Nici o persoană din lotul judecat pentru ţeapa de peste 850.000 de franci elveţieni dată la Volksbank Vatra Dornei nu va ajunge după gratii

Cei 15 inculpaţi din dosar, care sunt acuzaţi că au obţinut credite de la Volksbank Vatra Dornei, folosind adeverinţe de salariat false, au creat un prejudiciu de 864.500 de franci elveţieni.
Cei 15 inculpaţi din dosar, care sunt acuzaţi că au obţinut credite de la Volksbank Vatra Dornei, folosind adeverinţe de salariat false, au creat un prejudiciu de 864.500 de franci elveţieni. Aceştia fie au fost achitaţi, fie au primit pedepse cu închisoarea cu suspendare ce nu depăşesc un an şi şase luni de zile.

Tribunalul Suceava i-a achitat pe inculpaţii Georghe Dorin Dănilă, Constantin Antonio Anton, Gheorghe Buzilă, Lăcrămioara Cojoc şi Dorina Sutea, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

În acelaşi dosar, soţii Marian Ionel Borgovan şi Maria Georgeta Borgovan au primit câte un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.



Victor Mezdrea, Maria Tîcşa, George Dinu Vlad Dan şi Marilena Străjer s-au ales cu câte un an şi o lună de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune şi uz de fals, în timp ce Carmen Dinu Vlad s-a pricopsit cu un an şi două luni de închisoare de suspendare pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Mariana Dănuţa Nedelea cu un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru aceleaşi gen de fapte. Decizia judecătorilor suceveni nu este definitivă ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.

În acelaşi dosar, Gheorghina Geta Iordache, fosta directoare de la Volksbank Vatra Dornei, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune.

În vara anului 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Gheorghina Geta Iordache şi a unui număr de 15 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Din probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a reieşit faptul că inculpata Gheorghina Geta Iordache, din Vatra Dornei, în calitate de director al filialei băncii Volksbank din Vatra Dornei, a obţinut un credit bancar punându-şi casa sub ipotecă. Aceasta pentru a putea scoate casa de sub ipotecă a falsificat o cerere de radiere a ipotecii din cartea funciara, după care a vândut imobilul, producând un prejudiciu total de 357.223,46 de euro.

De asemenea cei 15 inculpaţi, Marian Ionel Borgovan, Gavril Iordache, Maria Georgeta Borgovan, Dorin George Dănilă, Antonio Constantin Anton, Victor Mezdrea, Marilena Străjer, Maria Tîcşa, Mihai Mirel Bulughiană, Vlad Dan George Dinu, Carmen Dinu, Gheorghe Buzilă, Lăcrămioara Cojoc, Dănuţa Mariana Nedelea şi Dorina Sutea, sunt acuzaţi că au indus în eroare filiala băncii Volksbank din Vatra Dornei, în modul că au adus adeverinţe false prin care demostrau că sunt salariaţi, reuşind să obţină mai multe credite, producând un prejudiciu total de 864.500 de franci elveţieni. Anchetatorii nu au reuşit să descopere dacă şi aceste credite au fost acordate cu bună ştiinţă de directoarea Gheorghina Geta Iordache.

SURSĂ ARTICOL: ObiectivDeSuceava.ro






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei