Dorna Medical a inaugurat un echipament ultramodern de Rezonanţă Magnetică (RMN) la Rădăuţi

Societatea Dorna Medical a inaugurat, ieri, la Rădăuţi, în incinta Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, un centru de imagistică medicală de înaltă performanţă dotat cu un echipament ultramodern de Rezonanţă Magnetică (RMN). Echipamentul de Rezonanţă Magnetică achiziţionat de Dorna Medical pentru locaţia din Rădăuţi este unul din cele mai noi aparate de 1,5 Tesla și valorează peste un milion de euro.

Inovaţia acestor echipamente, pe lângă tehnologia de achiziţie paralelă pe toate direcţiile, o reprezintă faptul că nu este necesară repoziţionarea pacientului, se optimizează fluxul de lucru, prevenind astfel eventualele erori de operare, scăzând şi timpul de examinare.




La festivitatea prilejuită de inaugurare, proprietarul Dorna Medical, Roman Boca, a declarat: „Astăzi pentru rădăuţeni şi pentru cei din zonă este o zi istorică în medicina locală. De ce ? Pentru că Dorna Medical a instalat în incinta spitalului rădăuţean un aparat de rezonanţă magnetică. Este vârful în ceea ce priveşte investigaţiile paraclinice, de imagistică de înaltă performanţă, ajutând astfel toţi medicii care au nevoie să-şi investigheze pacienţii pentru stabilirea unui diagnostic corect, şi pentru stabilirea unui tratament corect. Pentru spital achiziţia unui astfel de aparat ar fi fost un efort foarte mare, la licitaţia la care am participat pentru închirierea unui spaţiu am câştigat noi, cei de la Dorna Medical, şi am avut un termen pentru a instala acest aparat. Nu este uşor, este o investiţie de peste un milion de euro, ne-am încadrat în termenele stabilite, şi de luni va funcţiona în totalitate pentru pacienţi. Primii 15 pacienţi vor beneficia de servicii gratuite, apoi vom intra în contractele pe care le avem, inclusiv cu Casa de Asigurări Suceava. Societatea noastre are trei RMN-uri în momentul de faţă, urmează şi alte investiţii, să vedem poate vom merge pe Bucureşti, pe Cluj, pe Iaşi, societatea trebuie să se dezvolte. Prin deschiderea acestui centru de imagistică am creat 7-8 locuri de muncă în Rădăuţi şi cu siguranţă vor mai fi şi alte localităţi, pentru că Dorna Medical, ca să funcţioneze, trebuie să pregătească oameni, să angajeze oameni, pentru a respecta standardele de calitate pe care ni le-am impus”.

La rândul său, managerul spitalului rădăuţean, Traian Andronachi, a precizat: „Pot spune că s-a îndeplinit un vis pentru bazinul demografic deservit de Spitalul Municipal Rădăuţi. După finalizarea procedurii de licitaţie firma Dorna Medical a fost declarată câştigătoarea acestei licitaţii şi, ca urmare a îndeplinirii clauzelor contractuale, astăzi a avut loc deschiderea, poate, a celui mai performant centru de imagistică în rezonanţă magnetică din întreaga Moldovă. Aparatul care va funcţiona în cadrul spitalului rădăuţean este unul dintre cele mai performante aparate de acest fel din România”.

La festivitate au participat primarul municipiului Rădăuţi, Nistor Tatar, viceprimarul Bogdan Loghin, preşedintele-director general al Casei de Asigurări Suceava, Cristi Bleorţu, directorul DSP Suceava, Cătălina Zorescu, medici, consilieri locali.

Puteți vizualiza mai jos fotografii de la acest eveniment:




Dorna Medical a inaugurat la Radauti un nou Centru de Imagistica medicala de Inalta performanta. Cel mai nou echipament...

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



Dezastru la simularea evaluării naționale în județul Suceava

În județul Suceava, doar 46,57% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea evaluării naționale au reușit să obțină medii peste 5.

Potrivit Inspectoratului Școlar, la proba de Limba și Literatura Română s-au prezentat 6.732 de candidați, iar 67,17% au avut note de promovare. 8 elevi au fost notați cu 10. Au mai fost 570 de note între 9 și 9,99, 858 între 8 și 8,99, 952 între 7 și 7,99, 957 între 6 și 6,99, 1.177 între 5 și 5,99, 827 între 4 și 4,99, 760 între 3 și 3,99, 413 între 2 și 2,99 și 210 între 1 și 1,99.



La proba de Matematică au fost prezenți 6.715 candidați, iar 33,64 au luat note peste 5. 15 elevi au fost notați cu 10. Au mai fost 146 de note între 9 și 9,99, 219 între 8 și 8,99, 360 între 7 și 7,99, 452 între 6 și 6,99, 1.067 între 5 și 5,99, 700 între 4 și 4,99, 1.144 între 3 și 3,99, 1.378 între 2 și 2,99 și 1.234 între 1 și 1,99.

Notele obținute la simularea evaluării naționale nu se contestă și nu se trec în catalog decît în situații excepționale în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățămînt, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Examenul propriu-zis va fi susținut în luna iunie.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro



PSD Suceava consideră că PNL ar trebui să recunoască realizările guvernării PSD-ALDE

Comunicat de presă PSD Suceava: ”Dorim să prezentăm sucevenilor câteva repere ale guvernării social-democrate din 2017:

- România a avut în 2017 o creștere economică record, peste 7%, și cea mai mare contribuție la această creștere a avut-o industria, + 23% (sursa Eurostat).

- Puterea reală de cumpărare a românilor a crescut în 2017 cu circa 11%, la pensionari cu peste 14,6%, luându-se în calcul și inflația.

- Indicele câștigului salarial net în 2017 față de 2016 a fost de 109,9% (sursa INS).




- 2017 a fost anul adoptării salarizării unice și a creșterii de salarii. Cheltuielile cu salariile bugetarilor au fost mai mari cu 9 miliarde lei în 2017 față de 2016. Anul 2018 se înscrie în același trend, în primele 3 luni salariile bugetarilor au crescut cu aproximativ 25%, cei din sănătate obținând o creștere mult mai mare.

- În 2017 salariul minim a fost majorat la 1450 lei brut, iar la 1 ianuarie 2018 la 1900 lei brut.

- Valoarea punctului de pensie a crescut în 2017 la 1000 lei, iar în 2018 va crește la 1100 lei. Pensia minimă a crescut în 2017 de la 400 lei la 520 lei și va ajunge la 640 lei la 1 iulie 2018.

- În noul exercițiu financiar european 2014-2020, în anul 2017 absorbția fondurilor europene a ajuns la 11%, în condițiile în care acreditarea Autorităților de Management a fost finalizată abia în luna august. Este o performanță asemănătoare celei înregistrate de un alt guvern social-democrat, care în perioada 2012-2015 a reușit să absoarbă peste 89% din totalul fondurilor europene alocate. În 2017 România a fost campioana absorbției de fonduri europene pentru subvenționarea agriculturii, peste 4,2 miliarde euro.

- Locurile de muncă nou create (conform INS) în 2017 au depășit 150000, iar numărul salariaților (cf. Conturilor Naționale) a crescut cu 225000 în 2017 față de 2016.

Guvernarea social-democrată menține același obiectiv esențial, creșterea calității vieții tuturor românilor. Astfel, programul de guvernare al PSD pentru perioada 2018-2020 are o strategie coerentă, cu măsuri concrete, ce vizează investiții în infrastructura de transport, infrastructura de alimentare cu apă, canalizare, infrastructura educațională, infrastructura sanitară, infrastructura culturală, infrastructura de servicii administrative, infrastructura de servicii de ordine și siguranță publică și națională, infrastructura de servicii juridice.




Probabil, aceste rezultate ale guvernării social-democrate, coerența programului de guvernare al PSD pentru perioada următoare și mai ales lipsa totală a unei viziuni sau a unui program propriu de guvernare, îi determină periodic pe parlamentarii liberali suceveni (sau pe cei care îi ajută în demersul lor) să inunde presa suceveană cu comunicate de presă și declarații politice în care neagă realitatea. Deși recunosc creșterea economică, deplâng faptul că românii nu trăiesc bine. Remarcă starea precară de sănătate a românilor (invocând o statistică ciudată, conform căreia 70% dintre români și-au pierdut cel puțin un dinte), deși guvernul lor PNL-PDL nu a investit în sănătate, dimpotrivă, a închis spitale. Se plâng de absorbția redusă de fonduri europene uitând că în perioada 2008-2012 guvernarea PNL-PDL a avut fantastica rată de absorbție de 2%.

De asemenea, am dori să menționăm pentru colega noastră, deputat liberal, (n.r. Angelica Fădor) că pentru Consiliul Județean e simplu să aloce resurse financiare și de timp pentru evenimente simbolice și simpozioane în condițiile în care guvernul PSD-ALDE i-a asigurat, prin PNDL 2, finanțarea de aproape 50 milioane euro pentru 8 drumuri județene, 1 milion euro pentru reabilitarea unei școli din subordine, precum și sumele necesare pentru creșteri substanțiale ale salariilor tuturor angajaților.

Considerăm că parlamentarii liberali trebuie să posede o minimă obiectivitate în recunoașterea realizărilor guvernării PSD și să nu adopte nedemna situare pe poziția celui care atunci când vede pentru prima dată o girafă, spune că așa ceva nu există.”

Purtător de cuvînt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu




O idilă pe Facebook cu o dorneancă cu profil fals l-a golit de 40.000 Euro, susține un bărbat din Deva

Poliţiştii din Vatra Dornei au în lucru un dosar în care fac cercetări faţă de o femeie din localitate, acuzată de înşelăciune, reclamantul fiind un bărbat din Deva. Cei doi nu s-au văzut vreodată la ochi, având doar lungi discuţii în mediul online. Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, care lucra în Germania, aflat în căutarea perechii, a început o relaţie virtuală cu o femeie care s-a ascuns în spatele profilului de Facebook „Pagina Bunicii”, suspendat între timp. În poza de profil este o femeie relativ tânără, care pare a avea o perucă pe cap. Cert este că bărbatul chiar a crezut că vorbeşte cu femeia din acea poză.




Bărbatul susţine că i-a trimis femeii din Vatra Dornei 40.000 de euro, însă a putut deocamdată să dovedească că i-a trimis prin transfer bancar suma de 750 de euro, fără a o vedea vreodată la ochi. Când a ajuns la Vatra Dornei, pentru o primă întâlnire, bărbatul a constatat că la numărul de telefon primit de la iubita de pe Facebook nu mai răspunde nimeni. Idila virtuală s-a transformat în scurt timp într-un dosar penal al judiciariştilor de la Poliţia Vatra Dornei.

Poliţia municipiului Vatra Dornei a înregistrat plângerea penală pe data de 23 februarie, atunci când bărbatul s-a prezentat la unitatea de poliţie şi a relatat ce i s-a întâmplat. Cel puţin până acum, bărbatul a putut dovedi că i-a trimis respectivei femei suma de 750 de euro, deşi el susţine că i-a trimis 40.000 de euro, banii pe care i-a câştigat în ultimii ani muncind în Germania. Bărbatul susţine că a crezut că va începe o viaţă nouă cu femeia din judeţul Suceava şi de aceea i-a trimis atât de mulţi bani.

El a relatat că a intrat în discuţii cu „Pagina Bunicii” anul trecut. Femeia respectivă i-a spus că este dintr-o localitate de lângă Vatra Dornei, că este divorţată şi s-a arătat dispusă să înceapă o nouă relaţie. Pe parcurs, bărbatul a început să-i trimită bani prin Western Union.

De fiecare dată, femeia i-a spus că nu poate ridica ea banii, dar trimite un vecin. Respectivul vecin a ridicat banii şi i-a dat ulterior femeii. După investigaţiile pe care le-au făcut, judiciariştii dorneni au reuşit să dea de persoana care a ridicat banii, iar ulterior şi de femeia în posesia căreia a ajuns suma de 750 de euro.




Femeia are şi ea în jur de 50 de ani, și bineînțeles că nu are nici o legătură cu cea din poza de la profil. Aceasta a fost audiată de poliţişti, recunoaşte că a primit cei 750 de euro, dar declară că ea nu i-a cerut bani bărbatului, ci el s-a oferit de fiecare dată să-i trimită respectivele sume.

În aceste condiţii, poliţiştii nu au făcut încă o încadrare exactă a faptei pentru care va fi pusă sub acuzare dorneanca. Iubitul deziluzionat reclamă infracţiunea de înşelăciune, însă poliţiştii urmează să stabilească dacă este vorba de o înşelăciune ori doar de o infracţiune de abuz de încredere. Asta se va putea stabili în principal pe baza extraselor discuţiilor din mediul online dintre cei doi.

Oricum, cazul prezentat în acest material denotă multă naivitate din partea victimei. Poliţiştii suceveni au transmis în nenumărate rânduri avertismente cu privire la înşelăciunile din mediul online, care sunt în creştere în ultimii ani. O minimă verificare, chiar şi prin simple căutări pe internet ori cel mult cu câteva telefoane date, ar preveni înşelăciuni de acest gen, transmit poliţiştii.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



Amenzi de peste 45.000 de lei, aplicate joi de poliţiştii rutieri

Serviciul Rutier Suceava a organizat joi o acţiune pe DN 17, pe traseul Suceava – Gura Humorului – Frasin – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Poiana Stampei – Bistriţa, pentru reducerea riscului rutier datorat vitezei excesive sau neadaptate, la care au participat poliţişti atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Suceava și I.P.J. Bistriţa Năsăud - sectorul de drum DN 17 din raza de competenţă.



Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cadrul acţiunii au fost aplicate 113 sancţiuni contravenționale aplicate, în valoare de 45.810 lei, din care 75 pentru încălcarea regimului legal de viteză, şi au fost reţinute 11 permise de conducere, din care 5 pentru viteză şi 6 pentru depăşiri neregulamentare.

Un bărbat din Republica Moldova a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în localitatea Molid, cu viteza de 126 km/h, în localitate. A fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei