Prima ninsoare din acest sezon în Pasul Tihuţa

Prima ninsoare din acest sezon în Pasul Tihuţa, pe DN 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a înregistrat miercuri dimineaţă, pe carosabil depunându-se un strat de zăpadă de circa un centimetru grosime, iar drumarii au intervenit cu 32 de tone de sare.


În Pasul Tihuţa a început să ningă miercuri dimineaţă, în jurul orei 5.00, iar zăpada s-a depus într-un strat de circa un centimetru.

"S-a depus zăpada într-un strat de circa un centimetru fiindcă este frig, sunt minus 2 grade Celsius. Nu cred că se va topi. De îndată ce am văzut că ninge şi că îngheaţă, am aruncat pe drum 32 de tone de sare. Nu au fost probleme, s-a circulat bine, dar deja şoferii trebuie să se pregătească de iarnă", a declarat Vasile Curtean, şeful Districtului Piatra Fântânele din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj.


Pasul Tihuţa se află la aproximativ 1.200 de metri altitudine şi face legătura între judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, pe DN 17.



Un tanar din Vatra Dornei a intrat in atentia procurorilor, dupa ce a fost prins cu substante narcotice

Un tânăr de 21 de ani din municipiul Vatra Dornei, judeţul Suceava, a intrat în atenţia procurorilor BCCO, după ce a fost prins cu substanţe narcotice asupra lui.

Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, insp.princ. Ionuţ Epureanu, totul a avut loc pe parcursul zilei de joi după ce „în urma unor informații deținute la nivelul Biroului de Investigații Criminale

din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei a rezultat faptul că tânărul comandă prin intermediul altor persoane din localitate substanțe narcotice și plante etnobotanice pe care le primește prin intermediul firmelor de curierat rapid”.

În acest sens, s-a dispus constituirea unei echipe operative, care, în urma verificărilor efectuate a constat că pe data de 2 noiembrie, tânărul primise un nou colet prin intermediul firmei de curierat rapid, ambalat într-o folie dublă din material plastic. Pachetul a rămas în incinta sediului firmei de curierat până joi, în jurul orelor 17:00, când a fost ridicat de destinatar.

„În momentul în care acesta a părăsit sediul firmei, a fost interceptat și oprit de o echipă din cadrul Biroului de Investigații Criminale, care l-a condus la sediul Poliției Municipiului Vatra Dornei în vederea continuării cercetărilor, iar în urma examinării coletului
aflat în posesia lui și a conținutului acestuia, s-a constatat că în interior se află mai multe țiple din plastic transparent, în care se află substanțe de culori diferite, granulate, dar şi recipiente cu diferite cantități de substanță vegetală uscată”, ne-a mai declarat Ionuţ Epureanu.

De asemenea, în acelaşi colet, organele de poliţie au mai descoperit plicuri preambalate cu diverse denumiri de piaţă astfel că „având în vedere cele constatate au fost sesizaţi procurorii din cadrul BCCO Suceava competenți în soluționarea cauzei fiind luată măsura ridicării procedurale a coletului și a conținutului acestuia în vederea continuării cercetărilor”.





Primăria Vatra Dornei este executată silit

Investiţiilor edilitare li s-a pus capac la Vatra Dornei până la sfârşitul anului. Administraţia locală dorneană are conturile de dezvoltare blocate din cauza datoriilor cu titlu executoriu care totalizează 4 milioane de lei


Primarul Ilie Boncheş declară că trebuie restituite şi alte 55 de milioane de lei împrumutate din bănci, care au fost folosite mai mult pentru investiţii directe şi nu pentru co-finanţări.

Potrivit acestuia auditul intern a scos la iveală „nereguli şi chiţibuşuri” în derularea unor contracte ale Primăriei, care vor fi în curând prezentate pe site-ul administraţiei locale: „Avem Colas care a executat lucrări, aproximativ 700.000 de lei, avem Romib spre 7 milioane. Mi s-a părut că sunt lucrări care au fost negociate prea puţin. Anumite chiţibuşuri au costat enorm de mult, un wc de exemplu costă 90.000 de euro, cel din parcare este închis şi la ora actuală, un vestiar de pe Runc costă 130.000 de euro, şi alte lucrări care au fost de slabă calitate, cu zeci de mii de euro. Mult prea scumpe pentru felul în care arată”.





Ilegalităţi pe bandă rulantă la pârtia de sanie de stradă din Vatra Dornei

Pârtia de sanie de stradă din parcul Staţiunii din Vatra Dornei se transformă într-un şir nesfârşit de ilegalităţi. Chiar dacă lucrările au fost sistate ca urmare a lipsei autorizaţiei de construcţie, nimeni nu a ţinut cont de acest lucru. În bătaie de joc faţă de lege, chiar în văzul tuturor, lucrările au continuat.

Doar prezenţa unui fotograf a fost un eveniment total neplăcut, iar muncitorii care se aflau pe „şantier” au fugit prin pădure abandonând utilajele. La faţa locului au fost chemaţi şi poliţiştii, sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112, care au constatat că s-au executat lucrări. Cazul a ajuns şi la urechile reprezentanţilor Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, care au concluzionat că, într-adevăr, s-a lucrat fără drept la pârtia de sanie de stradă din Vatra Dornei.


Toate aceste date vor fi conexate la dosarul întocmit în urmă cu câteva săptămâni, în baza plângerii depusă de Liviu Cepoi, fost vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport din România şi fost mare campion la sanie.

Una dintre aceste plângeri a ajuns şi la Prefectura Suceava, care nu a făcut altceva decât să confirme că lucrările la pârtia de sanie de stradă din Vatra Dornei se execută în afara cadrului legal.

„Instituţia Prefectului judeţului Suceava a transmis Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei necesitatea reanalizării HCL nr. 111 din 28 septembrie 2012 motivat de faptul că Statul Român este proprietarul suprafeţei respective şi nu municipiul Vatra Dornei”, se arată în adresa Prefecturii Suceava.

Cu alte cuvinte, consilierii locali din Vatra Dornei au votat transmiterea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,94 hectare de teren din Parcul Staţiunii către Clubul Sporturilor de Iarnă fără a avea dreptul s-o facă. Este o situaţie jenantă pentru o Primărie, mai ales una de talia celei din Vatra Dornei, care nu ştia că respectivul teren nu-i aparţine, ci se află în proprietatea statului român, iar pentru a-l avea în custodie este nevoie de o Hotărâre de Guvern.

Este de neimaginat cum primarul Ilie Boncheş tolerează asemenea abateri flagrante de la litera legii şi cum toată lumea ridică din umeri când se pune în dezbatere acest subiect.

Care a fost justificarea pentru transmiterea terenului în administrarea CSI Vatra Dornei

Decizia de transmitere a dreptului de administrare a unei suprafeţe de teren de 0,94 hectare din Parcul Staţiunii din domeniul public al Primăriei Vatra Dornei către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, prin Clubul Sporturilor de Iarnă (CSI) în vederea construcţiei pârtiei de sanie de stradă, a fost luată în şedinţa de Consiliu Local din 28 septembrie 2012.

Pretextul acestui transfer a fost o decizie a Congresului Federaţiei Internaţionale de Sanie din 15-16 iunie 2012, care a avut loc la Riga, în Letonia. Aici s-ar fi ajuns la un acord ca pe 1-4 martie 2013 să se deruleze o etapă de Cupă a Europei pentru sportivii de la sanie pe pârtie naturală, mai cunoscută sub numele de sanie de stradă, pentru ca în 2014 să aibă loc Campionatul Mondial de Juniori.

Ceea ce au omis să spună cei implicaţi în acest proiect este faptul că aceste două competiţii internaţionale au fost acceptate pentru derulare la Cârlibaba şi nu la Vatra Dornei.

Primarul din Cârlibaba, Gabriel Danciu, a trimis o adresă la Primăria Vatra Dornei, prin care oferă toate detaliile în acest sens.

„Având în vedere că la Vatra Dornei există un potenţial în sporturile de iarnă, respectiv sanie, probă olimpică, pentru a nu crea concurenţă între cele două localităţi, am decis a ne pregăti într-o ramură nouă, sanie de stradă (pe pârtie naturală), implicându-ne cu investiţii de 2 miliarde de lei vechi şi imobilizând un teren de 7 hectare. Precizăm că toate aceste investiţii le-am realizat din 2010, cu ajutorul Federaţiei de Bob şi Sanie şi ANST. Menţionăm că până în prezent la Cârlibaba s-au organizat două ediţii a Campionatului Naţional de Sanie de Stradă, lucru devenit deja tradiţie, fapt demonstrat prin introducerea în Calendarul Competiţional Internaţional a celor două concursuri (n.r. – etapa de Cupa Europei din 2013 şi Campionatul Mondial de Juniori din 2014)”, se arată în adresa trimisă de primarul Gabriel Danciu către administraţia din Vatra Dornei.





Stoguri de fân, incendiate intenţionat la Neagra Şarului

Mai multe stoguri de fân au fost incendiate intenţionat în satul Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei, autorul dând foc unui stog chiar în timp ce pompierii stingeau flăcările.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, miercuri, la ora 16:21, Detaşamentul Vatra Dornei a fost solicitat să intervină pentru lichidarea incendiului la trei stoguri de fân (aproximativ trei tone). Stogurile erau ale unor localnici, iar flăcările ameninţau să se extindă la fondul forestier.


În timp ce acţionau la faţa locului, pompierii au fost sesizaţi că la circa 400 de metri a fost incendiat un alt stog de fân, aparţinând unui alt sătean.

Pompierii dorneni, împreună cu voluntarii serviciului pentru situaţii de urgenţă al comunei Şaru Dornei, au reuşit să lichideze incendiile în jurul orei 20:00.

Potrivit ISU Suceava, toate incendiile au avut aceeaşi cauză, respectiv „folosirea unei surse de aprindere cu flacără în mod intenţionat”.

Cercetările au fost preluate de poliţie pentru identificarea celui care a provocat incendiile.





VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei