Urmărit şi prins în trafic cu o cantitate însemnată de ţigări de contrabandă

Un tânăr de 26 de ani din comuna Stulpicani, aflat la volanul unui BMW, a fost urmărit de poliţişti în trafic şi prins cu o cantitate însemnată de ţigări de contrabandă. Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei
Un tânăr de 26 de ani din comuna Stulpicani, aflat la volanul unui BMW, a fost urmărit de poliţişti în trafic şi prins cu o cantitate însemnată de ţigări de contrabandă.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, când un echipaj de poliţie care patrula pe DN 17 a observat în trafic un autoturism marca BMW de culoare neagră, cu geamuri fumurii, care circula cu viteză redusă. La vederea echipajului de poliţie, cel aflat la volan a virat imediat pe un drum lateral, demarând cu viteză.

Poliţiştii au plecat imediat în urmărirea lui, reuşind să-l oprească după aproximativ 500 de metri. În timp ce îi verificau şoferului documentele, oamenii legii au observat pe bancheta din spate a maşinii o cantitate mare de cartuşe cu ţigări. Condus la sediul poliţiei din Vatra Dornei, bărbatul aflat la volan a fost identificat ca fiind Virgil Ilie, de 26 de ani, din comuna Stulpicani, iar în urma controlului efectuat asupra autoturismului, pe bancheta din spate şi în portbagaj a fost găsită cantitatea de 1.990 pachete țigări netimbrate.



Autoturismul marca BMW în valoare de 6.000 de euro a fost sigilat și indisponibilizat în curtea poliţiei, iar întreaga cantitate de ţigări în valoare de 19.900 lei a fost confiscată. Cazul a fost preluat de poliţiştii de la „economic”, care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, colectare, transport de mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscut fiind faptul că aceste ţigări provin din contrabandă.

Suspectul a fost reținut sâmbătă seara cu ordonanţă pe o perioadă de 24 ore și a fost introdus în arestul IPJ Suceava. Ieri la prânz, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus cercetarea inculpatului sub control judiciar, acesta neavând voie să părăsească localitatea de domiciliu.

Astfel de acţiuni ale poliţiei vor continua şi în perioada următoare, în vederea prinderii şi identificării celor cu preocupări infracţionale de introducere în ţară, depozitare şi transport a ţigărilor de contrabandă.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei