Incendiere în stil mafiot din răzbunare pe rivalul în dragoste

Un tânăr din comuna Iacobeni i-a incendiat maşina unui consătean, provocând un incendiu de mari proporţii, care a distrus în totalitate autoturismul şi s-a extins şi la patru magazii de lemne din apropierea vehiculului. Ancheta preliminară a poliţiei arată că a fost vorba de o răzbunare izbucnită într-un mai vechi conflict între cei doi, conflict plecat de la o femeie.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, poliţiştii din comuna Iacobeni au fost anunţaţi că în spatele unui bloc din localitate a fost distrusă şi mai apoi incendiată o maşină. Alerta a fost dată chiar de proprietarul maşinii, Bogdan Moroşan, la faţa locului fiind chemaţi de urgenţă pompierii de la Detaşamentul Vatra Dornei.

La sosirea pompierilor focul era deja puternic extins, cuprinzând mai multe magazii de lemne din apropiere. Din maşina VW Vento a lui Bogdan Moroşan nu a mai rămas practic nimic, în timp ce patru magazii de lemne aparţinând unor locatari ai blocului au fost grav afectate, cu tot cu bunurile din interior. Prin intervenţia lor, pompierii au stopat focul înainte de a cuprinde şi celelalte şapte magazii de lemne aflate în aceeaşi zonă. De asemenea, la un moment dat, flăcările ameninţau să deterioreze şi pereţii blocului din zonă.

Concluzia pompierilor este clară. Focul a izbucnit violent pe fondul folosirii unei flăcări deschise îndreptate spre maşină, probabil şi cu ajutorul unui material combustibil.

Rivalităţi în dragoste cu pagube de 20.000 de lei

Victima era convinsă că autorul incendiului este consăteanul Nicolaie Nichituş, zis „Nucu”, în vârstă de 25 de ani. La faţa locului au ajuns poliţiştii de la Postul comunal Iacobeni, dar şi colegi de la Poliţia municipiului Vatra Dornei, fiind demarată imediat o anchetă. Pe parcursul zilei de ieri oamenii legii au audiat martori, precum şi pe cei doi, iar concluzia preliminară este că într-adevăr „Nucu” a provocat intenţionat incendiul.

De altfel, cei doi erau de mai multă vreme în atenţia poliţiei locale. Tânărul suspect principal în acest caz de incendiere are o relaţie cu fosta soţie a victimei, cei doi fiind practic rivali în dragoste. Animozităţile dintre cei doi erau cunoscute, fără însă a se mai ajunge la fapte grave, precum cea din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal suspectului pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere, ancheta continuând pentru a se stabili împrejurările exacte ale comiterii faptei.


Din câte se pare, în momentul incendierii, proprietarul maşinii se afla chiar la locuinţa fostei soţii.

„Autoturismul a fost distrus în totalitate, iar cele patru magazii în proporţie de peste 50%, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 20.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.


Lactalis confirmă închiderea fabricii de brânzeturi Cottage din Dorna Arini: Am mutat echipamentele în Polonia pentru că acolo este cererea mai mare

Grupul francez Lactalis a trimis azi un comunicat de presă prin care confirmă închiderea fabricii de brânză Cottage din comuna suceveană Dorna Arini şi mutarea echipamentelor în Polonia unde există o cerere mai mare pentru acest tip de produs, după cum spun reprezentanţii Lactalis.

"În ceea ce priveşte segmentul de brânză Cottage, acesta este unul de nişă pe piaţa locală, comparativ cu piaţa din Polonia, ceea ce a determinat compania să mute echipamentele de producţie de brânză Cottage în Polonia, unde există o cerere mai mare pentru acest produs. Reţeta produsului rămâne aceeaşi, cu atât mai mult cu cât echipa care implementează reţeta în Polonia cuprinde membrii ai echipei de producţie din România", spun reprezentanţii Lactalis.

ZF a scris in ediţia de joi despre această mutare a producătorului de lactate care la acea dată nu a furnizat niciun comentariu oficial legat de închiderea fabricii. Unitatea era de mici dimensiuni şi avea 25 de angajaţi.

Francezii spun însă că brandul LaDorna rămâne unul românesc care "conţine lapte românesc, colectat de la fermierii români."

Lactalis a mai precizat că are o capacitate anuală de producţie de peste 50.000 de tone de produse lactate şi colectează peste 61.000 de tone de lapte anual de la 3.000 de fermieri români. Acestea sunt primele informaţii pe care francezii le funizează după numirea în funcţia de director general al Lactalis România a lui Dorel Radu.


"Marca La Dorna are o poziţie solidă pe mai multe segmente de piaţă, fiind numărul 1 pe piaţa de lapte UHT, unul dintre cei mai importanţi 3 producători în categoria brânzeturi albe şi cu o prezenţă semnificativă în câteva din cele mai importante categorii cum ar fi caşcaval, unt, smântână", spune Dorel Radu.

Lactalis nu a publicat informaţii referitoare la cifra de afaceri pe 2010, dar spune că firma are în România 800 de angajaţi.

SURSA: ZF.ro

Un bătrîn şi-a dat foc din greşeală

Un bătrîn în vîrstă de 85 de ani, din Vatra Dornei, şi-a dat foc la casă din greşeală. Sîmbătă dimineaţă, bărbatul a schimbat butelia şi, după ce a racordat greşit furtunul, a vrut să verifice cu flacără de la chibrit dacă aceasta prezintă scăpări de gaze.


În urma acestei manevre flăcările s-au extins în toată bucătăria locuinţei, provocîndu-i bărbatului arsuri de gradul II la mîna dreaptă. Incendiul a fost lichidat de Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, care a intervenit cu o autospecială. Au ars obiecte de mobilier din bucătărie şi un frigider. Bătrînul a refuzat să fie transportat la spital.




Şi-a dat demisia şeful Poliţiei Vatra Dornei?

Comisarul-şef Nicolae Matei şi-a anunţat ieri dimineaţă subalternii că renunţă la funcţia de şef al Poliţiei Vatra Dornei. Anunţul a fost făcut cu ocazia şedinţei de dimineaţă, fără nici o motivare. Pe tot parcursul zilei de ieri am încercat să luăm legătura cu comisarul-şef Matei pentru a oferi o explicaţie cu privire la demisie, dar acesta nu a putut fi contactat nici pe telefonul fix de la instituţie şi nici pe telefonul mobil.

Chiar dacă la Vatra Dornei toată suflarea, de la poliţişti şi până la oameni politici sau din administraţie, ştia despre demisia lui Nicolae Matei, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava situaţia era neschimbată.

Inspectorul Bogdana Crăciun, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, a declarat ieri după-amiază că şef al Poliţiei Vatra Dornei este, în continuare, comisarul-şef Nicolae Matei.

„Infirm că ar fi cerut eliberarea din funcţie. Poate fi găsit la birou atât astăzi, cât şi săptămâna viitoare şi nu are intenţia de a demisiona”, a precizat inspectorul Bogdana Crăciun.

Comisarul-şef Nicolae Matei se află la conducerea Poliţiei Vatra Dornei din martie 2006 şi este unul dintre cei mai longevivi şefi din cadrul IPJ Suceava, la nivel de oraşe importante.


Anunţul demisiei comisarului-şef Matei vine la doar o zi după ce un alt şef din cadrul IPJ Suceava a anunţat că renunţă la funcţie. Este vorba de comisarul Liviu Sfichi, care a ocupat până joi, 30 iunie, funcţia de şef al Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava. Sfichi nu a dorit să comenteze motivele pentru care a demisionat.


Vom ajunge să mâncăm LaDorna "made in Polonia". Francezii de la Lactalis încep să închidă din fabricile româneşti din jud. Suceava şi mută echipamentele în Polonia

După trei ani de tăcere, francezii de la Lactalis închid o fabrică de brânzeturi şi mai multe puncte de colectare a laptelui ale LaDorna.

Gigantul Lactalis, care a plătit 70-90 mil. euro în 2008 pentru afacerea LaDorna, a închis o fabrică de brânzeturi, mai multe centre de colectare a laptelui şi depozite alimentare, echipamentele fiind mutate într-o unitate deţinută de francezi în Polonia.

Practic anumite sortimente din produsele LaDorna care erau înainte fabricate în România au ajuns să fie importate din alte ţări în care Lactalis are activităţi. Informaţiile au fost publicate în Monitorul Oficial şi reprezintă primele indicii oficiale privind strategia Lactalis pentru România la trei ani de la intrarea gigantului pe piaţa locală.

Astfel, Lactalis a luat decizia închiderii fabricii de brânzeturi de tip Cottage din Suceava, a 14 centre de colectare a laptelui din Suceava, Constanţa şi Tulcea, precum şi a două depozite alimentare.

Deşi este vorba despre închiderea unei unităţi mici, măsura se înscrie în graficul folosit de aproape toate multinaţionalele care au venit în România, care au luat afaceri autohtone şi din care au păstrat doar activele mari. Pe restul le-au închis sau le-au relocat.

Aşa este şi cazul unităţii din comuna Dorna Arni, din satul sucevean Ortoaia, unde LaDorna producea brânză de vaci de tip Cottage într-o fabrică realizată în 2003 cu fonduri Phare. Acum utilajele au fost mutate în Polonia, iar brânza Cottage LaDorna a ajuns să fie importată.

"Dorna Lactate a fost vândută la francezi, iar francezii au început să închidă din unităţi. Decizia închiderii fabricii din Dorna Arini a fost luată în toamna anului trecut, iar în aprilie au finalizat operaţiunile, au închis-o oficial.


Toată aparatura de aici au luat-o şi au dus-o în Polonia. Au păstrat brandul LaDorna, dar produsul nu mai este făcut aici, cu lapte local. Nu erau mulţi oameni în fabrică, circa 25, dar pentru noi fabrica era importantă. Nu am avut ce să facem", a spus Ioan Moraru, primarul comunei Dorna Arini.

Francezii au mai închis şi centre de colectare a laptelui, majoritatea fiind în Dobrogea, zonă în care LaDorna mai are o fabrică mică specializată în producerea de brânză feta.

SURSA: ZF.ro

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei