A murit în chinuri după ce a băut acid sulfuric

O femeie în vârstă de 56 de ani din localitatea Şaru Dornei a murit în chinuri groaznice după ce, miercuri seara, a băut aproximativ 100 ml de acid sulfuric.

Valerica Ferariu a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ion cel Nou”, fiind ulterior internată în stare critică în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”, medicul urgentist Tiberiu Brădăţan, ne-a declarat că, la doar două ore de la internarea în spital, pacienta a decedat. „Victima a fost transportată la spital cu o ambulanţă. Medicii de pe ambulanţă au adus la spital inclusiv recipientul din care se presupune că victima ar fi băut acidul sulfuric”, ne-a spus Tiberiu Brădăţan.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, Gabriel Panţîru, ne-a declarat că femeia a băut acidul sulfuric pe fondul unor certuri cu soţul ei.

SURSA: CraiNou.ro

Blocaţi în telescaunul de la Vatra Dornei aproape trei ore

Plimbarea cu telescaunul din Vatra Dornei s-a dovedit o aventură periculoasă pentru 43 de adulţi şi copii. Aceştia au rămas astăzi blocaţi la înălţime şi au ajuns în siguranţă la sol abia după aproape trei ore.

Alarma s-a dat în jurul orei 16.00, când echipele Salvamont Vatra Dornei şi reprezentanţii ISU Vatra Dornei au fost alertate. Până să ceară ajutorul, reprezentanţii firmei care asigură transportul cu telescaunul au încercat mai bine de jumătate de oră să repornească instalaţia. Pentru că noaptea se apropia ameninţător, s-a apelat la ajutoare specializate. Munca salvatorilor a durat până după ora 18.00, când ultima persoană a fost coborâtă în siguranţă din telescaun.

„A fost o muncă dificilă şi asta pentru că Salvamont Vatra Dornei nu are echipament specific pentru astfel de operaţiuni. S-a lucrat în mai multe echipe, iar persoanele aduse la sol au coborât pe jos până în staţiune”, a explicat Petrică Ariciuc, şeful Salvamont Vatra Dornei.

Acesta a precizat că este prima operaţiune de acest gen la care salvamontiştii participă şi că nu ştie ca în ultima perioadă să se mai fi înregistrat evenimente asemănătoare.

„Din ceea ce am aflat noi, oamenii au rămas blocaţi în telescaun ca urmare a unei defecţiuni la instalaţia de transport. Probabil că reprezentanţii firmei vor remedia defecţiunile şi după verificările de rigoare instalaţia va fi repusă în funcţiune”, a completat Petrică Ariciuc.


Grefiera de la Parchet cercetată pentru acte de corupţie şi-a dat demisia

Angelica Mariana Bulughiană (43 de ani), grefiera de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, acuzată că a măsluit mai multe dosare penale în care erau cercetaţi fel de fel de indivizi prinşi la volan cu o alcoolemie peste limita legală, dosare care nu au mai ajuns pe rolul instanţelor de judecată, şi-a dat demisia, ne-au mărturisit, recent, surse apropiate anchetatorilor.

Grefiera a mai avut o tentativă de a demisiona la începutul lunii mai a.c., la scurt timp după ce oamenii legii i-au percheziţionat casa, însă a renunţat la demersul ei, dându-şi probabil seama că gestul ei va fi un fel de recunoaştere a acuzaţiilor ce i se aduc.

Coincidenţă sau nu, în momentul în care la Suceava, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, se discuta cazul Angelicăi Mariana Bulughiană, grefiera s-a internat prin spitale, ajungând ulterior şi pe la Psihiatria din Câmpulung Moldovenesc, acuzând stresul provocat de întreg acest scandal.

A trecut jumătate de an de la percheziţia în locuinţa grefierei şi dosarul se află în continuare în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Din informaţiile noastre, măgăriile s-au făcut în dosare privind infracţiuni de conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală, iar muşamalizarea unei astfel de fapte costa în jur de 1000 de euro.

Surse judiciare ne-au mărturisit că mai mulţi indivizi au recunoscut în faţa procurorilor anchetatori că au dat bani pentru a nu mai ajunge în faţa judecătorilor.

Toate dosarele suspecte erau instrumentate de unul şi acelaşi procuror, Gheorghe Rusu, actualmente pensionar, care ani la rând, până în 2009, a fost prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Anchetatorii nu au spus încă dacă fostul procuror are legătură cu faptele de corupţie şi dacă şpaga ajungea şi în buzunarele acestuia, caz în care dosarul ar fi preluat de magistraţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Suceava.

Procurorii caută nereguli printre teancuri de dosare penale

Din datele pe care le deţinem, anchetatorii au cerut de la unitatea de Parchet de la Vatra Dornei o situaţie cu dosarele cu alcoolemii înregistrate în ultimii şase ani, existând suspiciunea că afacerea dosarelor măsluite durează de mai multă vreme.

Numeroase dosare trimise de Poliţie la Parchet, cu propunere de trimitere în judecată, nu au mai ajuns în instanţă, iar anchetatorii vor să verifice dacă soluţiile date au fost şi cele corecte.

Potrivit unei situaţii primite în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, în ultimii cinci ani (2005 -2010/trimestrele I-III) s-au soluţionat 656 de dosare privind infracţiuni la regimul circulaţiei.

Dintre acestea, doar 257 au ajuns pe rolul instanţelor de judecată, iar restul, fie au primit alte soluţii, fie, în mare parte din cazuri (n.r.-302 dosare) au fost închise pe motiv că fapta nu prezintă gradul social al unei infracţiuni.

Rămâne de văzut câte dintre aceste dosare au fost măsluite pentru a nu mai ajunge pe mâna judecătorilor.


Vrajitoare, diavoli si vampiri, la Castelul lui Dracula, in Pasul Tihuta



Cotoroante, demoni si personaje din filme horror si-au dat intalnire sambata noapte in castelul contelui Dracula, in Pasul Tihuta, unde s-au pus pe facut vraji.

Cu descantecele s-au descurcat lamentabil: nimeni dintre cei de fatza nu s-a transformat in broasca, nu s-a umplut de bube pe nas si n-a lesinat de frica.

Au recuperat insa la petrecerea de dupa aceea, cand toata lumea s-a ghiftuit constiincios cu friptura si s-a cherchelit cu palinca.

Chiar daca se spune ca vrajitoarele iubesc mai mult noaptea, in Pasul Tihuta ele s-au adunat inca din timpul zilei.

Pentru ca nu s-a putut arata pe lumina, Contele Dracula a trimis un sol dintre muritori, sa-i caute cea mai puternica vrajitoare si sa i-o aduca.

Spre seara, vrajitoarele, turistii si localnicii au exorcizat castelul cu foc, tuica si friptura. La lumina flacarilor, au dansat apoi cu vampirii si demonii care-si pierdusera puterile malefice.

La finalul balului, desi nu suparase pe nimeni, cea mai rea vrajitoare a sfarsit pe rug, asa cum se intampla in orice poveste respectabila, cu happy end.

Vizitatorii, care au avut intrare gratis, au fost intampinati cu delicatese special pregatite si in ton cu sarbatoarea.

Bucatarii contelui Dracula din Bistrita Nasaud au pregatit meniul care a fost servit la petrecerea de sambata, inca de saptamana trecuta.

Daca delicatesele au cam dat fiori, decorul a fost la fel de "primitor": lumanari, sicrie si bostani - singurii care zambesc prietenos.

Toate vrajitoarele din tinut, 100 la numar, au fost invitate la evenimentul care a ajuns chiar si la urechile colegelor din Scotia.


Şofer fugar, urmărit mai mulţi kilometri de poliţie

Un tânăr din comuna Şaru Dornei a fost urmărit mai mulţi kilometri de un echipaj de poliţie, după ce nu a vrut să oprească la semnalul oamenilor legii.

Marţi după-amiază, în jurul orei 14:45, poliţiştii din Vatra Dornei au fost anunţaţi de colegii lor de la Şaru Dornei despre faptul că un localnic, Gheorghe B., în vârstă de 34 de ani, nu a vrut să oprească pentru un control de rutină, existând bănuiala că cel de la volan ar fi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un echipaj de la Vatra Dornei s-a deplasat spre comuna Şaru Dornei şi l-a întâlnit în trafic pe şoferul fugar, însă acesta, deşi oamenii legii i-au făcut din nou semn să oprească, a încercat din nou să fugă de poliţişti.

Urmărirea s-a terminat după câţiva kilometri, pe strada Republicii, unde oamenii legii au reuşit să-l blocheze şi să-l oprească pe şoferul fugar. Acesta din urmă a fost pus să sufle în alcooltest, iar aparatul poliţiştilor a indicat o alcoolemie de 0,45 la mie în aerul expirat.
„Autoturismul a fost imobilizat şi sigilat în curtea Poliţiei municipiului Vatra Dornei, iar şoferului i s-a întocmit dosar penal”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei