Sase drumuri din zona de munte vor fi modernizate in 2012. Deputatul Dumitru Pardau primeste multumiri speciale de la Gheorghe Flutur - VIDEO

Un număr de 6 drumuri rurale din zona de munte a judeţului Suceava, printre care se numără şi traseul turistic Putna-Sihăstria Putnei vor fi modernizate în acest an, suma cheltuită fiind de aproximativ 8,2 milioane de euro, proiectele respective fiind finanţate prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR).

Primarii comunelor sucevene Putna, Ciocăneşti, Şaru Dornei, Dorna Arini, Dorna Candreni şi Coşna, au semnat, sâmbătă, la Consiliul Judeţean Suceava, în prezenţa preşedintelui CJ, Gheorghe Flutur, cu şeful Centrului Regional de Dezvoltare Rurală Iaşi, Liviu Bulgaru, proiecte ce prevăd asfaltarea unor drumuri locale cu o lungime totală de 35 de kilometri, lucrările fiind în valoare de 8,2 milioane de euro.

Gheorghe Flutur a spus cu acest prilej că autorităţile locale sucevene au aprobate 342 de proiecte de dezvoltare rurală în valoare de 143 de milioane de euro, care se adresează unui număr de 200.000 de locuitori şi prevăd investiţii în dezvoltarea satului, modernizarea a 230 de kilometri de drumuri comunale, lucrări de aducţiuni de apă şi reţele de canalizare.

„Suceava este un judeţ cu pondere mare a populaţiei în mediul rural şi atenţia care o acordăm acestui mediu este foarte importantă în special pentru ridicarea nivelului de trai a populaţiei din aceste zone”, a spus Flutur.

El a mai arătat că în perioada următoare, alte 25 de primării sucevene vor semna contractele de finanţare pentru proiectele aprobate.

Totodată, Flutur a mentionat că prin PNDR, judeţul Suceava are aprobate 34 de proiecte depuse de 35 de primării, un proiect fiind depus în comun de două primării, în valoare totală de 84 de milioane de euro.

„Dorim o dezvoltare echilibrată a judeţului Suceava. Nu am ţinut cont de culoarea politică a primarului şi de aceea aproape toate localităţile au proiecte cu finanţare europeană”, a explicat preşedintele CJ Suceava.


Gheorghe Flutur a ţinut să mulţumească parlamentarilor implicaţi în sprijinirea acestor proiecte, în special deputatului PDL de Vatra Dornei, dl. Dumitru Pardău.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini ţările membre în implementarea Politicii Agricole Comune, fiind similar cu Programul SAPARD.






Concerte incendiare în ultimul weekend al Serbărilor Zăpezii Vatra Dornei 2012

Turiştii şi iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi şi în acest sfârşit de săptămână la Vatra Dornei, unde se desfăşoară ultimul weekend din seria celor trei dedicate Serbărilor Zăpezii, ediţia 2012.

Timp de trei zile vor avea loc concursuri sportive, manifestări cultural-artistice, spectacole în aer liber şi focuri de artificii. Astăzi, începând cu ora 19, pe scena de la baza pârtiei Parc vor urca trupa locală de rock Nord-Est şi formaţia Rekord.

În spectacolul de mâine, primul care va urca pe scenă va fi DJ-ul Michael Star, urmat de Alexandra Ungureanu & Crush. Înainte de focul de artificii care va încheia serile de muzică disco, pop, rock, house din cadrul Serbărilor Zăpezii, ediţia 2012, va avea loc un concert live marca CRBL, al cărui hit “K-boom” a răsunat în fiecare săptămână la baza pârtiei dar şi pe buzele celor veniţi acolo să se distreze.

Duminică, 12 februarie, începând cu ora 15.00, vor evolua Ansamblul „Dorna Dorului”, Ansamblul „Balada” din Bistriţa, soliştii vocali Claudia Martinică şi Călin Brăteanu. Invitat de onoare la spectacolul de duminică este Cristian Pomohaci, admirat şi iubit de publicul dornean.

Schiorii se pot bucura la Vatra Dornei de zăpadă şi de cea mai lungă pârtie de schi din judeţ. Pârtia Dealul Negru are o lungime de 3.200 de metri şi este dotată cu telescaun. Tot în Vatra Dornei se află alte două pârtii, Parc şi Veveriţa. Pârtia Parc are o lungime de 1.000 de metri, are un teleschi şi un babyschi, în timp ce pârtia Veveriţa are o lungime de 820 de metri şi este dotată cu teleschi şi nocturnă.

Şi pentru că se apropie Ziua Îndrăgostiţilor, organizatorii Serbărilor Zăpezii, Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei, vor prelungi manifestările sportive şi artistice până după această zi. Aşadar, îndrăgostiţii pot petrece un weekend prelungit la Vatra Dornei.





Centru Zonal de Performanţă destinat elevilor la Vatra Dornei

La Vatra Dornei a fost înfiinţat Centrul Zonal de Performanţă destinat elevilor din clasele a III-a şi a IV-a de la şcolile din zonă. Activităţile Centrului Zonal de Performanţă se vor desfăşura la Şcoala Nr. 2 din Vatra Dornei pe durata semestrului al doilea al acestui an şcolar, conform unui program săptămânal, şi se vor încheia cu un concurs al Centrului în data de 9 iunie.

Prin activităţi de limba română şi de matematică, Centrul îşi propune să identifice şi să pună în valoare elevii capabili de performanţă şi să le creeze cadrul potrivit să se exprime şi să-şi dezvolte aptitudinile specifice. Nu în ultimul rând, urmăreşte sporirea nivelului de performanţă al acestor elevi în vederea obţinerii de rezultate foarte bune la concursurile şi olimpiadele şcolare.

Aşa cum am aflat de la prof. Doina Moroşan, activităţile Centrului Zonal de Performanţă se derulează în cadrul unui proiect educaţional amplu, cu titlul „Educaţia pentru valori”, şi are ca parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Primăria Vatra Dornei: „Proiectul, pilotat din anul şcolar 2009 – 2010, şi-a demonstrat deja eficienţa şi popularitatea în rândul elevilor şi al cadrelor didactice. Echipa de proiect reuneşte cadre didactice care au exerciţiul muncii cu elevi capabili de performanţă, elevi care au obţinut, de-a lungul anilor, numeroase premii la concursurile şi olimpiadele şcolare. Sunt oameni care, în regim de voluntariat, se implică cu mintea şi sufletul în activităţi spre folosul elevilor, dincolo de lecţiile la clasă”.




Bătrân de 73 de ani, accidentat grav pe trecerea de pietoni

Un bătrân în vârstă de 73 de ani a ajuns la spital cu leziuni grave după ce a fost accidentat de o maşină, conform primelor cercetări ale poliţiei impactul petrecându-se pe trecerea de pietoni. Evenimentul rutier a avut loc miercuri dimineaţă, în jurul orei 8.15, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei.

Conform anchetei poliţiei, pietonul, Grigore T., în vârstă de 73 de ani, localnic din Vatra Dornei, s-a angajat în traversarea străzii, pe marcajul destinat trecerii de pietoni, moment în care a fost surprins de maşina condusă de Ioan L., în vârstă de 32 de ani, şi el din Vatra Dornei.

La o primă investigare medicală pietonul a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral acut deschis”, „plagă contuză regiune frontală”, „fractură gambă dreapta”, necesitând pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale.


Şoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.




Probleme grave la Poiana Stampei din cauza lupilor

După ce s-au trezit cu câinii sfâşiaţi în legătoare, de lupi, locuitorii au cerut autorităţilor locale să se implice cât mai grabnic, până ce lupii, care s-au înmulţit în ultima perioadă, nu vor face şi mai mare prăpăd.

Toader Vasiluţ, un localnic, a declarat: “Lupii dau târcoale caselor de la Poiana Stampei. Lipsa hranei i-a determinat să se apropie de sat. Odată mi-au omorât opt oi, recent mi-au luat o oaie într-o seară, în alta câinii din legătoare, şi au fugit cu ei în pădure. Sunt foarte periculoşi, chiar dacă nu atacă în haită, unul-doi dacă sunt, fac distrugeri foarte mari. Cea mai periculoasă zonă este pe lângă pădure, acolo atacă mai mult, pentru că se pot ascunde uşor. Sunt periculoşi atunci când umblă mai mulţi la un loc, peste cinci.
Ei atacă şi în pădure căprioarele, cerbii. Înainte, dacă mergeai iarna prin pădure, vedeai foarte multe căprioare şi mulţi cerbi. Acum sunt foarte puţini. Am fost timp de două săptămâni în fiecare zi prin pădure şi nu am văzut decât trei căprioare şi resturi foarte multe din aceste animale. Ar trebui obţinută o aprobare pentru a fi împuşcaţi aceşti lupi”.

Lupii au lăsat pădurile fără cerbi şi căprioare

Sătenii din Poiana Stampei spun că lupul ucide chiar dacă nu mănâncă respectivul animal, iar posesorii de oi sunt revoltaţi pentru că “legea limitează numărul de câini ciobăneşti la o turmă sau la o stână, dar nu limitează numărul lupilor, de exemplu”. Ei spun că lupii se înmulţesc an de an peste măsură pentru că de foarte mulţi ani este interzis vânatul la acest animal.

Autorităţile locale au fost primele care s-au sesizat, iar din 2007 fac demersuri pentru împuşcarea acestor prădători, haitele de lupi terorizându-i în fiecare iarnă pe localnicii din comună pentru că atacurile vizează animalele, în special oi, apoi, după ce se topeşte zăpada, viţeii şi mânjii care ies la păşunat. Până în prezent singurul rezultat a fost creşterea numărului lupilor, pentru că sunt ocrotiţi de lege. În păduri lupii au atacat iepurii, căprioarele şi cerbii.

Primarul din Poiana Stampei, Elisei Todaşcă, susţine că “lupii au distrus vânatul, fauna pădurii. Au terminat cu cerbii şi căprioarele şi atacă animalele din sat, mai ales câinii. Sunt foarte mulţi lupi, sunt ocrotiţi de lege, o lege proastă, care ocroteşte acest animal răpitor, care, în opinia mea, ar trebui menţinut la un anumit număr pe o anumită arie. Lupii au mâncat aproape toţi cerbii şi căprioarele din munţii de la Poiana Stampei. Ar trebui luate măsuri până când nu este prea târziu. Prin pădure sunt numai resturi de căprioare şi cerbi. Avem probleme şi vara cu lupii, când atacă stânele. Avem copii care dimineaţa merg la şcoală, o serie de case sunt izolate, iar pericolul este ridicat”. Primarul a lansat un apel către Direcţia Silvică, să permită organizarea unei partide de vânătoare a lupilor.

Elisei Todaşcă a precizat că sunt necesare mai multe controale şi pânde din partea celor de la ITRSV, pentru că “mai sunt şi braconierii care omoară cerbii şi căprioarele. Înainte erau hrănitori unde aduceau porumb, fân, acum vin aceşti oameni în aceste locuri şi căsăpesc fără discernământ animalele. Este un lucru foarte rău şi periculos”.

Legea, de partea lupilor

Vânătorii spun că nu pot împuşca lupii deoarece pentru a împuşca un lup este nevoie de un teanc de autorizaţii, lupul fiind ocrotit în Uniunea Europeană, unde sunt exemplare foarte puţine.


Pentru a putea vâna un anumit număr de exemplare din această specie este nevoie de autorizaţie din partea Ministerului Mediului. Aceasta ar fi şi cauza pentru care aceste animale s-au şi înmulţit.



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei