Buldoexcavator furat din Italia, confiscat în trafic, la Ciocăneşti

Un buldoexcavator despre care există date concrete că a fost furat din Italia a fost depistat în trafic, pe DN 18, în satul Botoş, comuna Ciocăneşti, conform unui act de vânzare-cumpărare utilajul aparţinând unei societăţi din Gura Humorului. Marţi, în jurul orei 17.30, poliţiştii de la Secţia Rurală 15 Vatra Dornei au tras pe dreapta un autocamion cu platformă, pe care se afla un buldoexcavator.

Bărbatul de la volan, Robert J., în vârstă de 38 de ani, din oraşul Gura Humorului, a prezentat actele camionului, care erau în regulă, precizând că actele buldoexcavatorului sunt la administratorul societăţii la care este angajat. După ce au verificat seria de saşiu a utilajului şi au consultat baza de date, poliţiştii au constatat că acesta figurează ca furat din Italia.

Poliţiştii au ajuns apoi şi la administratorul societăţii, Daniel C., în vârstă de 39 de ani, din oraşul Gura Humorului, care a prezentat pentru acest utilaj un contract de vânzare-cumpărare, precum şi un certificat de înregistrare, constatându-se, precizează Poliţia, o neconcordanţă privind seria de saşiu.


Poliţiştii vor trebui să stabilească acum pe ce filieră a ajuns utilajul la administrator şi în ce măsură ştia acesta de unde provine buldoexcavatorul.



/

Dorna Vatra Dornei joaca maine finala la Gura Humorului

Conducerea AJF Suceava a decis ca finala Cupei României la fotbal – Faza judeţeană să se dispute la Gura Humorului, mâine, cu începere de la ora 17.00. În ultimul act al competiţiei se vor înfrunta formaţiile Foresta Mălini, ocupanta poziţiei a treia în ierarhia Ligii a IV-a şi Dorna Vatra Dornei, liderul autoritar al Ligii a V-a.

Regulamentului competiţiei prevede ca, în caz de egalitate după expirarea timpului regulamentar de joc, să se mai dispute două reprize suplimentare de prelungiri a câte 15 minute, departajarea finală urmând să se facă prin executarea loviturilor de la 11 metri.

În semifinale, Dorna Vatra Dornei a dispus pe teren propriu cu scorul de 7-1 de Bucovina Şerbăuţi, în vreme ce Foresta Mălini a învins în deplasare, cu scorul de 4-1, pe FC Pojorâta.





Studentii USV au plantat 200 de puieti in Parcul National Calimani

Un grup de studenți ai Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, coordonat de lectorul universitar doctor Codruț Șerban, s-a deplasat, marţi, în Parcul Național Călimani pentru a desfășura diferite activități ecologice.

Potrivit radio.usv.ro, cei 17 studenți au plantat 200 de puieți într-o zonă care fost defrișată. După reîmpădurirea acestui spațiu, studenții vor beneficia de o plimbare ecvestră prin Munții Călimani sub supravegherea rangerului Claudiu Petre și a rangerului voluntar Codruț Șerban.

Acțiunea de marţi se derulează în baza parteneriatului dintre Universitatea Ștefan cel Mare și Parcul Național Călimani, mai precizează sursa citată.





LOC DE MUNCA - SC DORNA SA angajeaza electromecanic

Detalii Anunt: SC DORNA SA angajeaza electromecanic

Descriere job:

- Efectueaza intretinerea preventiva a echipamentelor tehnice;
- Intervine operativ in intretinerea echipamentelor tehnice;
- Realizeaza lucrari de intretinere si reparatii in vederea mentinerii instalatiilor si utilajelor firmei la parametri optimi de functionare.

Cerinte:

Experienta minim 2 ani
Atestat de mecanic/electromecanic
Seriozitate si punctualitate
Domiciliul in Vatra Dornei

Persoanele interesate pot trimite CV-urile la adresa: catalina.chirilianu@ladornagroup.ro sau pe fax la 0230/375335

Telefon: 0744 323 270



ANUNT - Vanzare imobil situat ultracentral Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand imobil situat ultracentral pe strada Mihai Eminescu, suprafata totala 50 mp (baie, bucatarie, dormitor), ideal si pentru firme. Pentru mai multe detalii va rog contactati-ma la numarul de telefon 0729088647 (Orange). Rog sunati dupa ora 17:00.

Pret: 40.000 Euro

Nume: Pastinaru Gheorghe

Telefon: 0729 088 647



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei