ANUNT : Vand 1504 mp teren constructii in Vatra Dornei

Detalii Anunț: Persoana fizica vand 1504 mp teren pentru constructii in Vatra Dornei, str. Eroilor cu pretul de 20 euro / mp negociabil. Terenul are deschidere la strada de aproximativ 40 m si este de forma patrat. Va pot trimite poze pe mail !

Preț: 20 Euro/mp

Telefon: 0741 234 969

E-mail: mirauti@yahoo.com






Hoţi de arbori prinşi în pădurile OS Iacobeni

Trei bărbaţi au tăiat 19 molizi nemarcaţi la îndemnul unui individ din Fundu Moldovei, care s-a dat viitorul proprietar al pădurii

Poliţiştii Postului de poliţie Fundu Moldovei au prins în flagrant, vineri după-amiază, un grup de bărbaţi care transportau cu un TAF mai mulţi arbori nemarcaţi tăiaţi dintr-o pădure din Cantonul Silvic Valea Stânii, de pe raza Ocolului Silvic Iacobeni.

Cei trei sunt un bărbat de 56 ani din Izvoarele Sucevei şi doi din comuna Fundu Moldovei, tată şi fiu, de 42 şi, respectiv, 19 ani, care trebăluiau de zor la copaci.

În total tăiaseră până la acel moment 19 molizi, niciunul marcat, aproximativ 30 mc de material lemnos obţinut ilegal.



Ce trei au declarat că au fost puşi să taie şi să transporte arborii de un bărbat de 53 ani, din comuna Fundu Moldovei, care le-a spus că urma să intre în posesia respectivei suprafeţe de pădure şi în cel mai scurt timp va obţine şi actele necesare exploatării.

Lemnul a fost confiscat şi dat în păstrare cantonului silvic. TAF-ul ar fi intrat şi el în custodia autorităţilor, dar nu mai avea combustibil, aşa că i-a fost dat de grijă şoferului, cu menţiunea să nu-l facă dispărut, că utilajul este necesar cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tăiere şi furt de arbori faţă de aşa-zisul proprietar, şi tăiere şi furt de arbori faţă de cei trei prinşi la treabă în pădure.





SURSA: CraiNou.ro


Moara de apă 100% românească, din satul Gura Haitii, se incăpățâneaza să "trăiasca"

În satul Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, mai funcționează încă moara de apa a familiei Avarvarei. Ca să poți vizita această străveche instalație tehnică, trebuie să străbați un drum aproape grandios, prin satele risipite ale comunei mai sus menționate.

Aici, ascunsă ochiului de cele câteva sălcii, se află casa de scânduri a morii, acoperită cu internită, și la care veneau sătenii din împrejurimile Călimanilor și ale Dornelor.

Aceștia sunt însă tot mai puțini. Moara de apă a morarului Avarvarei, își trăiește ultimele zile, asa cum s-a întâmplat cu suratele ei din zona Bucovinei. Tânărul care ne însoțește, aflat la a treia generație de morari, ne spune modest că el știe că este ultima moară funcțională din județ.

O vizită aici înseamnă, pe lângă satisfacția turistică, o alta istorică și lingvistică, căci, oricare moară de apă în funcțiune este, întâi de toate, un martor viu al continuității românilor pe plaiurile Bucovinei, demni urmași ai dacilor liberi.




Mă uit la ea cum se profilează micuță și stingheră la marginea unei fânețe unde iarba abia cosită, este întinsă la uscat. În fundal se văd munții vulcanici din Parcul Național Călimani, cu primul front de lavă, cel al Piciorului Calului.

Moara este alimentată de un braț deviat al pârâului, ce face un cot în acest capăt de sat. Moara de apă este singura instalație specific românească, ai cărei termeni tehnici sunt cu toții de origine latină.

Intru, după ce morarul deschide lacătul greu de la ușa coșcovită, ca într-un muzeu. Deși nu știu decat că, moara produce prin măcinare mălai și făină prin sistemul de rotire a unei roți alergătoare, care este așezată pe una stătătoare, documentarea mă luminează asupra tuturor componentelor: strat, cai, călușei, coardă, inimă, dinți, măsele, chingă, fruntar, fus, căpăstru, brotac, ciutură.

Toate, după cum spuneam, denumiri latine, fără urmă de intervenție slavă, maghiară ori turanică.

Din acest punct de vedere, moara românească nu a făcut nicio ,,achiziție” de piese străine, pentru simplul motiv că era perfectă. Astfel, s-au păstrat nealterate toate denumirile originale. Și mai este un motiv, morarii sau sătenii pricepuți puteau confecționa ei înșiși toate piesele de care aveau nevoie.

O vorbă veche spunea că: ,, Moara când stă, atunci se sfărâmă”. Așa este și acum, are ceva stricat, și nu prea îl mai trage inima să repare. La magazinele mixte din sat a băgat mălai.

Morarul nu este plin de făină, este îmbrăcat la fel ca ceilalți munteni, se duce să strângă fânul de iunie, proaspăt cosit. Este conștient că meseria învățată de la bunici și părinți, se stinge, de aceea nu mi se pare nici trist și nici necăjit.




Moara o va ține pentru el, până când și alți turiști sau etnografi de la muzeul satului îi vor aduce ceva satisfacție, apreciind faptul că aici a funcționat până în secolul XXI o … moară de zmicurat cucuruz.




Dorna Vatra Dornei şi Progresul Frătăuţii Vechi vor juca cu trofeul pe masă

Finala Cupei României la fotbal, Faza Judeţeană, va avea loc între formaţiile Dorna Vatra Dornei din Liga a V-a şi Progresul Frătăuţii Vechi din Liga a IV-a. În penultimul act, Dorna Vatra Dornei, pregătită de fostul căpitan al Forestei Mihăiţă Szekely, a dispus cu scorul de 3-0, pe teren propriu, de formaţia Recolta Fântânele, asigurându-şi prezenţa în finala care va fi găzduită de stadionul Areni, din Suceava, în ziua de 8 iunie, cu ajutorul golurilor marcate de Dulap, Simionescu şi veteranul Ioja, în vârstă de 46 de ani.



Interesant este că Cezar Ioja va reveni pe Areni după o pauză de 26 de ani, acesta făcând parte din lotul grupării CSM Suceava în ediţia de campionat 1987-1988, când „alb-albaştrii” au evoluat în Divizia A, bifând şi două prezenţe în primul eşalon în respectivul sezon.

„Este o mare bucurie pentru mine, nu speram să mai am şansa să păşesc din nou pe iarba de pe Areni. Sper să facem o figură frumoasă şi să câştigăm trofeul”, a declarat Cezar Ioja.

În cealaltă semifinală, Progresul Frătăuţii Vechi s-a impus clar, cu scorul de 4-1, pe terenul grupării Foresta Moldoviţa. Au marcat Lelcu, Breniuc, Stoian şi Eugen Romaş, respectiv Gheorghiţă.







Polițiștii l-au prins pe cel care fura din autoturisme în Vatra Dornei

În cursul zilei de 22 mai, în urma activităților întreprinse, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei au reușit identificarea persoanei bănuite de săvârşirea celor 5 furturi din autoturisme comise în noaptea de 11 spre 12 mai, de pe raza municipiului, de unde au fost sustrase trei stații auto, un GPS, un radio CD și alte bunuri, în persoana unui bărbat de 20 de ani, din orașul Gura Humorului.

Fiind audiat, cel în cauză a recunoscut comiterea faptelor, fiind reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi, 23 mai, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă.



Bărbatul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.







VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei