Un profesor de la Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei a fost confirmat cu COVID-19

Inspectorarul Școlar Județean Suceava a informat că în data de 11 martie au fost raportate 7 noi cazuri de COVID în unitățile de învățământ preuniversitar din județ, fiind vorba despre 4 angajați din sistem și 3 elevi.

Un profesor de la Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei a fost confirmat cu COVID-19

Astfel, au primit rezultate pozitive în urma testării doi profesori de la învățământul primar, de la Școala Gimnazială Drăgoiești și Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, un profesor de la Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei și un angajat din categoria personal nedidactic, de la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” Fălticeni.

Au fost confirmați cu COVID doi liceeni, unul de la Colegiul ”Vasile Lovinescu” Fălticeni și un al doilea de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, dar și un elev de gimnaziu, de la Școala Gimnazială Todirești.


De asemenea, șase clase și-au suspendat activitatea cu prezență fizică, fiind vorba despre 4 clase de la învățământul primar – trei clase de la Școala Gimnazială Drăgoiești și o clasă de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava – o clasă de gimnaziu, de la Școala Gimnazială Todirești, și o clasă de la Liceul cu Program Sportiv Suceava.


Consilierii Locali PSD Vatra Dornei au făcut o serie de propuneri de investiții pe care actuala administrație le-ar putea include în bugetul local

Consilierii locali reprezentanți ai PSD Vatra Dornei au făcut în ultima ședință de Consiliu Local al municipiului Vatra Dornei o serie de propuneri de investiții care ar putea fi incluse în bugetul local pe anul 2021 și deci ar putea fi implementate sau măcar demarate.


Cei cinci consilieri locali ai PSD Vatra Dornei, Adrian Țarcă, Serenela Simireanu-Timinschi, Claudiu Cozianu, Adrian Dranca și Mihaiela Marinca, împreună cu liderul organizației locale, Petru Ariciuc, au emis un comunicat în care sunt prezentate aceste propuneri, comunicat pe care vi-l prezentăm în continuare:


     Având în vedere faptul că în perioada următoare se va adopta proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2021, iar ulterior se va putea elabora Bugetul Local al municipiului Vatra Dornei pentru anul în curs, grupul consilierilor locali ai PSD Vatra Dornei a întocmit o listă de investiții care ar putea fi incluse în proiectul de buget, pe lângă investițiile care se desfășoară deja prin fonduri europene sau guvernamentale. Lista cuprinde investiții de mai mică sau de mai mare anvergură, unele se pot continua sau finaliza în 2021, iar unele se pot măcar demara prin alocarea de fonduri pentru studii, expertize, etc. Toate propunerile sunt fezabile și se pot realiza dacă există voință politică și administrativă și sperăm ca executivul dornean și departamentul de specialitate din primărie să țină cont de aceste propuneri în elaborarea bugetului.

     Astfel, propunem administrației locale următoarele investiții: 

1. MODERNIZAREA  PARCULUI MUNICIPAL - Trebuie asigurate fonduri pentru lucrări de amenajare și întreținere peisagistică, curățenie și ecologizare, înlocuirea băncilor distruse, a coșurilor de gunoi, activitățile comerciale trebuie clar reglementate, etc.

2. MODERNIZAREA PIEȚEI AGROALIMENTARE – Există un studiu de fezabilitate întocmit pentru construcția unei piețe noi, acoperite și sperăm ca în 2021 să se înceapă efectiv faza de execuție a lucrării.

3. MĂSURI DE GESTIONARE A TRAFICULUI - Regândirea intersecției de la piață, respectiv amenajarea de parcări în spic în locul mega trotuarului din mijloc (pavelele pot fi folosite în altă parte); Montarea de semafoare cu buton pentru pietoni în zonele centrale dar și în alte zone aglomerate.

4. AMENAJAREA INTRĂRILOR ÎN MUNICIPIU - Dotarea parcărilor de la intrările în municipiu cu foișoare, coșuri de gunoi, panouri de informare, etc. Dacă intrările prin Roșu și Argestru mai arată cum mai arată, cea dinspre Dorna Arini, de la Gura Negrii este într-o stare deplorabilă.

5. REABILITAREA SCĂRILOR DE LA RUNC care se prezintă într-o stare dezastruoasă de ani de zile, dar și amenajarea întregii zone care ar putea fi valorificată turistic.

6. RENOVAREA FAȚADELOR CLĂDIRILOR DIN CENTRU - De inițiat discuții cu proprietarii și de găsit soluții de finanțare, pe lângă cele din bugetul local.

7. REABILITAREA TERMICĂ A BLOCURILOR – De ani de zile se tot promite acest lucru dar nu s-a reușit anveloparea nici măcar a unui bloc din Vatra Dornei, în timp ce orașul Broșteni sau chiar comuna Șaru Dornei a reușit anveloparea 100% a blocurilor prin fonduri atrase de-a lungul timpului. Este imperios necesar să se demareze un program de reabilitare termică a blocurilor în parteneriat cu asociațiile de proprietari, mai ales că există oportunități de finanțare prin POR 2021 – 2027 pentru astfel de programe.

8. EFICIENTIZAREA COLECTĂRII DEȘEURILOR – Identificarea unui teren care ar putea fi amenajat ca și depozit specializat pentru deșeuri rezultate din construcții și demolări. De asemenea mai este necesară amenajarea la nivelul municipiului a unui spațiu pentru depozitarea deșeurilor de origine vegetală în vederea producerii de compost. Toate aceste lucruri au fost cerute de mult timp de către reprezentanții Ecologica SRL și ar trebui asigurate fondurile necesare în acest sens.

9. DIGITALIZAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE  - Primăriile sunt obligate atât prin Codul Administrativ, cât și prin OUG 38/2020 să pună la dispoziția cetățenilor documente de interes public prin secțiunea Monitorul Oficial Local, dar și  să  permită  trimiterea  de  documente  în  format  electronic. Din păcate acest lucru nu se prea întâmplă la nivelul municipiului Vatra Dornei, atât transparența decizională cât și comunicarea publică fiind lamentabile și sunt necesare investiții urgente pentru ca toate aceste lucruri să se îmbunătățească.

10. VARIANTA OCOLITOARE - STR. CHILIA, STR. BISTRIȚEI - Rezolvarea problemelor cu colectarea defectuoasă a apelor pluviale după reabilitarea străzilor. Chiar dacă s-a tot spus că nu se vor recepționa lucrările de reabilitare până ce nu se vor rezolva aceste probleme  de către constructor, recepția finală s-a făcut dar problemele au rămas. Lucrările ar trebui normal făcute din garanție și trebuie întreprinse demersuri pentru ca acestea să se efectueze.

11. TROTUAR STRADA UNIRII SPRE FORESTA – S-a promis încă de anul trecut construirea din bugetul local a unui trotuar în acea zonă pentru că, din păcate, acesta nu a fost prins în proiectul european de reabilitare a străzii. Regimul de viteză a crescut foarte mult după asfaltare iar circulația pietonală în zonă este foarte periculoasă. De asemenea ar trebui avută în vedere și montarea pe str. Unirii a unor limitatoare de viteză stradale.

12. EXPERTIZAREA VECHII CLĂDIRI A ȘCOLII NR. 4 - Considerăm că ar fi nevoie de o expertizare tehnică a acestei clădiri care să ne ofere o imagine cât mai realistă a stării de degradare și în funcție de aceasta să se decidă pașii următori. 

13. RENOVARE SALA DE SPORT A ȘCOLII NR. 4 – Am primit sesizări privind condițiile precare ale acesteia: plouă înăuntru, e mucegai pe pereți, etc.

14. LUNCA DORNELOR - S-a prezentat pompos ca un mare proiect de agrementare turistică, dar din păcate nu se mai știu nici un fel de informații despre stadiul investiției de acolo. A fost aprobată pentru finanțare la CNI? Va fi nevoie de cofinanțare? Se mai face ceva în zonă sau va rămâne doar la stadiul de gogoașă electorală?

15. SPITAL NOU LA VATRA DORNEI – Există o mare oportunitatea de a se construi un spital nou la Vatra Dornei prin mecanismul european de redresare și reziliență, inclusiv premierul Cîțu anunțând public că există această posibilitate de finanțare. Un spital nou ni se promite de peste 15 ani, s-au făcut niște demersuri la un moment dat, dar în rest subiectul a fost adus în discuție doar în campaniile electorale, îndeosebi de către domnul Flutur. Considerăm că acum există toate pârghiile la îndemână pentru a se iniția acest demers, fiind administrație liberală la Vatra Dornei, la județ cât și la nivel național, deci trebuie doar să existe voință politică și administrativă. Argumente în favoarea acestei investiții sunt extrem de multe, dar numai faptul că actualul spitalul funcționează într-o clădire construită în 1905 ar trebui să conteze destul de mult. 

     În final, mai facem o propunere către administrația locală dorneană, respectiv ca în procesul de dezbatere publică a proiectului de buget local pe anul 2021 să se aibă în vedere stabilirea unei întâlniri cu agenții economici dorneni în care acestora să li se prezinte proiectul de buget și în care aceștia să poată face propuneri și sugestii pentru acesta. Agenții economici dorneni trebuie impulsionați să devină parteneri ai administrației locale, iar orice proiect major care se implementează în localitate ar trebui în viitor să fie dezbătut și chiar îmbunătățit prin aportul oamenilor de afaceri.

Consilieri Locali PSD Vatra Dornei:
Adrian Țarcă, Serenela Simireanu-Timinschi, Claudiu Cozianu, Adrian Dranca, Mihaiela Marinca

Organizația PSD Vatra Dornei
Președinte: Ing. Ariciuc Petru


💰 PROPUNERI DE #INVESTIȚII CARE AR PUTEA FI INCLUSE ÎN PROIECTUL DE #BUGET LOCAL AL MUNICIPIULUI VATRA DORNEI PENTRU...

Publicată de PSD Vatra Dornei pe Vineri, 26 februarie 2021

Un bărbat din Vatra Dornei a avariat zece autoturisme pe o stradă din municipiul Constanța

Un bărbat din Vatra Dornei a avariat zece autoturisme pe o stradă din municipiul Constanța, având o alcoolemie de 2,04 mg/l. La 26 februarie în jurul orelor 18:30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la evenimentul rutier. Oamenii legii l-au identificat pe suceveanul C. G. cu o alcoolemie foarte ridicată, fără permis de conducere și cu plăcuțe de înmatriculare false.

Potrivit unui comunicat al Poliției Județene Constanţa, în 26 februarie, în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Lirei din municipiul Constanţa, în urma căruia zece mașini parcate au fost avariate.


Un dornean de 48 de ani a avariat 10 autoturisme aflat în stare de ebrietate la volan și fără permis de conducere. În momentul când poliţiştii au ajuns acolo, șoferul nu mai era în zonă. “Poliţiştii Serviciului Rutier au demarat cercetările, iar în scurt timp s-a stabilit identitatea persoanei care a condus, fiind vorba despre un bărbat, de 48 de ani, din judeţul Suceava. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma prelevării de mostre biologice a rezultat o valoare de 2,04 mg/l alcool pur în sânge”, se arată în comunicat.


De asemenea, poliţiştii rutieri au constatat că plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autovehiculului au fost retrase, iar în locul acestora au fost montate alte plăcuțe false. Investigațiile au revelat că autoturismul i-a fost încredințat de către o altă persoană, doar pentru păstrare, nu şi pentru a-l conduce.

El este cercetat pentru conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare şi furt în scop de folosință. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

SURSA: EVZ.ro

Deputatul Mirela Adomnicăi constată ipocrizia actualilor guvernanți care pe de o parte taie sporuri, dar pe de alta creează funcții noi

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi critică ”spiritul eficienţei liberale”, prin care actualul premier taie sporuri pe care tot el le-a instituit în prefecturi, dar înfiinţează în organigramele acestor instituţii noi posturi cu impact bugetar mai mare.


Printr-o postare pe pagina domniei sale de facebook, parlamentarul Mirela Adomnicăi prezintă câteva contradicții flagrante constatate la actuala guvernare:

La dezbaterea moţiunii simple, parlamentarii din coaliţia guvernamentală au acuzat guvernul PSD de lipsa eficienţei în cheltuirea banului public. În schimb, în spiritul eficienţei liberale a cheltuirii banului public, ministrul liberal de finanţe din anul trecut, Florin Cîţu, acordă angajaţilor din prefecturi un spor pentru COVID de 30 %.

Același Florin Cîţu, în prezent premier, taie sporul pe care tot el l-a acordat mimând grija faţă de banul public. Dar, pe de altă parte, prin OUG 4 din ianuarie 2021 înfiinţează la nivelul fiecărei prefecturi postul de secretar general, acesta fiind înalt funcţionar public.

Mai mult decât atât, în ianuare 2020, au fost modificate organigramele tuturor celor 42 de prefecturi pentru a înființa al doilea post de subprefect. Acum prefectul este ajutat de doi subprefecţi, în condiţiile în care un singur subprefect a fost de ajuns 9 ani să coordoneze activitatea instituţiei. Un calcul matematic simplu arată că indemnizaţia salarială a unui secretar general şi a unui subprefect sunt în total cât toate sporurile angajaţilor dintr-o prefectură.

Dacă mai adaugăm cele peste 14.000 de posturi nou-înfiinţate în sistemul bugetar în cele 15 luni de când au preluat liberalii guvernarea, ne dăm seama că spiritul eficienţei liberale conţine o doză mare de ipocrizie. De altfel, același Florin Cîtu a și recunoscut: una e programul electoral și alta e programul de guvernare.

Cu alte cuvinte, una promitem și alta facem. Foarte liberal.

Mirela Elena Adomnicăi
Deputat PSD Suceava


La dezbaterea moţiunii simple, parlamentarii din coaliţia guvernamentală au acuzat guvernul PSD de lipsa eficienţei în...

Publicată de Adomnicăi Mirela Elena pe Vineri, 19 februarie 2021

Dorneanca Marilena Cuciurean a fost descalificată din competiția Survivor România 2021, difuzată la Kanal D

Marilena din echipa Războinicilor a fost descalificată din competiția Survivor România 2021, chiar dacă era o concurentă capabilă să câștige puncte pe traseu. Motivul pentru care dorneanca a fost descalificată este faptul că nu mai poate rezista în competiție, aceasta susținând că nu se mai regăsește, nu mai are motive să lupte alături de colegi și plânge în fiecare zi.


Decizia ta va duce la descalificare din competiția Survivor România 2021. Suntem nevoiți să te descalificăm, astfel încât aventura ta la Survivor se oprește în această seară, acum și aici”, a anunțat Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România 2021.

Războinica a părăsit competiția și urmează să revină acasă alături de cei dragi ei. „Vreau să fiu sinceră, cum am fost și până acum în fiecare zi. De aproximativ două săptămâni, nu știu, nu mă mai regăsesc. Nu mai pot să ies dintr-o stare în care am intrat foarte adânc și îmi vine să plâng în continuu. Este foarte greu ceea ce trăiesc în momentul de față aici”, a spus Marilena Cuciurean, potrivit Kanal D.


În vârstă de 25 de ani, Marilena este multiplă campioană la sanie bob, sport pe care l-a practicat timp de șase ani. În prezent, tânăra este instructor de fitness și deține propria ei sala de sport în Vatra Dornei. „M-am înscris la Survivor România pentru că sunt o fire competitivă, plină de energie. Îmi plac provocările și adrenalina. Cred în abilitățile mele și în capacitatea de a duce orice provocare până la capăt!”, declara Marilena înainte ca show-ul să înceapă.


Vatra Dornei rămâne încă 14 zile în scenariul roșu de restricții, dar școlile trec în scenariul 2 (galben)

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava s-a întrunit, vineri, în ședință pentru a analiza evoluția epidemiei cu noul coronavirus în localitățile județului și a adoptat Hotărârea nr. 43 din 12.02.2021.

Printre alte măsuri adoptate, a fost prelungit cu 14 zile scenariul roșu pentru municipiul Vatra Dornei, începând cu data de 13.02.2021, ora 00.00, incidența infectărilor din ultimele 14 zile fiind de 3,09 cazuri la mia de locuitori.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 26 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (15 forme medii și 11 cu forme grave) și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind liber 1 loc în sectorul Covid.


Restricțiile caracteristice scenariului roșu:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;

d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;

f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Școlile dornene au solicitat modificarea scenariului de funcționare din 3 (roșu) în 2 (galben)!

Chiar dacă în municipiul Vatra Dornei se păstrează restricțiile aferente scenariului roșu, consiliile de administrație de la școlile dornene, alături de alte școli din județ, au solicitat modificarea scenariului de funcționare, începând de luni, 15 februarie, primindu-se aviz pozitiv în acest sens de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava și de la Direcția de Sănătate Publică Suceava.

Astfel, conform unui comunicat al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, toate școlile și grădinițele din Vatra Dornei își desfășoară de săptămâna viitoare activitatea în scenariul 2 (galben).

Conform regulilor stabilite la nivel central, în localitățile care se încadrează în scenariul galben participă fizic la cursuri copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII, XIII. Restul claselor își desfășoară activitatea online.


Situația cazurilor COVID-19 la nivelul județului Suceava. Vatra Dornei rămâne în scenariul roșu cu 61 de cazuri active și o incidență de 3,7

Astăzi, 08.02.2021, ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 17289 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 15 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 9 persoane declarate vindecate.


Din totalul celor 526 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 201 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 45 pacienți sunt în zona tampon și 280 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 201 pacienți diagnosticați Covid-19:

- 3 prezintă forme ușoare;

- 106 prezintă forme medii ale bolii;

- 74 prezintă forme severe;

- 18 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 8 pacienți sunt ventilați non-invaziv și 3 intubați ventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 349 paturi libere, din care 37 pentru pacienți Covid-19, 203 în sectorul nonCovid și 109 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 2 paturi pentru pacienți Covid, sunt 22 ventilatoare libere, din care 9 pentru pacienții Covid-19, și 13 pentru pacienții nonCovid.


La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 77 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare, 53 prezentând forme medii, 15 forme grave și 1 pacient în formă critică), 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, 17 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid este internat 1 pacient, nemaifiind locuri disponibile.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 33 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 18 prezintă forme medii, 15 forme grave, 7 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 2 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 25 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (13 forme medii și 12 cu forme grave) și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 2 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 27 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (9 cu forme ușoare și 18 prezentând forme medii), nu sunt internate persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 17 locuri în sectorul Covid.


La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 17 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (9 cu forme ușoare și 8 persoane cu formă medie), și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 8 locuri în sectorul Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 380 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 58.

La nivelul județului sunt disponibile 83 de locuri libere Covid și 115 locuri pentru zona tampon.

Situația cazurilor active în localitățile județului Suceava:



Cazul femeii ucise la Iacobeni de copacul căzut. Cine este vinovat pentru accident? (Video DIGI24)

O femeie din București a murit joi după ce un copac a căzut pe mașina în care se afla împreună cu soțul și cei doi copii. S-a întâmplat pe DN17, în localitatea Iacobeni din judeţul Suceava. Cei patru erau în vacanță și mergeau spre Vatra Dornei. Mama, aflată pe locul din dreapta, a fost rănită grav şi la scurt timp şi-a pierdut viaţa. Tatăl şi cei doi copii au primit îngrijiri la faţa locului.


Copacul era bătrân și uscat, dar Romsilva arată cu degetul spre Compania de Drumuri pentru responsabilitatea producerii acestui accident. Între timp, Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.


Reportaj Digi24:



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei