Mirela Adomnicăi: ”PNL a înțeles să transforme alocațiile într-un joc politic, fiind „preocupat” de viitorul copiilor doar când este în opoziție”

Candidatul PSD Suceava de pe locul al doilea pe lista pentru Camera Deputaților, Mirela Adomnicăi, a declarat că PNL a transformat alocațiile copiilor într-un joc politic, liberalii fiind preocupați de acestea doar atunci când sunt în opoziție. Mirela Adomnicăi a spus că în privința alocațiilor, PNL a dat dovadă de ipocrizie și a aplicat „o dublă măsură”, precizând că deși la dezbaterea proiectului bugetului de stat pentru 2019 nu exista alocare bugetară pentru majorarea alocațiilor, conform amendamentului deputatului PNL Robert Sighiartău votat de Parlament, Guvernul PSD a găsit sursă de finanțare și prin OUG nr. 9 din 2019 a majorat alocațiile de la 84 la 150 de lei.


Ea a adăugat că pe 18 decembrie 2019, Parlamentul a votat o lege propusă de PSD, proaspăt trecut în opoziție, care stabilea dublarea alocației pentru copii de la 150 de lei la 300 de lei și de la 300 la 600 de lei pentru copiii de până la doi ani, însă liberalii nu au participat la vot.

La începutul anului 2020, Guvernul Orban dă o ordonanță de urgență prin care amână dublarea până în luna august 2020, explicând că nu sunt bani la buget. Actul a fost respins de Parlament în iunie. Guvernul vine cu o nouă ordonanță prin care propune mărirea în etape a alocației, pentru început cu 20%. De asemenea, în august și această ordonanță este respinsă de Parlament. Guvernul a cerut ajutorul Curții Constituționale, care a hotărât, cu unanimitate de voturi, că legea este constituțională”, a spus Mirela Adomnicăi. Ea a declarat că decizia aparținea președintelui României, care a ales să tragă de timp și a retrimis legea în Parlament, unde nu s-a putut vota din cauza absenței parlamentarilor PNL și USR.


PNL a înțeles să transforme alocațiile într-un joc politic, fiind „preocupat” de viitorul copiilor doar când este în opoziție și alții trebuie să găsească finanțarea acestora. PSD își asumă să asigure finanțarea și să dubleze alocațiile încă din prima zi de guvernare, cu o creștere suplimentară până în 2024”, a precizat candidatul PSD Suceava pentru Camera Deputaților. Mirela Adomnicăi a precizat că așa cum s-a întâmplat și în 2019, pentru a putea fi dublate sau măcar crescute alocațiile copiilor, „PNL trebuie trecut în opoziție”, considerând că doar în opoziție liberalii au fost mai eficienți în problema alocațiilor.

Un bărbat aflat în traversare a fost accidentat grav de o mașină de poliție

Un grav accident rutier, în care a fost implicată o mașină de poliție, s-a produs marți dimineață pe artera principală din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Un polițist de la Vatra Dornei, care se deplasa spre Suceava pentru a duce probe biologice de sânge la Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava, probe recoltate în cadrul unor cercetări penale, a surprins și accidentat un localnic în vârstă de 46 de ani, care, rezultă din cercetări, s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără a se asigura suficient.


Pietonul a fost preluat de o ambulanță în stare gravă și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost operat de urgență, fiind conștient post-operator.

Contactat de Monitorul de Suceava, comisarul-șef Ionuț Epureanu a declarat că din primele verificări rezultă că agentul de poliție de la Vatra Dornei circula doar cu semnalele luminoase pornite, fiind în misiune. Oricum, polițiștii de la cercetare internă vor face o anchetă pentru a stabili dacă mașina de poliție trebuia sau nu să aibă pornite semnalele acustice și luminoase pentru cazuri de urgență.


Pe de altă parte, oricare ar fi situația, cauza principală a accidentului este traversarea neregulamentară.

Plouă cu studii de fezabilitate în zonă pentru traseul așa numitei Autostrăzi a Nordului

Pe segmentul Suceava - Vatra Dornei, studiul de fezabilitate va fi realizat de aceeaşi firmă care se ocupă de tronsonul montan al A8 şi de drumul Bacău - Paşcani. În primul caz, se aşteaptă prelungirea termenului de finalizare. În al doilea, a fost deja împins spre sfârşitul anului viitor.


Cele trei loturi scoase la licitaţie pe sectorul unei părţi din Autostrada Nordului - de fapt, drumul expres Suceava-Baia Mare, au fost atribuite firmelor are urmează să realizeze studiile de fezabilitate. Aceste studii vor determina parametrii, condiţiile şi costurile proiectării şi execuţiei arterei rutiere. La fel ca ultimul segment al drumului expres Ploieşti-Suceava, Paşcani-Suceava-Siret (atribuit în septembrie), al patrulea tronson din AN, Baia Mare-Satu Mare-Petea, a fost lăsat la urmă.

Astfel, Lotul 1, Baia Mare-Bistriţa, a fost adjudecat de asocierea condusă de Search Corporation, cu 15,2 milioane de lei, Lotul 2, Bistriţa-Vatra Dornei, a fost atribuită SC Explan SRL, contra 15,8 milioane, iar de Lotul 3, Vatra Dornei-Suceava, se va ocupa asocierea Best Consulting & Design SRL - Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial, pentru 14,5 milioane de lei fără TVA. Pentru fiecare dintre cele trei loturi ale Autostrăzii Nordului, durata contractului este de 18 luni.


Societatea spaniolă Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial se ocupă şi de reactualizarea documentaţiei similare de pe tronsonul montan al A8, pe care şi-a adjudecat-o în primăvara anului trecut contra 17,6 milioane de lei. Aici, lucrările se derulează cu dificultate: deşi studiul refăcut ar trebui să fie gata în ianuarie, contractul este realizat abia în proporţie de 60 la sută, conform raportărilor de la Ministerul Transporturilor. Aceeaşi societate se ocupă şi de elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru segmentul de 82 km ai drumului expres dintre Bacău şi Paşcani. Aici, lucrările au început în martie 2019, iar termenul de finalizare a fost prelungit cu 10 luni, din martie până la sfârşitul anului viitor.

Din păcate multe dintre proiectele de infrastructură desfășurate la nivel național au rămas doar la stadiul de studiu de fezabilitate deci putem spune că demararea acestor studii pentru mult promovata ”Autostradă a Nordului” nu înseamnă mare lucru dar măcar e un început ... când și dacă se va finaliza vom vedea.


Ședința Ordinară a Consiliului Local Vatra Dornei din 20.11.2020 - Comunicat PSD Vatra Dornei

Vă prezentăm comunicatul organizației locale PSD Vatra Dornei privitor la desfășurarea ședinței ordinare a Consiliului Local Vatra Dornei din data de 20.11.2020:


ℹ️ Vineri, 20.11.2020, a avut loc în Sala Oglinzilor, ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei. Ordinea de zi propusă a cuprins un număr de 21 de proiecte de hotărâre din care au fost aprobate 20, unul fiind retras (nr. 7), pentru că sunt necesare unele modificări ale documentației.

👉 Ordinea de zi poate fi consultată aici: https://bit.ly/2IKB0xl

✅ - Cele mai multe discuții au fost la punctele 1 și 2 care au vizat desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în cadrul Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiul Vatra Dornei cât și reprezentanții Comisiilor pentru Evaluarea Calității în Educație. Din păcate ni s-a furnizat încă o mostră de aroganță din partea alianței PNL-PMP care după ce și-au împărțit ”frățește” comisiile în ședința trecută, acum au procedat cam la fel și cu aceste desemnări, fără a se ține prea mult cont de reprezentativitatea dată în consiliul local de votul dornenilor.

De asemenea, inclusiv la Spitalul Vatra Dornei au trebuit desemnați doi membri în cadrul consiliului de administrație și bineînțeles că s-a considerat că cele două locuri sunt potrivite doar pentru liberali. E păcat că se procedează așa, fără a se ține cont prea mult de competențe, dar dacă domniile lor consideră că așa este corect...!

❗️ Chiar dacă au apărut aceste discuții și nemulțumiri, cei 5 consilieri reprezentanți ai PSD Vatra Dornei au votat favorabil toate proiectele de pe ordinea de zi considerând că interesul comunității primează și nu disputele politice. Ne-am arătat mereu dorința de colaborare pentru binele comunității dornene și chiar dacă până acum nu a fost considerat important lucrul acesta, sperăm în continuare la o abordare mai constructivă din partea ”puterii”. 

✅ - Un alt lucru important de precizat este încetarea mandatului de consilier local al d-lui Petru Ariciuc care își va continua activitatea în cadrul primăriei ca director al departmentului de Turism și Salvamont. Din păcate cele două funcții sunt incompatibile (director în primărie și consilier local) și din acest motiv a trebuit să intervină demisia din Consiliul Local, locul său fiind preluat în următoarea ședință de către doamna profesoară Mihaiela Marinca.

❗️ Cu toate acestea, PETRU ARICIUC va rămâne în continuare același om implicat pentru Dorna, pentru turismul dornean, va participa în continuare la ședințele de consiliu atât din postura administrativă pe care i-o oferă funcția de șef de departament în cadrul primăriei, cât și din cea politică ca lider al organizației PSD Vatra Dornei.

✅ - În finalul ședinței consilierii locali PSD au ridicat unele probleme ale orașului care au fost sesizate de către cetățeni:

- CLAUDIU COZIANU a semnalat că sunt unele probleme cu căldura în zona Aleea Dornelor dar și pe alte străzi;

- ADRIAN ȚARCĂ a semnalat lipsa coșurilor de gunoi de pe strada Unirii dar și de pe alte străzi precum și existența unor probleme cu iluminatul public, în sensul că sunt foarte multe becuri arse. De asemenea a solicitat modernizarea și actualizarea informațiilor de pe site-ul primăriei, fiind secțiuni care sunt nemodificate de ani de zile.

- ADRIAN DRANCA a atras atenția că varianta ocolitoare a localității (strada Foresta / Chilia / Bistriței) are probleme de execuție a lucrărilor de reabilitare, cea mai mare fiind lipsa înclinației asfaltului spre canalele de captare a apei pluviale, consecințele acestui lucru fiind vizibile după fiecare ploaie, când strada se umple de apă.

Cu drag de Dorna,
Consilierii locali PSD


📝 Comunicat PSD Vatra Dornei - Ședința Ordinară a Consiliului Local Vatra Dornei din 20.11.2020 ℹ️ Vineri, 20.11.2020,...

Publicată de PSD Vatra Dornei pe Vineri, 20 noiembrie 2020

ANAT şi Primăriile staţiunilor montane propun un set de măsuri de siguranţă sanitară pentru turişti

Comisia de Turism Intern şi Incoming a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) a purtat, recent, mai multe discuţii cu reprezentanţii primăriilor staţiunilor montane, cu privire la stadiul elaborării unui plan de măsuri de siguranţă sanitară a turiştilor în staţiunile de schi din România, în contextul pandemiei de COVID-19, conform unui comunicat de presă.

Dumitru Luca, preşedintele ANAT, a declarat: "În anul 2020 România a fost destinaţia preferată a românilor pentru petrecerea vacanţei, în contextul pandemiei de COVID-19. Lipsa unui set de măsuri de siguranţă pentru turiştii străini care intră în ţară, închiderea restaurantelor sau centrelor spa au anulat şansa poziţionării ţării noastre ca destinaţie turistică sigură. Dorim să nu se mai întâmple acelaşi lucru la deschiderea sezonului de iarnă. Turismul, dacă este practicat în siguranţă, înseamnă atât sănătate fizică, cât şi mentală. Pe de altă parte, orice activitate în aer liber ajută la întărirea imunităţii."

Sursa Foto: WebcamRomania.ro

ANAT împreună cu autorităţile locale care administrează staţiunile montane vin astfel în întâmpinarea autorităţilor centrale cu propuneri de securitate sanitară a staţiunilor montane, pentru a continua promovarea acestor destinaţii în agenţiile de turism, ca o strategie de a încuraja turiştii să meargă în staţiuni, notează sursa citată.

Lucian Boronea, prim vicepreşedinte ANAT, a declarat: "Este necesar ca turiştii să se simtă în siguranţă iar factorii de decizie trebuie să elaboreze şi să implementeze un set de măsuri care să ofere încredere turiştilor. Putem lua exemplul măsurilor luate în staţiunile de schi din Franţa, care îşi aşteaptă cu încredere turiştii."

Până în prezent, ANAT a avut întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale pentru staţiuni precum Vatra Dornei, Predeal, Sinaia, Azuga, Poiana Braşov, Cavnic şi Lupeni.

Potrivit lui Valeriu Claudiu Ştefan, vicepreşedinte ANAT, preşedinte al Comisiei revânzători / intermediari din cadrul ANAT şi iniţiatorul acestor discuţii cu autorităţile locale, s-a propus stabilirea unei noi întâlniri între reprezentanţii ANAT şi primăriile staţiunilor, la sfârşitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, în vederea promovării unui document final cu măsuri de siguranţă, care vor fi comunicate turiştilor înainte de deschiderea oficială a sezonului.


Românii vor beneficia în continuare de vouchere de vacanţă

Conform comunicatului, în pofida zvonurilor propagate în ultima vreme, românii vor beneficia în continuare de voucherele de vacanţă. "Felicităm iniţiativa Guvernului de continuare a programului voucherelor, chiar dacă acesta se aplică deocamdată doar pentru un an, în contextul în care bugetul naţional este limitat. Sperăm ca de anul viitor să putem prelungi mai mult - multianual - acordarea următoarelor vouchere. Ne-am dori foarte mult să putem vorbi, pe viitor, de proiecte multianuale, pe minim 5 ani, care ar oferi o predictibilitate mare industriei turismului", declară Lucian Boronea, prim vicepreşedinte ANAT şi preşedinte al Comisiei de turism intern şi incoming a ANAT.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020 au fost emise vouchere de vacanţă în valoare de 258 de milioane de euro.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei