Traficul rutier pe DN17 a fost blocat din cauza gheţii

Traficul rutier pe DN17, ce leagă Vatra Dornei de Câmpulung Moldovenesc, a fost blocat în noaptea de joi spre vineri, începând cu ora 21.00, din cauza gheţii de pe partea carosabilă, se arată într-un comunicat al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (F.O.R.T.).

"Sute de autovehicule au stat blocate toată noaptea, cu motoarele pornite, aşteptând, aşa cum au fost informaţi de către Poliţia Rutieră, ca "soarele să topească gheaţa", vineri dimineaţa, pentru ca circulaţia să intre în normalitate. În toată această perioadă, dar şi înainte de formarea gheţii, nimeni nu a intervenit, nici măcar cu o lopată de material antiderapant", reiese din comunicatul F.O.R.T.

Potrivit comunicatului, Federaţia Opratorilor Români de Transport a cerut Guvernului şi Ministerului Transporturilor să ia măsuri pentru asigurarea stocurilor de iarnă şi, totodată, pentru respectarea angajamentelor contractorilor de la deszăpezire.

"În loc să emită aberaţii pe bandă rulantă, aruncând "pastile" cu anvelope de iarnă, doamna ministru al Transporturilor trebuie să se gândească serios la deja celebra zicală cum că iarna nu-i ca vara", mai reiese din comunicatul federaţiei.


Craciun in Bucovina - Turişti care vizitează judeţul vor putea vedea cum se taie porcul de Ignat

Turiştii care vor vizita judeţul Suceava de la începutul lunii decembrie a acestui an şi până după Anul Nou vor avea parte de un program special de acţiuni şi activităţi specifice acestei perioade. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că instituţia pe care o conduce a finalizat programul evenimentelor care vor fi organizate în cadrul proiectului „Crăciun în Bucovina”.

Flutur a spus că atât programul evenimentelor, cât şi oferta turistică pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă în judeţul Suceava vor fi lansate la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, la deschiderea Târgului „Produs în Bucovina” care va avea loc la Cluj-Napoca. De asemenea, Flutur a spus că CJ Suceava a lansat o invitaţie către Ministerul Turismului, precum şi mai multor ambasadori ale ţărilor din Uniunea Europeană la Bucureşti, pentru a-şi petrece câteva zile în judeţul Suceava în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Dorim ca acest pachet de acţiuni să-l prezentăm atât în ţară, cât şi în străinătate, în Munchen, Augsburg şi Viena, în ambasadele ţărilor din Uniunea Europeană. De asemenea, vrem să lansăm şi oferta turistică, şi aici îi provoc pe cei din asociaţiile de turism din judeţ să se gândească cum pot fi ei mai atractivi pentru turişti”, a spus Flutur.

Tradiţiile din preajma Crăciunului vor putea fi admirate în mai multe gospodării ţărăneşti

Ediţia de anul acesta a proiectului „Crăciun în Bucovina” va începe în data de 5 decembrie la Muzeul Satului Bucovinean din Suceava, unde, după deschiderea oficială, vor fi organizate mai multe evenimente pentru copii, care vor primi cadouri din partea lui Moş Nicolae şi vor putea să asiste la spectacole de teatru cu păpuşi. Tot pe 5 decembrie vor fi aprinse şi luminile din bradul de Crăciun din centrul Sucevei, la ora 18:00, după care, de la ora 19:00, în Catedrala Catolică va începe un spectacol de colinde oferit de Grigore Leşe.

Flutur a spus că în perioada 6 - 18 decembrie vor fi organizate acţiuni în mai multe zone ale judeţului, respectiv evenimente specifice perioadei de dinaintea Crăciunului.

„Unul dintre acestea este Ignatul, tăiatul porcului şi apoi prepararea lui. Acest lucru va putea fi văzut în mai multe localităţi cu tradiţie, Suceviţa, Mănăstirea Humorului Poiana Stampei la Vama, Mălini, dar şi în Muzeul Satului Bucovinean”, a declarat Flutur. El a adăugat că tot în această perioadă turiştii vor putea să participe la şezători sau la repetiţiile pentru colinde şi urături.

„Este foarte interesant ca turiştii să vadă cum se pregătesc copiii pentru a ieşi la colindat şi la urat. Iar toate acestea vor putea fi văzute în vetrele folclorice specifice. Apoi, din 19 şi până pe 22 decembrie vom avea acţiunea „Pornesc Colindele”. Astfel, vom organiza spectacole de colinde în Muzeul Satului din Suceava, dar şi în localităţile Mălini, Mănăstirea Humorului, Suceviţa, Poiana Stampei, Pojorâta”, a declarat Flutur.

El a precizat că, pe 23 decembrie, la Suceviţa va avea loc spectacolul „Colinda Colindelor”, la care vor participa grupuri de colindători din întreg judeţul, precum şi din alte zone ale ţării. În aceeaşi zi, în toate oraşele judeţului vor fi organizate acţiuni dedicate copiilor care vor primi cadouri de la Moş Crăciun.

Gheorghe Flutur a mai spus că de pe 24 decembrie vor începe „Colindele Bucovinei”, acţiune în cadrul căreia vor fi organizate spectacole de colinde în mai multe zone ale judeţului.

„Noi am hotărât să luăm în proiect şi gospodării ţărăneşti care păstrează autenticul şi tradiţia şi care vor putea fi vizitate pentru ca turiştii să vadă Crăciunul pe viu la ei acasă. Astfel de gospodării vor putea fi vizitate în Vatra Moldoviţei, Mănăstirea Humorului, Poiana Stampei, Sadova, Mălini Straja şi Botoşana”, a declarat Flutur.

Turiştii se vor putea plimba cu mocăniţa la Gura Humorului

Şeful administraţiei judeţene a spus că în prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, la Gura Humorului va fi organizat, de la ora 17.00, spectacolul de colinde de Crăciun. Acesta va avea loc pe scena amplasată la baza pârtiei din zona Ariniş. Tot în această zonă va fi amplasată şi mocăniţa din Moldoviţa, turiştii având posibilitatea să se plimbe pe un traseu de aproximativ doi kilometri. Tot la Gura Humorului, şi tot în aceeaşi locaţie, va fi organizat şi un concert al formaţiilor Hara şi Distincto, care va avea loc în data de 26 decembrie. Potrivit programului, pe 27 decembrie, la Suceava va avea loc Festivalul obiceiurilor de iarnă, pe 28 decembrie încep festivaluri similare în mai multe zone folclorice din judeţ şi tot în aceeaşi zi va fi organizat şi un Festival al măştilor.

Apoi, pe 29 decembrie turiştii vor avea parte de spectacole cu formaţii de urşi, cai şi capre, pe 30 decembrie – „Pluguşorul”, iar pe 31 decembrie va începe programul „La urat în Bucovina”. Proiectul „Crăciun în Bucovina” se va termina de Bobotează, după ce pe 1 ianuarie turiştii vor putea participa şi la balurile gospodarilor din mai multe zone.


VIDEO - Drumuri betonate in bazinul Dornelor



Tanar din Iasi, batut la Pascani, ajuns la Vatra Dornei, trimis la Suceava, unde a fost operat si a murit dupa doua ore

Ilie Doroftei a fost batut de persoane necunoscute în gara la Pascani, el s-a urcat în tren si a ajuns la Vatra Dornei, unde a fost dus la spital, de aici a fost trimis la Spitalul Judetean Suceava, dar a murit la doua ore dupa operatie

Ilie Doroftei, de 19 ani, din Baiceni, judetul Iasi, a ajuns în noaptea de luni spre marti la Spitalul Judetean de Urgenta Suceava în jurul orei 2.00, cu diagnosticul traumatism toraco – abdominal prin agresiune, abdomen acut chirurgical. A fost preluat de lucratorii de la Unitatea de Primire a Urgentelor si a fost imediat dus în sala de operatie unde prin interventie chirurgicala i-a fost extrasa splina, rupta în urma loviturilor primite într-o altercatie pe care a avut-o în gara din Pascani. Dupa ce a fost batut, tanarul si-a continuat calatoria cu trenul si a ajuns la Vatra Dornei. În gara, oamenii l-au vazut ca îi este rau si l-au dus la spitalul din localitate. Medicii de acolo au decis sa îl transporte cu o ambulanta la Spitalul Municipal Suceava unde a fost preluat de lucratorii de la Unitatea de Primire a Urgentelor si dus în sala de operatie.

Evenimentul nu a fost mediatizat de catre Politia suceveana, mai mult, s-a spus ca spitalul sucevean nu a comunicat catre organele de politie internarea acestui pacient. În replica, doctorul Tiberius Bradatan, purtatorul de cuvant al unitatii spitalicesti a precizat ca are si numele agentului care a fost anuntat si care a preluat cazul, un anume Ciutac. Doctorul Bradatan a precizat ca a fost comunicata agentului de politie starea pacientului, faptul ca acesta a declarat ca a fost lovit cu picioarele în zona abdominala de catre cei cu care a intrat în conflict. “A ajuns la Spitalul Judetean în stare de soc post traumatic, fiind lovit cu picioarele în burta, a fost internat si introdus imediat în sala de operatie, unde i s-a deschis abdomenul pentru a se stabili leziunile pe care le-a suferit. I-a fost scoasa splina, care era rupta însa, din pacate, dupa doua ore, în jurul orei patru dimineata, pacientul a decedat”, a declarat doctorul Bradatan.


15 Suceveni, din care 4 Dorneni, depistaţi cu HIV/SIDA, de la începutul anului

Numărul seropozitivilor din judeţ a ajuns la 178, după ce, de la începutul anului, 15 persoane au fost depistate cu virusul imunodeficienţei dobândite care provoacă SIDA, în timp ce alte cinci au decedat din cauza infecţiei cu virusul ucigaş. Printre cei diagnosticaţi cu această cumplită maladie se numără şi câţiva copii.

În acest an, 15 persoane au fost diagnosticate cu HIV/SIDA, indică datele contabilizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava.

Conform datelor centralizate de această instituţie, în 2010, cumplita maladie a fost depistată la zece bărbaţi şi cinci femei. În timp ce un caz a fost înregistrat la grupa de vârstă 5-19 ani, două au fost înregistrate la grupa de vârstă 0-4 ani, cinci la 15-29 ani şi şapte la 30-64 ani. În ceea ce priveşte zonele de domiciliu, şapte dintre bolnavi provin din zona Fălticeni, iar câte patru din zonele Rădăuţi şi respectiv Vatra Dornei.

În 2010, trei bărbaţi şi două femei au murit din cauza cumplitei maladii

În acest an, cinci persoane bolnave de HIV/SIDA, dintre care trei bărbaţi şi două femei, au decedat.

În 2009, numărul persoanelor diagnosticate cu HIV/SIDA a fost de opt, dintre carecinci bărbaţi şi trei femei. Un caz a fost înregistrat la grupa de vârstă 5-9 ani, patru la grupa de vârstă 21-24 ani, două la grupa de vârstă 25-34 ani şi unul la grupa de vârstă 45-54 ani. În ceea ce priveşte zonele de domiciliu, cinci dintre bolnavii nou depistaţi de HIV/SIDA proveneau din zona Suceava, doi din zona Vatra Dornei şi unul din zona Gura Humorului. În 2009, trei suceveni diagnosticaţi cu teribila maladie au decedat.

De menţionat că, în 2010, în judeţ, pentru depistarea infecţiei cu virusul HIV care dă SIDA au fost făcute circa 1.000 de teste rapide, care sunt orientative, şi în jur de 1.000 de teste Elisa, care confirmă sau infirmă diagnosticul.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei