Ţeapă cu maşini vechi, luate în leasing de la o firmă din Vatra Dornei

Mai mulţi suceveni fluieră a pagubă de zile sau chiar luni, după ce firma de leasing de la care şi-au cumpărat maşinile „a uitat” să se achite de obligaţiile contractuale. Oamenii reclamă că au cumpărat maşinile cu numere provizorii, dar reprezentanţii SC Borgomar SRL Bistriţa, cu punct de lucru în Vatra Dornei, le-au promis că vor reglementa situaţia până la expirarea perioadei de 90 de zile permisă de lege pentru a circula cu aşa-zisele numere roşii. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu promisiunea din târg, iar câţiva suceveni s-au trezit şi fără bani şi în imposibilitatea de a circula cu maşinile.

Gheorghe Ciornei este una dintre victimele firmei Borgomar. El şi soţia sa, Domnica Ciornei, au cumpărat pe 23 iulie 2010 o maşină marca Ford Focus second-hand. În momentul parafării contractului, familia Ciornei a plătit 1.450 de euro, iar potrivit înţelegerii urma să mai plătească alte 119 rate, fiecare în valoare de 230 de lei.

„Noi ne-am achitat toate obligaţiile pe care le aveam faţă de firma de leasing. Mai mult, am fost la RAR pe banii mei, deşi acest lucru nu era prevăzut în contract. Pe 19 noiembrie au expirat numerele provizorii şi nu mai pot circula cu maşina. În toate lunile astea am sunat la firma Borgomar şi am tot fost amânat. Mi s-a promis că se rezolvă totul, iar de vreo două săptămâni nici nu mai răspunde nimeni la telefon”, a precizat Gheorghe Ciornei.

Exasperat de situaţia creată, bărbatul a depus deja o plângere la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava şi la Poliţia Suceava, iar astăzi urmează să se adreseze şi Parchetului.

Un alt caz, acelaşi scenariu

Familia Ciornei nu este singura care a dat bani şi suflă a pagubă. Un tânăr din Văratec este într-o situaţie similară, cu singura diferenţă că îşi admiră maşina parcată în propria curte de două luni, nu doar de câteva zile.

„Am plătit 1.000 de euro şi apoi câte 191 de lei pe lună. După două luni, numerele provizorii şi-au pierdut valabilitatea. Pentru că aveam nevoie de maşină, am luat legătura cu administratorul firmei Borgomar. Mi-a spus că nu are bani, aşa că i-am trimis eu 1.500 de lei să facă formalităţile la RAR. Am dat şi aceşti bani şi tot nu s-a rezolvat nimic. Sper să nu fi dar şi banii şi să fi rămas şi fără maşină”, a mărturisit tânărul din Văratec.

Scuze puerile ale reprezentanţilor firmei de leasing

În cursul zilei de ieri am luat legătura şi cu reprezentanţii firmei de leasing. Bărbatul care a răspuns la telefon a venit cu scuze cel puţin hilare vizavi de neînmatricularea maşinilor.

„A fost grevă la Finanţe şi dosarele nu au putut fi prelucrate. Până la sfârşitul acestei săptămâni totul se va rezolva. Noi am vorbit deja cu toată lumea şi oamenii au înţeles cum stă situaţia”, au precizat cei de la SC Borgomar SRL.

Sunt aceleaşi promisiuni pe care sucevenii le-au auzit şi acum câteva săptămâni, fără nici un rezultat plauzibil însă. De altfel, ieri, după discuţia cu reprezentanţii firmei de leasing, Gheorghe Ciornei a fost sunat şi i s-a recomandat să nu facă publice datele legate de contractele neonorate de SC Borgomar SRL Bistriţa, punct de lucru Vatra Dornei.


Expoziţie de bovine, ovine de rasă şi produse tradiţionale la Vatra Dornei

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor organizează, duminică, la Vatra Dornei, prima ediţie a Expoziţie de bovine, ovine de rasă şi produse tradiţionale, anunţă şeful instituţiei sucevene dr. Petrea Dulgheru. Expuse vor fi inclusiv 10 vaci charolaise aduse din Franţa (foto), manifestarea venind pe fondul interzicerii preluării, din 2011, de către procesatori, a laptelui neconform.

În aceste condiţii, crede dr. Dulgheru, Bucovina ar trebui să se reprofileze pe rasele de carne, în judeţul Suceava existând 7 abatoare la standarde europene.„Începutul lui 2011 este data-limită de la care nu se mai poate prelua lapte neconform şi, atunci, marea majoritatea gospodarilor din judeţul Suceava nu vor mai putea preda laptele. În această situaţie, medicii veterinari, şefii centrelor de reproducţie, inclusiv producătorii, trebuie să facă mai mult pentru ca anul 2011 să ne prindă cu vaci cu viţei de lapte, pentru ca aceştia să poată consuma laptele, întrucât un viţel de rasă se vinde, la vârsta de 4-5 săptămâni, cu 1.500 de lei. Dacă viţelul este ţinut cu laptele de la mamă până în toamnă, acesta va fi vândut şi cu 2.000-2.500 de lei”, declară şeful DSVA, adăugând că bovinele de carne din rasele charolaise şi limousin sunt foarte uşor de ţinut, fiind şi foarte căutate în prezent.
DSVSA îşi doreşte ca expoziţia de duminică să fie un semnal în acest sens, instituţia intenţionând să implementeze şi un program de ameliorare a raselor de bovine pentru carne. În cadrul manifestării vor fi prezentate, de asemenea, ovine de carne din Irlanda, precum şi produse tradiţionale din lapte şi carne. La expoziţia din municipiul staţiune sunt aşteptaţi şi mai mulţi fermieri francezi.


Balul Bobocilor “Ion Luca”, evenimentul nr.1 al toamnei la Vatra Dornei

Casa de Cultură „Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei a fost neîncăpătoare, vineri seară, la Balul Bobocilor Liceului Teoretic “Ion Luca”, sute de tineri dorind să ia parte la spectacolul considerat evenimentul nr.1 al toamnei în oraşul staţiune.

Într-o sală de spectacole arhiplină, în care, spre deosebire de cea de la Câmpulung Moldovenesc, puteai să stai chiar şi în tricou, deşi afară temperatura era aproape de zero grade, organizatorii au deschis balul la ora programată, 18.30.

Cu un decor simplu, pe fundalul căruia fiecare pereche dintre cele 11 perechi de bobocei reprezenta o stea, balul – aşa cum este tradiţia la “Ion Luca” – a fost prezentat de Miss şi Mister Boboc din generaţia elevilor organizatori, şi anume Carmina Panfil şi Ştefan Balău.

Spre deosebire de celelalte baluri de la liceele din judeţ, balul celor de la “Ion Luca” nu a avut nici o temă, iar organizatorii au spus încă de la repetiţii că vor un bal clasic, un bal în care accentul să se pună exclusiv pe cele 11 perechi de boboci şi mai puţin pe decoruri sofisticate, costume, lumini şi efecte speciale.

După un scurt moment de reculegere pentru profesoara Elena Simon, care a murit în urmă cu câteva luni şi care, spuneau prezentatorii, “ne veghează în această seară dintr-un loc mai bun”, au fost prezentaţi membrii juriului prezidat de către directoarea Liceului “Ion Luca”, Mioara Şaramet.

Prezent în sală, la invitaţia organizatorilor, a fost şi viceprimarul municipiului Vatra Dornei, Mircea Rusu.

„Zânii cei buni” şi „răpirea” bobocilor

Pentru ca munca celor doi prezentatori să fie mai uşoară, organizatorii s-au gândit să le pună la dispoziţie şi două ajutoare, “zânii cei buni”. Misiunea acestora a început încă de la preselecţiile pentru bal, când cele două ajutoare ale prezentatorilor au căutat prin toată Dorna cei mai frumoşi boboci, pe care i-au luat pe sus, la propriu, şi i-au adus, vineri seară, pe scena Casei de Cultură “Platon Pardău”.

Preselecţia „zânilor cei buni” organizată, pe ascuns, prin parcul staţiunii, cluburi, gară, magazine etc. a fost înregistrată de o cameră video, iar toţi cei prezenţi au putut vedea întreaga scenă pe ecranul unui videoproiector.

În culise, emoţiile creşteau, pentru că odată cu terminarea filmuleţului, pe scenă aveau să îşi facă apariţia cele 11 perechi de boboci.

Lotul de 22 de boboci de la „Ion Luca”

“Să intre în scenă perechea nr.1!”, s-a auzit de pe scenă, iar rând pe rând bobocii şi-au făcut apariţia în faţa sutelor de spectatori.

Andreea Costache şi Alexandru Airinei, Oana Maria Achirilei şi Daniel Loghin, Ana Maria Chimiuc şi Atofanei Andrei, Georgiana Pantiuc şi Marc Mihăilă, Ana Maria Panţiru şi Răzvan Niţucă, Ana Maria Lucan şi Robert Candrea, Lavinia Mihăilescu şi Şerban Lostun, Alexandra Nastasă şi Remus Ferăstrău, Roxana Amariei şi Alin Lostun, Alexandra Pilug şi Denis Dascălu, Maria Bărgăuanu şi Andrei Leancă sunt cei 22 de boboci de la „Ion Luca” în jurul cărora s-a construit evenimentul nr. 1 al toamnei la Vatra Dornei.

După o scurtă prezentare a candidaţilor la titlul de Miss şi Mister Boboc, prezentatorii au anunţat proba de cultură generală, probă la care lotul de 22 de la „Ion Luca” a reuşit să răspundă la majoritatea întrebărilor pregătite de organizatori (ex. „Care este cel mai înalt vârf din România?”, „Cel mai întins ocean?”, „De unde izvorăşte Dunărea?”, „Cel mai mic stat din Europa?”, „Cine a inventat becul?”, „În ce an a intrat România în UE?”, „În ce ţară se află cel mai mare port din lume?”, „Care este formula dioxidului de carbon?” etc).




„Celine Dion a Dornei”

Până la proba următoare din concursul bobocilor, cea de dans, prezentatorii au anunţat intrarea în scenă a unei alte eleve de la „Ion Luca”, Mădălina Candrea, tânăra care, se arăta în prezentarea organizatorilor, a fost numită „Celine Dion a Dornei”.

Tânăra a oferit un moment folcloric şi a demonstrat prin vocea ei de ce fost comparată cu renumita cântăreaţă canadiană.

A urmat apoi un dans sincron dedicat lui Michael Jackson, dans pregătit de mai mulţi boboci, sub coordonarea unui alt elev de la „Ion Luca”, Vlad Holbură.

Şapte perechi din 11, calificate la proba de karaoke

La proba de dans, cei 22 de boboci au fost împărţiţi în două grupe şi au intrat pe rând pe scenă, organizatorii pregătindu-le colaje muzicale.

Primul moment dificil al serii a fost cel în care, aşa cum era desfăşurătorul balului, patru perechi de boboci au părăsit concursul, primind însă premii de consolare şi aplauzele publicului.

Trei elevi de la „Ion Luca” au jucat apoi o scenetă – Balada lui Vodă –, o scenetă mai veche a celor de la „Vacanţa Mare”, în care Vodă vrea să îşi compună singur o baladă, însă este sabotat de Moflea, unul dintre boierii săi, şi de răzeşul Gheorghe.

Pentru cele şapte perechi care au rămas în concurs a urmat apoi proba de karaoke. Pe ecranul video al proiectorului au apărut versurile melodiilor alese de boboci, iar fiecare pereche a trebuit să îşi arate calităţile vocale, fiind ajutaţi şi de spectatorii care cântau odată cu concurenţii (Voltaj, cu patru piese, Akcent, cu piesa „Ţi-am promis”, Bosquito –„Hopa, hopa”, TNT, cu „Ani de Liceu”).

Reload. „Dornenii au talent”

După proba de karaoke, alţi patru boboci au ieşit din concursul pentru titlul de Miss şi Mister „Ion Luca”, pe scenă intrând apoi trupa „Reload Dance Crew”, trupă care vara aceasta a participat la „Cupa Liceelor la Streetdance”, ocupând locul I pe judeţ şi locul 13 pe ţară.

Cu o coregrafie deosebită, cei patru băieţi şi trei fete de la Reload (Ştefan Crăciunescu, Lucian Jeciu-Preluca, Vlad Holbură, Eduard Rusu, Iulia Dorneanu, Mădălina Danea şi Iulia Cojocaru) au pus în scenă un dans deosebit.

Doi dintre membrii formaţiei le-au arătat celor prezenţi şi dansul cu care au participat la preselecţiile showului „Românii au talent”.

Bobocii au făcut show la proba de aptitudini

Ultima probă a concursului a fost cea de aptitudini, probă care i-a pus cel mai bine în valoare pe bobocii rămaşi în competiţie.

Proba a fost deschisă de „Dansul Măştilor”, în care Andreea Costache, de la perechea nr.1, ajutată de un partener, a pregătit un dans plin de elemente de fineţe şi prize nu tocmai uşoare, primind aplauzele publicului.

A intrat apoi în scenă Alexandru Airinei (1) –„James Bond de România” într-o parodie muzicală care a prins la public.

Boboaca de la perechea nr. 2, Oana Maria Achirilei, a arătat că are voce şi a interpretat o piesă de muzică populară.

Un moment interesant a fost şi cel al Anei Maria Chimiuc, de la perechea nr. 3, care, ajutată de câţiva colegi, a transformat scena într-un magazin pentru copii, în care, după ora închiderii, păpuşile, dintre care nu avea cum să lipsească Barbie, prind viaţă şi încep să danseze.

Răzvan Niţucă (perechea nr. 5) a fost şi el ajutat de câţiva prieteni şi a ales să pună în scenă, la proba de aptitudini, o parodie muzicală ale cărei personaje erau doi tineri îndrăgostiţi şi doi poliţişti.

Andrei Atofanei (perechea 3) a avut de ales între meseriile de poliţist şi cea de fotbalist şi până la urmă a ajuns hair-stilist. Pentru a-şi demonstra „talentul”, tânărul boboc l-a tuns, la propriu, pe un aşa-zis voluntar din rândul spectatorilor, arătându-i frizura în cinci paşi, care scoate ochii în evidenţă.

Bobocul de la perechea nr. 6, Robert Candrea, costumat în ţigan, l-a provocat la jonglerii cu mingea pe un tânăr fotbalist şi, sub privirile unei săli arhipline, a arătat că se descurcă foarte bine cu balonul rotund pe un spaţiu de doar câţiva metri pătraţi.

Perechea nr. 9, Maria Bărgăuanu şi Andrei Leancă, au fost personajele unei parodii pe arii de operetă, întruchipând clasicele personaje ale lui Don Quijote şi Dulcineea.

Proba talentelor a fost încheiată de Roxana Amariei, boboaca de la perechea nr. 6, care le-a arătat sutelor de spectatori cât e de pricepută în machiaj, pregătindu-şi o prietenă pentru petrecerea programată după spectacol.

From London to Paris. Miami ... Vatra Dornei. Deepside Deejays

Cât timp juriul delibera pentru a stabili câştigătorii concursului de Miss şi Mister, prezentatorii au anunţat momentul aşteptat de toată lumea: Deepside Deejays.

Micile probleme de sonorizare de la început au fost rezolvate, iar cei trei membri ai trupei, Victor de la Pena, Vibearena şi Dave Pryce au început să interpreteze hit după hit, refrenele pieselor fiind cântate la unison de majoritatea celor prezenţi.

De-o parte şi de alta a scenei, tinerii cântau şi dansau. „From London, to Paris, Miami, to L.A”, cum începe unul dintre hiturile lor, cei trei DJ au încins atmosfera.

În spatele celor de la Deepside Deejays, organizatori, boboci, prezentatori, cu toţii dansau pe piesele celor trei membri ai cunoscutei trupe bucureştene.

Nu au lipsit din repertoriul celor trei piesele care au invadat radiourile şi cluburile din toată ţara, „Hold You”, „Beautiful Days”, „Around the world”, „Live It Up”, „Summer In Your Eyes”, „Feels So Good” etc.

Elevii de-a XII-a, din nou boboci

La ultimul capitol al balului de la „Ion Luca”, premierea bobocilor şi, implicit desemnarea Miss şi Mister Boboc, prezentatorii i-au predat ştafeta reprezentatului Orion Media, Doru Bighiu, realizator de emisiuni la postul local de radio şi televiziune (Orion FM, Orion TV).

Pentru implicarea sa în organizarea balului din acest an, Doru Bighiu a primit şi o diplomă de excelenţă din partea organizatorilor.

Înainte de a anunţa câştigătorii, jurnalistul dornean le-a pregătit la rândul său o surpriză organizatorilor, dar şi multora dintre liceenii de la „Ion Luca”, iar pe ecranul de lângă scenă au apărut imagini de la Balul Bobocilor din 2007, atunci când prezentatorii au câştigat titlul de Miss şi Mister Boboc.

Mulţi dintre cei care acum s-au ocupat de bobocii de la „Ion Luca” s-au revăzut în aceeaşi ipostază, a unor elevi de-a IX-a pentru care urmează poate cei mai frumoşi ani ai adolescenţei lor, anii de liceu.

Au plâns când au aflat că au câştigat Miss şi Mister

Decernarea premiilor şi anunţarea câştigătorilor a fost de asemenea un moment emoţionant, misiunea juriului fiind una deloc uşoară.

În sală s-au format deja grupuleţe de susţinători, iar fiecare dintre acestea îşi încuraja favoritul.

Miss şi Mister Popularitate au fost desemnaţi Andrei Leancă şi Roxana Amariei, iar locurile III şi II au fost ocupate de Răzvan Niţucă şi Oana Maria Achirilei, respectiv Andrei Atofanei şi Maria Bărgăuanu.

Pe scenă, în faţă, au mai rămas patru bobocei, Andreea Costache şi Alexandru Airinei, respectiv Ana Maria Chimiuc şi Robert Candrea. Acestora din urmă le-au revenit titlurile de Miss şi Mister Boboc, iar prima pereche a fost declarată câştigătoarea locului I.

Cei mai frumoşi boboci de la „Ion Luca” nu s-au mai putut stăpâni şi au izbucnit în plâns pe scenă, fiind felicitaţi şi îmbrăţişaţi de organizatori şi prieteni.

Balul liceenilor de la „Ion Luca” s-a sfârşit spre dimineaţă, de la spectacol, cu toţii continuând petrecerea în clubul Katharsis.

Mai multe fotografii: Click Aici


S-a dat startul caravanei “Invata pentru tine”

Intre 25 octombrie si 30 noiembrie Caravana Invatarii Permanente va fi prezenta in 19 de localitati din toata tara, promovand oferte de pregatire, cursuri, dezvoltare personala si consiliere, si oferind informatii celor interesati despre cum pot deveni mai competivi pe piata muncii accesand portalul www.invatapentrutine.ro.

E criza, dar cum poti sa iti cresti sansele pentru un job mai bun? Desi tinerii sunt in permanenta cautare de job-uri bine platite, studiile noastre arata ca cea mai redusa rata de participare la programe de invatare se inregistreaza in randul tinerilor cu vârste cuprinse intre 18-24 ani, cu nivel scazut de educatie, angajati ca necalificati sau pe pozitii cu un nivel scazut de calificare – aproximativ 14%.

Cei ce intalnesc caravana pot afla mai multe despre www.invatapentrutine.ro, portal dedicat facilitarii accesului angajatilor si angajatorilor, informatii si resurse utile despre oferta de cursuri de calificare si recalificare la nivel national.

Portalul se adreseaza tuturor celor care isi doresc un pas inainte in cariera ori urmaresc sa invete o meserie noua, sa schimbe domeniul sau industria in care activeaza si a gaseasca cele mai bune solutii pentru viitor, cu un simplu click pe calculator. Acest proiect este un prim pas necesar in stimularea interesului public si motivatia angajatilor si angajatorilor pentru participarea la formarea profesionala continua a mai ales a categoriilor de adulti aflati in situatie de risc pe piata muncii – tinerii si persoanele de peste 40 de ani.

87% dintre cei care au participat la programe de formare mentioneaza si efecte pozitive in plan personal: creşterea increderii in propriile competente, câştigarea increderii colegilor şi şefilor, imbunatatirea comunicarii cu colegii şi şefii, creşterea initiativei personale şi, nu in ultimul rând, sporirea interesului pentru participarea şi la alte programe de formare profesionala.

Caravana invatarii permanente te asteapta in orasele: Iasi- 25 octombrie, Pascani -27 octombrie, Targul Neamt -29 octombrie, Bicaz -31 octombrie, Roman – 2 noiembrie, Barlad -4 noiembrie, Tecuci – 6 noiembrie, Galati -8 noiembrie, Braila- 10 noiembrie, Fagaras- 12 noiembrie, Medias -14 noiembrie, Targul Mures- 16 noiembrie, Dej -18 noiembrie, Turda -20 noiembrie, Bistrita -22 noiembrie, Vatra Dornei – 24 noiembrie, Manastirea Humorului -26 noimbrie, Dorohoi -28 noimbrie, Harlau – 30 noimbrie.

Caravana face parte din primul proiect national de promovare a invatarii pe parcursul intregii vieti, dezvoltat de catre un parteneriat format din Asociatia Observator pentru Dezvoltarea Invatarii Permanente, TBWA\Merlin, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile si Gnosos Consult, si co-finantat prin Fondul Social European prin POS DRU 2007-2013, Investeste in oameni.


Întâlnire naţională Club Fiat la Vatra Dornei

Între 22 - 24 octombrie a avut loc întâlnirea naţională a asociaţiei Club Fiat - ediţia de toamnă 2010, la Vatra Dornei. Participanţii au avut prilejul de a verifica anduranţa şi fiabilitatea modelelor Fiat şi de a primi sfaturi de la specialişti.

Asociaţia Club Fiat organizează anual două întâlniri ale posesorilor şi pasionaţilor de autoturisme Fiat, într-un cadru care să le permită împărtăşirea experienţelor legate de maşini.

Ediţia din toamna acestui an a oferit participanţilor la eveniment oportunitatea de a lua lecţii de detailing de la Colin Detalinig, iar AutoBitti Suceava, dealer autorizat Fiat, a invitat membrii Club Fiat prezenţi la întâlnire să testeze modelele Fiat.
„Prin aceste întâlniri naţionale, dorim să îi aducem împreună pe iubitorii de autoturisme Fiat din România, dincolo de forumul Club Fiat şi să le oferim ocazia de a vorbi cu profesionişti în domeniu despre informaţii necesare oricărui conducător auto. Comunitatea Club Fiat creşte simţitor de la o ediţie la alta, ajungând ca, în prezent, numărul membrilor să fie de aproximativ 12.000. Am stabilit deja unde va avea loc întâlnirea din primăvară - în judeţul Braşov, la Cheile Grădiştei, localitate situată în centrul României. Alegerea locului a fost gândită astfel pentru ca membrii asociaţiei Club Fiat să poată veni din orice colţ al ţării”, a declarat Daniel Ghilinţă, preşedintele asociaţiei Club Fiat.

În cadrul evenimentului, asociaţia a acordat membrilor activi ai comunităţii premii constând în produse de îngrijire a maşinii Arexons, importate de Car-Life. La întâlnirea de la Vatra Dornei din acest an au participat aproximativ 80 de persoane.


Incendiu în comuna Dorna Candreni

Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei a intervenit cu 2 autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Dumitru N., din comuna Dorna Candreni.

La sosirea echipajelor, ardea o cameră, holul şi acoperişul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă, două anexe gospodăreşti şi o casă învecinată.

Incendiul a fost lichidat la ora 22.40.

Au ars interiorul camerei şi al holului pe o suprafaţă de 35 mp, acoperişul casei, construit din lemn, cu învelitoare din şindrilă şi tablă, pe o suprafaţă de 140 mp, bunuri de uz casnic, articole de îmbrăcăminte şi aproximativ 6 mc draniţă, depozitată în podul casei. S-au degradat planşeul şi pereţii interiori ai locuinţei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza jocului unui copil cu focul (o fetiţă, C.L.A., în vârstă de 4 ani).

Datorită intervenţiei pompierilor, au fost salvate la timp din calea flăcărilor locuinţa, anexele şi casa învecinată.

Nu s-au înregistrat victime omeneşti.



Balul Bobocilor Liceului „Ion Luca” din Vatra Dornei

Deepside Deejays sunt invitaţii speciali din această seară ai Balului Bobocilor de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, bal care, ne-au mărturisit organizatorii, va fi unul clasic, fără a avea o temă anume, gen „Egiptul Antic” (Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni), „Moulin Rouge” (Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”), „Las Vegas” (Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava) etc.

Organizatorii de la „Ion Luca” au introdus în concursul de Miss şi Mister Boboc 2010, la care vor participa 11 perechi de bobocei, şi o probă de karaoke. Doar şapte dintre perechile selectate pentru concursul din această seară se vor califica pentru proba de karaoke, fiecare pereche alegându-şi câte o melodie pe care să o cânte în duet.

Un alt aspect inedit al balului liceenilor dorneni, considerat evenimentul nr. 1 al toamnei, este acela că, potrivit tradiţiei, spectacolul va fi prezentat chiar de către cei din generaţia organizatorilor, care, pe vremea când erau ei boboci, au câştigat titlul de Miss şi Mister, Carmina Panfil şi Ştefan Balău.

Nu vor lipsi din programul artistic pregătit de elevii organizatori muzica, dansul, parodiile şi filmuleţele de la repetiţii, precum şi alte surprize.

Biletele s-au pus deja în vânzare pentru spectacolul care va începe în această seară la 18:30, iar la intrarea în sala de spectacole a Casei de Cultură, spectatorii vor primi brăţări care le vor permite accesul şi în Club Katharsis, care va găzdui after-party-ul.

La Vatra Dornei, balul de la „Ion Luca” este subiectul unei emisiuni a postului local de televiziune (Orion TV), înregistrări de la repetiţiile bobocilor fiind prezentate telespectatorilor din Bazinul Dornelor.

Doru Bighiu, realizatorul emisiunii respective, va fi, de altfel, cel care va anunţa câştigătorii titlului de Miss şi Mister Boboc 2010 Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei, imediat după show-ul celor de la Deepside Deejays.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei