LA MULTI ANI 2011 !!!


NOUL AN SE ASTERNE INAINTEA NOASTRA CA UN VOLUM NESCRIS CU 365 DE PAGINI GOALE. VA URAM SA LE SCRIETI NUMAI CU LUCRURI BUNE, IMPLINIRI SI FERICIRE PENTRU CA LA SFARSITUL VOLUMULUI SA-L CITITI CU BUCURIE ! UN AN NOU FERICIT !

VatraDorneiLive.ro

1.250 de lei, despăgubiri morale pentru o tânără violată şi tâlhărită de un dornean

1.250 de lei, aceasta este suma care, în opinia magistraţilor Judecătoriei Suceava, reprezintă contravaloarea traumei morale suferite de o tânără în vârstă de 31 de ani, violată şi tâlhărită în scara blocului în care locuieşte, la întoarcerea de la serviciu.

Pe lângă aceşti 1.250 de lei, judecătorii l-au obligat pe atacator să-i plătească victimei şi 750 de lei despăgubiri materiale.

Sentinţa a fost dată recent, iar inculpatul, un tânăr în vârstă de 23 de ani, Constantin Iancu, din municipiul Vatra Dornei, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru viol, respectiv şapte ani pentru tâlhărie. Iancu a primit şi un spor de pedeapsă de un an, astfel încât tânărul va sta după gratii opt ani. Teoretic, pentru că, dacă nu va face probleme în penitenciar, are şanse să fie eliberat condiţionat şi să fie din nou în libertate după aproximativ şase ani.

Potrivit anchetatorilor, fapta s-a petrecut în noaptea de 10/11 septembrie a.c., într-un bloc turn din zona centrală a municipiului Suceava. Victima, o tânără în vârstă de 31 de ani, care lucrează la un restaurant, se întorcea spre casă în acea noapte. Era trecut de miezul nopţii, însă tânăra nu avea cum să bănuiască ce pericol o aşteaptă, mai ales că locuieşte în centrul oraşului şi avea de mers doar prin locuri luminate şi, teoretic, sigure.

Prin apropierea Palatului de Justiţie a observat un individ necunoscut care se uita ciudat la ea, însă nu i-a dat importanţă şi şi-a continuat drumul. S-a uitat în spate, la un moment dat, însă nu o urmărea nimeni. A sunat la interfonul blocului, iar soţul i-a dat drumul la uşa de la intrare. Când a dat să deschidă uşa de la lift, un individ s-a năpustit asupra ei, a lovit-o şi a ameninţat-o că o omoară dacă scoate vreun sunet. A obligat-o să întreţină cu el raport sexul oral, iar la un moment dat, auzind paşi pe casa scării, i-a smuls cerceii, i-a luat telefonul şi a dispărut în noapte.

Suspectul, Constantin Iancu, a fost reţinut câteva zile mai târziu şi arestat preventiv.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată la instanţa superioară, Tribunalul Suceava.


Festivalul Naţional „Porniţi plugul, Feţi Frumoşi !” Vatra Dornei 2010

Peste o mie de localnici, dar şi turişti aflaţi în oraşul staţiune Vatra Dornei au luat parte marţi, 28 decembrie, la cea de a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Porniţi plugul, Feţi Frumoşi!”. Pe strada principală din municipiu, peste 600 de urători şi mascaţi invitaţi la festival au făcut o paradă, apoi au prezentat fiecare câte o secvenţă din programul pregătit.

Au participat formaţii din Poiana Stampei, Dorna Arini, Vorona-Botoşani, Mirosloveşti-Iaşi, Vişeu-Maramureş, Broşteni, Ciocăneşti, Ilva Mare, Costeşti-Iaşi, Capu Codrului, Botoş, Ruginoasa–Iaşi şi Clubul Copiilor din Vatra Dornei. Deschiderea festivalului a fost făcută de buciumaşii şi trâmbiţaşii de la Mănăstirea Humorului şi de Ansamblul folcloric „Dorna Dorului”, coordonat de Dumitru Candrea.

„Turiştii şi Bucovina au avut de câştigat”

Festivalul de la Vatra Dornei încheie seria celor zece spectacole de datini şi obiceiuri desfăşurate în cadrul programului „Crăciun în Bucovina”, program iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava şi finanţat din bani europeni.

„Iată că tradiţiile îşi au locul lor binemeritat şi mulţumim celor care ne-au sprijinit în organizarea acestor manifestări. Turiştii şi Bucovina au avut de câştigat prin aceste manifestări. Începe să se vadă profesionalismul, pentru că ne interesează un produs cultural din Bucovina, care ne va ajuta în definirea intereselor noastre din punct de vedere economic. Este o societate în care pieţele îşi spun cuvântul şi trebuie să avem un produs competitiv”, a spus Călin Brăteanu, directorul Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale din Bucovina.

La manifestarea de înaltă ţinută artistică au participat, alături de dorneni, primari din Bazinul Dornelor, dar şi Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. La deschiderea festivalului a fost prezent şi perşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, a făcut o invitaţie celor prezenţi la festival, dar şi celor care vor să petreacă noaptea dintre ani în zona de munte. La Vatra Dornei va fi organizat Revelion în aer liber la care sunt invitate ansambluri folclorice din zonă, trupele Fără zahăr şi Bordo. „La miezul nopţii, la trecerea dintre ani, vă invităm la un spectacol şi o cupă de şampanie. Doresc tuturor un an normal din toate punctele de vedere”, a spus primarul Ioan Moraru.


Vatra Dornei a ales greşit

Centrala termică de la Vatra-Dornei a primit cinci miliarde de lei de la Consiliul Judeţean Suceava. Pentru asta nici măcar nu a colindat şi nici nu a urat. Pur şi simplu a venit în faţa Palatului Administrativ cu hainele ponosite, cu încălţările rupte şi cu muci la nas şi a început să se uite la geamul biroului lui Gheorghe Flutur. A venit ca un copil cu părinţi iresponsabili care îi beau alocaţia şi se iau la bătaie, fără să le pese că el nu are ce mânca şi ce îmbrăca şi că doarme într-o cameră neîncălzită. Consiliului Judeţean i s-a făcut milă de centrala termică şi de aceea i-a dat bani cât să-i ajungă pentru vreo două săptămâni.

Înainte ca administraţiei judeţene să i se facă milă, şeful acesteia, liderul PD-L Gheorghe Flutur, a fost un car de nervi. Car din ăla pe care omul gospodar şi-l face iarna ca să aibă cu ce căra rumeguş vara, pentru centrala care trebuie să funcţioneze iarna. Domnul Flutur s-a enervat pentru că primarul PNL, Ioan Moraru, n-a spus că există pericolul ca dornenii şi turiştii din municipiul-staţiune să fie puşi la îngheţat în apartamente şi-n camerele de hotel. În apărarea sa, domnul Moraru spune că viceprimarul PD-L, Mircea Rusu, este vinovat pentru că rumeguşul este de proastă calitate şi, de aceea, centrala termică nu vrea să lucreze cu el. Primarul susţine că viceprimarul trebuia să se ocupe de aprovizionarea cu rumeguş. Însă, domnul Rusu, acompaniat de domnul Flutur, îi aduce aminte domnului Moraru că el este principalul ordonator de credite şi, deci, cheia rezolvării problemei a stat tot timpul în buzunarul domniei sale.

Ioan Moraru nu este doar principalul ordonator de credite, ci şi principalul vinovat pentru situaţia creată. Asta pentru că un lider are rolul coordonării întregii echipe şi este responsabil în caz de eşec. Liderul unei echipe trebuie să mişte oamenii în timpul jocului atunci când aceştia, din diverse motive, nu-şi fac treaba. Şi tot liderul trebuie să fie cel care se ocupă personal de chestiunile care par de nerezolvat de către alţii.

Au existat semnale încă din toamnă că la Vatra-Dornei vor fi probleme cu încălzirea, dar primarul Moraru nu a făcut nimic pentru a le preîntâmpina. Ioan Moraru a lăsat Dorna fără încălzire şi i-a lăsat mască pe cei care cred că un primar responsabil nu poate sabota principala activitate de pe urma căreia un oraş turistic ar trebui să trăiască. Ca soluţie de avarie, domnul Moraru a declarat că va da căldură doar pentru localnici: „Nu pot să las oraşul fără încălzire, pentru turişti. Voi închide alimentarea cu energie termică de la reţeaua centralizată a oraşului, iar proprietarii de hoteluri să-şi găsească resurse şi să facă turism. Primăria nu este obligată să asigure căldura pentru turişti. Dacă cei care deţin hotelurile şi-ar fi plătit taxele şi impozitele la timp, cu siguranţă nu se ajungea aici”.

Cu un primar cu o astfel de mentalitate, Vatra-Dornei ar trebui să renunţe la turism. Nimeni nu vine să stea în frig doar pentru a-i da o nucă celebrei veveriţe Mariana. Să renunţe la turism, dar de ce să se apuce? Deocamdată să se apuce cu mâinile de cap din cauză că şi-a ales greşit primarul.

SURSA: Editorial Sorin AVRAM - MonitorulSV.ro

Doi tineri au fost înjunghiaţi la o discoteca în Vatra Dornei

Conflictul dintre cei doi şi grupul de tineri care i-a atacat a avut loc într-o discotecă din municipiul Vatra Dornei.

Ieri, în jurul orei 14.00, Poliţia a fost sesizată despre faptul că la Spitalul Municipal Vatra Dornei s-a prezentat pentru îngrijiri medicale Ionel H., de 33 ani, localnic, căruia i s-a stabilit diagnosticul „plagă înjunghiată regiunea latero-vertebrală stânga, zona lombară”.

În noaptea de 26 spre 27 decembrie, în jurul orei 00.30, Ionel H. a ajuns la o discotecă din municipiul Vatra Dornei, însoţit de Alexandru I., de 18 ani, localnic, şi Adrian T. În incinta discotecii se afla un grup de 5 - 7 tineri şi o fată, iar unul dintre aceştia s-a legat, fără motiv, de Alexandru I., astfel că între cei doi a avut loc un schimb de replici şi jigniri.

În jurul orei 03.00, în timp ce Alexandru I. se afla pe ringul de dans, a fost lovit cu pumnul şi palma de către acelaşi tânăr din grup, drept urmare agentul de pază a solicitat grupului să părăsească incinta. La ora 03.30, când cei trei tineri din municipiul Vatra Dornei au plecat acasă, în zona parcului central, au fost atacaţi şi loviţi cu pumnii şi picioarele de grupul de tineri scandalagii.

Ionel H. nu a dat importanţă loviturilor primite, iar după ce a ajuns acasă a văzut că este înjunghiat, însă le-a spus poliţiştilor că nu doreşte să depună plângere împotriva agresorilor.

De asemenea, a fost invitat la sediul poliţiei şi Alexandru I., însă, pentru că acesta nu s-a prezentat, o echipă s-a deplasat la domiciliul său. „Victima era în pat, deoarece acuza dureri la piept. Fiind întrebat ce a păţit, a declarat că a fost înjunghiat în zona pieptului, nu ştie cu ce anume, dar nu vrea sa meargă la spital, întrucât se simte mai bine”, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Tânărul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-a stabilit diagnosticul „pneumotorax, plagă înjunghiată zona toracică”, după care a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, pentru stabilirea identităţii autorilor şi, în funcţie de examinarea medico-legală, se va dispune procedural.


Primăria Vatra Dornei a primit 500.000 de lei pentru căldură

Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de ieri alocarea sumei de 500.000 de lei (cinci miliarde de lei vechi) pentru Primăria Vatra Dornei. Fondurile ar urma să fie folosite pentru achiziţionarea combustibilului necesar pentru a asigura căldură populaţiei şi agenţilor economici din Vatra Dornei.

În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean, şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat că decizia de a aloca cinci miliarde de lei vechi pentru Vatra Dornei a fost luată ca urmare a problemelor apărute în urmă cu o săptămână, când conducerea primăriei acestui municipiu a decis să oprească furnizarea căldurii din lipsa rumeguşului de calitate folosit de centrala termică. „La Vatra Dornei este o situaţie mai grea pe care noi am aflat-o destul de târziu. Acum îi ajutăm cu aceşti bani pentru a-şi procura motorina necesară în vederea asigurării căldurii”, a spus Flutur. De precizat că preşedintele CJ Suceava şi-a exprimat în mai multe rânduri nemulţumirea cu privire la problemele cu termoficarea din Vatra Dornei, precizând că primarul acestui municipiu, Ioan Moraru, ar fi trebuit să se preocupe mai mult de asigurarea combustibilului necesar pentru funcţionarea centralei.

Pe de altă parte, consilierul judeţean PSD Mihai Grozavu a declarat că social democraţii dau „un vot pozitiv pentru alocarea banilor necesari pentru combustibil, însă dau şi un vot negativ pentru cei care au făcut să se ajungă în această stare”.

Nu în ultimul rând, preşedintele CJ Suceava a mai spus că la următoarea şedinţă a deliberativului judeţean va fi prezentat un raport cu situaţia termoficării din Vatra Dornei, iar un grup de lucru care va fi constituit la nivelul Consiliului Judeţean va prezenta soluţii pentru remedierea problemelor existente.


Iarna pune beţe în roate şoferilor

În judetul Suceava ninge continuu de două zile iar stratul de zăpadă continuă să se îngroaşe pe drumurile din judeţ.

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri din Suceava spun că stratul de zăpadă este la ora actuală de peste trei centimentri iar pe drumurile judeţene s-a acţionat cu 16 utilaje de zeszăpezire şi s-au împrăştiat 238 de tone de material antiderapant.

Cel mai dificil pentru şoferi este în zona de munte, unde din cauza zăpezii sunt nevoiţi să meargă cu viteză redusă.

Pe DN 17, mai exact în pasul Tihuţa, azinoapte s-a circulat şi mai greu, după ce un camion care traversau dinspre Transilvania spre Bucovina a rămas împotmolit timp de o oră.

Aici stratul de zăpadă a ajuns la 15 centimetri.“Se circulă în condiţii de iarnă, nu sunt drumuri închise până acum.

Chiar dacă ninge nu este nicio problemă, important este să nu bată vântul deoarece spuberă zăpada pe carosabil.

Echipele de la Rutieră sunt pe teren iar ca un sfat de la noi pentru şoferi, să nu plece la drum fără cauciucuri de iarnă”, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie.

Pe DN 17 se impun restricţii de circulaţie pentru maşinile cu un tonaj mai mare de 3,5 tone pe tronsonul Vatra Dornei spre Transilvania.

Meteorologii anunţă astăzi şi mâine frig, cer înorat cu o maximă de -3 grade şi o maximă de -7 grade Celsius în cursul zilei de azi şi între -5 şi -12 grade în cursul zilei de mâine.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei