Cinci romi, culegători de ciuperci, au luat la bătaie un bărbat în pădure

Un grup de culegători de ciuperci, romi din Dolhasca, aflaţi pe raza satului Păltiniş, comuna Panaci, s-au ales cu dosare penale după ce, în timp ce erau în pădure, au bătut un bărbat cu care au avut un conflict spontan. Agresiunea a fost sesizată poliţiei sâmbătă, în jurul orei 13.00.


Conform anchetei poliţiei, Viorel M., din municipiul Vatra Dornei, se afla în pădure, cu o căruţă, pe un drum forestier, împreună cu fratele său. Ei s-au întâlnit cu un grup de şapte persoane, o femeie şi şase bărbaţi. Aparent fără vreun motiv, culegătorii au devenit violenţi, Viorel M. fiind lovit în repetate rânduri în zona capului. Transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, bărbatul a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral acut deschis”, „plăgi contuze regiune frontală”, refuzând internarea.
Poliţiştii au stabilit că cinci dintre romi au participat efectiv la agresiune.

Poliţia precizează că Ion R., în vârstă de 38 de ani, Nicolaie R., de 29 de ani, Ionuţ R., de 19 ani, Costel R., de 34 de ani, şi Sorin C., de 38 de ani, toţi din Gulia - Dolhasca, au recunoscut fapta comisă.


„Celor cinci persoane li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, urmând ca în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale să se stabilească încadrarea juridică exactă a faptei”, se arată într-un comunicat al poliţiei.



Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei