Primăria Vatra Dornei vrea rumeguş gratis pentru centrala termică

Primăria Vatra Dornei ar putea beneficia şi în cursul acestui an de rumeguş gratis de la procesatorii de lemne din bazinul Dornelor, însă doar în condiţiile în care vor plăti pentru transportul acestei materii prime necesare pentru funcţionarea centralei termice din acest municipiu. În cursul zilei de ieri, la Palatul Administrativ din Suceava a avut loc o întâlnire între preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, viceprimarul din Vatra Dornei, Mircea Rusu, şi membrii Asociaţiei Forestierilor din judeţul Suceava, tema întâlnirii fiind găsirea unor soluţii pentru asigurarea rumeguşului necesar funcţionării centralei termice din Vatra Dornei pe perioada sezonului rece. Flutur a spus că în momentul de faţă stocurile de rumeguş pe care le are Primăria Vatra Dornei pentru a asigura combustibilul necesar funcţionării centralei termice sunt suficiente pentru viitorul sezon rece.

„A apărut o problemă care mă îngrijorează foarte tare, şi anume pregătirea pentru iarnă a municipiului Vatra Dornei. Acolo avem o centrală pe rumeguş care asigură încălzirea a peste 5.000 de locuinţe, însă din păcate stocurile de rumeguş sunt foarte mici. Acum sunt în jur de 10.000 de metri cubi şi lor le trebuie vreo 35.000 - 40.000 de metri cubi”, a spus Flutur.

El a spus că în urma discuţiei de ieri cu reprezentanţii procesatorilor de lemn din zona Dornelor ar exista posibilitatea ca Primăria din Vatra Dornei să primească rumeguşul gratuit, însă doar în condiţiile în care autorităţile din acest municipiu vor putea asigura transportul acestei materii prime.

De precizat că majoritatea procesatorilor de lemn prezenţi la întâlnirea de ieri de la Palatul Administrativ au spus că în momentul de faţă livrează rumeguşul contra cost în special către firmele Egger Rădăuţi şi Kronospan din Sebeş. Procesatorii au precizat că cele două firme plătesc aproximativ patru lei pentru un metru cub de rumeguş. Asta în condiţiile în care, spun procesatorii, la Primăria din Vatra Dornei rumeguşul era furnizat gratuit, iar în ultima perioadă autorităţile din acest municipiu nu au mai trimis nici măcar maşini pentru a prelua această materie primă. Cu toate acestea, unii dintre procesatori susţin că sunt dispuşi să ofere în continuare rumeguş gratis, însă doar dacă municipalitatea din Vatra Dornei va găsi modalităţi pentru a asigura transportul.

La rândul său, viceprimarul din Vatra Dornei, Mircea Rusu, a spus că în momentul de faţă primăria are datorii de peste nouă miliarde de lei vechi către firmele care au asigurat transportul rumeguşului în anii anteriori. Rusu a spus că în perioada următoare va avea întâlniri cu procesatorii de lemn din bazinul Dornelor pentru a vedea care dintre aceştia sunt dispuşi să ofere rumeguş pentru funcţionarea centralei termice. El a mai spus că „îi roagă” pe reprezentanţii companiilor care achiziţionează rumeguş din bazinul Dornelor să analizeze posibilitatea să reducă transporturile în această perioadă, astfel încât această materie primă să ajungă şi la Primăria Vatra Dornei.

CJ Suceava a solicitat zece miliarde de lei vechi pentru termoficarea din Vatra Dornei

La finalul discuţiilor de ieri de la Palatul Administrativ, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că a înaintat o scrisoare către Ministerul Administraţiei şi Internelor prin care solicită alocarea a zece miliarde de lei vechi pentru termoficarea din Vatra Dornei.

„Din punctul meu de vedere, primăria a întârziat cu aprovizionarea cu rumeguş pentru iarnă. Eu i-am invitat în luna iulie pentru a discuta despre stadiul pregătirii pentru iarnă. Şi am crezut că până la momentul acesta se vor ocupa de această problemă. Şi vreau să spun că am făcut o scrisoare către Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin care eu am cerut pentru Primăria Vatra Dornei zece miliarde de lei vechi, pentru că ei au o problemă financiară foarte mare. Şi mă surprinde că domnul primar din Vatra Dornei nu a făcut demersuri aşa cum a făcut primarul Ion Lungu la Suceava, unde s-au alocat 35 de miliarde de lei vechi pentru termoficare, sau primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean, care a primit zece miliarde de lei”, a spus Flutur.


Război civil în Primăria Vatra Dornei

Primarul şi viceprimarul din Vatra Dornei au ajuns la limita suportabilităţii. Mircea Rusu, viceprimarul oraşului staţiune, l-a luat la întrebări pe edilul Ioan Moraru pe o serie de teme pe care le consideră de importanţă majoră pentru Vatra Dornei. Interesant este că nemulţumirile viceprimarului au fost exprimate printr-o scrisoare deschisă, care a ajuns şi la redacţia ziarului „Monitorul de Suceava”. În afara unor probleme concrete legate de încălzirea oraşului în iarna care va urma, de problemele organizatorice existente în cadrul primăriei, Mircea Rusu l-a atins pe Ioan Moraru şi cu o serie de ironii bine ţintite. Primarul nu a rămas dator şi, în replică, a afirmat că responsabilitatea pentru achiziţionarea rumeguşului îi revenea lui Mircea Rusu, care nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Mircea Rusu: „Există riscul iminent ca dornenii să nu poată beneficia de încălzire la iarnă”

În opinia viceprimarului Mircea Rusu, cea mai stringentă situaţie este creată de lipsa combustibilului necesar pentru centrala care asigură căldura şi apa caldă pentru municipiul Vatra Dornei.
„Cea mai importantă problemă în acest moment, domnule primar Moraru, este legată de riscul iminent ca dornenii să nu poată beneficia de încălzire la iarnă din cauza lipsei rumeguşului. După cum bine ştiţi, de trei luni de zile vă tot spun despre competiţia din piaţa lemnului în care rumeguşul şi deşeurile din lemn au devenit , fiind foarte solicitate de agenţii economici care şi-au dezvoltat capacităţi de producţie mari şi care au ca materie primă, în principal, rumeguşul”, este opinia exprimată în scrisoarea deschisă semnată de viceprimarul din Vatra Dornei.

Pe aceeaşi temă, Mircea Rusu i-a adus şi alte reproşuri lui Ioan Moraru. „În altă ordine de idei, vă reamintesc că într-o şedinţă publică cu transportatorii de rumeguş, la începutul lunii mai 2010, le-aţi promis acestora că veţi achita toate restanţele din 2009 – aproximativ 7 miliarde lei vechi, condiţie impusă de aceştia, pentru a efectua în continuare servicii de transport rumeguş pentru primărie. Dumneavoastră ce-aţi făcut, domnule primar? V-aţi străduit să plătiţi orice altceva, dar numai transportul pentru rumeguş nu. Evident că, în aceste condiţii, furnizorii de rumeguş şi transportatorii s-au orientat rapid către firme particulare şi care, spre deosebire de dumneavoastră, se ţin de cuvânt şi plătesc la timp atât transportul, cât şi contravaloarea rumeguşului”, şi-a continuat tirul acuzator Mircea Rusu.

Ioan Moraru: „Vinovat e viceprimarul”

De cealaltă parte, primarul Moraru aruncă toată vina în spatele viceprimarului. Edilul din Vatra Dornei a declarat ieri că singura atribuţie a lui Mircea Rusu era aceea de a se ocupa de achiziţia rumeguşului, iar pentru că nu a fost capabil de aşa ceva se gândeşte să-l lase şi fără această responsabilitate.

„Singurul vinovat e viceprimarul. În mai-iunie a fost organizată o licitaţie pentru a cumpăra rumeguş, dar nici până la ora asta eu nu am văzut procesul-verbal de adjudecare. Aşa se face că acum, în pragul iernii, contractele nu sunt încheiate, iar viceprimarul vrea ca toate să mi se spargă în capul meu. Dacă nu se poate ocupa nici de acest lucru, am să-l las doar să comunice şi să scrie la ziare”, a replicat acid Ioan Moraru.

Primarul a mărturisit că întreg conflictul a plecat la începutul anului, când Mircea Rusu şi o parte dintre consilierii locali dorneni s-au opus majorării tarifului gigacaloriei, de la 105 lei, la 120 de lei, fapt ce a generat pierderi importante la bugetul local.

„Se produce scump şi nu sunt încasări, iar datoriile sunt de aproximativ nouă miliarde de lei vechi, şi nu doar de şapte miliarde de lei vechi. Cât priveşte achiziţia rumeguşului, e o problemă mai complexă, iar domnul viceprimar şi familia sa au şi ei interese în această direcţie”, a ţinut să puncteze primarul din Vatra Dornei.

Uite secretara, nu e secretara

O altă anomalie observată de viceprimarul Mircea Rusu se referă la postul de secretar al instituţiei. „Vă mai întreb, domnule primar, şi prin intermediul acestei scrisori, dacă le puteţi spune dornenilor cine este secretarul municipiului Vatra Dornei ? Veţi răspunde probabil că este doamna Albei Rodica, dar oricine vă poate contrazice, pentru că doamna Albei este şef de serviciu DSIE – Integrare Europeană şi manager la patru proiecte mari cu finanţare europeană care se derulează în oraşul nostru. Supraom să fii şi nu poţi să faci faţă corespunzător acestor solicitări. Fiind destul de multe rateuri legate de perioada de derulare şi execuţia propriu-zisă a acestor proiecte, abil cum sunteţi, poate intenţionat o „încărcaţi” pe doamna Albei cu sarcini pe care nu le mai poate duce la bun sfârşit”, a punctat viceprimarul din Vatra Dornei. Mircea Rusu îl acuză pe edilul-şef dornean că nu a vrut să intre în normalitate pentru a-şi putea face propriile jocuri.

„Aţi promis public în ianuarie 2010 că veţi organiza concurs pentru ocuparea posturilor de secretar şi de arhitect-şef al municipiului Vatra Dornei. Ca de atâtea alte ori nu v-aţi ţinut de cuvânt. Sunt două posturi vitale pentru primărie şi pentru Dorna, de aceea, vă rog, domnule primar, să nu trataţi problema ocupării lor prin concurs ca pe o chestiune lipsită de importanţă, a cărei rezolvare să depindă de cheful şi de bunul dumneavoastră plac. Secretarul primăriei răspunde, printre altele, conform legii, de legalitatea tuturor hotărârilor Consiliului Local şi avizează pentru legalitate dispoziţiile primarului. Astea ar fi motivele pentru care nu vreţi să avem un secretar numit în baza unui concurs? Niciodată, în nicio funcţie – şi mai ales într-una de conducere – interimatul nu va avea forţă şi capacitate de a face performanţă. Probabil asta şi doriţi, domnule primar!”, a concluzionat Mircea Rusu.

Primarul spune că nu sunt bani

Referitor la acest subiect, Ioan Moraru s-a declarat saturat de intervenţiile viceprimarului.

„Nu există şedinţă de Consiliu Local la care să nu ridice această problemă. Nu pot să-mi permit să angajez oameni pe criza asta, pe care să-i plătesc cu bani grei de la bugetul local. Poate că dacă el ar lucra mai bine s-ar schimba şi câte ceva prin primărie”, a spus Moraru.

Primarul din Vatra Dornei a mai ţinut să-şi exprime nemulţumirea asupra modului „anacronic” şi „complet nejustificat” în care viceprimarul Rusu a adus în discuţie problemele municipiului Vatra Dornei.

„Eu sunt permanent în primărie, uşa mea este deschisă tot timpul şi poate comunica mereu cu mine. Din partea mea există comunicare, poate doar din partea lui nu este. Singura explicaţie ar fi că vrea să iasă în evidenţă”, a concluzionat Ioan Moraru.

„Pantofii de la lac lustruiţi ireproşabil”

În scrisoarea deschisă adresată de viceprimar sunt strecurate şi ironii la adresa comportamentului lui Ioan Moraru, mai mult preocupat de ţinuta şi imaginea sa decât de problemele cu care se confruntă dornenii.

„Am recurs la acest mod de comunicare pentru că, din păcate, foarte rar vă găsiţi timpul necesar pentru a discuta problemele comunităţii în biroul de la Primărie, atât cu mine, cât şi cu majoritatea angajaţilor. Pentru a putea citi aceste rânduri, vă rog, domnule primar, să coborâţi câteva minute din sferele înalte în care gravitaţi – cum vă place să spuneţi – şi chiar cu riscul de a vă murdări un pic pantofii de lac lustruiţi ireproşabil, încercaţi să atingeţi pământul măcar cu vârfurile, pământul acesta unde trăiesc dornenii, cu mic, cu mare şi unde sunt foarte multe probleme ce nu pot fi rezolvate de acolo … de sus!

(...) Dacă tot aţi coborât pe pământ să-mi citiţi scrisoarea, vă rog să mai zăboviţi puţin aici şi să mă ascultaţi: achitaţi de urgenţă restanţele mari şi plătiţi la timp facturile ce vor veni (asta în calitatea pe care o aveţi şi la care ţineţi aşa de mult, aceea de ordonator principal de credite) – lăsaţi fudulia, aroganţa şi orgoliile nejustificate la Gura Negri, urcaţi-vă în maşină cât nu este prea târziu şi bateţi la uşile instituţiilor cărora le-aţi trimis scrisoarea pentru a fi ajutaţi”, se arată în scrisoarea lui Mircea Rusu.

Viceprimarul l-a taxat pe Ioan Moraru şi pentru faptul că este singurul primar din cei 114 primari de municipii, oraşe şi comune din judeţul Suceava „care în doi ani şi patru luni de mandat nu a călcat încă pragul preşedintelui Consiliului Judeţean sau al prefectului”.

doar în scaunul de primar de Vatra Dornei şi trimiţând plângeri scrise, vă asigur că nimeni, niciodată, nici de la Suceava, nici de la Bucureşti şi de nicăieri, nu va veni cu tolba plină de bani pe care să o verse cu plecăciune în faţa domniei voastre! Dacă voi avea loc pe lângă distinşii dumneavoastră consilieri şi sfătuitori, vă stau la dispoziţie pentru a vă însoţi oricând şi oriunde în scopul rezolvării acestei probleme de maximă importanţă pentru Dorna şi pentru dorneni!”, este concluzia trasă de viceprimarul Mircea Rusu.


Accident cu trei morţi, după ce şoferul a aţipit la volan

Oboseala la volan duce din ce în ce mai des în ultima perioadă la adevărate tragedii. La o lună şi jumătate după ce doi tineri proaspăt căsătoriţi şi mama fetei au murit striviţi sub roţile unui camion, la Dorna Candrenilor, după ce şoferul a aţipit la volan şi a intrat pe sensul opus de mers, tot pe DN 17, la Poiana Stampei de această dată, oboseala la volan şi-a luat acelaşi tribut imens: trei morţi.

Cumplitul accident s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.50. Pe DN 17, în interiorul comunei Poiana Stampei, pe o porţiune de drum drept, în pantă, cu înclinaţie uşoară, un autoturism Opel Astra s-a înfipt pur şi simplu într-un cap de pod, de la intrarea în gospodăria unui localnic. Din ancheta poliţiei rezultă că şoferul a scăpat maşina de sub control în timp ce rula cu viteză mare, a ajuns pe sensul opus de mers şi de aici a intrat în şanţul betonat de la marginea şoselei. Câţiva metri mai încolo s-a oprit în capul de pod, toată partea din faţă a maşinii făcându-se zob. Totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă, iar despre forţa impactului vorbesc de la sine consecinţele.

Găsiţi morţi între fiarele contorsionate ale maşinii

Toate cele trei persoane din maşină, şoferul, pasagerul din dreapta sa şi o femeie aflată pe bancheta din spate, au murit.

Echipajul de „Descarcerare” al Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, ajuns imediat la faţa locului, i-a găsit pe toţi cei trei pasageri fără suflare, concluzia specialiştilor, având în vedere starea în care se aflau, fiind că nu aveau cum să scape cu viaţă, practic fiind striviţi între fiarele contorsionate ale maşinii şi capul de pod din beton.

Poliţiştii care au efectuat ancheta de la faţa locului nu au găsit nici o urmă de frânare, accidentul producându-se, în mod aproape cert, după ce şoferul a aţipit la volan. Mai există şi varianta ca acestuia să i se fi făcut rău, însă eventuale probleme de sănătate ar putea fi descoperite doar la autopsia cadavrului şoferului.

Avertisment: şoferii gonesc pe DN 17, pe fondul calităţii bune a asfaltului

În autoturism se aflau Petru Avasiloaie, în vârstă de 50 de ani, care se afla la volan, şi soţii Ioan şi Silvia Moisa, de 55, respectiv 57 de ani, toţi cu domiciliul în oraşul ieşean Tîrgu Frumos. Poliţiştii au aflat că cei doi soţi se ocupau cu comerţul ambulant de jucării pentru copii, iar în momentul accidentului se întorceau de la Dej, unde fuseseră, cu marfă, la Zilele municipiului. Bărbatul de la volan era şoferul angajat al acestora, cu care obişnuiau să meargă adesea prin ţară, la evenimentele la care îşi vindeau jucăriile.

În ultimele luni, numeroase accidente grave, cu răniţi grav sau morţi, au avut loc pe DN 17, mai ales pe porţiunea aflată în zona Vatra Dornei. Poliţiştii spun că după ce drumul a fost modernizat, mulţi şoferi circulă cu viteză foarte mare pe acest drum, de aici şi până la accidente fiind adesea doar un pas.


Trei răniţi, după ce şoferul s-a izbit într-un stâlp electric

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier provocat de un şofer care a derapat şi s-a izbit violent într-un stâlp electric de la marginea şoselei. Accidentul s-a produs în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.00, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei.

Din ancheta poliţiştilor de la circulaţie rezultă că Lucian Ţ., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Fălticeni, aflat la volanul unui autoturism, circula cu viteză neadaptată la carosabilul umed, condiţii în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, ajungând în stâlpul electric.

Elena N., în vârstă de 41 de ani, din oraşul Dolhasca, Neculai P., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Iaşi, şi o minoră în vârstă de 17 ani, din Rădăşeni, toţi pasageri în maşină, au fost răniţi, din fericire medicii diagnosticându-i cu leziuni superficiale, ce nu le pun viaţa în pericol.

Şoferul nu a fost rănit de pe urma impactului.


Noian de nereguli la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei

Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi directorul acestei instituţii, Octavian Pungovschi, au intrat în colimatorul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST). O echipă de control formată din trei persoane a descălecat marţi la Vatra Dornei şi îşi va încheia verificările astăzi. Concluziile preliminare nu sunt deloc favorabile lui Octavian Pungovschi, care transformase instituţia într-un soi de moşie personală, ridicată pe bază de cumetrii şi interese care de care mai străine cu sporturile care trebuiau promovate. De altfel, nici trecutul directorului Clubului Sporturilor de Iarnă nu era dintre cele care să-l recomande pentru a conduce o astfel de instituţie, dar probabil că susţinătorii săi politici au refuzat să se intereseze pe cine pun la conducere.

Un subiect mediatizat intens şi în „Monitorul de Suceava” şi pe care echipa de control a ANST îl verifică este cadoul pe care Octavian Pungovschi i l-a făcut primarului din Cârlibaba. Este vorba de tunurile de zăpadă care au fost atribuite în urmă cu câţiva ani Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi care au fost date fără acceptul nimănui primarului din Cârlibaba.

Alte posibile nereguli sunt în privinţa startului pentru bob şi skeleton înfiinţat în parcul municipiului Vatra Dornei. Investiţia s-a ridicat la peste 3 miliarde de lei vechi şi se pare că a fost făcută fără avizul ANST, precum şi fără aprobarea Primăriei Vatra Dornei. O altă investiţie, derulată prin proiectul „Sanie pe stradă”, s-a făcut pe un teren privat care i-ar aparţine unei rude a lui Pungovschi.

Medicamentele decontate de directorului Clubului Sporturilor de Iarnă pentru sportivi constituie un alt subiect al controlului, existând suspiciuni că oamenii nu prea au văzut cum arată aceste stimulente. De asemenea, Octavian Pungovschi este bănuit că a oprit ilegal bani din salariile unor angajaţi ai instituţiei, dar şi că a girat deplasări suspecte în străinătate. Reprezentanţii ANST mai verifică şi deconturile depuse pe instituţie, costurile de întreţinere şi reparaţie a maşinilor, precum şi casările suspect de rapide pentru materialele sportive din dotarea Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei.

Demn de reţinut este şi faptul că instituţia îşi desfăşoară activitatea într-o clădire aparţinând Consiliului Judeţean Suceava, pe care şefii Clubului Sporturilor de Iarnă au uitat s-o mai întreţină.


„Festivalul Fructelor de Pădure” - Cosna - 5 Septembrie 2010

Sfârşitul acestei săptămâni prilejuieşte organizarea uneia dintre cele mai „dulci” manifestări anuale din Bazinul Dornelor. Duminică, 5 septembrie, comuna Coşna va găzdui cea de-a cincea ediţie a tradiţionalului „Festival al Fructelor de Pădure”.

Imediat ce gospodinele au cules fructele şi au preparat cele mai bune siropuri şi dulceţuri, vă invită să le gustaţi din produse la expoziţia pregătită de organizatori, primăria, Consiliul Local şi Căminul Cultural din localitate.

După slujba de la biserică, manifestările artistice sunt programate a avea loc pe terenul de sport de lângă primărie, de la ora 130. Vor fi premiate „cuplurile de aur” care au împlinit 50 de ani de căsnicie şi vor concerta Corul Ecclesia al Parohiei Dorna Candrenilor, în colaborare cu grupul de copii al Căminului Cultural Coşna, Grupul de copii „Speranţa” al Şcolii cu clasele I-VIII din Coşna şi Ansamblurile „Cetina Călimaniului” din Şaru Dornei, „Poieniţa” din Poiana Stampei, „Plaiurile Pojorâtei” din Pojorâta şi „Coşnencuţa”, reprezentanţi ai gazdelor. Recitalurile vor fi susţinute de către Ionuţ Candrea, Ionel Chiruţă, Mădălina Candrea, Angelica Flutur, invitata specială a spectacolului urmând a fi Sofia Vicoveanca.

„Sperăm să avem parte de vreme bună! Gospodinele s-au pregătit cu cele mai gustoase produse şi invităm pe toată lumea să petreacă alături de noi la cea de-a cincea ediţie a festivalului”, a declarat Iliuţă Ivan, primarul comunei Coşna.

Oricum, din exponate nu vor lipsi siropul din conuri de brad, dulceţurile de merişoare, zmeură, fragi sau mure, dar şi licorile alcoolice din afine, zmeură sau mure, precum şi preparatele din ciuperci.

Tot aici, cei interesaţi vor putea achiziţiona animale împăiate sau tăblii de coarne de cerb.


Vicepreşedintele PNL Suceava Cezar Ioja s-a înscris în PSD

Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL Cezar Ioja a demisionat din acest partid şi s-a înscris în PSD. Fost candidat din partea liberalilor pentru un mandat de deputat în colegiul uninominal Vatra Dornei, Cezar Ioja a precizat că decizia de a demisiona din PNL a fost luată în urma neînţelegerilor pe care le-a avut cu liderii locali ai acestui partid. El a făcut referire în special la primarul din Vatra Dornei, Ioan Moraru, care este şi preşedintele organizaţiei locale a PNL.

„Mi-am exprimat în diverse rânduri nemulţumirea faţă de activitatea administraţiei locale din Vatra Dornei. Şi ca majoritatea investitorilor în turism, sunt total nemulţumit de modul în care este condus şi administrat oraşul”, a spus Cezar Ioja. El a arătat că în momentul de faţă gradul de ocupare a unităţilor turistice din Vatra Dornei este sub 20%.

„Vatra Dornei tinde să devină orice, numai oraş turistic nu”, a mai spus fostul liberal. Ioja a spus că şi din punct de vedere politic, activitatea PNL Vatra Dornei nu a fost una corespunzătoare, precizând că după alegerile prezidenţiale nu a mai avut loc nici o şedinţă a biroului local de conducere.

„Activitatea politică în PNL Vatra Dornei este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. I-am spus acest lucru şi preşedintelui PNL din Vatra Dornei, iar ca soluţie mi s-a spus că risc excluderea din partid”, a spus Cezar Ioja. El a adăugat că a decis să se înscrie în PSD deoarece are încredere în proiectul noului lider al social democraţilor suceveni, Cătălin Nechifor.

Băişanu: „Ne-ar bucura dacă PSD îl pune pe Cezar Ioja candidat la primărie”

În ceea ce-l priveşte pe liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, acesta a declarat că problemele semnalate de Cezar Ioja i-au fost aduse şi lui la cunoştinţă. Cu toate acestea, Băişanu a arătat că nu putea să sacrifice întreaga organizaţie PNL din Vatra Dornei pentru o singură persoană.

„Hotărârea îi aparţine, îi doresc succes în viaţă, însă PNL va funcţiona şi fără Cezar Ioja. Am o relaţie foarte bună cu Cezar Ioja, dar dacă el consideră că perspectivele vor fi mai bune în PSD, este problema lui”, a spus Băişanu. El a spus că, din punctul său de vedere, social democraţii i-au promis lui Ioja că va candida din partea PSD pentru funcţia de primar al municipiului Vatra Dornei. „Pe noi ne bucură dacă PSD îl pune candidat pe Cezar Ioja pentru Primăria din Vatra Dornei”, a spus Alexandru Băişanu.


O saptamana la munte. Sejur de sase zile cu 158 lei

Daca nu ati plecat inca in concediu si va tenteaza o escapda prin statiunile montane din Romania, acum este cel mai bun moment sa va faceti rost de un sejur foarte ieftin. Incepand din 5 septembrie si pana in 17 decembrie, Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc va desfasura Programul „O saptamana la munte”.
Oferta cuprinde sase zile si cinci nopti cazare, fara servicii de masa. Cei interesati vor putea opta pentru cazare pentru o saptamana incepand de la suma de 158 de lei pentru o unitate de doua stele, respectiv 358 de lei pentru o camera la un hotel de patru stele. La hotelurile sau pensiunile de trei stele cazarea costa 258 lei pe sejur. Cei care vor alege cazarea la hotelurile sau pensiunile de patru stele vor avea de platit pentru cinci nopti 358 de lei.

Lista hotelurilor care au aderat la acest program vasta (AICI) si cuprinde nu mai putin de 48 de unitati din 18 statiuni romanesti printre care: Sinaia, Busteni, Azuga, Cheia, Predeal, Poiana Brasov, Bran, Moeciu de Sus, Campulung Muscel, Bran, Olanesti, Gura Raului, Baisoara, Vatra Dornei, Baile Olanesti, Moroeni si Calimanesti.

Reprezentantii Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc au anuntat ca locurile vor fi vandute tuturor categoriilor de turisti romani dupa principiul “primul venit, primul servit”, prin intermediul agentiilor de turism din intreaga tara.


Biciclist accidentat mortal in Saru Dornei

Un bărbat în vârstă de 51 de ani care se deplasa pe o bicicletă şi-a găsit sfârşitul în mod tragic, omorât de o maşină, şoferul acesteia declarând că a dat peste vehiculul cu două roţi din cauză că a fost orbit de farurile unei alte maşini. Accidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 21.00, pe DJ 174F, în comuna Şaru Dornei. Din ancheta poliţiei rezultă că şoferul, Ilie C., în vârstă de 28 de ani, domiciliat în municipiul Vatra Dornei, aflat la volanul unei autoutilitare, l-a lovit în plin de biciclistul Teodor V., localnic din Şaru Dornei, care circula în faţa sa, victima decedând imediat.

Audiat de anchetatori, şoferul de 28 de ani a declarat că pur şi simplu nu l-a văzut pe biciclist, în momentul apropieri de acesta fiind orbit de farurile unui autovehicul care venea de pe sensul opus de mers.

Poliţia mai precizează că victima circula pe o bicicletă echipată corespunzător pentru deplasare pe timp de noapte, însă nu purta şi îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.
Şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. El va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, poliţia continuând cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.


La Dorna Arini a răsunat din nou “Cântecul Cetinii”

Unul dintre cele mai longevive festivaluri folclorice din Bazinul Dornelor, „Cântecul cetinii”, a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie. Cu sprijinul unor sponsori, oameni de suflet şi iubitori ai tradiţiilor, a fost posibilă organizarea ediţiei 2010 a festivalului, care s-a bucurat de o participare numeroasă.

“În anul 1994, fiind director al Căminului cultural din localitate, împreună cu viceprimarul de la acea vreme, profesorul Mihai Vleju, şi cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Suceava ne-am gândit că este bine să reedităm acele serbări câmpeneşti unde lumea se simţea bine măcar o dată pe an, după o muncă istovitoare”, ne-a spus primarul comunei, Ioan Moraru. Festivalul a fost întrerupt pentru câţiva ani, pentru că s-au făcut şi serbările munţilor Giumalău, la acea vreme infrastructura permiţând acest lucru.

“În zona Dorna Arini şi cetina cântă”

“Omul care stă la umbra bradului, când are un moment de linişte, cântă. Cântă cu gândul, cântă cu sufletul, cântă cu vocea”, ne-a spus Toni Grosus, unul dintre participanţii la acest festival încă de la primele ediţii. Primele ediţii au fost organizate pe Obcioara, la cota 1.600, dar pentru că drumul este greu accesibil până în vârf de munte, festivalul folcloric “Cântecul cetinii” se organizează în localitate, respectiv pe terenul de sport al Şcolii cu clasele I-VIII din Cozăneşti. Aici poate să vină mai multă lume, şi tineri, şi bătrâni, dar vin şi mulţi turişti.

Muzică, umor şi multă voie bună

Asta au oferit celor prezenţi organizatorii festivalului, pregătind un spectacol etno-folcloric şi de umor, din care nu au lipsit ansamblurile Brăduleţul din Dorna Arini, Dorna Dorului din Vatra Dornei, Trandafir de Bucovina din Suceava, Plaiurile Dornei de la Clubul Copiilor din Vatra Dornei, Cetina Călimaniului din Şaru Dornei şi Străjerii Bucovinei din Pojorâta. Recitalurile au fost susţinute de interpreţii Laura Haidău, Mădălina Candrea, Viorica Macovei, Sorin Filip şi de trupa ETNO D’OR, iar momentele vesele au aparţinut lui Ioan Seleşi, din Zalău. Prezentarea festivalului a fost făcută de bine cunoscutul fiu al satului, Doru Bighiu.

Tarabele cu jucării, suveniruri şi caruselele au întregit atmosfera de distracţie, mai ales pentru cei mici.

Festivalul a căpătat în timp caracter internaţional

De-a lungul celor 14 ediţii, la acest festival au fost oaspeţi din Belgia, din Franţa, din Republica Moldova, care au adus cu ei trupe de dansatori ce au învăţat dansurile populare româneşti, au cumpărat costume populare din Bucovina pe care le-au dus acolo, în zonele de unde au venit. În urmă cu doi ani, un maratonist din Belgia a străbătut aproape 2.000 de km, pentru a ajunge la festivalul “Cântecul cetinii”.

În vreme de criză, “puţin şi bun”

S-a făcut în urmă cu câţiva ani şi o ediţie a festivalului muntelui Giumalău, însă în vreme de criză nu este posibilă realizarea a două festivaluri în aceeaşi localitate, de aceea, aşa cum spunea primarul comunei, Ioan Moraru, “puţin şi bun”. Organizatorii au adus în bătătură şi o stână turistică pentru ca cei care au venit aici, pe lângă muzică bună şi momente vesele, să se bucure de produse tradiţionale, de lapte acru, jintiţă (încălzirea lentă a zerului). Cei mai mulţi au preferat balmoşul, un produs pe care numai oamenii muntelui reuşesc să-l facă aşa bun, pentru că îl prepară în ceaun, la foc de lemne.

Festivalul s-a finalizat cu dans în aer liber, iar turiştii care au participat la distracţie au fost nevoiţi să-şi găsească un loc de cazare în zonă. Manifestările au fost organizate de Primăria şi Consiliul Local Dorna Arini, Căminul Cultural “Savin Alexievici” Dorna Arini, cu sprijinul unor sponsori.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei