Un şofer beat a derapat cu maşina şi s-a izbit într-un stâlp, la Vatra Dornei, din fericire accidentul sondându-se doar cu pagube materiale.
Duminică, la ora 06.25, pe strada 22 Decembrie din municipiul Vatra Dornei, Eduard L., de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a derapat şi a intrat în coliziune cu un stâlp, rezultând pagube materiale.
În urma testării şoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
„I s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Bine ai venit pe VatraDorneiLive.ro! Centralizăm noutățile care apar în zona Vatra Dornei sau au legătură cu aceasta și vi le prezentăm într-un cadru cât mai organizat. Mulțumim că ne urmăriți!
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu