Magazin din Vatra Dornei cuprins de flăcări

Pompierii au salvat din calea flăcărilor clădirea magazinului mixt şi cele două clădiri învecinate.

Ieri, în jurul orei 13.00, Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei a intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un magazin mixt, din municipiul Vatra Dornei, strada Calea Transilvaniei.

„La sosirea militarilor, ardea acoperişul clădirii, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie şi două clădiri aflate în imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 14.50”, a specificat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Au ars aproximativ 300 metri pătraţi din acoperişul clădirii şi şase metri pătraţi din acoperişul magaziei în care se afla centrala termică.

Din primele cercetări, incendiul a izbucnit prin efect termic din cauza coşului de evacuare a fumului, amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Pompierii au salvat din calea flăcărilor clădirea magazinului mixt şi cele două clădiri învecinate.



Succesul, moştenire de familie

Povestea biatlonistei Irina Potîngă, cea mai valoroasă componentă a delegaţiei care a reprezentat România la Mica Olimpiadă de iarnă de la Liberec (Cehia) - locul 4 la sprint pe 6 km şi poziţia a 6-a la individual pe 10 km - începe de când era în burta mamei.

Încă de la plecarea din ţară spre Cehia, la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), cele mai multe speranţe pentru o clasare pe podium se îndreptau spre biatlonista Irina Potîngă, nu întâmplător desemnată purtătoarea de drapel a delegaţiei noastre. Din păcate, tânăra sportivă a fost de două ori extrem de aproape de medalia de bronz, dar de fiecare dată a pierdut-o „la mustaţă". Înainte de proba favorită, cea de 6 km sprint, pe drumul spre pista de concurs Irina spunea că simte o durere enervantă de stomac, dar că nu vrea să o ia în seamă pentru că îşi doreşte să se claseze cât mai sus. Şi aşa a făcut. A „alergat" cât a putut de repede, a tras fără greşeală, dar alte trei concurente, două nemţoaice şi o norvegiancă, au fost mai bune decât ea în acea zi. Românca şi-a luat revanşa de moral în faţa celor trei în ultima confruntare. La ştafeta mixtă din care a făcut parte, Irina Potîngă le-a învins detaşat pe cele trei medaliate, dar victoria nu i-a adus mult doritul loc pe podium ci doar a ajutat echipa României, să încheie mai sus în clasament, pe locul 12.

Pe schiuri, înainte să vorbească

Chiar dacă nu a cucerit nici o medalie, faptul că o româncă a ajuns să se lupte de la egal la egal cu sportive din ţări cu tradiţie în sporturile de iarnă a atras atenţia specialiştilor. Mulţi s-au întrebat cine este această Irina Potîngă şi cum de a ajuns să ameninţe atât de tare podiumul Micii Olimpiade? Răspunsul l-am aflat chiar de la mama sportivei, Magdalena Potîngă, multiplă campioană naţională la schi fond şi biatlon, fostă componentă a echipei naţionale a României, cu care a ocupat locul 10 la Campionatele Mondiale de seniori de la Oslo, actualmente antrenoare de schi fond şi biatlon la Clubul Sportiv Şcolar Vatra Dornei. „Irina a crescut pe pârtie, printre sportivi, de la câteva luni", povesteşte mama biatlonistei. „De fapt, dacă mă gândesc bine, am făcut antrenamente cu copii cu ea în pântece până cu câteva zile înainte să se nască.

Apoi, imediat ce mi-am recăpătat forţele şi mi-am reluat activitatea la club, am luat-o cu mine. Mai întâi am purtat-o într-un ham, iar apoi, după ce a învăţat să se ţină pe picioare, am pus-o pe nişte schiuri micuţe. Eu îmi vedeam de treabă la antrenamentele copiilor, iar ea se plimba pe schiuri să nu mă încurce. Nici când a crescut mai mare nu am lăsat-o acasă, să se uite la televizor sau să stea la nesfârşit în faţa calculatorului ca mulţi alţi copii. Voiam să fie cu mine, în primul rând să respire aer curat. În nici un caz nu m-am gândit să o oblig să facă schi fond sau biatlon de performanţă. De altfel, la început, ea nici nu a vrut să facă antrenamente. Îi plăcea mai mult să mă imite pe mine, să le dea sfaturi elevilor mei. Prin clasa a IV-a am pus-o pentru prima dată la treabă. Făcea însă câteva ture, iar apoi se oprea. Fireşte că la concursuri mergea mai slab decât colegii ei de club şi nu se număra printre cei care primeau laude sau cele mai bune echipamente. Acest lucru a cam deranjat-o. M-a şi întrebat o dată dacă n-ar putea primi cel mai bun echipament, că doar era fata antrenoarei. I-am spus însă că trebuie să-l merite şi nu prea i-a convenit. Asta a început să o ambiţioneze."

Atrasă de glonţ

„Oricum, a fost greu de lucrat cu ea. Tot timpul ameninţa că se lasă, dar până la urmă tot venea la antrenamente. Când cluburile au fost dotate cu puşti cu aer comprimat şi a început să tragă, a fost altceva. Îi plăcea să stea în poligon şi a înregistrat primele rezultate bune. De aceea am lăsat-o să tragă cu glonţ mai repede, iar progresul a fost vizibil. În clasa a şasea a cucerit primul titlu naţional şi după ce a simţit gustul câştigului a început să lupte. Marele progres l-a înregistrat însă după ce a plecat să se pregătească la centrul olimpic, să facă două antrenamente pe zi cu alt antrenor. Atât eu, cât şi tatăl ei (n.r. - Adrian Potîngă, directorul CSS Vatra Dornei) continuăm însă să o susţinem din toate punctele de vedere pentru a ajunge cât mai sus. Nu o obligăm să facă sport, dar atâta vreme cât îşi va dori să facă performanţă vom avea grijă să nu-i lipsească nimic", a spus Magdalena Potîngă.

Deocamdată, Irina Potîngă este cel mai valoros produs al biatlonului românesc, la categoria ei de vârstă (16 ani), câştigând anul trecut toate titlurile naţionale atât la fond, cât şi la biatlon.



De sâmbătă se schiază pe pârtia Veveriţa din Vatra Dornei

De sâmbătă, Vatra Dornei are trei pârtii de schi omologate, pentru că se dă liber la schiat şi pe pârtia Veveriţa. Deşi, iniţial era programată pentru mijlocul lunii decembrie, inaugurarea a fost amânată datorită mai multor probleme apărute în faza finală a proiectului.

Pârtia, amenajată printr-un proiect PHARE, are o lungime de 850 de metri, o diferenţă de nivel de 180 de metri, va fi iluminată pe timp de noapte cu ajutorul unei instalaţii moderne de nocturnă şi este prevăzută cu instalaţie de teleschi cu capacitate de transport de 900 de persoane pe oră şi cu tunuri de zăpadă artificială. Pârtia are un grad de dificultate medie.

Amenajarea acesteia a costat 3,2 milioane de euro, din care co-finanţarea locală a fost de 1,2 milioane de euro. Astfel, pe lângă pârtiile Parc şi Dealul Negru, administrate de firme private, pârtia Veveriţa va fi administrată de Primăria Vatra Dornei, prin Serviciul de Salvamont.



Prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă cannabis (FOTO)

Dragoş-Andrei P., Mirel Alexandru M. şi Samuel A. au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

Începând cu luna noiembrie 2010, poliţiştii antidrog din cadrul BCCO Suceava, cu sprijinul tehnic al Serviciului Operaţiuni Speciale Suceava, au documentat activitatea infracţională a lui Dragoş-Andrei P., de 30 ani, din municipiul Vatra Dornei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vânzare de droguri de risc, fără drept“.

Potrivit poliţiştilor, tânărul a încercat să vândă 220 de grame de cannabis împreună cu Mirel Alexandru M., de 20 ani, din comuna Şaru Dornei, şi Samuel A., de 22 ani, din municipiul Vatra Dornei.

„Ieri, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, au realizat prinderea în flagrant a tinerilor, în timp ce încercau să vândă drogurile pentru suma de 1.000 euro, pe raza municipiului Vatra Dornei“, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

După flagrant, au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare şi au fost puse în executare cinci mandate de aducere, fiind conduse la sediul DIICOT încă două persoane implicate în tranzacţia cu droguri de risc.

„În cauză s-a dispus reţinerea suspecţilor Dragoş-Andrei P., Mirel Alexandru M. şi Samuel A., fiind prezentaţi Tribunalului Suceava, care a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile“, a specificat Gabriel Panţiru.

 

Cercetările sunt continuate de procurori din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava pentru identificarea tuturor participanţilor la săvârşirea activităţilor infracţionale şi tragerea acestora la răspundere penală.



În dosarul „şpagă la Parchet”, nici un procuror vinovat

Nici un procuror nu este vinovat în cazul şpăgilor date pentru măsluirea mai multor dosare penale de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. Aceasta este concluzia la care au ajuns recent procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Grefiera s-a îmbolnăvit, înainte de percheziţie

Suspiciunile potrivit cărora în spatele acelor dosare, în care indivizi prinşi băuţi la volan au scăpat de judecată, în schimbul a mii de euro, s-ar afla fostul prim-procuror de la Vatra Dornei Gheorghe Rusu, actualmente pensionar, au fost infirmate de procurorii anticorupţie, care au trimis dosarul înapoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de unde l-au primit în noiembrie 2010, prin declinarea competenţei.

Încă de la începutul cercetărilor în acest caz, dosarul s-a plimbat de la un etaj la altul în clădirea Parchetelor sucevene, iar ancheta s-a mişcat în ritm de melc, existând voci care susţin că altul ar fi fost ritmul investigaţiilor dacă nu ar fi fost vorba de posibila implicare a unui magistrat şi a unor funcţionari ai unităţii de Parchet de la Vatra Dornei.

Iniţial, la începutul acestei poveşti cât se poate de întortocheate, competenţa era a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind vorba de infracţiuni de corupţie în care erau implicaţi un subofiţer de poliţie şi un funcţionar al Parchetului.

Pentru că existau indicii că şpaga nu se oprea la cei doi şi ajungea şi în buzunarele fostului prim-procuror de la Vatra Dornei, cel care a instrumentat acele cauze, dosarul a fost preluat de Parchetul de lângă Curtea de Apel Suceava.

În aprilie 2010, a avut loc o percheziţie la domiciliul grefierei pe atunci a Parchetului de la Vatra Dornei, Angelica Mariana Bulughiană (43 de ani), acuzată că ar fi principalul pion în toată această poveste a dosarelor măsluite.

Monitorul de Suceava a prezentat în exclusivitate acea informaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava fiind nevoit să dea imediat după apariţia articolului un comunicat de presă, constând în trei fraze seci care nu făceau decât să confirme percheziţia de la domiciliul grefierei, „despre care există indicii cu privire la implicarea în comiterea faptelor”, fără alte amănunte suplimentare.

La acea vreme, încă dinainte de percheziţie, Angelica Mariana Bulughiană s-a îmbolnăvit şi s-a internat prin mai multe unităţi medicale, ajungând şi la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc. A venit după câteva luni la audieri, însă s-a prelevat de dreptul de a nu da declaraţii.

„Dacă ar fi implicaţi şi procurori, atunci am declina competenţa imediat Direcţiei Naţionale Anticorupţie”

Fiind greu de crezut că grefiera ar fi reuşit de una singură să măsluiască dosare ale procurorilor, a existat încă de la început bănuiala că Bulughiană a avut complici din rândul magistraţilor.

„Dacă ar fi implicaţi şi procurori, atunci am declina competenţa imediat Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, anunţa în vara anului trecut procurorul general al Sucevei, Vasile Mandici.

În noiembrie 2010, dosarul a fost declinat la DNA, iar două luni mai târziu s-a întors la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, concluzia procurorilor anticorupţie fiind aceea că nu sunt probe că ar fi implicat vreun magistrat, motiv pentru care competenţa cercetărilor în acest dosar nu le aparţine.

În concluzie, în „horă” nu a mai rămas decât Angelica Mariana Bulughiană, care între timp şi-a dat demisia de la Parchetul Vatra Dornei şi, potrivit unor ultime informaţii, un subofiţer din cadrul formaţiunii Poliţiei Rutiere de la Vatra Dornei.

Soţul grefierei a recunoscut că a dat şpagă

De la comunicatul de presă remis în aprilie anul trecut de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, nimeni nu mai scos oficial un cuvânt despre acest dosar, o premieră la nivel judeţean dacă s-ar fi dovedit implicarea vreunui procuror în acte de corupţie.

Au fost mai multe luni de tăcere, până în octombrie 2010, când Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a adus din nou în atenţie acest caz şi a trimis în judecată doi dintre indivizii ale căror dosare au fost închise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. Unul dintre aceştia este chiar soţul grefierei Bulughiană, Neculai Bulughiană (63 de ani).

Pe 21 martie 2007, la ora 17.15, acesta a fost prins la volanul unui Opel Vectra, pe raza municipiului Vatra Dornei, cu o alcoolemie de 2,40 la mie.

Dosarul a fost trimis de poliţie cu propunere de trimitere în judecată, însă la Parchetul de lângă Judecătoria Vatra Dornei soluţia a fost aceea de scoatere de sub urmărire penală.

După aproape trei ani de atunci, odată cu izbucnirea scandalului de corupţie, dosarul a fost redeschis şi preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, iar anchetatorii au stabilit că, în încercarea de a se sustrage răspunderii penale, Neculai Bulugiană a adus doi martori care au dat declaraţii nesincere şi a solicitat calculul retroactiv al alcoolemiei, recunoscând că cererea sa a fost admisă prin coruperea unor funcţionari publici.

Încă un dosar închis

Un alt dosar închis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei îl viza pe un tânăr din comuna Coşna, Adrian Florea (24 de ani), partenerul de afaceri al soţului fostei grefiere Bulughiană.

În februarie 2009, Florea a fost prins pe, DN 17, pe raza comunei Dorna Candrenilor, la volanul unei maşini neînmatriculate, cu numere false de circulaţie şi cu o alcoolemie de 2,20 grame la mie în sânge.

Dosarul a fost închis, pe baza aceleiaşi “reţete”: martori mincinoşi, o cerere de recalculare a alcoolemiei şi o sumă oferită drept şpagă unor funcţionari publici.

Din nefericire pentru Adrian Florea, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi redeschis, tânărul fiind trimis în judecată lunile trecute.

Procurorii de la Suceava l-au dat pe Florea pe mâna judecătorilor şi într-un alt dosar preluat de la unitatea de Parchet de la Vatra Dornei, dosar în care tânărul în vârstă de 24 de ani a fost prins pe strada Roşu din municipiul Vatra Dornei, la volanul unui BMW, cu o îmbibaţie alcoolică de 2,35 grame la mie.

Din 656 de dosare, doar 257 au ajuns în instanţă

Din informaţiile pe care le deţinem, pentru muşamalizarea unui dosar s-ar fi plătit în jur de 1000 de euro, sumă declarată chiar de către cei audiaţi de procurorii anchetatori.

Potrivit unei situaţii primite în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, în ultimii cinci ani (2005 -2010/trimestrele I-III) s-au soluţionat 656 de dosare privind infracţiuni la regimul circulaţiei.

Dintre acestea, doar 257 au ajuns pe rolul instanţelor de judecată, iar restul, fie au primit alte soluţii, fie, în mare parte din cazuri (n.r.-302 dosare) au fost închise pe motiv că fapta nu prezintă gradul social al unei infracţiuni.

Rămâne de văzut câte dintre aceste dosare au fost măsluite pentru a nu mai ajunge pe mâna judecătorilor.



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei