Pompierii au reuşit să înlăture riscul de inundaţii de pe râul Dorna - VIDEO

Riscul de inundaţii de pe râul Dorna, în zona Coşna - Poiana Stampei, apărut din cauza formării unor aglomerări de sloiuri de gheaţă, pe fondul încălzirii vremii şi căderilor de precipitaţii, a fost cel puţin pentru moment îndepărtat.

Ieri dimineaţă, grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, coordonată de inspectorul şef Ioan Burlui, împreună cu Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, a intervenit pe râul Dorna, între Podu Coşnei şi Poiana Stampei, acolo unde albia era blocată de zăpoare şi unde cu o zi înainte, luni, apa s-a revărsat şi a inundat un hectar de păşune.


Conform plutonierului major Dan Moroşanu, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava „intervenţia a fost anevoioasă deoarece s-a intervenit cu mijloace de primă intervenţie din dotare, motofierăstraie, bărci pneumatice, căngi şi cordiţe de salvare în condiţiile instabilităţii zăpoarelor de gheaţă. După mai bine de cinci ore de eforturi susţinute s-a reuşit înlăturarea pericolului de inundaţii pentru locuinţele şi terenurile din zona râului”.

Cursul râului Dorna a revenit aproape de normal, fără ca zăpoarele să mai blocheze apa.





Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei