Viceprimarul din Vatra Dornei, în conflict de interese

Nicuşor Marcel Cojocaru, actualul viceprimar al municipiului Vatra Dornei, s-a aflat în conflict de interese. Acest lucru a fost constatat de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care au precizat că Nicuşor Cojocaru, în calitate de consilier local la Vatra Dornei, a participat la ședința de Consiliu Local în care s-a votat hotărârea privind închirierea unei centrale termice de la SC REGNAFOR SA, „societate în cadrul căreia persoana evaluată deținea calitatea de administrator”.



Potrivit inspectorilor ANI, viceprimarul din Vatra Dornei a încălcat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exerciţă o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”, dispozițiile art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „[…] consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii”, precum și dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.

Reprezentanţii ANI susţin că l-au informat pe Nicuşor Cojocaru despre declanşarea procedurii de evaluare, iar acesta a depus la dosar un punct de vedere.




Viceprimarul din Vatra Dornei nu a putut fi contactat pentru a-şi prezenta un punct de vedere vizavi de acuzaţiile care i se aduc. În cazul în care conflictul de interese constatat de inspectorii ANI se va menţine şi în instanţă, Nicuşor Cojocaru îşi va pierde funcţia şi va avea interdicţia de a mai fi ales pentru următorii trei ani.




Sportivii de la CSM Dorna Vatra Dornei s-au întors triumfători din Franţa

La sfârşitul săptămânii trecute, un grup de atleţi de la CSM Dorna Vatra Dornei, coordonat de antrenorul Cristian Prâsneac, a participat la un concurs internaţional în Franţa, în localitatea Mende.

Sucevenii n-au bătut atâta drum de pomană, izbutind să urce de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Astfel, Andrei Leancă a câştigat proba de semimaraton la categoria de vârstă sub 19 ani, în vreme ce Paula Alina Vântu şi Claudiu Daniel Mihăescu s-au impus în probele de 3.000 de metri pentru copii.

„Sunt foarte încântat de evoluţia celor trei sportivi. Andrei, spre exemplu, şi-a îmbunătăţit timpul de anul trecut cu mai bine de 8 minute. Se află într-o formă sportivă foarte bună şi sunt încrezător că va reuşi să obţină calificarea pentru Campionatele Mondiale din Italia”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.








Preotul Mihai Negrea, de la „mănăstirea de copii”, Cetăţean de onoare al comunei Poiana Stampei

În prezenţa unui numeros sobor de preoţi din Bazinul Dornelor, a președintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a prefectului Florin Sinescu, a senatorului Neculai Bereanu şi a peste 1.000 de localnici din comuna Poiana Stampei, primarul Viluţ Mezdrea i-a înmânat duminică titlul de Cetăţean de onoare al comunei Poiana Stampei preotului Mihai Negrea, care din 2006, de când a venit să slujească la Mănăstirea Podu Coşnei, situată la intrarea în această comună, şi-a dedicat viaţa copiilor orfani şi celor ai căror părinţi nu îi pot îngriji.

15 copii locuiesc efectiv la mănăstire, iar alţi 42 au rămas la casele lor, însă primesc săptămână de săptămână pachete cu alimente, dulciuri, hăinuţe şi rechizite.

La Vatra Dornei, preotul Negrea a deschis un centru de copii într-o clădire abandonată de zece ani (Casa Vladimir), pe care faţa bisericească a luat-o în administrare şi pe care a transformat-o într-o nouă casă pentru 30 de copii, alţi 50 de minori urmând să ia zilnic masa de prânz aici.

A pus bazele unui Centru de asistenţă socială în cadrul Mănăstirii Podul Coşnei



Primarul Viluţ Mezdrea a motivat decizia luată: “Părintele Mihai Negrea se face remarcat prin opera de binefacere începută de câţiva ani la noi în comună odată cu înfiinţarea unui Centru de asistenţă socială în cadrul Mănăstirii Podul Coşnei. Cu sacrificii, bătând din poartă în poartă, la prieteni şi cunoscuţi, la sponsori şi la oameni de bine, părintele Negrea a reuşit ca în doi ani să facă în comuna noastră un centru în care îngrijeşte 15 copii orfani şi săraci. A captat apă potabilă, a construit clopotniţă, biserica veche este în renovare totală, a amenajat o sală de mese cu o bucătărie complet utilată şi dormitoare pentru copii, bibliotecă. Toate acestea au fost construite din iniţiativa părintelui cu sprijinul obştii de la mănăstire. Părintele Negrea ajută în mod constant familii cu situaţii precare din comuna Poiana Stampei, oferind ajutoare care constau în alimente, medicamente, rechizite, îmbrăcăminte, dispozitive medicale pentru 35 de copiii şi 26 de vârstnici şi opt persoane cu handicap”.

Cetăţean de onoare sau venetic ?

Preotul Mihai Negrea a declarat: „Pe această diplomă scrie Cetăţean de onoare. Până acum am fost venetic, pentru că nu m-am născut aici. Începând de astăzi sunt de onoare, dar asta depinde de dumneavoastră dacă ştergeţi cuvântul venetic şi rămâne numai onoare? Este onoarea mea, onoarea dumneavoastră este reprezentată de faptele pe care le-a enumerat domnul primar. Ceea ce am făcut, am făcut datorită dumneavoastră. Nu mi-a dat Dumnezeu din cer, mi-aţi dat dumneavoastră, aţi pus mână de la mână, am primit ajutor şi de la primărie, de la Arhiepiscopie şi am realizat ceea ce se vede. De aceea consider că pe diploma de Cetăţean de onoare ar trebui scris că aparţine în aceeaşi măsură şi dumneavoastră, celor care mă sprijiniţi. Vă mulţumesc pentru ajutorul pe care mi l-aţi dat la mănăstire, ajutorul pe care mi-l daţi pentru copii, mulţumesc primarilor, consilierilor, autorităţilor judeţene care m-au înţeles în ceea ce vreau să fac. Pentru mine rămâne cea mai frumoasă zi după ziua în care am fost hirotonit ca preot. Este ziua în care un sat de gospodari m-a primit în rândul său nu ca fiu al satului, ci ca cetăţean de onoare. Vă mulţumesc din suflet”.

O viaţă dedicată semenilor şi mai ales copiilor

În 2006, la Podu Coşnei a venit părintele Mihai Negrea, care, în ultimii ani, slujise ca preot militar la Unitatea de vânători de munte din Vatra Dornei. Era omul care, pe unde a trecut, a construit fie o biserică, fie o casă parohială, fie o clopotniţă, la Broşteni, în incinta spitalului din localitate, şi la Roşu, în incinta cazărmii unde a slujit ultima dată, înălţând din temelii câte un sfânt lăcaş de închinăciune. De cum a venit, preotul militar s-a apucat de treabă, pentru că trebuia să aibă grijă de cei patru copii bătuţi de soartă pe care i-a „adoptat“ ca pe primii locuitori ai viitorului cămin de copii tutelat de mănăstire.

A construit un cămin pentru copii cu nouă camere spaţioase de două locuri, cu baie proprie, bucătărie, sală de mese, sală de studiu, bibliotecă, un mic cabinet medical, a făcut anexe şi ateliere de lucru. O pensionară care a lucrat ani mulţi la catedră ca învățătoare şi educatoare a dorit să-şi continue vechea profesie cu aceeaşi pasiune ca în tinereţe, ocupându-se de lecţiile copiilor.

Cu sacrificii, ajutat de cei care au putere materială, de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de ceilalţi călugări din obştea mănăstirii şi de autorităţile locale, părintele Mihai Negrea le-a dat o şansă copiilor abandonaţi de familie, găsiţi de poliţie sau jandarmi pe străzi şi pe care nu-i ajută nimeni sau aflaţi în situaţii critice prin diverse părţi ale judeţului.

La Podul Coşnei copiii au găsit condiţii decente de viaţă, unde s-au format ca oameni şi au devenit utili societăţii, unii dintre ei urmând şi cursuri universitare după terminarea liceului.







A fentat moartea de doua ori, in numai cateva minute

Un barbat a fost ranit grav, dupa ce masina in care se afla a intrat intr-o cladire din Vatra Dornei, iar el a fost proiectat in afara autoturismului, pe calea ferata, unde a ricosat apoi si masina, mecanicul unui tren care circula prin zona reusind sa franeze la timp.

Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Suceava, Ionut Epureanu, a declarat ca accidentul s-a produs sambata dimineata, in jurul orei 05.00, cand un barbat in varsta de 33 de ani, care conducea un autoturism dinspre Bistrita spre Vatra Dornei, a pierdut controlul volanului intr-o curba de pe Calea Transilvaniei din Vatra Dornei.



Masina a lovit cladirea unui atelier de tamplarie de pe marginea drumului, de unde a ricosat pe calea ferata din apropiere.

In urma impactului, soferul a fost proiectat la aproximativ doi metri in afara masinii, tot pe calea ferata.

Conform sursei citate, mecanicul trenului regio Vatra Dornei-Bistrita care trecea prin zona a observat masina de pe sine si a reusit sa opreasca pentru a evita coliziunea, sunand apoi la 112.

Soferul a fost preluat de o ambulanta in stare de inconstienta si cu politraumatisme, fiind transportat la spitalul din Vatra Dornei.

Pompierii militari de la detasamentul din Vatra Dornei au intervenit si au indepartat autoturismul de pe calea ferata, traficul feroviar fiind reluat dupa aproximativ 40 de minute de la producerea accidentului.





SURSA: Ziare.com


Servicii medicale gratuite, cadouri, surprize și distracție in acest weekend

Pe toată durata verii, rețeaua medicală Arcadia derulează cea de-a patra ediție a programului de tip caravană medicală „Sănătatea vine la tine", cu servicii medicale gratuite pentru cei mari și cei mici, oferite în 14 orașe ale Moldovei.

Pe 14 și 15 iunie, în fiecare zi între orele 10:00 – 18:00, caravana se oprește în Parcul Central din Vatra Dornei. Serviciile oferite gratuit de echipa Arcadia sunt organizate după cum urmează:

Sâmbătă
o servicii de evaluare medicală pentru adulți: măsurare tensiune arterială și puls;
o calcul Indice de Masă Corporală pe baza greutății și a înălțimii;
o determinare glicemie – pentru persoanele care au luat ultima masă cu minimum 4 ore înainte de efectuarea analizei;



Duminică:
o servicii de evaluare medicală pentru adulți: măsurare tensiune arterială și puls;
o servicii de evaluare status corporal pentru copii – calcul Indice de Masă Corporală pe baza greutății și a înălțimii, poziționare pe graficul curbei IMC;
o ateliere creative pentru copii – cu animatori, surprize, cadouri și distracție.

Ca un avantaj suplimentar, toți vizitatorii cortului Arcadia se pot înscrie la tombola caravanei, dotată cu 20 de premii constând în pachete medicale de evaluare a stării de sănătate, pentru adulți sau pentru copii.

Programul complet al caravanei medicale Arcadia, ediția 2014, este:
• 14 - 15 iunie – Vatra Dornei
• 21 - 22 iunie – Câmpulung Moldovenesc
• 28 - 29 iunie – Pașcani
• 5 - 6 iulie – Slănic Moldova
• 12 - 13 iulie – Roman
• 19 - 20 iulie – Vaslui
• 26 - 27 iulie – Piatra Neamț
• 2 - 3 august – Botoșani
• 9 - 10 august – Gura Humorului
• 16 - 17 august – Târgu Neamț
• 23 - 24 august – Bârlad
• 30 - 31 august – Bacău
• 6 - 7 septembrie – Focșani
• 13 - 14 septembrie – Suceava

Caravana medicală „Sănătatea vine la tine" este o inițiativă de responsabilitate socială a rețelei Arcadia, având ca scop informarea populației cu privire la principalele riscuri pentru sănătate, conștientizarea importanței pe care o are prevenția și efectuarea periodică a consultațiilor și analizelor de rutină, precum și identificarea precoce a unor patologii frecvente, precum cele din sfera cardiovasculară sau a diabetului. De asemenea, caravana „Sănătatea vine la tine" marchează împlinirea a patru ani de activitate ai rețelei private, perioadă în care peste 250.000 de persoane au găsit la Arcadia soluția optimă pentru sănătatea lor.





SURSA ARTICOL: Comunicare Arcadia Medical


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei