Cât câștigă acum un angajat de la Kaufland și ce se va întâmpla de la 1 mai

Kaufland a anunţat la începutul anului majorarea salariului minim din companie. Astfel, angajați pornesc de la la 1.300 de lei brut (946 de lei net), pentru 12 salarii anuale, la care se adaugă aproximativ 197 de lei brut sub formă de bonuri de masă. Kaufland Vatra Dornei
Kaufland a anunţat la începutul anului majorarea salariului minim din companie. Astfel, angajați pornesc de la la 1.300 de lei brut (946 de lei net), pentru 12 salarii anuale, la care se adaugă aproximativ 197 de lei brut sub formă de bonuri de masă, informează Ziarul Financiar în ediția online.

„Mă aştept ca 2016 să fie un an foarte bun pentru noi, vreau să ne continuăm dezvoltarea şi vreau să mai majorăm o dată salariul mimin de la 1 mai la 1.650 de lei brut (1.200 de lei net), inclusiv tichete de masă. Pentru angajaţi avem mai multe proiecte precum asigurare de sănătate privată pentru care salariatul contribuie cu 15 lei, iar noi cu diferenţa. Toţi salariaţii au de asemenea minim 22 de zile de concediu, numărul crescând odată cu vechimea”, a declarat Marco Hössl, CEO Kaufland România, citat de Ziarul Financiar



În prezent, un angajat care lucrează la curăţenie în magazinul Kaufland din Vatra Dornei, Oneşti sau Orăştie câştigă brut (cu tichete de masă) aproximativ 1.500 de lei. În medie, un lucrător comercial la nivel de ţară are la început un salariu brut de 1.650 de lei cu tichete de masă, însă poate ajunge la 2.500 de lei brut suma cuprinzând salariul mediu, sporurile şi bonurile de masă, susţin oficialii companiei. „În Kaufland există trei grile salariale astfel că după fiecare an în companie el poate creşte şi în funcţie de vechime. Mai mult, pentru pontare, în magazine şi în cele două centre logistice, se foloseşte un sistem electronic, astfel că fiecare minut este calculat şi plătit în consecinţă.“

Cu tot cu aceste măriri există încă diferențe mari față de salarizarea din alte tări unde retailer-ul este prezent. De exemplu, salariul minim al unui angajat Kaufland Germania a ajuns la 10 euro pe oră, sumă pe care un român o câştigă abia într-o zi, potrivit datelor ZF. Astfel, în timp ce un neamţ câştigă minimum 1.600 de euro pe lună în cadrul Kaufland, pe o poziţie similară un român câştigă de 7-8 ori mai puţin.

SURSA ARTICOL: Ziarul Financiar






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei