Copiii de la AS Caşuba & Găluşcă se pregătesc la Vatra Dornei

Micii fotbalişti de la şcoala de fotbal patronată de fostele mari glorii sucevene Radu Caşuba şi Victor Găluşcă se află în aceste zile în cantonament la Vatra Dornei.

În lipsă de adversari pentru meciuri amicale, cei trei tehnicieni ai clubului, Radu Caşuba, Victor Găluşcă şi Ilie Gafencu îi supun pe elevii lor la două şedinţe de pregătire pe zi.

„Mulţi dintre copii sunt la primul lor stagiu de pregătire centralizată din carieră, aşa că este o experienţă inedită pentru ei. Le mulţumim părinţilor că au înţeles utilitatea acestei acţiuni şi au făcut eforturi financiare pentru ca acest cantonament să se desfăşoare aşa cum trebuie”, a precizat Victor Găluşcă.

Delegaţia suceveană s-a declarat mulţumită şi de condiţiile oferite de Hotelul Casa di David, patronat de fostul echipier al CSM Suceava din anii 80, Cezar Ioja.





Cantareata Ellie White, accident grav pe partia de schi din Vatra Dornei


Ellie White a suferit un accident destul de grav pe partia de schi de la Vatra Dornei, marti dimineata. Ea a fost transportata de urgenta la un spital din Targu Mures, unde asteapta un diagnostic.

Cantareata a ajuns ieri dupa-amiaza la Vatra Dornei, acolo unde a sustinut un concert la Cabana Schiorilor. Dis de dimineata, Ellie a decis sa profite de cateva ore libere si s-a aventurat pe partia de schi. Dupa nici 30 de minute, Ellie White a cazut pe partie si s-a accidentat la picior.

"Aseara am avut un concert aici si planuiam sa plecam la Brasov in jurul pranzului. Ne-am trezit de dimineata, de la 07:00, iar Ellie a vrut sa schieze cateva ore inainte de plecare. Dupa nicio jumatate de ora pe partie, Ellie s-a dezechilibrat la o curba si s-a accidentat la picior", declara managerul ei, Doru Tinca.

"Ellie nu s-a putut ridica de jos cateva minute, iar apoi am reusit sa o aduc in cabana. S-a accidentat la picior, abia il mai poate pune jos, iar acum suntem in drum spre Targu Mures, acolo unde o sa mergem la un consult de specialitate", mai spune Doru Tinca.

"Ellie schiaza bine, insa probabil a lovit cu schiurile o piatra sau un ciot de copac. Nu stiu ce anume s-a intamplat, insa cert este ca o sa urmeze o perioada de repaos", mai spune Doru Tinca.


Accidentul pe partia de schi i-a picat lui Ellie White cum nu se poate mai prost. In ultimele luni, interpreta hitului "Nu te mai caut" s-a lansat pe plan international si a sustinut o serie de concerte in Italia. De curand, Ellie White a lansat un single nou, "Sete de noi", cu care spera sa cucereasca topurile din strainatate.



SURSA: Showbiz.ro

Proiect pentru varianta ocolitoare a municipiului Vatra Dornei

La Sala de şedinţe a Primăriei municipiului Vatra Dornei a avut loc joi, 5 ianuarie, o dezbatere publică referitoare la impactul asupra mediului pentru proiectul „Varianta ocolitoare Vatra Dornei”.

La dezbatere au participat domnul Constantin Burciu şi doamna Mariana Burlacu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, reprezentanţi ai Expert Proiect 2002 (proiectantul general), reprezentanţi ai House Construct Invest Environment (elaborator al proiectului), ai Instituţiei Prefectului, ISU Bucovina, ca şi ai administraţiei locale dornene. Totodată, au fost prezenţi cetăţeni din Argestru care locuiesc în zona de desfăşurare a proiectului.

În deschidere, domnul Cristian Chirea, de la HCI Environment, a prezentat raportul privind impactul asupra mediului pentru proiect, după care au luat cuvântul cei prezenţi.

Primarul municipiului, Ioan Moraru, a subliniat faptul că au existat mai multe variante ale variantei ocolitoare, fiind aleasă cea care afectează cele mai puţine proprietăţi, ultima variantă fiind supusă spre aprobare şi Consiliului Local.

Varianta de ocolire a municipiului Vatra Dornei se distinge de centura municipiului Vatra Dornei care se adresează traficului local; această variantă se desprinde din DN17 în partea de vest a municipiului cu ajutorul unui sens giratoriu după care urmăreşte traseul drumului comunal DC85, traversează pârâul Runcu şi în dreptul pârâului Popeni intră pe valea acestuia după care va străbate muntele Runcu printr-un tunel care va ieşi la lumină în nordul municipiului Vatra Dornei, în localitatea Argestru, apoi va traversa râul Bistriţa, CF 511 Suceava-Ilva Mică şi drumul naţional DN17 şi va reveni în drumul naţional DN17 printr-un nod rutier, realizându-se legătura cu varianta ocolitoare vest ce asigură legătura cu DN17B.

Prin acest proiect se urmăreşte reducerea numărului de maşini care tranzitează Vatra Dornei şi totodată fluidizarea circulaţiei în centru, scurtarea perioadei de traversare a oraşului şi reducerea zgomotului.

Lungimea traseului va fi de 3814 m, fiind ocupaţi 92 000 metri pătraţi de teren, pentru lucrări fiind necesară defrişarea unei suprafeţe de 14 000 mp de pădure şi scoaterea din circuitul agricol a 424 000 mp de teren.

Deşeurile din construcţii vor fi folosite pentru umpluturi şi depozitate în perimetrul minier Nipomiceni şi alte depozite din Bazinul Dornelor.

Proiectul, în valoare de aproximativ 140 de milioane de euro, va fi finanţat din fonduri europene şi de la bugetul de stat, urmând a se realiza pe o perioadă de 39 de luni.

Cetăţenii din zona Argestru au solicitat şi au primit lămuriri referitoare la traseul exact al proiectului. După dezbatere, cetăţenii şi reprezentanţii proiectantului şi ai APM Suceava s-au deplasat la Argestru pentru a analiza situaţia din teren.


Următoarea fază a proiectului o reprezintă emiterea acordului de mediu.

„Acest proiect este binevenit atât pentru dorneni, cât şi pentru cei care tranzitează oraşul şi sperăm să se implementeze cât de curând”, a spus primarul Ioan Moraru.



SURSA: CraiNou.ro

HOTEL DORNA, unul dintre cele mai moderne hoteluri din judeţ a fost deschis la Vatra Dornei

În Vatra Dornei a fost deschis unul dintre cele mai moderne hoteluri din judeţul Suceava, singura unitate turistică de patru stele din acest municipiu. Este vorba despre hotelul Dorna, fostul hotel Alpin, care în cursul acestui an a trecut printr-un amplu proces de modernizare.


Omul de afaceri Stelian Chiforescu, proprietarul hotelului, ne-a declarat că la începutul acestui an la hotelul situat la baza pârtiei de schi Parc a fost demarat un proiect de modernizare finanţat cu fonduri europene. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 4,975 de milioane de lei (49,75 de miliarde de lei vechi), din care 2,19 milioane de lei fonduri europene şi 2,78 de milioane de lei fonduri asigurate de firma omului de afaceri dornean, SC Meridian Turism SA.

Potrivit spuselor lui Stelian Chiforescu, hotelul Dorna are în momentul de faţă 40 de camere, dublu faţă de cele existente înainte de modernizare. De asemenea, în urma investiţiilor din acest an au fost modernizate centrul SPA, restaurantul, precum şi cele 20 de camere deja existente. În ceea ce priveşte restaurantul, după realizarea proiectului au fost dublate numărul de locuri şi, în acelaşi timp, a fost înlocuită aparatura de la bucătărie. Aşa se face că în prezent restaurantul hotelului Dorna are o capacitate de 140 de locuri.

Stelian Chiforescu a subliniat că pe lângă valoarea iniţială a proiectului, în hotelul Dorna a mai fost investită o sumă de aproximativ un milion de euro, pentru amenajarea unei baze de tratament balnear. Chiforescu a precizat că baza de tratament ar urma să fie deschisă în vara acestui an.

„Investiţia am făcut-o în ideea că la cele 20 de camere existente până la modernizare nu puteam să primim grupuri mari, asta în condiţiile în care sunt foarte multe firme care vor să organizeze traininguri şi au nevoie de anumite condiţii. De acum înainte vom putea primi şi astfel de grupuri sau echipe de fotbal, handbal sau alte sporturi care vin în cantonamente”, a spus Stelian Chiforescu.

Preţuri competitive pentru condiţii de patru stele

Aşa cum spuneam, după modernizare, hotelul dispune de 40 de camere spaţioase, dotate modern, respectiv camere de tip Standard sau Deluxe, şi apartamente Deluxe şi Suite Superior. Dintre cele 40 de camere, patru sunt de trei stele (duble Standard), alte 26 de camere sunt de patru stele (duble Deluxe). La acestea se mai adaugă nouă apartamente Deluxe şi un apartament Suite Superior, format dintr-un living şi două dormitoare.

Stelian Chiforescu a declarat că preţurile pentru toate aceste camere şi apartamente sunt modice, plecând de la 170 de lei/noapte pentru o cameră de trei stele. Pentru o cameră Deluxe, de patru stele, preţul pentru o noapte este de 180 de lei, în timp ce un apartament Deluxe costă 200 de lei/noapte. Pentru apartamentul Suite Superior se va plăti un preţ de 400 de lei/noapte. Omul de afaceri dornean a subliniat că preţurile în extrasezon vor fi mai mici decât cele anunţate în momentul de faţă.

De subliniat faptul că în preţurile prezentate este inclus micul dejun, precum şi accesul la Centrul SPA, care conţine o sală de fitness modernă, o piscină încălzită, o saună umedă şi o saună uscată. Contra cost vor fi doar masajul şi solarul.


În ceea ce priveşte dotările din camere şi apartamente, în fiecare dintre acestea sunt televizoare plasmă, telefon internaţional, aer condiţional, minibar, seif electronic şi internet prin cablu. De asemenea, în băile camerelor şi apartamentelor au fost montate căzi sau duşuri cu hidromasaj.

Stelian Chiforescu a declarat: „Este singurul hotel de patru stele din Vatra Dornei. Cred că nu aveam în Vatra Dornei un hotel de patru stele, clasificare care să fie reală. Acum există un astfel de hotel. Hotelul este refăcut şi modernizat în totalitate şi vreau să subliniez că vom practica preţuri modice. Politica noastră este să nu practicăm preţuri de patru stele. Faţă de preţurile care se practică în momentul de faţă pe piaţă, preţurile noastre sunt mult mai jos”, a declarat Stelian Chiforescu. De altfel, el a precizat că pentru perioada Revelionului au fost rezervate toate camerele hotelului Dorna.

Chiforescu: Viitorul pentru Vatra Dornei este turismul balnear

Nu în ultimul rând, Stelian Chiforescu a subliniat că din punctul său de vedere turismul balnear va fi principala activitate care va putea să atragă un număr mare de turişti în municipiul Vatra Dornei. El a precizat că şi din acest motiv hotelul Dorna va dispune de o bază modernă de tratament balnear, care va fi deschisă la mijlocul acestui an şi care va avea o capacitate de 100 de locuri. „Eu cred în viitorul balneologiei din Vatra Dornei. Acesta este singurul domeniu în care turismul din Vatra Dornei poate să meargă mai departe. În rest nu cred în nimic”, a spus Stelian Chiforescu.


Omul de afaceri a adăugat că baza de tratament balnear a hotelului Dorna va fi dotată pentru tratamente complete, toate echipamentele fiind noi. „Toată investiţia făcută acum este pentru tratament balnear. Scopul acestui hotel va fi de tratament balnear. Şi vreau să mă adresez în primul rând clasei medii a românilor şi străinilor. Iar în acest sens, de la sfârşitul acestui an vom încerca să contactăm sindicate din mai multe ţări europene pentru a stabili o colaborare”, a arătat Stelian Chiforescu.




Au venit cu trenul de la Timişoara la Vatra Dornei, unde au furat o maşină

Trei indivizi din municipiul Timişoara, ajunşi la Vatra Dornei cu trenul, au furat o maşină expusă la vânzare care se afla în imediata apropiere a Gării Vatra Dornei Băi. Joi, în jurul orei 12.00, Laurenţiu R., în vârstă de 34 de ani, localnic din Dorna, a anunţat poliţia că autoturismul său, un Volkswagen Golf III, înmatriculat în Franţa, a dispărut.

Judiciariştii de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Vatra Dornei au început imediat operaţiunile de căutare a maşinii. Au reperat-o pe raza comunei Poiana Stampei, unde cei trei se deplasaseră la o rudă pe care o au în zonă. În încercarea de a-şi pierde urma, autorii au schimbat plăcuţa de înmatriculare a maşinii, în locul numerelor de Franţa punând numere de Portugalia.

Ca mod de operare indivizii au forţat portiera stânga faţă a autoturismului, au forţat apoi sistemul de blocare a volanului, după care au pornit maşina cu ajutorul unei chei potrivite.

Autorii identificaţi de poliţie sunt Oleg Scofari, în vârstă de 22 de ani, Ion C., de 17 ani, şi Andrei Chiforescu, de 20 de ani, toţi trei fiind introduşi joi seară în arest, pe baza ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore.

În cursul zilei de ieri ei au fost prezentaţi procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, pentru a se stabili dacă se impune prezentarea lor în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Magistraţii au luat doar măsura interdicţiei de a părăsi ţara, astfel că cei trei urmau să fie eliberaţi din arest, imediat după expirarea ordonanţei pentru 24 de ore.


Din informaţiile pe cale le avem, cel puţin doi dintre cei trei suspecţi mai sunt cercetaţi în fapte de furt de autoturisme, inclusiv din străinătate. De altfel şi modul în care aceştia au operat arată că nu sunt amatori. Valoarea maşinii sustrase şi apoi recuperate a fost estimată la 5.000 de lei.




Vola furată din Ciocăneşti, găsită ascunsă în pădure

O volă furată în noaptea de luni spre marţi de pe o uliţă din comuna Ciocăneşti a fost găsită de poliţişti pe un teren forestier, în pasul Prislop.

Utilajul a fost descoperit acum două zile, la o distanţă de aproximativ trei kilometri, în coborâre, faţă de vârful Prislop. Anchetatorii bănuiesc că zona în care a fost lăsată vola era un loc de depozitare provizoriu, de unde urma să fie preluată de alte persoane.

„Utilajul în cauză a fost predat proprietarului, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 15 Vatra Dornei, în vederea identificării autorilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Ancheta din acest caz se desfăşoară în colaborare cu Poliţia oraşului Borşa.






CSM Suceava a început pregătirea cu un cantonament la Vatra Dornei

După o pauză de aproximativ două săptămâni, voleibaliştii echipei Clubului Sportiv Municipal Suceava au revenit miercuri la antrenamente, iar ieri au plecat la Vatra Dornei acolo unde au programat un cantonament montan de şapte zile, susţinut financiar de Primăria Suceava.

În acest stagiu de pregătire centralizată, antrenorul Victor Pancu va conta pe 12 din jucătorii lotului, singurul absent fiind „veteranul” Ştefan Ştefură, sportiv ce se antrenează singur după ce a rămas la Piatra Neamţ, din cauza problemelor profesionale. Chiar dacă sunt lideri în seria est a Diviziei A2, voleibaliştii suceveni şi-au propus să facă o pregătire foarte bună, care să-i aducă într-o formă maximă atât în cele trei meciuri rămase din turul campionatului, dar mai ales în turneul play-off.

Astfel, miercurea viitoare, echipa CSM Suceava se va întoarce acasă, urmând să se pregătească în sala Unirea până pe 28 ianuarie, când va reîncepe campionatul cu un meci pe teren propriu, în compania celei de-a doua clasate, CS Rapid Bucureşti, echipă ce are cu trei puncte mai puţin şi un meci disputat în plus.

„Ne-am propus pentru cantonamentul de la Vatra Dornei, doar pregătire fizică, la care se adaugă detoxifierea, mărirea rezistenţei generale la efort, dar şi eliminarea surplusului de greutate pentru unii dintre sportivi. Vrem să ne pregătim cât mai bine pentru meciurile rămase din acest sezon şi în acest sens vom face două partide test cu prim divizionara din Piatra Neamţ”, a declarat antrenorul Victor Pancu.

Tehnicianul sucevenilor este de părere că deşi echipa sa a câştigat meciul tur cu Rapid Bucureşti, cu scorul de 3 – 1, confruntarea din retur, de pe 28 ianuarie, va fi una mult mai dificilă şi de aceea echipa trebuie să fie pregătită la potenţial maxim.


Campionatul Diviziei A2 se va relua pe 21 ianuarie, dar CSM Suceava va sta, deoarece are programat meciul cu Niro Bucureşti, echipă retrasă din campionat înaintea începerii acestuia. După meciul cu Rapid Bucureşti, de pe 28 ianuarie, sucevenii vor juca pe 3 februarie la CSŞ CFR Bucureşti, urmând să termine returul pe 11 februarie, când au programată restanţa cu Videoclip Ploieşti.





Revelion si Carnaval la Castelul Dracula din Pasul Tihuta - VIDEO

In Pasul Tihuta, zeci de romani si straini au petrecut alaturi de Contele Dracula. Gazda si-a parasit cripta pentru a ciocni un pahar cu vin rosu si a dansat alaturi de invitati pana dimineata in inima castelului sau.

Oaspetii castelului au continuat distractia si cu un bal mascat. Si cum locul isi are semnificatia lui, turistii au intalnit-o si pe mireasa contelui Dracula.










SURSA: A1.ro

Volă furată din faţa unei locuinţe din Ciocăneşti

O volă Fiat-Hitachi a fost furată de pe un drum comunal din Ciocăneşti, fapta petrecându-se în noaptea de luni spre marţi.

Poliţiştii de la Secţia Rurală 15 Vatra Dornei au fost sesizaţi de furt marţi dimineaţă, prin numărul de urgenţe 112, de către Adrian R., un localnic care este angajat ca şofer pe respectivul utilaj.

Vola se afla în faţa casei acestuia, pe drumul comunal Oiţa.

S-a stabilit ulterior că vehiculul aparţine unei întreprinderi individuale din Ciocăneşti, I.I. Alboi. Prejudiciul nu a fost încă stabilit exact, însă este de ordinul zecilor de mii de euro.





FESTIVALUL DE DATINI SI OBICEIURI DE IARNA "PORNITI PLUGUL FETI FRUMOSI", Vatra Dornei 2011 - VIDEO

Primăria municipiului Vatra Dornei împreună cu Fundaţia Culturală „Dorna Dorului" şi Casa de Cultură „Platon Pardău" a organizat în acest an a XV-a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Porniţi Plugul, Feţi Frumoşi", ce s-a desfăşurat în data de 29 decembrie 2011.








Dorneanul Andrei Leancă s-a impus în Austria

Atletul dornean Cristian Prâsneac şi elevul său Andrei Leancă au participat în ultima zi din anul 2011 la un prestigios concurs internaţional de alergare pe şosea în localitatea Linz, din Austria.

Cristian Prâsneac a concurat în Cursa Aşilor, într-o companie selectă alături de atleţi valoroşi din peste 30 de ţări, numele cel mai cunoscut prezent la start fiind cel al recordman-ului mondial Leonard Komon, din Kenya, campion olimpic şi mondial în probele de 10.000 şi 15.000 de metri.

La final, sportivul legitimat la CSM Vatra Dornei a trebuit să se mulţumească cu locul 21. Aşa cum era de aşteptat, întrecerea a fost câştigată de principalul favorit, Leonard Komon, urmat în ierarhie de campionul mondial de juniori Bett Josphat, tot din Kenya, şi de etiopianul Zewdie Miliyon Yehwalaeshet.

Celălalt dornean prezent la Linz, Andrei Leancă, a alergat fără trac în cursa pe distanţa de 7 kilometri destinată tineretului, izbutind să treacă primul linia de sosire, cu 7 secunde în faţa germanului Marco Bscheidl. Pe trei a venit austriacul Benjamin Klinger. „Sunt foarte mulţumit de performanţa înregistrată de Andrei Leancă, în condiţiile în care ne aflăm undeva la începutul perioadei de pregătire.


Elevul meu va ajunge în vârful de formă abia în luna martie, când sunt programate câteva concursuri importante. Dorim să mulţumim Primăriei din Vatra Dornei şi firmei Constructim din Timişoara pentru sprijinul constant oferit, care ne dă posibilitatea să luăm startul în concursuri tari, precum a fost cel de la Linz”, a declarat Cristian Prâsneac.




Casa unei femei din municipiul Vatra Dornei, jefuită de Revelion. Prejudiciul este de peste 56.000 de lei

O femeie din municipiul Vatra Dornei a sesizat, duminică, Poliţia, că în noaptea de Revelion, în timp ce se afla la un restaurant din localitate, din locuinţa sa au fost furaţi bani şi bijuterii, prejudiciul fiind de peste 56.000 de lei.

Potrivit primelor verificări, s-a stabilit că femeia a plecat de acasă în jurul orei 21.45, împreună cu ginerele şi fiica sa, la un restaurant din localitate unde a participat la petrecerea de Revelion.

Revenind acasă în jurul orei 04.20, femeia a constatat că geamul de la dormitorul său era întredeschis, iar în cameră existau urme de răvăşire, motiv pentru care a verificat o geantă pe care o lăsase într-un dulap. Ulterior, ea a descoperit că din geantă i-au fost furaţi 30.100 lei, 4.195 euro şi 2.000 de dolari.

De asemenea, i-au fost furate trei inele din aur, în greutate totală de zece grame, în valoare de 1.900 de lei, valoarea totală a prejudiciului fiind de circa 56.765 de lei.

Poliţiştii suceveni fac cercetări în acest caz pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.






ATV sustras de la un centru de închirieri din Vatra Dornei

Ieri după amiază, un bărbat de 41 de ani din Timișoara a închiriat un ATV din Vatra Dornei, însă acesta nu s-a mai întors la ora stabilită prin contract pentru a returna vehicolul.


Astfel, angajata de la centrul de închirieri a anunțat Poliția, declarând că cel care a închiriat ATV-ul nu a lăsat nici un număr de telefon pe care să fie contactat și nu a dorit să poarte cască de protecție, lăsând însă la ghișeu buletinul.

ATV-ul se ridică la suma de 6.900 de euro, Poliția dându-l în urmărire națională (ATV-ul era înmatriculat).



SURSA: Newsme.ro

O hală şi patru camere ale unei firme de prelucrare a lemnului au ars într-un incendiu

O hală şi patru camere ale unei firme din localitatea suceveană Poiana Negri au ars într-un incendiu, marţi dimineaţă, pentru stingerea focului pompierii miliari din Vatra Dornei acţionând timp de trei ore.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, a declarat că incendiul care a afectat fabrica de prelucrare a lemnului a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic al curentului electric determinat de un echipament de iluminat defect.

În urma incendiului, au ars o hală pentru debitare şi patru camere aflate la etajul construcţiei, pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi, fiind afectate două banzicuri, un circular şi un pendul pentru debitare.

Pentru stingerea focului au intervenit, timp de trei ore, cu două autospeciale, pompierii din Detaşamentul Vatra Dornei. Pompierii au reuşit să salveze din incendiu 30 de metri cubi de lemn şi zece metri cubi de cherestea.





Poliţistul şpăgar de la Dorna Arini, condamnat cu suspendare

Procesul în care este judecat fostul şef de post al comunei Dorna Arini, agentul-şef principal Mircea Cîrneală, în vârstă de 41 de ani, şi-a consumat primul act. Tribunalul Suceava a decis că poliţistul nu trebuie să stea după gratii şi l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de luare de mită.

Arestat în vara anului trecut, Cîrneală a stat după gratii mai puţin de o lună, iar la eliberarea din arest a avut o răbufnire de fericire, arătând semnul victoriei.

În august 2010, agentul-şef principal Mircea Cîrneală se declara nevinovat şi afirma că toate acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. Nu de aceeaşi părere au fost şi judecătorii de la Tribunalul Suceava, numai că soluţia de ieri nu este definitivă şi mai poate fi atacată la instanţele superioare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, agentul Mircea Cîrneală i-a cerut suma de 1.500 de lei unei femei din comună care era cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals. Şpaga a fost dată pentru ca poliţistul să dea o soluţie favorabilă în dosar.

Iniţial, prin intermediul unei persoane de încredere, femeia a dat suma de 700 de lei. Ulterior, însă, susţin anchetatorii, şeful de post de la Dorna Arini i-a cerut încă 800 de lei, moment în care femeia l-a denunţat pe Mircea Cîrneală. Tranşa a doua de bani, de 800 de lei, a fost înmânată poliţistului chiar în casa denunţătoarei, fiind găsită de procurori şi poliţişti la scurt timp asupra sa.

În momentul în care şi-a dat seama că a dat cu piciorul unei cariere de 20 de ani în poliţie, agentul Cîrneală, tată a doi copii minori, a început pur şi simplu să plângă, susţinând că a fost atras într-o capcană şi că nu este nimic adevărat.




Pârtiile de schi din judeţ, nefuncţionale din cauza temperaturilor ridicate

Sucevenii care vor să schieze, dar şi turiştii care vin în zonă pentru a practica acest sport mai au de aşteptat până vor putea folosi pârtiile din judeţul Suceava. Din cauza temperaturilor ridicate pentru această perioadă a anului, dar şi a lipsei precipitaţiilor sub formă de ninsoare, majoritatea pârtiilor din judeţ sunt nefuncţionale. Singura pârtie pe care se poate schia pe o porţiune mai mare este cea din Gura Humorului.

Potrivit primarului acestui oraş, Marius Ursaciuc, pârtia Şoimul este deschisă pentru schi pe o porţiune de 700 de metri, adică jumătate din lungimea totală a pârtiei. Ursaciuc a spus că pe cei 700 de metri de la baza pârtiei stratul de zăpadă are aproximativ 35 de centimetri. „Am pornit tunurile de zăpadă şi am reuşit ca pe 24 decembrie să deschidem pentru schi doar o porţiune de pârtie. Dacă ne ajută şi vremea, vrem ca pe 29 sau 30 decembrie să deschidem pârtia în totalitate”, a spus Marius Ursaciuc. El a mai adăugat că turiştii care vin în Gura Humorului mai au la dispoziţie şi pârtia pentru săniuş.

Situaţia este asemănătoare şi în Vatra Dornei, acolo unde autorităţile locale au fost nevoite de pornească tunurile pentru a reuşi, cât de cât, să acopere cu zăpadă o porţiune din pârtia Parc. Chiar şi aşa, ieri se putea schia doar pe o porţiune de 100 de metri din această pârtie. Primarul din Vatra Dornei, Ioan Moraru, a spus că în primele două zile de Crăciun s-a putut schia pe pârtiile Parc şi Veveriţa.

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cea mai mare pârtie din judeţul Suceava, Dealu Negru, de 3.400 de metri, stratul de zăpadă existent fiind prea subţire pentru a se putea schia. „Turiştii au început să vină şi sperăm că va ninge, astfel încât toate pârtiile pe care le avem să poată fi folosite pentru schi. Oricum, dacă temperaturile vor scădea în perioada următoare, suntem pregătiţi şi cu tunurile de zăpadă”, a spus Ioan Moraru. De precizat că pârtia Parc din Vatra Dornei are o lungime de 1.200 de metri, în timp ce pârtie Veveriţa are lungimea de 900 de metri, ambele cu o diferenţă de nivel de circa 200 de metri.

Nu în ultimul rând, trebuie spus că alte două pârtii existente în judeţul Suceava, din Mălini şi Cârlibaba, sunt impracticabile în momentul de faţă, stratul de zăpadă fiind prea subţire pentru a se putea schia. Pârtia din Cârlibaba are două tronsoane cu o lungime totală de 1.700 de metri, stratul de zăpadă fiind de 7-8 centimetri. Potrivit primarului din Mălini, Petru Nistor, „stratul de zăpadă este de aproximativ 20 de centimetri. Teoretic, pârtia este deschisă, dar zăpada este apoasă şi nu se poate schia. Aşteptăm să ningă sau să avem cel puţin două nopţi cu temperaturi scăzute, în aşa fel încât să putem porni tunurile de zăpadă”.




Cristian Prâsneac şi Andrei Leancă aleargă şi în ultima zi a anului

Atletul dornean Cristian Prâsneac şi elevul său Andrei Leancă vor petrece ultima zi din anul 2011 în Austria, acolo unde vor participa la un puternic concurs internaţional de alergare pe şosea.

Dorneanul Cristian Prâsneac este la a treia participare consecutivă la această competiţie din localitatea Linz, acolo unde va alerga pe distanţa de zece kilometri, în timp ce elevul său va avea de parcurs dintanţa de şapte kilometri.

Cei doi sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei vor concura alături de atleţi din nu mai puţin de 30 de ţări, printre care se va afla şi kenianul Leonard Komon, campionul olimpic şi mondial în probele de 10.000 şi 15.000 de metri, cel ce deţine şi recordul mondial la 10 kilometri, dar şi alte nume sonore ale atletismului mondial precum kenianul, Bett Josphat, marocanul El Qady Najim şi etiopienii Zewdie Miliyon Yehwalaeshet şi Regasa Zelalem Bacha.

“Sunt foarte onorat că voi lua parte la acest eveniment major, acolo unde nu foarte multi atleţi din judeţul Suceava au ajuns la un asemenea grand prix, considerat pe bună dreptate un mini campionat mondial. Sper că voi reuşi să fac o impresie bună, întrucât toţi atleţii de elită vor fi recompensaţi cu prime de start pe măsură şi de aceea sper să nu-l dezamăgesc pe impresarul meu, polonezul Hery Pascal” a declarat înainte de plecarea în Austria, atletul Cristian Prâsneac.

Sportivul clubului CSM Dorna Vatra Dornei, finanţat de Primăria Vatra Dornei a început pregătirea pentru sezonul competiţional din anul 2012 pe data de 20 noiembrie, bazându-se în primă fază pe antrenamente cu mult volum, dar fără intensitate.





SUPER OFERTA - Petreceti Revelionul 2012 la restaurantul Pensiunii KARMINA, Saru Dornei

Va invitam sa petreceti noaptea dintre ani la restaurantul pensiunii Karmina din Saru Dornei, jud. Suceava in conditii deosebite si la un pret special.




Va asteptam cu:

- Mancaruri alese (3 feluri + Desert)

- Bauturi diverse (Whisky, Vodka, Vin, Bauturi racoritoare, ...)

- Muzica Live

- Programe de Traditii si Obiceiuri de Anul Nou

- Focuri de Artificii

Totul la pretul de numai 180 Lei / Persoana !!!

Locurile sunt limitate ! Pentru rezervari sau orice informatii suplimentare folositi datele noastre de contact !

Pensiunea KARMINA,
Saru Dornei, Judetul Suceava,

Tel: 0742 314 355




VatraDorneiLive.ro va ureaza CRACIUN FERICIT !!!

Tânărul care a comis două fapte de ultraj împotriva poliţiştilor, arestat 29 de zile

Tânărul în vârstă de 23 de ani din comuna Cârlibaba care a comis două fapte de ultraj împotriva poliţiştilor a fost arestat preventiv, joi noapte, pentru 29 de zile, decizia fiind una aşteptată, în condiţiile în care individul fusese eliberat după prima faptă de agresare a unui om al legii, însă a recidivat.

Petru Damian Tironiac, din satul Cârlibaba Nouă, comuna Cârlibaba, este, la doar 23 de ani, un client fidel al poliţiei.
Pe 17 martie 2011, Tironiac a fost condamnat de Judecătoria Vatra Dornei la trei luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins la volanul unei maşini ce nu era înmatriculată în ţară şi a refuzat atât verificarea cu etilotestul, cât şi recoltarea de probe biologice.

Pe 23 iunie a.c. a fost prins pe raza comunei Ciocăneşti la volanul unei maşini neînmatriculate, cu plăcuţe false, aparţinând unei alte maşini. De asemenea, el avea permisul de conducere anulat şi era probabil şi băut, fugind şi abandonându-şi maşina după ce agentul de poliţie l-a tras pe dreapta. Tot pe 23 iunie, „supărat” pe poliţistul care l-a tras pe dreapta, Petru Damian Tironiac avea să comită prima sa infracţiune de ultraj.

Conform anchetei poliţiei, aflat în stare avansată de ebrietate, tânărul din Cârlibaba a pus mâna pe un cuţit şi a plecat în căutarea agentului. Agresorul l-a căutat pe omul legii mai întâi acasă, apoi la postul de poliţie, unde a distrus o uşă, găsindu-l în cele din urmă într-o benzinărie, unde l-a ameninţat, l-a înjurat şi a sărit cu picioarele pe maşina poliţiei.

Arestat preventiv şi eliberat în toamna lui 2011, Tironiac a recidivat acum trei zile. Surprins de o patrulă de poliţie în timp ce încerca să sustragă material lemnos, tânărul de 23 de ani s-a îndreptat spre unul dintre agenţii din patrulă şi l-a lovit cu ambele mâini în zona pieptului, rupându-i uniforma. A încercat să-l lovească şi pe al doilea poliţist, după care a dispărut în pădure, fiind găsit două ore mai târziu.

Arestat preventiv pentru ultrajul de acum trei zile, Damian Tironiac este trimis în judecată în cazul primei infracţiuni de ultraj, procesul având deja mai multe termene.





VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei