Satele din zona Dornelor vor face reclamă tradiţiilor româneşti

Şaru Dornei, Ciocăneşti, Coşna, Vama şi Fălticeni sunt localităţile sucevene unde se desfăşoară de mai mulţi ani festivaluri de promovare a tradiţiilor populare şi a gastronomiei, motiv pentru care au fost incluse, împreună cu festivalul interjudeţean „Hora de la Prislop”, într-un calendar al Ministerului Turismului şi a două asociaţii de profil din ţară, scrie Obiectiv de Suceava.

Cinci localităţi sucevene, din care patru din mediul rural, au fost incluse într-un calendar de promovare a unor evenimente tradiţionale. Evenimentele de numele cărora sunt legate peste 40 de localităţi din ţară au loc din mai până în decembrie, inclusiv, în localităţile sucevene incluse în calendarul respectiv vor avea loc evenimente tradiţionale în lunile iulie, august şi septembrie.

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cristian Petrescu, secretarul-general al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), Florentina Dospinescu, şi vicepreşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România”, Gheorghe Socaciu, au semnat sâmbătă, 5 mai, la Bucureşti, un protocol de colaborare pentru promovarea ţării noastre ca destinaţie turistică şi au lansat „Calendarul evenimentelor tradiţionale din România”. Protocolul prevede posibilitatea promovării brandului turistic naţional al României în cadrul evenimentelor pe care cele două asociaţii le vor organiza în cursul acestui an, dar şi posibilitatea ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) să se implice în organizarea unora dintre acestea.

MDRT va putea participa la festivalurile, târgurile şi celelalte activităţi cu standuri de promovare şi le va putea distribui participanţilor materiale de promovare şi promoţionale – broşuri, şepci, insigne, tricouri etc. cu însemnele brandului turistic naţional. De asemenea, MDRT doreşte să se implice în organizarea în toamnă, în România, a Congresului Eurogites pentru Turism Rural, eveniment al Federaţiei Europene de Turism Rural „Eurogites”, a cărei membru este şi ANTREC România.

Calendarul evenimentelor tradiţionale din România pe care cele două asociaţii le vor organiza până la sfârşitul anului numără, în prezent, 45 de festivaluri, târguri, nedei şi alte activităţi. Localităţile sucevene incluse în „Calendarul evenimentelor tradiţionale din România” sunt Şaru Dornei, Ciocăneşti, Coşna, Vama, Fălticeni, la care se mai adaugă un festival care are loc în zona pasului Prislop, la limita dintre judeţele Suceava, Maramureş şi Bistriţa–Năsăud. Astfel, în cursul lunii iulie, la Şaru Dornei, ar urma să aibă loc cea de-a şasea ediţie a Festivalului Bujorul de Munte, eveniment organizat de Primăria, Căminul Cultural şi Biblioteca din comuna Şaru Dornei împreună cu Administraţia Parcului Naţional Călimani şi cu Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale din judeţul Suceava. Festivalul Bujorul de Munte promovează o tradiţie mai veche a comunităţilor din zonă, valorile naturale, culturale şi tradiţionale din zonă. Numele festivalului este legat chiar de planta care creşte la altitudini ridicate, în zona Masivului Călimani, fiind o atracţie naturală deosebită.

În luna august, comuna Ciocăneşti este prinsă în calendarul evenimentelor tradiţionale din România, fiind a zecea ediţie a Festivalului Păstrăvului. Potrivit MDRT, acest festival ar urma să aibă loc în intervalul 14 – 15 august, fiind un târg gastronomic pe bază de păstrăv, concurs de pescuit păstrăv, lansare de puiet de păstrăv pe râul Bistriţa, parada călăreţilor, coborâtul cu plute pe Bistriţa şi cel al plăieşilor cu făclii. Tot în luna august ar urma să aibă loc cea de 44-a ediţie a Horei de la Prislop, eveniment interjudeţean de o mare complexitate, ce este organizat la limita judeţelor Suceava, Maramureş şi Bistriţa – Năsăud, foarte aproape de comuna suceveană Cârlibaba. Festivalul se doreşte o perpetuare a datinii, portului şi, mai ales, cântecului popular.

In toamna acestui an, în luna septembrie cel mai probabil, va avea loc Festivalul Fructelor de Pădure. Este un eveniment organizat de Consiliul Local al comunei Coşna, dar care este reprezentativ pentru întreaga zonă a Dornelor şi la care sunt aşteptaţi să participe foarte mulţi turişti. Este, de fapt, o sărbătoare a toamnei, degustări de preparate culinare pe bază de fructe de pădure şi, totodată, un târg de produse cosmetice naturale din fructe de pădure. De asemenea, vor fi organizate concursuri şi spectacole cu muzică şi dans. Tot în această toamnă, cel mai probabil în luna septembrie, în comuna Vama, ediţia a patra a Festivalului Hribului, acesta fiind de asemena, un eveniment gastronomic şi de tradiţii specifice locurilor.

La Fălticeni, probabil în luna octombrie, va avea loc ediţia a noua a Festivalului Mărului. Aceasta va găzdui o expoziţie cu vânzare de fructe, utilaje agricole, produse din carne şi preparate din carne, produse lactate, produse de panificaţie, produse de cofetărie şi patiserie.


„Avem acum un calendar al evenimentelor tradiţionale din România, care le va permite, pe de o parte, oamenilor din industria turismului rural să-şi organizeze eficient şi coerent strategiile de promovare şi, pe de altă parte, le va permite turiştilor să-şi programeze concediile şi excursiile în funcţie de festivalurile la care doresc să participe. Împreună putem face ca satul românesc autentic şi tradiţiile noastre populare săaibătot mai mare căutare în rândul turiştilor străini şi români”, a declarat ministrul Cristian Petrescu.



SURSA: Recolta.eu

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei