Aberatii ale legislatiei. Colegiul uninominal Vatra Dornei e reprezentat de doi deputati din USL

Legislaţia actuală în materie electorală şi care nu sancţionează traseismul politic al parlamentarilor a determinat o aberaţie. Astfel, un colegiu uninominal, nr. 9 din judeţul Suceava, ce include Vatra Dornei şi zona din apropiere, este acum reprezentat de doi deputaţi membri ai USL şi ai Alianţei de Centru Dreapta, după ce deputatul PPDD Cezar Cioată s-a înscris în Partidul Conservator.

Cezar Cioată a anunţat la începutul săptămânii că se înscrie în PC şi astfel el devine membru al Alianţei de Centru Dreapta PNL-PC şi, implicit, membru al USL.


În colegiul respectiv postul de deputat a fost câştigat cu peste 50 la sută din voturi de deputatul PNL Dumitru Pardău.

Pardău a obţinut 61,86 la sută din voturi, fiind urmat de candidatul PPDD, Cezar Cioată, cu 18,99 la sută din voturi.

La distribuirea mandatelor, în acest colegiu s-a suplimentat un post de deputat pentru PPDD, în baza legii electorale în condiţiile în care PPDD obţinuse în judeţ 11,82 la sută din voturi. Legea a acordat mandatul suplimentar PPDD, dar în acest caz, prin înscrierea lui Cioată în USL, s-a ajuns ca un colegiu uninominal să fie reprezentat de doi deputaţi USL.

În judeţul Suceava, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2012, USL a câştigat la Camera Deputaţilor 59,41 la sută din voturi, ARD a obţinut 23,13 la sută din voturi, iar PPDD 11,82 la sută din voturi.




Din Vatra Dornei, în Italia, pe podiumul Campionatului European de karate Traditional pentru copii

Mai mulţi copii din municipiul Vatra Dornei, membri ai clubului sportiv „Fudo” din localitate, au reuşit performanţa de a urca pe podiumul Compionatului European de karate Traditional pentru copii, care s-a desfăşurat în perioada 15-19 mai a.c., în oraşul Caorle, regiunea Veneţia (Italia).

La competiţia la care au participat peste 450 de sportivi din 28 de ţări europene s-au aflat şi cincipracticanţi de Karate-do tradiţional de la clubul din Vatra Dornei, Bianca Giosu, Luiza Frăţiman, Roxana Tofan, Rareş Candrea şi Paul Candrea, care fac parte şi din lotul naţional, fiind selectaţi ca urmare a rezultatelor obţinute în cadrul Campionatului naţional.

Întrecerea a avut loc pe grupe de vârstă, iar micuţii karateca din Vatra Dornei au reuşit să obţină medalii la categoriile lor.


La proba de karate pe echipe, grupa 6-7 ani, Bianca Giosu, Luiza Frăţiman şi Roxana Tofan s-au clasat pe locul I, iar la grupa 8-9 ani, Rareş Candrea s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la proba „ippon Kumite”

Locul II a fost obţinuit la proba „enbu mixt” de către Bianca Giosu şi Paul Candrea (grupa 6-7 ani). Bianca Giosu a obţinut locul al II-lea şi la proba de „ippon kumite” şi locul al III-lea la proba „Kata”. Tot la Kata, sportivii dorneni au obţinut şi un loc IV prin Luiza Frăţiman ( grupa 6-7 ani).

„Urmare a rezultatelor obţinute, aceşti sportivi vor reprezenta România si la Campionatul Mondial de Karate Tradiţional care se va desfăsura în orasul Praga, în luna decembrie a acestui an”, a transmis preşedintele clubului sportiv „Fudo”, Florin Roşca, care a ţinut să mulţumească Primăriei Vatra Dornei şi tuturor celor care au contribuit ca deplasarea în Italia să fie posibilă, dar şi părinţilor care au fost alături de mişcarea de karate tradiţional.




Funcţionarii de la Primăria Vatra Dornei trebuie să plătească o amendă de 80.000 de lei

Cinci funcţionari din Primăria Vatra Dornei vor avea de plătit 80.000 de lei. Decizia a fost luată de actualul primar, Ilie Boncheş, după ce Curtea de Conturi i-a cerut să stabilească persoanele care se fac răspunzătoare pentru amenda aplicată anul trecut de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Sancţiunea a fost aplicată Primăriei din Vatra Dornei pentru că a atribuit lucrări de patru milioane de euro, inclusiv TVA, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor fără respectarea tuturor cerinţelor legale.


Este vorba de acea licitaţie cu cântec din 10 februarie 2011 şi care a fost câştigată de SC Asfalt Super SRL Prahova, o firmă de buzunar controlată de omul de afaceri Gheorghe Şulţ şi care fusese înfiinţată cu doar câteva zile înainte de licitaţie. Persoanele care sunt bune de plată au făcut parte din comisia de licitaţie din 2011. Vor avea de plătit suma de 80.000 de lei preşedinta comisiei de licitaţie, Cristina Lostun, care lucrează la compartimentul de urbanism, directorul economic în Primăria Vatra Dornei la acea vreme, Saveta Ciocan, actual director CEC, Mirela Simionescu, de la compartimentul achiziţii publice, Marcel Nacu, de la compartimentul urbanism şi juristul Primăriei Vatra Dornei, Petronela Vlasa.

Neregulile descoperite de ANRMAP

Reprezentanţii de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) au concluzionat că atribuirea unor lucrări de patru milioane de euro, inclusiv TVA, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor s-a făcut fără respectarea tuturor cerinţelor legale. „Întrucât ofertantul SC Asfalt Super SRL nu a îndeplinit criteriile de calificare referitoare la standardele de asigurare a calităţii şi standardelor de protecţie a mediului (ISO 9001/2001, ISO 14001), oferta depusă de acesta era inacceptabilă”, se arată în raportul de control întocmit de reprezentanţii ANRMAP.

Ca urmare a acestei încălcări, declararea drept câştigătoare a firmei SC Asfalt Super SRL s-a făcut în mod incorect. Pentru această încălcare a legii, „autoritatea contractantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 80.000 de lei”. Reprezentanţii ANRMAP au mai descoperit şi o altă neregulă. Mai exact, Primăria Vatra Dornei a publicat anunţul de atribuire după expirarea termenului de 48 de ore de la finalizarea procedurii, aspect pentru care s-a considerat că suficient este un avertisment.

Mai trebuie spus că licitaţia a fost organizată cu încălcarea prevederilor Legii 215/2001 a Administraţiei Publice Locale. La secţiunea lucrări publice, această lege prevede următorul aspect: „Lucrările de construcţie şi reparaţii de interes public finanţate din bugetele comunelor, oraşelor sau judeţelor, se execută doar pe baza unor documentaţii tehnico-economice, avizate sau aprobate de Consiliul Local”. Ori, în acest caz nu s-a întâmplat acest lucru.

Un alt act normativ încălcat este Legea 273/2006 a Finanţelor Publice, referitor la aprobarea proiectelor de investiţii locale. Conform acestui act normativ, pot fi cuprinse în programul de investiţii publice numai obiectivele pentru care sunt asigurate integral surse de finanţare. Ori, în şedinţa de Consiliu Local din 24 februarie 2011, când s-a votat bugetul pe anul respectiv, nu s-a făcut referire la sumele necesare pentru lucrările de reparaţii stradale. Mai mult, licitaţia se desfăşurase deja de două săptămâni, pe 10 februarie 2011.




La Vatra Dornei se va infinta un centru de cercetări montane al Academiei Romane

La Vatra Dornei va fi deschis Centrul de Economie Montană al Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”. Decizia aparţine Academiei Române, care va avea în subordine noul centru.


Centrul va fi realizat la Vatra Dornei deoarece aici se regăsesc şi alte entităţi specializate pentru zonele de munte, cum ar fi Centrul de Formare şi Inovaţii pentru Dezvoltare în Carpaţi – CEFIDEC, al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Centrul de practică montanologică al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, Centrul de Formare şi instruire ecologică al Universităţii Ecologice Bucureşti, o bază a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Federaţia Agricultorilor de Munte „Dorna”, sediile Forumului Montan din România şi Asociaţiei Naţionale pentru Dezvoltare Rurală Montană „Romontana”, organisme de pionierat pentru România.

„Este o realizare excepţională pentru judeţul Suceava şi munţii României”, a spus profesor universitar doctor Radu Rey, care şi-a propus să facă din Ţara Dornelor „o zonă emblematică pentru munţii României, cu semnificaţie specială pentru întreaga zonă montană din Sud-Estul Europei”.

Cercetare cu bani europeni

Proiectul are o valoare totală de circa 7 milioane euro, sumă cu care va fi asigurată baza materială şi infrastructura ştiinţifică necesare centrului în care vor lucra 30 de cercetători ştiinţifici. „Această nouă instituţie prin care Academia Română vine în judeţul Suceava va genera, în timp, efectele directe şi colaterale atât sub aspectul locurilor de muncă, dar mai ales prin prestigiul ce se obţine pentru Bucovina şi România şi prin proiectele de dezvoltare ulterioare, care sunt previzibile”, a mai spus Radu Rey.


Proiectul mai include şi construirea unei „Reţele naţionale de cercetare montanologică”, o „universitate montană” deschisă pentru studenţii, doctoranzii, masteranzii şi cercetătorii din România şi din zona de Sud-Est a Europei.



Atleţii dorneni premiaţi la Zalau

Atleţii Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei şi-au demonstrat forma sportivă în care se află la acest moment, în plin sezon competiţional la Crosul „Ziua Sportului TenarisSilcotub”, ce a avut loc la Zalău. Dintre atleţii pregătiţi la Vatra Dornei de antrenorul Cristian Prâsneac, la juniori, Andrei Leancă a dominat cursa şi a trecut primul linia de sosire după cei 10 kilometri parcurşi.


În concursul rezervat copiilor, unde cursa a fost de 3 kilometri, Clubul CSM Dorna, Vatra Dornei a reuşit să câştige aurul la fete prin sportiva Alina Paula Vîntu, în timp ce la băieţi, Daniel Claudiu Mihăescu a terminat pe primul loc, urmat pe podium de colegul său Miron Alexandru.


Mulţumit de evoluţia elevilor săi, antrenorul Cristian Prâsneac speră ca aceste rezultate să le fi ridicat moralul, dar şi premiile atractive, o tabletă şi smartphon-uri pe care le-au primit la premiere, cu o săptămână înaintea Campionatului Naţional de pistă pentru copii, ce va avea loc la Cluj.



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei