Hoţ prins la discotecă

Un individ care a comis un furt dintr-o staţie peco a fost prins de poliţişti în aceeaşi seară, în timp ce suspectul se distra la discotecă.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, sâmbătă seară, aproape de miezul nopţii, un tânăr în vârstă de 21 de ani, Ionuţ R., din comuna Dorna Arini,

a reclamat că în jurul orei 23:00, în timp ce se afla într-o benzinărie din Vatra Dornei, i s-a furat telefonul mobil în valoare de 500 de lei.

Poliţiştii au stabilit că telefonul a fost furat de un alt tânăr, care a profitat de neatenţia păgubitului.

Pe baza imaginilor surprinse de camerele video cu suspectul în cauză, poliţiştii s-au dus să-l caute prin oraş, identificându-l într-o discotecă din Vatra Dornei.

Respectivul este un tânăr din municipiul Iaşi, Iulian C., de 22 de ani, iar asupra sa a fost găsit telefonul furat.


„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul poliţiei.



Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei