Proces tras de coadă, de zece ani

0
   Recordul de judecată in judetul Suceava este deţinut de un dosar înregistrat acum zece ani şi în care nu s-a dat încă nici o soluţie. Se întâmplă la Judecătoria Vatra Dornei, dar şi celelalte instanţe din judeţ au pe rol cauze vechi de patru, şase, şapte sau opt ani. În cele mai multe cazuri este vorba de probleme de fond funciar sau de vreun partaj succesoral, dosare în care s-a solicitat punctul de vedere al experţilor.

Istoricul procesului de zece ani

   Cel mai vechi dosar a fost înregistrat la Judecătoria Vatra Dornei pe 4 decembrie 2000. Părţile se judecă pentru o suprafaţă de teren de 6 ari, de pe strada Tudor Vladimirescu, în apropierea pârtiei de schi „Parc”, şi pentru grăniţuire. La început totul părea că se va finaliza într-un timp rezonabil. Judecătorul de caz a făcut chiar şi o cercetare la faţa locului, iar apoi s-a aprobat efectuarea unei expertize. Primul expert desemnat a cerut să-i fie încuviinţat dosarul unui alt coleg, pe motiv că s-a mai pronunţat în această cauză. Noul expert a fost numit în persoana lui Gheorghe Mareş, care a avut nevoie de nouă luni pentru a depune la dosar lucrarea. La scurt timp, procesul s-a suspendat pentru că una dintre părţi a înaintat plângere penală împotriva lui Ion Răuţu, un măsurător topografic. Acesta a fost cercetat de Parchet pentru falsuri, iar în noiembrie 2002 instanţele l-au condamnat definitiv şi irevocabil la 6 luni cu suspendare.

Dosarul a fost repus pe rol în aprilie 2003, dar în aceeaşi lună s-a suspendat din nou. A fost vorba de o plângere penală pentru tulburare de posesie, care a ţinut în loc mersul firesc al dosarului până în mai 2005. Nici acum nu s-a întâmplat mare lucru în dosar. După numai două luni, procesul s-a suspendat din nou pentru soluţionarea unui litigiu civil care privea anularea unui titlu de proprietate.
A fost repus pe rol în ianuarie 2007, iar de atunci încă se judecă fără să se fi dat o soluţie.

Ultima expertiză, o problemă de doi ani

   Chiar dacă în ultimii trei ani nu a mai fost suspendat, procesul a bătut pasul pe loc. În martie 2007 s-a aprobat efectuarea unei noi expertize de către Viorel Boicu. În mai multe termene programate ulterior, instanţa i-a solicitat insistent expertului să finalizeze lucrarea. Pentru că acesta nu dădea semne că ar avea de gând să depună lucrarea la dosar, judecătorul l-a amendat de două ori cu câte 200 de lei. Într-un final, în mai 2009, expertiza a fost finalizată. Nu a fost să fie ultimul amănunt legat de această expertiză. Una dintre părţi a formulat contestaţie, iar obiecţiunile ce trebuie lămurite urmează să fie completate în raportul de expertiză de către acelaşi Viorel Boicu. Probabil că totul va dura încă alte câteva luni de zile.

Un dosar în care au intrat aproape toţi judecătorii din Vatra Dornei

   Cel mai vechi dosar aflat pe rolul instanţelor sucevene s-a plimbat pe la aproape toţi judecătorii care au activat sau care activează la Vatra Dornei. Unii dintre ei sunt deja pensionaţi, cum este cazul Elenei Simionescu, fosta preşedintă a Judecătoriei Vatra Dornei. Alţii s-au transferat de la această instanţă, ca de exemplu Cristi Dănileţ sau o altă fostă preşedintă a Judecătoriei Vatra Dornei, Codrina Iosan.

Fiecare schimbare de judecător a însemnat o nouă piedică în calea soluţionării liniare a dosarului, pentru înţelegerea cauzei fiind nevoie de timp şi efort suplimentar.

CONTINUARE ARTICOL: MonitorulSV.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei