Dorneanca Marilena Cuciurean a fost descalificată din competiția Survivor România 2021, difuzată la Kanal D

Marilena din echipa Războinicilor a fost descalificată din competiția Survivor România 2021, chiar dacă era o concurentă capabilă să câștige puncte
Marilena din echipa Războinicilor a fost descalificată din competiția Survivor România 2021, chiar dacă era o concurentă capabilă să câștige puncte pe traseu. Motivul pentru care dorneanca a fost descalificată este faptul că nu mai poate rezista în competiție, aceasta susținând că nu se mai regăsește, nu mai are motive să lupte alături de colegi și plânge în fiecare zi.


Decizia ta va duce la descalificare din competiția Survivor România 2021. Suntem nevoiți să te descalificăm, astfel încât aventura ta la Survivor se oprește în această seară, acum și aici”, a anunțat Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România 2021.

Războinica a părăsit competiția și urmează să revină acasă alături de cei dragi ei. „Vreau să fiu sinceră, cum am fost și până acum în fiecare zi. De aproximativ două săptămâni, nu știu, nu mă mai regăsesc. Nu mai pot să ies dintr-o stare în care am intrat foarte adânc și îmi vine să plâng în continuu. Este foarte greu ceea ce trăiesc în momentul de față aici”, a spus Marilena Cuciurean, potrivit Kanal D.


În vârstă de 25 de ani, Marilena este multiplă campioană la sanie bob, sport pe care l-a practicat timp de șase ani. În prezent, tânăra este instructor de fitness și deține propria ei sala de sport în Vatra Dornei. „M-am înscris la Survivor România pentru că sunt o fire competitivă, plină de energie. Îmi plac provocările și adrenalina. Cred în abilitățile mele și în capacitatea de a duce orice provocare până la capăt!”, declara Marilena înainte ca show-ul să înceapă.


Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei