Zece perechi de adolescenţi, în concurs pentru cei mai frumoşi boboci ai Grupului Şcolar „Vasile Deac” din Vatra Dornei

Zece perechi de adolescenţi se vor întrece în această seară pentru titlurile de Miss şi Mister Boboc 2010 ai Grupului Şcolar „Vasile Deac” din municipiul Vatra Dornei, balul fiind programat începând cu ora 19:00, în „Club OK” din localitate.

Cosmin Apetrei şi Raluca Crăciunescu, Andrei Creţu şi Raluca Zăpârţan, Lucian Popa şi Petronela Clanetaru, Ionuţ Iftinca şi Elena Sandu, Marian Flocea şi Ionela Leahu, Sebastian Lostun şi Patricia Iaţcu, Tudor Silea şi Daniela Todaşcă, Fernando Bumbuc şi Adina Lemnariu, Florin Hilbert şi Ionela Marian şi Valentin Vlad şi Ionela Olariu sunt cei 20 de elevi de-a IX-a care se vor întrece pentru desemnarea celor mai frumoşi boboci de la „Vasile Deac”.

„Ne-am descurcat şi anul acesta destul de bine şi cu organizarea, dar mai ales cu sponsorizările, pentru că cei de la Liceul Ion Luca (n.r. - celălalt liceu din Vatra Dornei) au organizat petrecerea înaintea noastră şi am avut de apelat cam la aceiaşi sponsori. Sperăm să avem un public numeros şi să-i alegem pe cei mai buni dintre boboci”, ne-a mărturisit Andrei Filip, unul dintre organizatori.

Finaliştii au început deja repetiţiile în clubul care va găzdui şi balul, ei familiarizându-se cu microfonul şi la un post local de radio (n.r. – ORION), acolo unde au fost invitaţi de Doru Bighiu, cel care va prezenta, la fel ca şi în anii trecuţi, balul de la „Vasile Deac”.

Membrii juriului din acest an vor fi profesori şi câştigătorii ediţiilor precedente ale balului, precum şi reprezentanţi ai sponsorilor.

„Muncim mult să de la an la an, iar rezultatele de la admiterea din vară ne îndreptăţesc să spunem că am câştigat mult la capitolul imagine, unde eram deficitari în trecut, când aveam statutul de şcoală de arte şi meserii. Organizatorii şi bobocii sunt foarte emoţionaţi şi muncesc mult pentru ca balul să iasă perfect!”, ne-a declarat profesoara Mihaela Aicoboaie, „sufletul” echipei de organizatori, cea care are şi rolul de consilier educativ la grupul şcolar dornean.

În zona de munte a judeţului a avut loc, vinerea trecută, şi balul bobocilor celor de la Grupul Şcolar Iacobeni, bal care s-a desfăşurat la Clubul Minier din localitate.


Biserica din Poiana Stampei, 125 de ani de existenţă

La Poiana Stampei vor avea loc duminică, 7 noiembrie, manifestările dedicate împlinirii a 125 de ani de la zidirea bisericii din localitate. În organizarea parohiei cu hramul Sf. Arh. Mihail şi Gavril, a Primăriei şi a Consiliului Local ale comunei Poiana Stampei, începând cu ora 9,30, un sobor de preoţi şi diaconi, avându-l în frunte pe protopopul de Câmpulung, Aurel Goraş, va oficia Sfânta Liturghie. Răspunsurile vor fi date de către corala „Andrei Mureşanu” din Bistriţa-Năsăud.

Singura biserică din lume construită în cinstea unei căsătorii

Biserica cu hramul Sf. Arh. Mihail şi Gavril din Poiana Stampei este construită între anii 1883-1885, cu aprobarea Imperială a lui Francisc Iosif I. Aşa cum am aflat de la preotul paroh Domiţian Tătaru, este singura biserică din lume construită în cinstea unei căsătorii, a fiului împăratului Rudolf cu Ştefania de Belgia. Deşi iniţial autorităţile vieneze nu au aprobat construcţia unei biserici ortodoxe în această localitate, sătenii care au mers la administraţia austro-ungară de la Viena pentru aprobări s-au folosit de căsătoria fiului împăratului, spunând că această biserică este închinată acestui eveniment. În biserică se păstrează şi astăzi cele patru policandre din cristal din Viena care au fost primite de la coloniştii care s-au aflat de-a lungul frontierei cu Moldova. Tot în această biserică se mai află odoarele cu care a fost înzestrată, cum ar fi o Sfântă Evanghelie din anul 1859 tipărită la Sibiu de Mitropolitul Ardealului Andrei Baron de Şaguna.

Picturi aparţinând lui Epaminonda Bucevschi

Catapeteasma şi icoanele împărăteşti, precum şi icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului Nostru Iisus Hristos sunt pictate de către pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi. Absolvent al Seminarului Teologic din Cernăuţi şi a Şcolii Speciale pentru pictură istoriografică a Academiei de Arte de la Viena în cadrul căreia a primit premiul “GUNDEL” pentru cele mai bune studii generale, Epaminonda Bucevschi a fost pictor diecezan, post în care a iniţiat o nouă ordine iconografică în pictura bisericească din Bucovina. A pictat şi restaurat 43 de iconostase la episcopiile din Roma, Iaşi, Zagreb, Viena şi circa 31 de biserici, de referinţă rămânând Catedrala din Zagreb.

Numărul impresionant de lucrări semnate de Bucevschi, dar şi faptul că tot lui i se datorează, în bună măsură, stabilirea adevărului cu privire la chipul real al domnitorului Ştefan Cel Mare şi Sfânt, pe baza iconografiei din Tetraevanghelul de la Humor şi din bisericile ctitorite de voievod, dau valoare catapetesmei şi icoanelor împărăteşti de la biserica din Poiana Stampei. Restul bisericii este pictată în stil tempera pe pânză de pictorul Vasile Pascu. Deşi a fost martora celor două războaie mondiale, biserica a dăinuit în forma iniţială până în zilele noastre.

Simeon Florea Marian, primul preot de la Poiana Stampei

Aşa cum am aflat de la preotul paroh, Domiţian Tătaru, primul preot care a slujit la Poiana Stampei a fost marele folclorist român preot Simeon Florea Marian, care a deschis calea spre credinţă locuitorilor din această zonă între anii 1875 -1877. Acesta a fost urmat de preotul Dimitrie Brăileanu, cel care a fost şi primul învăţător din localitate. Unul dintre preoţii iubiţi de săteni, Dionisie Munteanu şi-a găsit sfârşitul pe front, în Galiţia, în Primul Război Mondial. Un alt ziditor al altarului la Poiana Stampei a fost preotul Dimitrie Popovici, care a zidit Mănăstirea Podu Coşnei în 1926.

SURSA: MonitorulSV.ro

Lucrările de modernizare a DN 17 au fost finalizate

Şoferii care se vor deplasa cu maşinile pe DN 17, între Suceava şi limita judeţului cu Bistriţa-Năsăud, nu vor mai fi nevoiţi să aştepte la semafoarele montate în zonele în care se lucrează pentru modernizarea acestui drum. Aceasta după ce, în cursul zilei de marţi, au fost terminate lucrările la ultimul pod aflat în construcţie pe tronsonul DN 17 care străbate judeţul Suceava. Este vorba despre podul din localitatea Molid, comuna Vama, la finalizarea lucrărilor şi îndepărtarea ultimelor semafoare de pe DN 17 fiind prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. Acesta a declarat că în momentul de faţă pe DN 17 nu mai există porţiuni în care circulaţia să fie blocată de semafoare, principalele lucrări de modernizare fiind finalizate.

„În acest moment s-a deschis circulaţia pe ultimul pod care s-a construit pe DN 17. Este una dintre investiţiile mari din România în infrastructura de transport rutier. Un drum de 136 de kilometri prin judeţul Suceava, care leagă Moldova de Ardeal, Suceava de Cluj, şi care trece prin 16 localităţi din judeţul nostru. Trebuie să mulţumesc constructorilor care s-au ţinut de cuvânt. De aici încolo nu mai există semafoare pe DN 17 şi nu mai există poduri de construit”, a spus Flutur. El a arătat că în prezent constructorii lucrează la finalizarea marcajelor rutiere.

Şeful administraţiei judeţene a mai declarat că valoarea totală a investiţiei în modernizarea DN 17 de la Suceava şi până în pasul Tihuţa se ridică la suma de 96 de milioane de euro. Gheorghe Flutur a spus că lucrările de modernizare au fost realizate de firmele greceşti Mochlos şi Aktor, precum şi de firma SC CF Grup Colas Iaşi.

„Cred că în două săptămâni vor fi gata şi echipamentele rutiere şi marcajul, astfel încât acest drum să fie un drum modern, un drum adevărat al României europene”, a spus Flutur. El a mai adăugat că în prezent se mai lucrează la repararea unei porţiuni de drum din comuna Ilişeşti care a fost afectată de alunecările de teren.


Arhitectul de la Al Burj, dorneanul Cristian Gavrilescu, doctor honoris causa al Universităţii din Suceava

Arhitectul originar din Vatra Dornei Cristian Gavrilescu, unul dintre arhitecţii care au proiectat Al Burj din Dubai, cel mai înalt turn din lume, va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava vineri, de la ora 11, în aula din corpul E al instituţiei.

Distincţia acordată la propunerea Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, ca recunoaştere a meritelor arhitectului Cristian Gavrilescu - „o personalitate complexă, preocupată permanent de consecvenţa muncii proprii, de performanţă realizată prin ieşirea din tiparele comune şi de stabilirea de noi standarde ale excelenţei”, în opinia rectorului Adrian Graur, preşedintele comisiei de acordare a titlului.

Cristian Gavrilescu s-a născut la 29 aprilie 1968, a absolvit Colegiul de Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti, iar în 1998 Institutul de Arhitectură “Ion Mincu”. “Imediat după absolvire am plecat la New York, unde am învăţat meserie, coordonând lucrări guvernamentale în construcţie, pentru că arhitectura este un job care se învaţă pe şantier şi nu la planşetă”, mărturiseşte arhitectul.
La New York urmează masteratul în arhitectură, apoi primeşte licenţa de arhitect pentru statele New York şi Florida, ajungând să lucreze cu unii dintre cei mai renumiţi arhitecţi la nivel mondial, precum Charles Gwathmey şi I.M. Pei, arhitectul piramidei de la Luvru. Întrucât după 11 septembrie 2001 americanii deveniseră “reticenţi” în a mai lucra în statele arabe, arhitectul Gavrilescu a preluat proiectele pe care arhitectul Pei le deţinea în Orientul Mijlociu, printre care şi construcţia Al Burj, cum i se mai spune, din Dubai, o clădire de peste 1000 metri înălţime.

Din 2005 se mută în Europa, la Londra, lucrând ca specialist în clădiri înalte, dar între timp înfiinţează la Bucureşti propriul studio de design, Geometrik Design. În Dubai a mai lucrat la proiectarea a două turnuri de 50 de etaje, în Kuweit la unul de 70 de etaje, dar în ultimii ani s-a dedicat unor proiecte din România, precum Synevo Medical Center şi Pipera Office Tower din Bucuresti, Shopping Center din Baia Mare ş.a.


Proprietarul telescaunului din Vatra Dornei, fără emoţii la controlul Prefecturii

Proprietarul telescaunului din Vatra Dornei, Ilie Boancheş, a declarat, ieri, că toate verificările la care a fost supus în cadrul anchetei ordonate de prefectul Sorin Popescu au arătat că nu sunt probleme în exploatarea instalaţiei. Ilie Boancheş a afirmat că până acum a fost în control ISCIR, dar nu are emoţii nici pentru verificări făcute de alte instituţii.

„La noi toate sunt în regulă. Din 1980 lucrăm cu oameni autorizaţi, totul este legal, nu facem nimic clandestin. Verificările la telescaun se fac zilnic, conform legii, şi sunt trecute în registru. În 20 de ani, e primul incident. A picat un rulment, dar asta se poate întâmpla şi la Mercedes”, a spus proprietarul telescaunului unde, la sfârşitul săptămânii trecute, 43 de turişti au rămas blocaţi aproape o oră şi jumătate, din cauza unei defecţiuni tehnice.

Turiştii au fost aduşi în siguranţă la sol de voluntarii de la serviciul public Salvamont. În ce priveşte colaborarea cu acest serviciu, Boancheş a spus că este foarte bună şi că există un protocol încheiat între firma sa şi salvamontiştii dorneni tocmai pentru intervenţii rapide în situaţii de genul celei petrecute vineri după-amiază.

După incidentul de săptămâna trecută, prefectul de Suceava a cerut instituţiilor abilitate verificarea tuturor instalaţiilor de telescaun şi teleschi din judeţ. Rezultatele vor fi făcute publice la sfârşitul acestei săptămâni.


Minor ameninţat cu pistolul la gât şi lovit cu arma în faţă

Un adolescent în vârstă de 17 ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un individ care, deranjat că mai mulţi tineri făceau gălăgie în faţa casei sale, a ieşit cu cuţitul şi pistolul în drum, să facă linişte.

Incidentul s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 23:00, pe raza comunei Şaru Dornei.

Tânărul ajuns la spital, un minor în vârstă de 17 ani, susţine că agresorul, Mihai S., în vârstă de 25 de ani, i-a pus iniţial pistolul la gât, iar apoi l-a lovit cu mânerul armei în zona feţei.

Agresorul recunoaşte că a ieşit din casă, înarmat cu pistol şi cuţit, şi că l-a lovit pe adolescentul în cauză, dar nu mânerul pistolului, ci cu pumnul. Culmea, tot el a fost cel care a sunat la 112 şi a reclamat incidentul.

Afirmaţia lui Mihai S. este contrazisă şi de tinerii care se aflau împreună cu victima în seara agresiunii.

Poliţiştii dorneni au ridicat de la locuinţa agresorului două pistoale neletale, cu bile de cauciuc, pentru care tânărul avea permis de port armă obţinut cu câteva luni în urmă.

În urma incidentului, agresorul s-a ales cu dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, riscând să rămână şi fără permisul de port armă.


ANUNT - Vand Teren Vatra Dornei


Detalii Anunt: Persoana fizica vand teren intravilan cu destinatie constructii in vatra dornei suprafata 3371 mp carte funciara utilitatile includ curent apa terenul este la soseaua principala dn17 si la 5 minute de partia din oras prin spatele terenului trece raul dorna posibilitate amenajare lac etc pentru detalii pot trimite si poze accept si variante auto.

Pret: 12 euro/mp

Nume: Mihai

Telefon: 0722 659 925

E-mail: codorean_m@yahoo.com

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei