56,39% dintre suceveni s-au prezentat pe 10 Iunie 2012 la urne

Peste jumătate dintre alegătorii suceveni s-au prezentat duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele Consiliului Judeţean, primarii, consilierii locali şi judeţeni. Potrivit ultimei raportări a Biroului Electoral Judeţean Suceava, la ora 21:00, atunci când s-au închis secţiile de votare, 56,39% dintre suceveni s-au prezentat la urne.

Dacă la raportarea de la ora 17:00 judeţul Suceava se afla pe locul al şaselea pe ţară din punctul de vedere al prezenţei la vot, la închiderea urnelor Suceava a „căzut” până pe locul al 26-lea. Cu toate acestea, judeţul Suceava a depăşit media la nivel naţional, care a fost de 56,39%. Cei mai conştiincioşi alegători din judeţ au fost cei din mediul rural, 59,89% dintre aceştia prezentându-se la urne pentru a-şi exprima opţiunea electorală. Prezenţa în mediul urban a fost de 53,28%.

De remarcat faptul că la alegerile locale de anul acesta numărul sucevenilor care s-a prezentat la vot a fost mai mare decât cel din urmă cu patru ani. Astfel, dacă în 2008 prezenţa la primul tur de scrutin a fost de 52,49%, anul acesta procentul a fost depăşit cu aproape 4%.





Suceava, în topul judeţelor în care s-a votat cel mai intens. Vezi câţi suceveni au mers la urne până la ora 17.00!

Aproape 44% dintre alegătorii cu drept de vot din judeţul Suceava şi-au exprimat opţiune până la orele 17.00.

Statistica oferită de Biroul Electoral Judeţean Suceava arată că rata de participare la alegerile locale din acest an era de 43,91%, în comparaţie cu anul 2008, când la aceeaşi oră se înregistra o prezenţă de 39,09%.

Cei mai harnici la vot au fost alegătorii din mediul rural, care s-au prezentat în proporţie de 47,58% la urne, în timp ce în mediul urban prezenţa la vot a fost de 39,06%.

Cu procentul de prezenţă înregistrat la ora 17.00 Suceava se situa pe locul 6 la nivel naţional.






Vezi câţi suceveni au votat până la ora 14.00

Sucevenii par să-şi fi recăpătat simţul civic şi au depăşit prezenţa naţională la vot la ora 14.00.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Judeţean, în primele şapte ore ale scrutinului electoral s-au prezentat la urne 28,33% dintre alegători.

Procentul este peste cel înregistrat la nivel naţional, de 27,69%.

Comparativ cu alegerile locale din iunie 2008, numărul sucevenilor care au ales să-şi exprime intenţia de vot a crescut cu câteva procente.

În urmă cu patru ani se înregistra o prezenţă la urne de 23,96%, cu 4,37% mai mică faţă de acum.

Prezenţa la vot era mai consistentă în mediul rural, unde votaseră 30,20% dintre alegătorii cu drept de vot, în timp ce în mediul urban procentul era de 26,06%.





7,49% dintre alegătorii suceveni s-au prezentat la urne până la ora 10:00

În primele trei ore de la deschiderea urnelor, 7,49% dintre alegătorii din judeţul Suceava s-au prezentat la vot. Potrivit primei raportări, de la ora 10:00, a Biroului Electoral Judeţean cu privire la prezenţa la vot, 6,91% dintre alegătorii din mediul urban şi-au exprimat deja votul.

Mai harnici au fost alegătorii suceveni din mediul rural, până la ora 10:00 exprimându-şi votul 7,96% dintre aceştia. Cu 7,49%, judeţul Suceava s-a clasat pe locul 35 la nivel naţional. La ora 10:00 prezenţa la vot medie la nivel naţional a fost de 8,99%.





Catalin Nechifor: ”Am votat pentru un nou început la Suceava”

”Am votat pentru schimbare, am votat pentru că trebuie să se facă dreptate și trebuie să avem un nou început la Suceava ca în toată România dealtfel, un început corect în care facem tot posibilul să nu dezamăgim”.

Este declarația făcută de președintele organizației județene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, candidatul Uniunii Social Liberale la funcția de președinte al Consiliului Județean la ieșirea de la urne.

Nechifor a votat la ora 7 dimineața, adică exact la deschiderea procesului de vot, la secția care funcționează în incinta Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară avându-i alături pe președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, pe Tiberius Brădățan, Eugen Girigan, Carmen Agoutin, Cornel Grosar și Doinița Cocriș, candidați pe lista pentru Consiliul Local al municipiului Suceava.

”Am votat repede pentru că ziua e scurtă și cine se scoală de dimineață departe ajunge”, și-a motivat Nechifor decizia de vota la prima oră. El și-a exprimat speranța că procesul electoral se va desfășura corect astfel încât votul dat de cetățean să se regăsească și după numărătoarea oficială. ”Sper ca astăzi să nu numere Roberta Anastase (nr. președinta Camerei Deputaților) pentru că ar fi trist. Am văzut însă că oamenii așteaptă schimbarea iar cei care veghează asupra procesului de vot trebuie să fie foarte atenți. O să le cer și public să asigure cortectitudinea votului pentru că e foarte important să iasă ceea ce-și doresc sucevenii. Avem istoric în ceea ce privește fraudarea alegerilor și sper ca organele statului să-și facă datoria de data asta”, a spus Nechifor.


După exercitarea dreptului de vot Cătălin Nechifor a fost la mănăstirea Sf. Ioan unde s-a rugat la moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei