La Iacobeni a avut loc un eveniment model pentru bibliotecile publice

La Biblioteca comunală Iacobeni, joi, 10 mai a.c., a fost inaugurat Serviciul de Acces la internet al bibliotecii, din cadrul programului „Biblionet”. Acesta îşi propune să asigure accesul la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne IT în bibliotecile publice.

Până în prezent, pe lângă Biblioteca Bucovinei ,,I.G. Sbiera” Suceava au fost incluse în programul ,,Biblionet – lumea în biblioteca mea” 51 de biblioteci publice din judeţ, urmând ca anul acesta fie incluse alte 18 biblioteci publice. Manifestarea a avut şi o altă semnificaţie, respectiv inaugurarea noului spaţiu al Bibliotecii comunale Iacobeni, amplasat în clădirea Primăriei Iacobeni. Un spaţiu modernizat, cu mobilier nou, cu o sală de lectură spaţioasă şi primitoare şi cu o sală, tot atât de generoasă, în care va funcţiona Centrul Biblionet.

Se cuvine să remarcăm că această investiţie a fost finanţată, în întregime, de Primăria Iacobeni, prin grija consilierilor locali, cât şi a prof. Angelica Fădur, primarul comunei.

Manifestarea a cuprins mai multe momente. Inaugurarea centrului şi a noului spaţiu s-a făcut printr-o slujbă de sfinţire oficiată de un sobor avându-l în frunte pe pr. paroh Argatu Mihai din Iacobeni, împreună cu pr. Vasile Bota (Mestecăniş) şi Mihai Ungureanu (Roşu). După slujba de sfinţire a urmat o scurtă sesiune de comunicări, în care s-au făcut referiri la importanţa cărţii în formarea spirituală a omului.

Preotul paroh al localităţii a făcut o donaţie de cărţi scrise de preoţii care au păstorit, în trecut, în această localitate. Dna Lăcrămioara Cocuz – coordonatorul programului „Biblionet” pentru judeţul Suceava – a evidenţiat facilităţile programului, care permite dezvoltarea noilor servicii, prin dotarea cu noi mijloace tehnice, care să ţină pasul cu evoluţia şi realităţile vremurilor noastre.

Un rol important în organizarea colecţiilor şi reamenajarea noilor spaţii l-a avut dna Cecilia Ungureanu, bibliotecară la această instituţie, care, cu multă modestie, a apreciat această realizare de care vor beneficia toţi locuitorii comunei.

În finalul manifestării, dna primar Angelica Fădur şi-a exprimat satisfacţia pentru noile dotări, mulţumind tuturor celor care au fost implicaţi în această investiţie, de faţă fiind şi constructorul.

Mulţumiri au fost adresate tuturor invitaţilor prezenţi la această manifestare; cu acest prilej a fost făcută şi o invitaţie tuturor locuitorilor comunei de a frecventa biblioteca şi noul centru „Biblionet”, pentru că, indiferent cât de mari vor fi problemele cotidiene, biblioteca rămâne un centru important de cultură şi informare.


La manifestare au participat şi colegii de la bibliotecile publice din Vatra Dornei, Panaci, Sadova, Şaru Dornei, Fundu Moldovei. Evenimentul de la Iacobeni poate constitui, credem, un model pentru alte biblioteci publice. Dar cel mai important aspect este că ,,plasează” această instituţie, biblioteca, în topul celor 10 biblioteci din judeţ şi poate deveni, într-un cuvânt, ,,centru pilot” de instruire şi promovare a bibliotecarilor din judeţ.

Pentru ceea ce s-a întâmplat la Iacobeni, mulţumiri se cuvin să fie adresate doamnelor Angelica Fădur, Cecilia Ungureanu. ,,Iar celor care vor să zăbovească” printre cărţi, aşa cum spunea cândva cronicarul, le adresăm urarea de bun venit în această nouă casă.



SURSA: CraiNou.ro

ANUNT - Casa de vanzare in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Casa de vanzare 160 mp, 4 camere, 2 bai, living, bucatarie, terasa acoperita pe lateral si neacoperita in fata, spatiu tehnic (centrala), suprafata teren 400 mp situat la baza telescaunului (150m) pe str. Negresti

Pret: 80000 Euro

Nume: Rusu Sebastian

Telefon: 0728 344 688



ANUNT - Vand vila in statiunea Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand vila in zona Petreni, compusa din D+P+M, 280 mp construiti, racordata la toate utilitatile. Calitatea lucrarilor este foarte buna, proiectul si materialele sunt foarte calitative. Pentru detalii sau o vizionare tel.0745529424. Peisajul este superb, pretul este negocibil si incepe de la 145000 euro.

Pret: 145.000 Euro

Nume: Marcel

Telefon: 0745 529 424



ANUNT AUTO - Vand Ford Transit

Detalii Anunt: Vand microbuz Ford Transit, an 1998, 1998 cmc, 115 cp, 67000 km reali, recent inmatriculat PF, stare excelenta, putin rulat in tara, inchidere centralizata, radiocasetofon, servodirectie, ITP 2014.

Pret: 4700 euro neg.

Nume: Mihail

Telefon: 0752 988 414



ANUNT - Vand teren Saru Dornei

Detalii Anunt: URGENT SUPEROFERTA ! Vand teren in comuna Saru Dornei, suprafata 5400 mp, intravilan, zona frumoasa, iesire la drum national reabilitat, 0% inclinatie, ideal pentru constructii de case, cabane. Apa, curent disponibile.

Pret: 3 euro/mp neg.

Nume: Mihail

Telefon: 0752 988 414



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei