Arbori taiati ilegal la Panaci

0
Mai mulţi muncitori ai unei firme de exploatare forestieră s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi că, pe lângă arborii marcaţi pentru care erau plătiţi să-i taie, au mai culcat la pământ aproape 100 de copaci.

În urma unui control al poliţiştilor şi silvicultorilor, în suprafaţa de pădure a unei femei din comuna Panaci s-au găsit 98 de cioate provenite din tăierea fără drept a arborilor nemarcaţi, lemnul fiind sustras de la faţa locului.

Cercetările poliţiştilor au scos la iveală faptul că în respectiva păşune împădurită au fost marcaţi 47 de arbori de către Ocolul Silvic Vatra Dornei, exploatarea fiind executată de către o societate comercială. Trei dintre muncitorii firmei respective, au stabilit poliţiştii, au mai tăiat ilegal şi sustras încă un număr de 98 de arbori, cu un volum de 60 de metri cubi şi o valoare a prejudiciului de 9.000 de lei.

Poliţiştii au reuşit să recupereze şi întreaga de cantitate de material lemnos, pe care au găsit-o la gaterul societăţii, urmând să fie predată în gestiunea pădurarului de canton.

„În acest caz, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.



Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei