Pagube mari în urma unui incendiu în Vatra Dornei

Potrivit ISU Suceava, focul a izbucnit din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei a intervenit ieri noapte cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Marcu B., din municipiul Vatra Dornei.

La sosirea pompierilor ardeau acoperişul şi pereţii casei din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la două locuinţe aflate în imediata apropiere. Pompierii au lichidat incendiul după aproximativ două ore.

Au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de 60 mp, pereţii casei în proporţie de 75%, bunuri de uz casnic şi documente personale.


Potrivit ISU Suceava, focul a izbucnit din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

S-a ales Miss Bucovina - VIDEO

Cea mai frumoasa suceveanca a fost aleasa la sfarsitul saptamanii trecute in competitia Miss Bucovina gazduita de Shopping City Suceava.

Cele 16 concurente ajunse in finala au sperat pana in ultima clipa ca vor pleca acasa cu marele titlu Miss Bucovina.






Pentru a doua oară în ultimele luni: Zeci de turişti, blocaţi în telescaun, la Vatra Dornei

Pentru a doua oară în ultimele luni, telescaunul din staţiunea Vatra Dornei s-a blocat din nou zilele trecute, cu zeci de turişti pe traseu.

În octombrie 2010, 43 de adulţi şi copii au rămas blocaţi în aer şi a fost nevoie de intervenţia salvamontiştilor pentru coborârea în siguranţă a turiştilor înspăimântaţi de ceea ce li s-ar putea întâmpla.

Administratorul telescaunului, Ilie Boancheş, declara la vremea respectivă a fost vorba de un rulment stricat, “se poate întâmpla şi la un Mercedes”, şi că e singurul incident de acest gen din ultimii 20 de ani.

Tot atunci a fost şi un control de la Prefectură, în urma căruia nu s-au găsit probleme în exploatarea instalaţiei.

Zilele trecute, însă, vineri, în jurul orei 13:00, telescaunul s-a oprit din nou. De data acesta erau în jur de 25 -30 de turişti, adulţi şi copii.

Potrivit şefului ISU Suceava, colonelul Ion Burlui, turiştii au rămas blocaţi la circa 6-7 metri înălţime, defecţiunea fiind remediată în scurt timp.


“S-au blocat două role de la telescaun. Turiştii nu au fost în pericol”, a precizat colonelul Burlui.


COMUNICAT: Campania de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului ,,SĂRBĂTORI ÎN SIGURANŢĂ !” - VIDEO

R O M Â N I A
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
  INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA

COMPARTIMENTUL DE ANALIZA SI PREVENIRE A CRIMINALITATII



PREVENIREA FURTURILOR DIN GENŢI ŞI BUZUNARE

Comunicat de Presă – Vatra Dornei Live 21.04.2011


           Având în vedere apropierea Sărbătorilor de Paşti 2011, sub deviza ,,Sărbători în Siguranţă!”, în perioada 18 aprilie – 02 mai 2011, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava derulează o campanie de prevenire a infracţionalităţii prin promovarea unor recomandări menite să diminueze riscul victimal specific în această perioadă a anului.
          Infracţionalitatea este un fenomen care evoluează şi suferă modificări alături de societatea în care se manifestă. Previzionarea unor elemente ne natură economică şi socială poate constitui, totodată, baza prognozării evoluţiei fenomenului infracţional.
           Perioada Sărbătorilor celebrate la nivel local sau naţional (Sărbători de Iarnă, Sărbători Pascale, Sărbători ale Oraşului, hramuri, etc.) coincide, deseori cu organizarea unor evenimente ce implică aglomerări de persoane dar şi creşterea afluxului de cumpărători în magazine şi hypermarket-uri. În plus, în toate aceste perioade, pe raza judeţului nostru se înregistrează o creştere semnificativă a numărului  de turişti.
           Din păcate, spiritul sărbătorilor se răsfrânge uneori şi în mod negativ asupra cetăţenilor, prin scăderea gradului de prudenţă şi atenţie a acestora faţă de potenţialele pericole şi ameninţări.
          O analiză a situaţiei infracţionale realizată pe o perioadă de doi ani a scos în evidenţă faptul că lunile de primăvară (în special aprilie – mai) reprezintă începutul ascendent al fenomenului infracţional în situaţia operativă anuală.
           Aglomeraţia şi agitaţia care se creează în preajma Săbătorilor de Paşti, în special în zona urbană, atrag ca un magnet „şuţii”, adică hoţii de buzunare, poşete, genţi. De aceea trebuie să fiţi foarte atenţi pentru a evita evenimente neplăcute. Pentru că pentru unii câţiva lei furaţi dintr-un portofel nu înseamnă mare lucru, dar gândiţi-vă atunci la acte, la efortul şi timpul pierdut pentru refacerea lor!
          Opinia publică tratează furturile din genţi şi buzunare ca infracţiuni minore. Este o percepţie falsă, indusă probabil de valoarea, de regulă mică, a prejudiciului. Pericolul social al faptei este, însă, unul foarte mare. Doar neatenţia victimei împiedică un contact vizual şi fizic direct cu infractorul. De la un furt din buzunare la tâlhărie poate fi un singur pas. Nu se poate aprecia reacţia infractorului în cazul în care este surprins cu mâna în buzunarul sau geanta victimei. Pentru a-şi asigura scăparea nu se va sfii să împingă, să lovească, să agreseze.
           În anul 2010, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava s-au înregistrat 77 de infracţiuni de furt din genţi şi buzunare. Pentru evitarea unor astfel de situaţii Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii face următoarele precizări şi recomandări:
           Hoţii din buzunare/genţi, atât femei cât şi bărbaţi - acţionează cel mai adesea în locuri aglomerate: pieţe, magazine, mijloace de transport în comun, în grupuri de 3-5 persoane, fiecare ştiind forte bine ce are de făcut. Unul dintre ei creează o diversiune – se împinge, de exemplu, altul, bine antrenat în acest sens, sustrage portofelul şi îl dă mai departe, la a doua sau a treia mână. Cel care sustrage portofelul are, de regulă, o haină sau o pungă/plasă cu care maschează mâna cu care „operează”.
          Pentru a evita aceste evenimente, recomandăm doamnelor şi domnişoarelor să să fie mai precaute la modul în care poartă poşeta: întotdeauna aceasta să fie imobilizată de braţ sau să o ţină în partea din faţă a corpului, lipită de haină.
          De asemenea, evitaţi transportarea unor sume mari de bani dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!! Dacă , totuşi, aveţi asupra Dvs.aceste sume, nu ţineţi toţi banii într-un singur loc!
          Bărbaţii ar fi bine să poarte portofelul într-un buzunar interior, în partea din faţă, cât mai aproape de corp! În nici un caz nu purtaţi banii în buzunarele din spate sau în cele laterale!!
          Nu purtaţi portofelul în plase! uneori hoţii taie cu o lamă sacoşa şi veţi ajunge acasă făfră bani/acte! de asemenea
          În mijloacele de transport în comun sau atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi!
          Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele şi cheile de la casă! Dacă totuşi aţi făcut această imprudenţă şi vi s-au sustras cheile şi actele, schimbaţi de îndată sistemul de închidere a uşii locuinţei şi anunţaţi furtul actelor de identitate!
          Când faceţi o plată, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi, nu-i număraţi în văzul tuturor!
          ATENŢIE !!! Reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului : înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sesizaţi în cel mai scurt timp Poliţia la tel. 112, pe cât posibil chiar de la locul producerii faptei! Indiferenţa nu face decât să sprijine infractorii!

 
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava vă urează
Sărbători Fericite – Sărbători în Siguranţă !









Apele minerale sunt valorificate doar în procent de 9%

Gradul de valorificare a apelor minerale din judeţul Suceava este de doar 9%, se arată într-un raport prezentat, marţi, de Compartimentul de inspecţie teritorială Câmpulung Moldovenesc, din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în şedinţa Colegiului Prefectural.

Potrivit raportului, în judeţ există un mare număr de surse de ape minerale carbogazoase şi necarbogazoase (apă plată), iar gradul real de valorificare a acestora este de aproximativ 9%.

Astfel, la Poiana Negri, rezervele calculate sunt de 345,6 mc/zi, cu o capacitate îmbuteliabilă anuală de 126.144 mc, la 252 zile lucrătoare acesta fiind de 87 milioane litri, iar gradul de valorificare realizat în 2008 este de aproximativ 45%, în timp ce apa Poiana Vinului are rezerve calculate de 285,2 mc/zi, iar la 252 de zile lucrătoare capacitatea îmbuteliabilă este de 71,87 milioane litri, gradul de valorificare realizat în 2008 fiind de 80%.

La Dorna Cândrenilor, capacitatea de îmbuteliere este de 21,32 milioane litri anual, cu un grad de valorificare realizat în anul 2008 de 42%, iar la Roşu de 21,32 milioane de litri anual, cu un grad de valorificare realizat în anul 2008 de 30%.

La Poiana Coşnei rezervele calculate sunt de 20 de mc/zi, cu o capacitate îmbuteliabilă de 5,040 milioane litri pe an, iar gradul de valorificare realizat în anul 2006 a fost de 15 %, în timp ce la Moara Dracului unde se îmbuteliază apă plată rezervele în evidenţă sunt de 120 milioane litri anual şi se valorifică, în prezent, circa 20%.

La Izvorul Alb, rezervele omologate de apă plata sunt de 382,7 mc/zi, cu o capacitate îmbuteliabilă anul de 96,5 milioane litri şi se valorifică în procent de circa 20%.

Sursa citată subliniază că potenţialul zonei este extrem de mare, cifrându-se la circa 800 mc/zi, ceea ce permite să se îmbutelieze cel putin 200 milioane litri anual.

Totodată, la Dealul Floreni, unde Dorna Apemin SA urmează să perfecteze concesiunea, producţia nefiind încă începută, rezervele sunt de 86,4 mc/zi cu o capacitate îmbuteliabilă de 21,32 milioane litri anual.

La Panaci, zăcământul de ape minerale carbogazoase şi plate a fost pus în exploatare în anul 2010, cu rezultate extrem de bune, iar rezervele se cifrează la circa 350 mc/zi, ceea ce ar însemna, dacă ar fi desfacere pe piaţă, o cantitate îmbuteliată de aproximativ 5 - 6 milioane de litri pe an, resurse asemănătoare de ape plate fiind şi la Dorna Arini, unde zăcământul este în ultima fază de explorare, urmând ca în anul 2012 să intre în exploatare.

Apele minerale terapeutice din Vatra Dornei şi mofeta Negresto se utilizează numai pentru uz extern, în balneo terapie la Staţiunea Balneară Vatra Dornei, iar gradul de valorificare este scăzut, fiind la 50% din potenţialul de rezerve existent, iar în partea de sud vest a oraşului Vatra Dornei, la Negreşti, în apropierea mofetei, există un foraj cu apă minerală de balneaţie ce debitează, dar nu este utilizat.


Potrivit raportului, apele minerale din Bazinul Dornelor, existente astăzi în evidenţa statului, sunt valorificate într-un procent de 40 - 50%, dar aceste rezerve omologate se referă doar la sursele active, fără a fi incluse cele în conservare, cele abandonate sau cimentate.

În condiţiile în care activitatea este foarte rentabilă, cheltuielile de producţie nedepăşind 700 lei la 1.000 lei producţie marfă, deci putem vorbi de o rentabilitate de circa 30%, se naşte întrebarea: de ce apa minerală este scumpă în România, varietatea produselor este relativ redusă şi ce impact va avea integrarea României în UE asupra dezvoltării acestei activităţi. În condiţiile în care ape minerale carbogazoase şi plate vor intra masiv pe piaţa europeană, ne aşteptăm în viitorii cinci ani la dublarea producţiei actuale', se arată în raport.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei