Sondaj de opinie desfășurat în Vatra Dornei în perioada Ianuarie - Februarie 2023. Vezi ce răspunsuri interesante au dat dornenii chestionați!

Firma privată SmartCityHub a desfășurat în perioada Ianuarie-Februarie 2023 un sondaj de opinie în Municipiul Vatra Dornei care a reliefat câteva aspecte interesante despre modul în care văd dornenii localitatea în care trăiesc.

Sondaj Opinie Vatra Dornei

Conform comunicatului de presă transmis, în perioada 10.01.2023 - 12.02.2023 firma mai sus menționată a derulat o activitate prin care s-a realizat un sondaj de opinie în Municipiul Vatra Dornei, cu scopul de a evalua percepția locuitorilor asupra câtorva aspecte de bază cum ar fi traiul de zi cu zi și infrastructura orașului respectiv drumuri, școli, parcuri, parcări, spital, sistemul centralizat de energie termică.

Suntem informați de către SmartCityHub SRL că ”sondajul reprezintă o imagine de moment și poate fi baza de plecare pentru o analiză pe termen mediu și lung, pentru a observa evoluția atitudinii comunității locale, a percepției și gradului de implicare în viața cetății. Acest sondaj NU a fost comandat de niciun partid politic, sau o altă entitate, fiind o inițiativă a companiei noastre, fără nici o intenție de comercializare sau monetizare a rezultatelor. Percepția comunității locale este importantă pentru compania noastră, având în vedere că ne dorim să fim parte a dezvoltării locale, să punem umărul în ceea ce Municipiul Vatra Dornei poate fi!

Vă prezentăm în continuare rezultatele sondajului:

Percepția Locuitorilor

Aspecte Metodologice

Viața în Vatra Dornei

Economie în Vatra Dornei

Educație în Vatra Dornei

Cultură în Vatra Dornei

Drumuri în Vatra Dornei

Parcuri în Vatra Dornei

Locuri Joacă în Vatra Dornei

Parcări reședință în Vatra Dornei

Parcări Publice în Vatra Dornei

Spital în Vatra Dornei

Încălzire în Vatra Dornei

Aflăm din comunicat că SmartCityHub este o firmă apărută de curând în Vatra Dornei: ”Am ales să părăsim Bucureștiul și să ne relocăm în minunata Bucovină, mai precis în Municipiul Vatra Dornei. Deși suntem o companie tânără, ne mândrim totuși cu realizările în domeniul consultanței pentru zona publică și nu numai. Specialitatea noastră este dezvoltarea locală, transformarea digitală a serviciilor publice, sintetic fiind vorba de modernizarea administrației publice locale pe toate cele șase verticale Smart City.

Am ales să nu comentăm în nici un fel rezultatele sondajului, fiecare este liber să-și tragă propriile concluzii. Vă așteptăm părerile în secțiunile de comentarii de pe site / facebook!

O dorneancă a fost tâlhărită în fața casei sale, de un individ cu fața acoperită.

O femeie a fost tâlhărită la Vatra Dornei de un individ care a urmărit-o. Dorneanca a fost atacată chiar în fața casei sale, de un individ cu fața acoperită. Victima a sunat imediat la 112 și polițiștii au reușit să-l identifice pe atacator.

Femeie tâlhărită la Vatra Dornei

După efectuarea cercetărilor, s-a constatat că individul a urmărit persoana vătămată pe traseul spre locuința acesteia, iar în momentul în care femeia a ajuns în fața casei acesta și-a tras gluga de la haină pe cap și a acostat-o pe persoana vătămată.

Tânărul i-a smuls femeii din mână punga de cumpărături și poseta cu bunurile personale, iar după comiterea faptei a fugit cu bunurile sustrase printre blocuri. Întrucât la scurt timp după săvârșirea infracțiunii, autorul a observat o patrulă de poliție ce circula în apropierea locuinței sale, acesta s-a deplasat la imobilul unde domiciliază persoana vătămată și a abandonat bunurile sustrase într-un loc întunecos situat în apropierea ușii de acces a casei.

Cu ocazia audierii, numitul David P. S. a recunoscut comiterea faptei, față de acesta dispunându-se măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca procurorul de caz să propună Judecătoriei Vatra Dornei arestarea preventivă.

Vezi ce știe ChatGPT despre Vatra Dornei! Am luat la întrebări aplicația ”minune” de inteligență artificială și am rămas surprinși! 🙂

Pentru că se discută intens perioada aceasta despre ChatGPT și despre ce impact ar putea avea în viitor astfel de aplicații ”minune”, am devenit curioși și am pus inteligența artificială la treabă. 🙂

Așadar, am întrebat ChatGPT-ul ce ne poate spune în general despre Vatra Dornei, despre istorie, obiective turistice, locuri de muncă, date demografice. Răspunsurile se pot vedea în imaginile de mai jos și veți constata că în viziunea ”inteligenței artificiale” suntem bine de tot. Poate de fapt acest ChatGPT prezice viitorul?! Mai știi ... 😁🤓 

NOTĂ: Câteva detalii despre ChatGPT, în caz că nu vă este cunoscut subiectul: Ce este Chat GPT, la ce poate fi folosit în lumea reală și de ce a început să ridice semne de întrebare

Vatra Dornei pe ChatGPT

Am continuat jocul și am întrebat ce ne poate spune despre istoria municipiului nostru stațiune:

Istorie Vatra Dornei ChatGPT

Stăm foarte bine și din punct de vedere turistic, în viziunea ChatGPT: Avem izvoare termale, castel medieval, obiective turistice care mai de care, etc. 😀

Turism Vatra Dornei ChatGPT

Obiective Turistice Vatra Dornei ChatGPT

Dacă cumva nu se știe, ”Vatra Dornei oferă o gamă variată de locuri de muncă pentru oamenii talentați și dedicați, care doresc să lucreze într-un oraș frumos și prosper.” Detalii mai jos:

Locuri de Muncă Vatra Dornei ChatGPT

I-am mai cerut să ne dea câteva date demografice despre Vatra Dornei, capitol la care a nimerit datele destul de bine: Vârsta medie a populației din Vatra Dornei este de aproximativ 40 de ani. Orașul are o rată a natalității scăzută și o rată a mortalității relativ ridicată, ceea ce duce la o îmbătrânire a populației.

Date demografice Vatra Dornei - ChatGPT

Concluzionând, aplicația ”minune” mai are încă multe de învățat, însă ce este interesant e că aplicația corectează foarte repede datele eronate pe măsură ce acestea îi sunt semnalate. Oricum, începutul pare destul de promițător și probabil în viitor datele vor fi mult mai exacte.

Medicii din Iași au reușit să replanteze piciorul copilului lovit de tren la Vatra Dornei după o intervenție de 13 ore

Medicii de la Spitalul Sfânta Maria Iași au reuşit să replanteze piciorul băiatului lovit ieri dimineață de tren la Vatra Dornei. Intervenţia chirurgicală a durat 13 ore, echipa multidisciplinară de medici intrând în sala de operație la ora 14:00 și finalizând-o la ora 03:00 dimineața.

Operatie replantare gambă baiat 15 ani Vatra Dornei

Pacientul a fost internat în Secția de Chirurgie Plastică cu diagnosticul de: politraumatism prin accident rutier, șoc hemoragic, amputație membrul inferior stâng nivel treime proximală gambă, traumatism craniocerebral cu hemoragie subarahnoidiană, fractură de omoplat, fracturi de coaste 7-9, hemotorax, ruptură de splină cu hemoperitoneu.

Pentru leziunile cranio-cerebrale si toracice s-a optat pentru tratament conservator, i s-a facut splenectomie (îndepărtarea splinei rupte, efectuata de colegii de la chirurgie pediatrică). Gamba amputată a fost replantată.

Momentan, copilul se află în serviciul ATI și se continuă terapia suportivă maximală inițiată încă din momentul internării. Evoluția este lent favorabilă.”, a declarat Sidonia Susanu, șef Secția Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalul de Copii Iași.

Accidentul a avut loc marți dimineața, la câțiva metri de Gara Vatra Dornei Băi, la trecerea peste calea ferată. Elevul în vârstă de 15 ani, despre care martorii spun că ar fi avut căști în urechi, nu a observat trenul și a fost lovit în plin. Mecanicul de locomotivă le-a relatat polițiștilor că a claxonat cu fluierul locomotivei la apropiere de pasaj, însă tânărul nu a avut nici o reacție. E lesne de înțeles că în condițiile date mecanicului i-a fost imposibil să oprească garnitura pe loc.

Important de precizat, Primăria Municipiului Vatra Dornei, împreună cu Spitalul Municipal Vatra Dornei și Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava, va organiza mâine, 19 ianuarie 2023, începând cu ora 9:00, în clădirea administrativă a Spitalului Municipal Vatra Dornei, un punct de recoltare de sânge pentru asigurarea stocurilor de sânge necesare intervențiilor chirurgicale la care va fi supus adolescentul.



Black Friday eMAG 2022 - La ce oră începe cea mai mare campanie de reduceri din an?

eMag, cel mai mare retailer online din România, organizează astăzi Black Friday 2022. eMAG va avea în oferta de Black Friday și telefoane de 350 de lei, dar și un iaht. Tot în oferta de Black Friday vor fi 58 de tone de carne de porc de la producători români, dar și 10 kg de aur. Compania va avea în ofertă și 100 de autoturisme de la 14 mărci, mașini disponibile imediat. 

În ultimii zece ani eMAG a început cel mai repede Black Friday la 6.50 și cel mai târziu la 8.20, dar probabil startul reducerilor se va da în jurul orei 7.30. Cei de la eMAG explicau acum câțiva ani că vor să găsească un echilibru, pentru a nu începe nici când multă lume doarme, dar nici când oamenii sunt în drum spre serviciu.


Câteva exemple de produse din oferta Black Friday 2022 la eMAG, cu preț, descriere și procent/sumă de reducere:


























Alte oferte tentate, mai jos:

Oferte Emag Black Friday 2022


Polițiștii rutieri din județul Suceava au fost dotați cu 9 aparate performante pentru testarea consumului de droguri

Polițiștii din cadrul structurilor rutiere IPJ Suceava au primit în dotare 9 aparate performante pentru testarea consumului de substanțe interzise Drager DrugTest 5000. Achiziția s-a făcut cu sprijinul autorităților locale, respectiv al primăriilor și consiliilor locale din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Dorna Candreni, Fălticeni, Gura Humorului și al Consiliului Județean Suceava – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică

Drug tester Suceava Vatra Dornei

Aparatele vor intra în dotarea Serviciului Rutier – IPJ Suceava, Poliției Municipiului Suceava, Poliției Municipiului Vatra Dornei, Poliției Municipiului Fălticeni, Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Municipiului Campulung Moldovenesc, Poliției Orașului Gura Humorului și Poliției Orașului Siret.

Valoarea aparatelor pentru testarea consumului de substanțe interzise Drager DrugTest 5000 intrate în dotarea IPJ Suceava este de cca. 160.000 lei.

CITEȘTE CONTINUAREA PE ObiectivDeSuceava.ro!


Deținătorii de fose septice care nu le-au declarat până pe 31 octombrie riscă amenzi între 5 și 10 mii de lei

Conform Hotărârii de Guvern nr. 714, toți proprietarii de fosă septică, persoane fizice și juridice, au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate. Legea a intrat în vigoare în luna mai a acestui an, iar data limită a fost până pe 31 octombrie 2022.

Fosa septica declarare

Astfel, cei care dețin o fosă septică au trebuit să facă acest lucru în termen de maxim 120 de zile de la conectarea locuinței la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate. În cazul în care fosa septică exista cu mult înainte ca legea să intre în vigoare, atunci românii au avut la dispoziție 180 de zile pentru a se înscrie în registrul electronic, dată care se calculează de la momentul intrării legii în vigoare. Acest termen a expirat, așadar, la finele lunii trecute, iar cei care nu au declarat la primărie fosa sunt acum pasibili de amendă.

Cea mai mare parte dintre cetățenii din comunele din județul Suceava nu au respectat însă această dată. Situația este la fel în mai toată țara, astfel că unele primării au decis să prelungească acest termen cu câteva zile sau săptămâni, în funcție de cum au apreciat primarii localităților respective.

În cazul în care cetățenii nu declară fosele septice aceștia riscă penalizări. În baza hotărârii de Guvern menționate, fosele septice vor fi verificate de Garda Națională de Mediu, pe baza unei planificări anuale. La controale vor fi prezenți și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale. În cazul în care se vor depista persoane fizice sau juridice care dețin și utilizează fosă septică, însă nu s-au înscris în registrul de evidență, Garda de Mediu va putea aplica amenzi cu valori cuprinse între 5 și 10 mii de lei. Primăriile care nu întocmesc acest registru riscă, de asemenea, amenzi de la 10.000 de lei la 15.000 de lei



Contractul pentru lotul al treilea al ”Autostrăzii Nordului”, între Vatra Dornei și Suceava, este pe cale să fie reziliat

În vreme ce, în sfârșit, se semnează contractele pentru lotul 1 al Autostrăzii Nordului, lot situat între Baia-Mare și Bistrița, contractul pentru lotul al treilea între Suceava și Vatra Dornei este pe cale să fie reziliat, după ce asocierea Best Consulting & Design SRL – Ingeneria Especializada Obra Civil E Industrial SA a cerut „încetarea anticipată” a contractului încheiat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru studiul de fezabilitate pentru acest lot.

Autostrada Nordului

Asta în condițiile în care șoseaua de centură a orașului Gura Humorului – parte din Autostrada Nordului, în lungime de circa 8 kilometri și pentru realizarea căreia studiul de fezabilitate a fost comandat de Consiliul Județean Suceava, nu de CNAIR – ar avea deja documentația realizată și urma să fie scoasă în dezbatere publică, pentru ca apoi scoaterea la licitație pentru construire să fie, în cel mai bun caz, în ianuarie 2023.

Așadar, informații care începuseră a fi vehiculate zilele trecute par să prindă contur. Este vorba despre „încetarea anticipată” a contractului încheiat de asocierea Best Consulting & Design SRL – Ingeneria Especializada Obra Civil E Industrial SA cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru studiul de fezabilitate la lotul Suceava – Vatra Dornei a Autostrăzii Nordului.

Nota prin care s-a constatat încetarea amiabilă a contractului a fost semnată miercuri. Deocamdată, niciun oficial contactat nu a putut confirma cu certitudine dacă s-a ajuns sau nu la „încetarea anticipată” a contractului pentru Lotul 3. Teoretic, CNAIR va lansa o nouă procedură de achiziție în vederea finalizării studiului de fezabilitate. Până ieri niciun anunț de participare pe SEAP nu a fost postat. Rămâne de văzut însă, pentru că genul acesta de proceduri nu se fac neapărat de azi pe mâine.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei