pistă de concurs pe o lungime de 620 de metri, cu mantinele pe ambele părţi, aşa cum prevăd regulamentele internaţionale. Mai mult, după succesul organizării acestui campionat, gazdele de la primăria Cârlibaba au promis oficialilor Federaţiei Române de Bob şi Sanie că vor face toate eforturile pentru amenajarea unei piste conform normelor Federaţiei Internaţionale de Sanie, până în luna iunie, astfel încât la următor congres al forului internaţional să se ceară dreptul de organizare în sezonul următor, a unei etape de Cupă Mondială. Pista de concurs s-a dovedit foarte bine construită, astfel că în ciuda faptului că în competiţie au participat şi sportivi începători, nu au existat accidentări.

„M-a surprins total participarea entuziastă a locuitorilor din comună, mai ales ca au fost zile lucrătoare şi nu de weekend. Au fost peste trei sute de oameni care într-un spaţiu destul de strâmt au făcut o atmosferă ca la fotbal, ceea ce nu am prea văzut în Italia la etapa de cupă mondială. Condiţiile naturale sunt excepţionale, cu un versant foarte ascuns soarelui şi cu apă curgătoare pe întregul traseu. Vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Sanie, domnul Alfred Jud ne-a sunat în timpul competiţiilor şi a promis că se va deplasa personal în România pentru a se asigura că pista va fi omologabilă în timp util pentru etapa de cupă mondială pe care intenţionăm să o organizăm aici în sezonul viitor”, a declarat directorul CSI Vatra Dornei, Octavian Pungovschi. Acesta a mulţumit federaţiei internaţionale pentru că a pus la dispoziţia organizatorilor, opt sănii de concurs, inclusiv cea pentru dublu, cu care în urmă cu două săptămâni, sportivul dornean Bogdan Moroşan, de la CSI, împreună cu copilot Alex Vâlcan a reuşit un excepţional loc 6 la Campionatul European de juniori.

Dornenii au luat cinci din cele şapte titluri naţionale puse în joc

La această ediţie a naţionalelor de sanie au fost prezenţi sportivi din toată ţara, juniori şi seniori de la şapte cluburi, mai exact CSI Vatra Dornei, CSO Sinaia, CSŞ Topliţa, CSU Piteşti, CSŞ Sinaia, CSŞ Petroşani şi CS Muscelul Câmpulung. Sportivii dorneni au avut o comportare foarte bună în competiţie, reuşind să câştige nouă medalii, din care cinci titluri de campion al României din cele şapte puse la bătaie. În concursul individual, la juniori, Bogdan Moroşan a reuşit să câştige aurul, în timp ce colegele sale, Irina Moroşan şi Ştefania Coubis au terminat pe prima, respectiv a doua poziţie a podiumului la junioare. Tot la individual, dar la seniori, Adrian Filimon a câştigat medalia de aur, fiind urmat pe locul doi de colegul său, campionul de la juniori, Bogdan Moroşan. La feminin, medaliata cu aur de la junioare a făcut o cursă foarte bună şi s-a mai ales cu o medalie, de această dată de argint. Dornenii au câştigat aurul şi în competiţia de dublu la juniori, prin echipa formată din Bogdan Moroşan şi Marius Balan, cuplu ce s-a impus şi în concursul de dublu de la seniori, acolo unde argintul a revenit tot clubului CSI Vatra Dornei, prin Adrian Filimon şi Ştefania Coubis, formulă inedită pentru România cu un băiat şi o fată, prezentă şi la nivel mondial, folosită deoarece copilotul e indicat să fie mai mic şi mai uşor decât pilotul.

În concursul pe echipe, CSI Vatra Dornei a terminat pe locul trei, după CSO Sinaia şi CSŞŞ Topliţa. La începutul lunii viitoare, pe 6 martie, pe pista de la Cârlibaba va avea loc campionatul judeţean de sanie.



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei