Vatra Dornei, destinaţie de vacanţă

Primăria Vatra Dornei a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, prin Direcţia de Turism, Cultură, Sport şi Salvamont, un Infotour, având ca scop promovarea zonei Ţara Dornelor. Activităţile s-au desfăşurat pe patru componente, turism cultural, turism balnear, turism activ şi agroturism.

În prima jumătate a zilei de vineri, organizatorii au oferit participanţilor posibilitatea de a vizita oraşul, bazele de tratament, cele 12 expoziţii permanente din cadrul Muzeului Etnografic şi interioarele tradiţionale care ilustrează viaţa casnică a ţăranilor bucovineni şi Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Cinegetică, unde au fost prezentate bogăţia florei şi faunei din zona dorneană.

Din această săptămână,turiştii sunt invitaţi gratuit la via ferrata pe râul Dorna

Din această săptămână, turiştii sunt invitaţi gratuit la via ferrata pe râul Dorna. Aşa cum am aflat de la Petrică Ariciuc, şeful Serviciului Salvamont, via ferrata înseamnă traversarea râului Dorna pe două cabluri paralele în plan vertical, pe o distanţă de 62 de metri, suspendaţi deasupra râului Dorna.

„Este o senzaţie plină de adrenalină, pentru că la mijloc corzile încep să se clatine destul de tare, iar cei care vor să practice acest sport mai pot fi "ajutaţi" şi de colegii care zgâlţâie destul de tare de coarda superioară. Când sunt copii pot merge trei, este distractiv, facem concursuri, iar când sunt adulţi pot traversa concomitent două persoane”.

Varietate mare de opţiuni pentru turişti

În Ţara Dornelor, turiştii pot alege dintr-o varietate mare de opţiuni: cicloturism, escaladă – alpinism, nordic walking, paintball, schi, ATV, river – rafting, tiroliană.

Sâmbătă s-a făcut river rafting pe o distanţă de peste patru kilometri.

„Am făcut un traseu de patru kilometri, asta înseamnă mai puţin de jumătate din traseul clasic de 11 km. Atunci când apa este mare, gradul de dificultate este între 2,5 – 3, în zona Toance. Acum avem un grad de dificultate de maxim 1, acum oricine poate merge pe apă fără a exista un pericol, ne-am mai oprit puţin şi în bolovani. Se poate face body-rafting (plutire în torent datorită flotabilităţii echipamentului) cu ajutorul vestei de salvare. Este un peisaj deosebit, o zonă foarte frumoasă. Pentru cei care vor să meargă mai mult se poate pleca chiar din Vatra Dornei, cu condiţia să fie apă destulă. Până aici sunt 45 de kilometri, în zona Cheilor Zugreni trebuie luată barca în mână şi ocolit pe mal, pentru că este un baraj. Turiştii pot să afle despre rafting pe râul Bistriţa de pe internet sau, dacă sunt în Vatra Dornei, sunt puncte de informare turistică. Însă orice structură de primire turistică funcţionează ca punct de informare, pentru că are tot interesul ca turistul ajuns în pensiune să mai stea o zi două pentru un rafting, o plimbare cu barca, o plimbare cu calul pe munte, bicicletă, drumeţie montană, tratament balnear. Şi atunci durata sejurului să nu mai fie de două nopţi, să fie de patru, cinci. Sunt mai multe firme care fac rafting pe râul Bistriţa. Capacitatea maximă de transport pe apă, dacă se unesc cele trei bărci, ar fi de 60 de persoane, iar numărul minim recomandat este de şase”, a spus Petrică Ariciuc.

Salvamontiştii au adus la Vatra Dornei un nou mod de distracţie, paintball-ul
La capătul traseului telescaunului, tinerii şi vârstnicii şi-au pus în valoare inteligenţa şi capacitatea de concentrare şi au concurat de la egal la egal în atacul unei anumite zone sau al unui punct fixat pe unul din copacii de pe terenul în care s-a desfăşurat întrecerea de paintball.

Aşa cum am aflat de la organizatorii întrecerii, acest sport întăreşte spiritul de echipă, iar practicanţii se pot elibera de stres.

Turism ecvestru

Turiştii sunt invitaţi alături de instructorii profesionişti să înveţe arta călăriei în manej şi în afara acestuia, cu cai foarte bine antrenaţi şi echipament de protecţie adecvat. Apoi, însoţiţi de localnici sau instructori, pot face excursii călare pe trasee scurte, cu o durată între una şi trei ore, cu grad redus de dificultate, în cea mai mare parte cu calul la pas.

Pentru călăreţii cu un pic de experienţă şi dorinţă de a descoperi ceva nou şi care au deprins deja mersul corect la pas şi la trap se organizează excursii călare pe trasee montane de o zi în Rezervaţia geologică “12 Apostoli” sau Călimanul Cerbului, dar şi în alte locuri deosebite din munţii Călimani.


Pentru călăreţii cu ceva experienţă, rezistenţă şi mult spirit de aventură, organizatorii au pregătite excursii ecvestre de două-şase zile, cu grad mediu şi ridicat de dificultate, cu cazare la cort, cabană sau pensiune cu mâncare la ceaun sau grătar.

Tiroliană pe Platoul Runc

Participanţii la Infotour, la care s-au adăugat turiştii aflaţi în zonă au avut ocazia să încerce tiroliana într-un spaţiu special amenajat pe Platoul Runc.
Salvamontiştii i-au invitat “pe cei mai tari de inimă”să savureze o porție de adrenalină la maxim, astfel încât cel mai tânăr practicant a fost un puşti de 14 ani, cei mai vârstnici apropiindu-se de 70 de ani.

Înălţimea de la care s-au făcut săriturile a fost de 15 metri, coborându-se pe corzi 85 de metri până la trei metri deasupra nivelului solului, cei care au sărit fiind frânaţi de o coardă, astfel încât oprirea să se facă în siguranţă.

Mâncare specifică stânei

Şi cum efortul necesită şi o alimentaţie sănătoasă, participanţii la Infotour au făcut o oprire la stână, unde au avut ocazia să deguste din preparatele specifice stânei, brânză şi miel la ceaun.

Ultimul popas din cadrul Infotourului a fost la Pensiunea agroturistică Poiana, unde participanţii au avut parte de bucate tradiţionale, dar şi de un păstrăv la grătar crescut chiar din păstrăvăria proprie a administratorului, Dănuţ Candrea.

Cristi Săsărman, coordonator tehnic al proiectului, a declarat: „Proiectul Promovarea produsului turistic Ţara Dornelor este cu finanţare europeană şi presupune promovarea a tot ceea ce poate oferi zona noastră. Proiectul se derulează pe parcursul a 18 luni şi se încheie în luna ianuarie 2013. Până în prezent au fost realizate un studiu de marketing, 5.000 de ghiduri turistice, bilingve, trei filme de prezentare pentru turismul balnear, turismul cultural şi turismul activ în limbile româna, franceză, engleză, germană, 15.000 de flaiere, pe cele trei tipuri de turism, un portal de promovare a Ţării Dornelor, un stand modular cu care participăm la târguri de turism regionale, naţionale şi internaţionale”.




Cătălin Nechifor vrea domeniu schiabil în Călimani şi încă un avion pe ruta Suceava-Bucureşti

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că şi-ar dori ca la Pojorîta să fie amenajat un „Safari Park”, care să se adreseze, în principal, familiilor cu copii. El a făcut afirmaţia la „Conacul Domnesc” din Şcheia, în timpul unei întîlniri a managerilor din turism.

În opinia sa, proiectul nu ar costa mult şi ar putea fi realizat pe terenul fostei unităţi militare din Păltinoasa, aflat în patrimoniul CJ. Preşedintele Nechifor le-a solicitat participanţilor să vină cu propuneri legate de acest subiect.

El a spus că mai are în vedere şi iniţierea unui proiect privind înfiinţarea unui domeniu schiabil în Călimani, dat fiind faptul că acolo zăpada se menţine 4-5 luni pe an.

Pe de altă parte, Cătălin Nechifor i-a solicitat lui Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Turismului, prezent şi el la întîlnire, să ceară „Tarom” să introducă încă o cursă pe relaţia cu Bucureştiul. În prezent, un singur avion pe zi zboară dus-întors pe ruta Suceava-Bucureşti.






Reținut după ce a început să tragă ilegal cu arma de vânătoare

Poliția din Dorna Arini a fost sesizată după ce o persoană necunoscută trăgea cu o armă.

În urma primelor verificări s-au constatat următoarele: în jurul orei 07.30, H.Ioan, de 49 ani, din comuna Dorna Arini, aflându-se pe păşunea împădurită proprietatea sa, a executat mai multe focuri cu o armă de vânătoare în plan vertical.

Acesta este deţinător legal de armă de vânătoare, posedând trei arme de vânătoare. Armele de vânătoare au fost ridicate de la domiciliul susnumitului în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „folosire fără drept a unei armei letale”, în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele şi dispunerii de soluţie procedurală legală.





Maşină răsturnată şi incendiată intenţionat la Iacobeni

Un autoturism Dacia Solenza a fost incendiat în dimineaţa zilei de duminică la marginea drumului naţional care străbate comuna Iacobeni. Pompierii au fost alertaţi de izbucnirea focului la ora 5.30, la sosirea acestora la faţa locului maşina fiind răsturnată în afara drumului şi arzând ca o torţă.

Conform anchetei poliţiei, maşina îi aparţine lui Ion P., din Vatra Dornei, şoferul fiind implicat cu câteva ore înainte într-un uşor accident şi abandonând autoturismul la faţa locului.

Maşina a fost distrusă în proporţie de 90%.

Proprietarul maşinii a refuzat deocamdată să depună plângere la poliţie pentru infracţiunea de distrugere prin incendiere.





Circulaţia rutieră pe DN17 a fost blocată după ce un copac a căzut peste o maşină

Circulatia rutieră pe DN 17, la ieşirea din comuna suceveană Iacobeni, a fost blocată, duminică după-amiază, după ce în urma unei furtuni un copac a căzut peste o maşină, fără să se înregistreze victime, conform Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Politie Suceava, Gabriel Pantiru, incidentul a avut loc la ieşirea din comuna Iacobeni spre Vatra Dornei.

El a precizat că un copac a căzut peste o maşină în urma unei furtuni, fiind înregistrate doar pagube materiale.

În urma incidentului, traficul în zonă a fost blocat.

Şeful Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă (ISU) Suceava, colonel Ion Burlui, a declarat că echipaje ale institutiei au intervenit pentru îndepărtarea copacului, astfel încât circulatia să fie reluată.

Tot duminică, un alt copac a căzut în municipiul Vatra Dornei pe DN 17 B, din cauza unei furtuni, blocând şoseaua.


Potrivit ISU Suceava, copacul a căzut pe Valea Bistritei în zona Zugreni, pe DN 17 B şi a blocat carosabilul.



SURSA: Antena3.ro

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei