Impiegat CFR, amendat de un poliţist pentru că a fumat în tren

Un impiegat CFR care lucrează în Gara Vatra Dornei a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 200 de lei, după ce a fost prins fumând în tren. Sancţiunea a fost aplicată în dimineaţa zilei de 11 aprilie, când impiegatul Nelu Dănilă, în vârstă de 57 de ani, a ieşit din tură şi s-a îndreptat spre casă. Pentru a-şi scurta drumul spre casă, impiegatul s-a urcat în trenul IR 1653 Bucureşti Nord - Vatra Dornei, între staţiile CF Vatra Dornei şi Vatra Dornei Băi.

Cele trei minute pe care le parcurge trenul între staţiile din municipiul staţiune au fost suficiente pentru ca poliţistul, Petru Bamboi, şeful Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Vatra Dornei, să-l depisteze pe impiegat şi ulterior să-l amendeze. Nelu Dănilă recunoaşte că a fumat, însă susţine că este vorba de o ţigară electronică.

Sancţiunea de 200 de lei a fost aplicată în baza HG 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române. De precizat că Hotărârea de Guvern sancţionează fumatul în tren, fără a face referire la ţigara electronică, legea fiind interpretabilă în acest sens.

O banală amendă sau o poliţă plătită pentru o veche duşmănie ?

Nelu Dănilă, care a primit procesul verbal de sancţionare abia ieri, a declarat: „Trenul avusese întârziere aproape jumătate de oră şi cum pleca din Gara Mare chiar când am ieşit din tură, la 7.55, m-am urcat în primul vagon clasă. Mi-am aprins ţigara electronică şi imediat m-am trezit cu poliţistul lângă mine. A început să mă provoace, pe el nu îl interesa amenda, ci să mă hărţuiască, aşa cum face de ani de zile”.

Trebuie spus că între poliţistul care a aplicat sancţiunea şi contravenient există un cunoscut şi lung litigiu. De-a lungul timpului subofiţerul de poliţie a întocmit mai multe dosare penale pe numele impiegatului, ultimul pentru furt de material lemnos. În urna acestuia, pentru că ar fi furat patru bucăţi de lemn, angajatul CFR a încasat o amendă administrativă de 1.000 de lei.


În timp ce poliţistul susţine că nu-şi face decât meseria, iar sancţiunile pe care le-a aplicat au fost ulterior confirmate de procurori, impiegatul CFR se plânge că viaţa sa este un coşmar, din cauza şefului de post din gara în care lucrează. Dănilă a depus un noian de reclamaţii împotriva poliţistului, acuzându-l de abuzuri şi dosare penale fabricate şi aşteaptă ca cineva să-i facă dreptate. Pe acest fond, susţine Dănilă, a venit şi amenda de 200 de lei pe care poliţistul i-a aplicat-o.




Dorneanul Andrei Leancă va alerga la balcaniadă şi europene

Deşi este încă junior II, atletul Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei, Andrei Leancă a reuşit să-şi asigure biletele pentru balcaniada şi europenele de alergare montană pentru juniori I, graţie locului I ocupat la un grand prix desfăşurat la Slănic Moldova.

Sportivul pregătit de antrenorul Cristian Prâsneac a făcut o cursă tactică foarte bună şi a stat în pluton prima jumătate, adică primii patru kilometri, iar apoi a forţat şi a preluat conducerea, menţinându-se pe primul loc până la finiş, unde a trecut cu 36 de secunde înaintea celui de-al doilea clasat.

Andrei Leancă, alături de următorii trei clasaţi au fost selectaţi în echipa României ce va participa pe 7 iunie la Campionatul Balcanic din Bulgaria şi pe 7 iulie la Campionatul European de Alergare Montană, ce va avea loc în staţiunea Denizili, din Turcia.


„Acest rezultat excelent vine pe fondul unei pregătiri foarte bune după un cantonament de două luni la Băile Felix, asigurat de firma CONSTRUCTIM din Timişoara, care a pus la dispoziţie şi echipamentul, dar şi susţinătoarele de efort şi care de şapte luni a semnat un contract de imagine cu sportivul nostru, Andrei Leancă. În eforturile noastre de a face performanţă am fost sprijiniţi şi de conducerea CSM Dorna Vatra Dornei, dar şi de Primăria Vatra Dornei”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.




Satele din zona Dornelor vor face reclamă tradiţiilor româneşti

Şaru Dornei, Ciocăneşti, Coşna, Vama şi Fălticeni sunt localităţile sucevene unde se desfăşoară de mai mulţi ani festivaluri de promovare a tradiţiilor populare şi a gastronomiei, motiv pentru care au fost incluse, împreună cu festivalul interjudeţean „Hora de la Prislop”, într-un calendar al Ministerului Turismului şi a două asociaţii de profil din ţară, scrie Obiectiv de Suceava.

Cinci localităţi sucevene, din care patru din mediul rural, au fost incluse într-un calendar de promovare a unor evenimente tradiţionale. Evenimentele de numele cărora sunt legate peste 40 de localităţi din ţară au loc din mai până în decembrie, inclusiv, în localităţile sucevene incluse în calendarul respectiv vor avea loc evenimente tradiţionale în lunile iulie, august şi septembrie.

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cristian Petrescu, secretarul-general al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), Florentina Dospinescu, şi vicepreşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România”, Gheorghe Socaciu, au semnat sâmbătă, 5 mai, la Bucureşti, un protocol de colaborare pentru promovarea ţării noastre ca destinaţie turistică şi au lansat „Calendarul evenimentelor tradiţionale din România”. Protocolul prevede posibilitatea promovării brandului turistic naţional al României în cadrul evenimentelor pe care cele două asociaţii le vor organiza în cursul acestui an, dar şi posibilitatea ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) să se implice în organizarea unora dintre acestea.

MDRT va putea participa la festivalurile, târgurile şi celelalte activităţi cu standuri de promovare şi le va putea distribui participanţilor materiale de promovare şi promoţionale – broşuri, şepci, insigne, tricouri etc. cu însemnele brandului turistic naţional. De asemenea, MDRT doreşte să se implice în organizarea în toamnă, în România, a Congresului Eurogites pentru Turism Rural, eveniment al Federaţiei Europene de Turism Rural „Eurogites”, a cărei membru este şi ANTREC România.

Calendarul evenimentelor tradiţionale din România pe care cele două asociaţii le vor organiza până la sfârşitul anului numără, în prezent, 45 de festivaluri, târguri, nedei şi alte activităţi. Localităţile sucevene incluse în „Calendarul evenimentelor tradiţionale din România” sunt Şaru Dornei, Ciocăneşti, Coşna, Vama, Fălticeni, la care se mai adaugă un festival care are loc în zona pasului Prislop, la limita dintre judeţele Suceava, Maramureş şi Bistriţa–Năsăud. Astfel, în cursul lunii iulie, la Şaru Dornei, ar urma să aibă loc cea de-a şasea ediţie a Festivalului Bujorul de Munte, eveniment organizat de Primăria, Căminul Cultural şi Biblioteca din comuna Şaru Dornei împreună cu Administraţia Parcului Naţional Călimani şi cu Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale din judeţul Suceava. Festivalul Bujorul de Munte promovează o tradiţie mai veche a comunităţilor din zonă, valorile naturale, culturale şi tradiţionale din zonă. Numele festivalului este legat chiar de planta care creşte la altitudini ridicate, în zona Masivului Călimani, fiind o atracţie naturală deosebită.

În luna august, comuna Ciocăneşti este prinsă în calendarul evenimentelor tradiţionale din România, fiind a zecea ediţie a Festivalului Păstrăvului. Potrivit MDRT, acest festival ar urma să aibă loc în intervalul 14 – 15 august, fiind un târg gastronomic pe bază de păstrăv, concurs de pescuit păstrăv, lansare de puiet de păstrăv pe râul Bistriţa, parada călăreţilor, coborâtul cu plute pe Bistriţa şi cel al plăieşilor cu făclii. Tot în luna august ar urma să aibă loc cea de 44-a ediţie a Horei de la Prislop, eveniment interjudeţean de o mare complexitate, ce este organizat la limita judeţelor Suceava, Maramureş şi Bistriţa – Năsăud, foarte aproape de comuna suceveană Cârlibaba. Festivalul se doreşte o perpetuare a datinii, portului şi, mai ales, cântecului popular.

In toamna acestui an, în luna septembrie cel mai probabil, va avea loc Festivalul Fructelor de Pădure. Este un eveniment organizat de Consiliul Local al comunei Coşna, dar care este reprezentativ pentru întreaga zonă a Dornelor şi la care sunt aşteptaţi să participe foarte mulţi turişti. Este, de fapt, o sărbătoare a toamnei, degustări de preparate culinare pe bază de fructe de pădure şi, totodată, un târg de produse cosmetice naturale din fructe de pădure. De asemenea, vor fi organizate concursuri şi spectacole cu muzică şi dans. Tot în această toamnă, cel mai probabil în luna septembrie, în comuna Vama, ediţia a patra a Festivalului Hribului, acesta fiind de asemena, un eveniment gastronomic şi de tradiţii specifice locurilor.

La Fălticeni, probabil în luna octombrie, va avea loc ediţia a noua a Festivalului Mărului. Aceasta va găzdui o expoziţie cu vânzare de fructe, utilaje agricole, produse din carne şi preparate din carne, produse lactate, produse de panificaţie, produse de cofetărie şi patiserie.


„Avem acum un calendar al evenimentelor tradiţionale din România, care le va permite, pe de o parte, oamenilor din industria turismului rural să-şi organizeze eficient şi coerent strategiile de promovare şi, pe de altă parte, le va permite turiştilor să-şi programeze concediile şi excursiile în funcţie de festivalurile la care doresc să participe. Împreună putem face ca satul românesc autentic şi tradiţiile noastre populare săaibătot mai mare căutare în rândul turiştilor străini şi români”, a declarat ministrul Cristian Petrescu.



SURSA: Recolta.eu

Dorna Vatra Dornei este prima promovată

CSM Dorna Vatra Dornei poate desface sampania. Echipa condusa de Mihaita Szekely a devenit prima echipa care si-a asigurat si din punct de vedere matematic promovarea, dupa ce s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 11-0, in fata celor de la Calimani Saru Dornei, intr-un meci contand pentru etapa a 18-a din cadrul seriei montane a Ligii a 5-a.

Intr-un alt joc al rundei de duminica, Fc Pojorata a castigat la limita, scor 1-0, in fata celor de la Larix Dornisoara si se mentine la 11 puncte in spatele liderului, cu trei partide ramase de disputat pana la finalul sezonului. Locul 3 e ocupat de Victoria Vatra Moldovitei.

Rezultatele etapei a 18-a:

Vânatorul Dorna Candrenilor – Victoria Vatra Moldovitei 1-0
Dorna Vatra Dornei – Calimani Saru Dornei 11-0
Fc Pojorâta – Larix Dornisoara 1-0
Bistrita Brosteni – Turbo Forest Poiana Stampei 3-0
Forestierul Frumosu – Calimanelul Panaci 3-0
Bradul Vama a stat in aceasta runda.


FRF-AJF.ro
Clasament - Liga a V-a, Seria a III-a SV
#Nume echipaP
1CSM Dorna Vatra Dornei46p
2AS FC Pojorita35p
3AS Victoria Vatra Moldovitei28p
4AS Vanatorul Dorna Candrenilor27p
5AS Forestierul Frumosu27p
6AS Bistrita Brosteni22p
7AS Larix Dornisoara20p
8AS Calimanelul Panaci18p
9AS Turbo-Forest Poiana Stampei13p
10CS Bradul Vama13p
11AS Calimani Saru Dornei10p
Clasament detaliat




DN 17, număr dublu de accidente faţă de celelalte drumuri naţionale din judeţ

Ultimele statistici ale Poliţiei Rutiere privind accidentele grave produse în judeţul Suceava arată că cele mai multe evenimente rutiere cu morţi sau răniţi grav se produc pe DN 17, şoseaua dinspre Suceava spre Ardeal. Mai mult, în primul trimestru al acestui an, pe DN 17 s-a produs un număr dublu de accidente faţă de DN 2, al doilea drum naţional important care străbate judeţul.

Conform analizei, în trei luni, pe DN 17 (care în judeţul Suceava începe de la ieşirea din municipiul reşedinţă de judeţ şi, trecând prin Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, continuă până la limita cu Bistriţa-Năsăud) s-au produs opt accidente rutiere grave, soldate cu trei morţi şi 11 răniţi grav. Pe poziţia a doua se situează DN 2 (de la limita cu judeţul cu Iaşi şi până la Siret) unde, în aceeaşi perioadă, au avut loc patru accidente rutiere grave, soldate cu un singur mort şi cinci răniţi grav. În acest nedorit top se mai află şi DN 2E, şoseaua care leagă Gura Humorului de Fălticeni, unde s-au înregistrat cinci accidente, soldate cu răniţi grav (cinci), fără persoane decedate.

Poliţiştii rutieri subliniază că în ultimii doi ani, după reabilitarea DN 17, şoseaua a devenit treptat cea mai periculoasă din judeţ, asta în condiţiile în care DN 2 este cel mai întins drum şi anterior aici se produceau de departe cele mai multe accidente grave.

Cauzele accidentelor de pe DN 17

Numărul mare de accidente pleacă de la mai mulţi factori. Fiind un drum din zona de munte, DN 17 are mai multe porţiuni cu succesiuni de curbe periculoase, mai ales în zona Dorna Candreni - Poiana Stampei, aici producându-se adesea accidente destul de grave.

Cele mai multe accidente se petrec însă din cauza vitezei. Calitatea relativ bună a şoselei de pe cele mai multe porţiuni şi faptul că aceasta este largă, îmbiind şoferii la viteză, înseamnă adesea o capcană pentru conducătorii auto.


În încercarea de a limita pe cât posibil accidentele, poliţiştii acţionează zilnic cu radare pe DN 17, în mai multe zone, de asemenea punându-se un accent deosebit şi pe înregistrarea video şi sancţionarea şoferilor care depăşesc pe linie continuă. O problemă deosebită în ultima perioadă este însă şi cu pietonii, cei care cad victime în accidente grave pe drumuri naţionale, după ce traversează strada neglijent, fără a se asigura.




Stoc zero de vaccin antirabic la spitalul din Vatra Dornei. Nici celelalte spitale din judet nu stau mai bine

Spitalul Vatra Dornei a rămas fără vaccin antirabic, în timp ce Spitalele Suceava şi Câmpulung Moldovenesc mai au zece şi respectiv patru fiole de ser. Situaţia este alarmantă în condiţiile în care statisticile arată că zeci de persoane din aceste zone sunt muşcate de câini în fiecare săptămână, iar după cum se ştie orice muşcătură devine fatală în lipsa administrării serului dacă animalul era turbat.

O schemă completă de tratament constă în inocularea a cinci fiole de ser, ceea ce înseamnă doar doi pacienţi care mai pot fi trataţi la Spitalul Suceava până săptămâna viitoare, când, cel puţin la nivel declarativ, unitatea ar urma să-şi refacă stocurile.

Rămâne însă în aer problema pacienţilor care au început deja tratamentul, iar acum nu mai au cu ce să-l continue, şi a celor care reprezintă cazuri noi şi care sunt lipsiţi din start de şansa de a fi trataţi şi salvaţi. În judeţ, singurele spitale care mai au stocuri de vaccin antirabic sunt Fălticeni – 45 de fiole şi Rădăuţi – 58 de fiole, însă şi aceste cantităţi sunt insuficiente, având în vedere numărul mare de solicitări.





Fetiţa adusă la spital cu 15 căpuşe pe corp face tratament preventiv pentru boala Lyme

Fetiţa de 6 ani din Vatra Dornei muşcată marţi de nu mai puţin de 15 căpuşe care i-au rămas fixate pe piele a început un tratament preventiv pentru boala Lyme. Aşa au informat ieri responsabili din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care au arătat că minora face o cură de antibiotice, recomandată în astfel de cazuri. Pe data de 23 mai, minora va face şi testul specific pentru determinarea bolii Lyme.

Minora muşcată de 15 căpuşe a fost adusă marţi la spitalul din Vatra Dornei. Aici, ea a fost supusă unor intervenţii de mică chirurgie, în urma căreia medicii i-au extras căpuşe din zona jugularei, a toracelui, a picioarelor şi din apropierea organelor genitale, acesta fiind cel mai grav caz de până acum. Responsabili din cadrul DSP au informat ieri că fetiţa locuieşte într-o casă de la marginea pădurii, iar în cursul zilei de marţi s-a jucat în grădină cu cei doi câini din gospodărie.

Medicii: numărul persoanelor muşcate de căpuşe şi al celor diagnosticate cu boală Lyme va creşte

Boala Lyme este o boală infecţioasă produsă de bacteria Borrelia Burgdorferi, care este transmisă la om prin muşcătura de căpuşă. Din cauza faptului că afectează întreg organismul şi prezintă o gamă vastă de simptome, boala Lyme a fost supranumită „boala cu 1.000 de feţe”. Tocmai această particularitate o face şi foarte greu de depistat, motiv pentru care în multe cazuri tratamentul este unul de lungă durată, uneori chiar şi de câţiva ani.


În 2012, în judeţ au fost confirmate două cazuri de boală Lyme transmisă de căpuşe. De la încălzirea vremii, tot mai multe persoane ajung la spital după ce au fost muşcate de aceste insecte parazite care se hrănesc cu sânge. Medicii se aşteaptă ca numărul pacienţilor cu muşcături de căpuşe şi a celor diagnosticaţi cu boală Lyme să crească în perioada următoare.




Percheziţii la Borşa, în căutarea braconierilor care au măcelărit căprioarele de la Cârlibaba

Peste 20 de poliţişti din Suceava au descins ieri în două locaţii din oraşul Borşa, judeţul Maramureş, în căutarea indivizilor care au comis un adevărat masacru cinegetic în pădurea din Cârlibaba, împuşcând mai multe căprioare.

Poliţiştii i-au căutat pe suspecţii de comiterea faptelor, Gabriel Timiş, în vârstă de 24 de ani, Istrate Timiş, de 49 de ani şi Dumitru Mihali, de 36 de ani, toţi din Borşa, scotocind şi după armele cu care aceştia ar fi împuşcat cinci animale.

Ieri după-amiază, acţiunea încă era în derulare, în zonă aflându-se şase poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi două grupe de intervenţie cu „mascaţi” de la Serviciul de Intervenţie Rapidă. Echipele de căutare nu reuşiseră încă să reţină nici un suspect, surse judiciare precizând că acţiunea de căutare va fi prelungită.

Reamintim că sâmbăta trecută, un angajat al Ocolului Silvic Cârlibaba a auzit mai multe împuşcături şi a sunat la 112, sesizând poliţia că în zonă se află braconieri.

Autorii au reuşit să dispară de la faţa locului înainte de sosirea poliţiei, fugind cu o maşină de teren şi abandonând-o pe a doua, în zona unde tranşaseră animalele împuşcate.

Anchetatorii au identificat la faţa locului cinci cervide tranşate, un mascul şi patru femele. Trei dintre femele erau gestante. Braconierii tranşaseră animalele, umplând cu carne mai multe butoaie din plastic. La faţa locului au fost găsiţi inclusiv puii femelelor, aruncaţi printre alte resturi tranşate.

Pornind de la maşina abandonată şi o poliţă RCA din interiorul acesteia, anchetatorii au stabilit un cerc de suspecţi, ajungându-se la cei trei indivizi amintiţi.


Organele silvice cunosc de ani de zile cazuri de braconieri care măcelăresc animale în zona de munte a judeţului Suceava, aceştia fiind veniţi fie din Borşa – Maramureş, fie din Bistriţa-Năsăud şi acţionând cu maşini de teren, proiectoare şi arme performante.




ANUNT - Vand casa complet utilata si mobilata

Detalii Anunt: Vand casa situata la 6 km de Vatra Dornei, complet utilata si mobilata, contor european, apa curenta, cablu, internet, living, bucatarie, baie, 3 camere.

Pret: 40000 Euro

Telefon: 0754 788 827



ANUNT - Locuri de munca in strainatate

Detalii Anunt: Agentie de plasare forta de munca acreditata selectioneaza si recruteaza personal pentru plecari in strainatate in diferite domenii: soferi de tir - Italia, ingrijire batrani - Italia, medici generalisti - Franta, ingineri IT - Finlanda, ospatari, chelneri, bucatari, cameriste in Italia sau Cipru, sudori, electricieni, un mecanic auto pentru Italia cu contracte de munca.


Mai multe detalii la unul din numerele: 0238715100 sau 0748451918 sau cv pe mail veneto.jobs@yahoo.com

Companie: Veneto Jobs

Telefon: 0238715100 sau 0748451918


ANUNT - Cumpar teren Vatra Dornei

Detalii Anunt: Cumpar teren, padure / faneata in apropiere de Vatra Dornei. Ofer 2500 Euro / hectar negociabil in functie de teren: pozitionare, vegetatie, apa, utilitati

Pret: 2500 Euro

Nume: Emilia

Telefon: 0751 658 529



Prejudiciu de peste 42.000 de lei, în „cârca” celui care a provocat incendiul de proporţii de la Vatra Dornei

Poliţiştii au demarat urmărirea penală a bărbatului acuzat că a provocat incendiul de mari proporţii izbucnit duminica trecută pe dealul Bârnărel din municipiul Vatra Dornei, el fiind pus sub acuzare pentru infracţiunea de distrugere din culpă, pentru un prejudiciu de 42.515 lei.

Incendiul a izbucnit duminică, în miez de zi, bărbatul care a provocat incendiul fără să vrea, Cătălin Leviţchi, în vârstă de 40 de ani, localnic din Vatra Dornei, fiind cel care a sunat la 112 în momentul în care şi-a dat seama că nu are cum stopa flăcările de unul singur.


Conform Monitorul de Suceava, Leviţchi le-a spus poliţiştilor că a plecat în acea dimineaţă în pădure să vadă dacă au apărut bureţii de primăvară, iar la întoarcere s-a gândit să-şi frigă câteva bucăţi de carne şi slănină pe care şi le luase de acasă.


Pentru stingerea focului extins pe mai bine de douăzeci de hectare au intervenit nu mai puţin de patru sute de oameni.




Lista sucevenilor care îşi doresc să fie primari în oraşele judeţului - Vezi care sunt candidatii pentru Primaria Vatra Dornei !

Peste 100 de candidaţi vor intra în competiţia electorală pentru funcţiile de primar din cele 16 localităţi urbane ale judeţului Suceava. Cei mai mulţi candidaţi sunt în municipiul Suceava, iar cei mai puţini, câte patru, sunt în oraşele Milişăuţi şi Frasin.

Funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ este vizată de nouă suceveni, candidaturile acestora fiind acceptate de Biroul Electoral Municipal. Pentru Primăria Suceava şi-a mai depus candidatura şi un cetăţean italian, Bruno D’Ambrosio, însă dosarul i-a fost respins deoarece acesta nu are cetăţenie română. La Suceava, actual primar Ion Lungu va candida din partea PD-L pentru cel de-al treilea mandat.

Printre primarii de municipii şi oraşe care vor să obţină al treilea mandat consecutiv se numără şi actualii edili din Gura Humorului, liberalul Marius Ursaciuc, din Fălticeni, democrat-liberalul Vasile Tofan, şi din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Şerban, acesta urmând să candideze ca independent.

De remarcat faptul că la Fălticeni va candida şi Constantin Bulaicon, primul primar pe care l-a avut acest municipiu după decembrie 1989, acesta fiind reprezentantul Partidului Poporului – Dan Diaconescu. Printre candidaţii din Fălticeni care nu se află la prima încercare de a obţine funcţia de primar se mai număr şi Vasile Moroşanu, propus de Partidul Ecologist Român, precum şi independentul Ioan Ilişescu.

Printre cei care vor să obţină un nou mandat de primar se numără şi actualul edil din Vatra Dornei, Ioan Moraru. Acesta vrea să obţină al doilea mandat consecutiv şi al treilea mandat de primar în Vatra Dornei, el ocupând această funcţie şi în perioada 1996-2000.

Vă prezentăm în continuare lista completă a candidaţilor de primar din municipiul Vatra Dornei:
  • Ioan Moraru – USL
  • Ilie Boncheş – PD-L
  • Cezar Ioja - independent
  • Mihai Cioată – independent
  • Serenela Timinschi Simireanu – PP-DD
  • Rodica Albei – Partidul Verde
  • Dorin Grohinschi – UNPR
  • Vasile Mustea – PP-LC





Fetiţă de 6 ani, adusă la spital cu 15 căpuşe pe piele

O fetiţă de 6 ani, din Vatra Dornei, a ajuns marţi la spitalul din localitate, după ce a fost muşcată de nu mai puţin de 15 căpuşe care i-au rămas fixate pe piele. Minora a fost supusă unor intervenţii de mică chirurgie, în urma căreia medicii i-au extras căpuşe din zona jugularei, a toracelui, a picioarelor şi din zona suprapubiană, acesta fiind cel mai grav caz de până acum. În total, în minivacanţa de 1 mai au ajuns la spital peste 30 de persoane muşcate de căpuşe, de la copii de un an şi şase luni până la bătrâni de 76 ani, arată datele contabilizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava.

Cei mai mulţi pacienţi sunt din Rădăuţi, Suceava şi Vatra Dornei

Potrivit statisticii, în ultimele patru zile, la Spitalul Suceava s-au prezentat şapte persoane muşcate de căpuşe, la Spitalul Rădăuţi – 11, la Spitalul Vatra Dornei – opt, la Spitalul Câmpulung Moldovenesc – trei, iar la Spitalul Fălticeni – două. Din cei 31 de pacienţi care au ajuns la unităţile spitaliceşti din judeţ în urma muşcăturilor de căpuşe, 17 erau bărbaţi, iar restul femei. Pe categorii de vârstă, situaţia este următoarea: câte două cazuri la grupele de vârstă 1 – 4 ani şi respectiv 15 – 19 ani, nouă la grupa de vârstă 5 – 14 ani, 10 la grupa de vârstă 20 – 54 ani, opt la grupa de vârstă 55 ani şi peste.

Căpuşele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sânge. Dintre bolile majore transmise de căpuşe la om amintim boala Lyme, care de la începutul anului a fost depistată deja la două femei, ambele din Rădăuţi (o angajată a unei societăţi de turism şi o fostă asistentă medicală de la Boli Contagioase), şi encefalita.

Persoanele care petrec mult timp în aer liber, cele mai expuse

Medicii avertizează că, în această perioadă, riscurile de îmbolnăvire prin infectarea cu patogeni transmişi de căpuşe au crescut, mai ales în cazul persoanelor care petrec mult timp în aer liber. Pentru prevenirea muşcăturilor de căpuşe, medicii recomandă purtarea de haine deschise la culoare, pe care să se vadă uşor căpuşele, bluze cu mâneci lungi, strânse pe încheietura mâinii, pantaloni lungi şi strânşi pe gleznă şi peste care se trag şosetele şi pantofi fără orificii sau decupaje.

Pe pielea expusă pot fi aplicate substanţe repelente care să îndepărteze căpuşele, însă medicii reamintesc că acestea nu oferă protecţie decât câteva ore. Medicii atrag atenţia că îndepărtarea precoce a căpuşelor fixate pe piele este foarte importantă în reducerea riscului de îmbolnăvire cu boli transmise de aceste insecte parazite şi precizează că îndepărtarea trebuie făcută cu o pensetă.

Cum îndepărtăm în siguranţă căpuşele fixate pe piele

Este indicat ca persoana care îndepărtează căpuşele să se protejeze cu mănuşi, deoarece există riscul ca, în manevra de îndepărtare a căpuşelor, acestea să fie „sparte”, iar sângele din corpul lor să ajungă în contact cu pielea persoanei care face această manevră. În cazul în care căpuşa este infectată cu bacterii/virusuri, acestea pot fi transmise prin microleziunile de la nivelul pielii, adaugă medicii.


Aplicarea unor produse ca ulei, untură, acetonă, petrol, alcool iodat, alcool sau arderea cu ţigara este absolut interzisă pentru că aceste „tratamente” nu fac decât să irite căpuşa, care va produce mai multă salivă, salivă care este injectată în organismul gazdei din care se hrăneşte, crescând astfel riscul transmiterii agenţilor patogeni. Medicii recomandă ca în cazul în care îndepărtarea căpuşelor nu este posibilă, să se facă tratament cu un acaricid (substanţă chimică anticăpuşe), după care insectele vor cădea singure.




Independentul Cezar Ioja vrea să redea Dornei strălucirea de altădată

Zeci de dorneni au fost alături de candidatul independent Cezar Ioja la depunerea candidaturii pentru funcţia de primar al oraşului staţiune de interes naţional Vatra Dornei. După ce au muncit pentru a face din acest oraş o bijuterie a turismului din România, oamenii mai în vârstă cred că singura opţiune viabilă pentru a revitaliza oraşul este Cezar Ioja.

Candidatul independent pentru funcţia de primar a ţinut să le mulţumească deschis tuturor celor care cred în el şi în proiectul propus de el şi este convins că începând cu 11 iunie Vatra Dornei va intra într-o altă etapă de dezvoltare.

„După mai bine de 20 de ani de management defectuos, perioadă în care s-au pierdut locuri de muncă, serviciile publice au ajuns la standarde deplorabile, iar transparenţa actului decizional din administraţia locală a lăsat de dorit, este timpul ca Vatra Dornei să redevină ce a fost odinioară. Toată lumea, în frunte cu mine, doreşte ca acest municipiu să-şi recapete strălucirea de altădată, iar munca părinţilor şi bunicilor noştri să fie recunoscută. Pentru asta mă bazez pe toţi dornenii de bună-credinţă, nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în prezent, şi care sunt dornici să contribuie la relansarea Dornei. De aceea, îi rog să susţină proiectul "Împreună salvăm Dorna", proiect pe care îl propun şi în care cred cu tărie”, a declarat Cezar Ioja.

Pe treptele Primăriei Vatra Dornei, candidatul independent Cezar Ioja a ţinut să le mulţumească tuturor celor au contribuit la strângerea semnăturilor necesare pentru depunerea dosarului la Biroul Electoral de Circumscripţie. Tot în acelaşi cadru, Ioan Nastase, preşedintele „Asociaţiei Pensionarilor Dorna 2003”, a ţinut să-l asigure pe Cezar Ioja de întreg sprijinul pensionarilor din localitate, oameni ale căror aşteptări au fost trădate de actuala conducere a Primăriei Vatra Dornei.

În total, dosarul privind candidatura lui Cezar Ioja a cuprins 2.070 de semnături, dar candidatul independent la Primăria Vatra Dornei şi-a arătat convingerea că numărul celor care îl vor vota va fi mai mare.


Cezar Ioja are 43 de ani, este tată a patru copii şi administrator a două pensiuni turistice. A fost consilier local şi consilier judeţean, iar studiile cuprind o diplomă de licenţă în ştiinţe administrative, un master în managementul administraţiei publice în ţările Uniunii Europene, precum şi doctoratul obţinut în economie la Şcoala Doctorală a FEAA a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.




A luat foc Dealul Barnarel din Vatra Dornei, din nou - VIDEO + FOTO

In cursul zilei de astazi incendiul de pe Dealul Barnarel din Vatra Dornei s-a reaprins, dupa ce initial s-a crezut ca acesta a fost lichidat. Din informatiile noastre, mai multi pompieri si angajati silvici sunt la aceasta ora la fata locului.

Dupa cum am relatat zilele trecute, in cursul zilei de Duminica 29 aprilie 2012, intr-un incendiu care a izbucnit pe Dealul Barnarel au ars mai mult de 30 ha de vegetatie forestiera. Dupa ce 400 de oameni s-au luptat cu focul pana in seara zilei de luni se pare ca au ramas totusi cateva focare nestinse, fapt ce a dat prilejul ca focul sa se reaprinda in aceasta dupa-amiaza.








Masacrul din Padurea Carlibaba va rămâne nepedepsit ?

Deşi poliţiştii ştiu deja numele celor trei braconieri, încă nu a fost reţinut nici unul, ei fiind încă de negăsit. În plus pentru braconaj pedeapsa este destul de mică, iar şansa ca aceştia să stea după gratii este destul de redusă. Prejudiciul cauzat de „măcelarii borşeni” este 60.000 de euro.

Într-o altă ţară din occident ONG-urile care apără drepturile animalelor ar fi sărit „ca arse” la gâtul autorităţilor, când ar fi auzit de masacrul celor cinci căprioare. Acestea au fost hacuite de trei indivizi din Borşa, care le-au omorât pentru carnea lor care se vinde destul de profitabil pe piaţa neagră.

Trei dintre femele erau gestante, iar braconierii le-au eviscerat şi au aruncat puii nefătaţi pe marginea drumului. A fost o imagine de coşmar chiar şi pentru pădurarii obişnuiţi să vadă leşuri de animale. Căprioarele erau tranşate şi băgate în butoaie de plastic şi urmau să fie livrate către cumpărători, dacă vânătorii de la Ocolul Silvic Breaza nu i-ar fi zărit pe „măcelari” şi nu i-ar fi fugărit.

Când au dat bir cu fugiţii au lăsat însă în urmă suficiente probe pentru a fi identificaţi. Astăzi mai mulţi poliţişti de la IPJ Suceava au mers în Borşa pentru a-i căuta împreună cu colegii maramureşeni pe cei trei. Numai că până acum nu au avut succes, braconierii nefiind acasă.De altfel nici legea nu este suficient de dură cu braconierii, pentru infracţiunea comisă cei trei măcelari riscând o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 de lei la 25.000 de lei. Numai că de obicei se ajunge după ani lungi de procese la plata amenzii penale. Vor mai avea însă de răspuns în faţa legii şi pentru faptul că nici unul nu deţine arme de vânătoare sau permis pentru arme de foc.


Prejudiciul cauzat de cei braconieri fondului de vânătoare este de 60.000 de euro, câte 12.000 de euro pentru fiecare dintre cele cinci căprioare omorâte.




ANUNT - Vand garsoniera in orasul Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand garsoniera in orasul Vatra Dornei, str. Lucian Blaga.

Pret: 12000 euro negociabil

Nume: Mariana

Telefon: 0727837770 sau 0745765962



ANUNT - Execut lucrari de amenajari interioare si exterioare

Detalii Anunt: Meserias cu experienta, execut diferite tipuri de renovari la preturi avantajoase. Placare faianta, plinta gresie, placare cu travertin, marmura, imitatie de piatra, montaj caramida de sticla tip nevada, montat parchet laminat plinta, turnat sapa de nivel, lavabila 2 straturi, placari polistiren plasa driscuiala, tencuieli, finisare tencuiala (tinci) tencuiala decorativa, zidarie, montaj tavane false, pereti despartitori. Daca sunteti interesati de o eventuala colaborare va rog sa ma contactati.


Nume: Nelu

Telefon: 0722 854 097


LOC DE MUNCA: Cautam urgent femeie pentru restaurant

Detalii Anunt: Cautam urgent femeie cu virsta pina in 35 de ani pentru a lucra in restaurant in Germania

Salariu: 800

Telefon: 0726 455 615



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei