Prejudiciu de peste 42.000 de lei, în „cârca” celui care a provocat incendiul de proporţii de la Vatra Dornei

Poliţiştii au demarat urmărirea penală a bărbatului acuzat că a provocat incendiul de mari proporţii izbucnit duminica trecută pe dealul Bârnărel din municipiul Vatra Dornei, el fiind pus sub acuzare pentru infracţiunea de distrugere din culpă, pentru un prejudiciu de 42.515 lei.

Incendiul a izbucnit duminică, în miez de zi, bărbatul care a provocat incendiul fără să vrea, Cătălin Leviţchi, în vârstă de 40 de ani, localnic din Vatra Dornei, fiind cel care a sunat la 112 în momentul în care şi-a dat seama că nu are cum stopa flăcările de unul singur.


Conform Monitorul de Suceava, Leviţchi le-a spus poliţiştilor că a plecat în acea dimineaţă în pădure să vadă dacă au apărut bureţii de primăvară, iar la întoarcere s-a gândit să-şi frigă câteva bucăţi de carne şi slănină pe care şi le luase de acasă.


Pentru stingerea focului extins pe mai bine de douăzeci de hectare au intervenit nu mai puţin de patru sute de oameni.




Lista sucevenilor care îşi doresc să fie primari în oraşele judeţului - Vezi care sunt candidatii pentru Primaria Vatra Dornei !

Peste 100 de candidaţi vor intra în competiţia electorală pentru funcţiile de primar din cele 16 localităţi urbane ale judeţului Suceava. Cei mai mulţi candidaţi sunt în municipiul Suceava, iar cei mai puţini, câte patru, sunt în oraşele Milişăuţi şi Frasin.

Funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ este vizată de nouă suceveni, candidaturile acestora fiind acceptate de Biroul Electoral Municipal. Pentru Primăria Suceava şi-a mai depus candidatura şi un cetăţean italian, Bruno D’Ambrosio, însă dosarul i-a fost respins deoarece acesta nu are cetăţenie română. La Suceava, actual primar Ion Lungu va candida din partea PD-L pentru cel de-al treilea mandat.

Printre primarii de municipii şi oraşe care vor să obţină al treilea mandat consecutiv se numără şi actualii edili din Gura Humorului, liberalul Marius Ursaciuc, din Fălticeni, democrat-liberalul Vasile Tofan, şi din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Şerban, acesta urmând să candideze ca independent.

De remarcat faptul că la Fălticeni va candida şi Constantin Bulaicon, primul primar pe care l-a avut acest municipiu după decembrie 1989, acesta fiind reprezentantul Partidului Poporului – Dan Diaconescu. Printre candidaţii din Fălticeni care nu se află la prima încercare de a obţine funcţia de primar se mai număr şi Vasile Moroşanu, propus de Partidul Ecologist Român, precum şi independentul Ioan Ilişescu.

Printre cei care vor să obţină un nou mandat de primar se numără şi actualul edil din Vatra Dornei, Ioan Moraru. Acesta vrea să obţină al doilea mandat consecutiv şi al treilea mandat de primar în Vatra Dornei, el ocupând această funcţie şi în perioada 1996-2000.

Vă prezentăm în continuare lista completă a candidaţilor de primar din municipiul Vatra Dornei:
  • Ioan Moraru – USL
  • Ilie Boncheş – PD-L
  • Cezar Ioja - independent
  • Mihai Cioată – independent
  • Serenela Timinschi Simireanu – PP-DD
  • Rodica Albei – Partidul Verde
  • Dorin Grohinschi – UNPR
  • Vasile Mustea – PP-LC





Fetiţă de 6 ani, adusă la spital cu 15 căpuşe pe piele

O fetiţă de 6 ani, din Vatra Dornei, a ajuns marţi la spitalul din localitate, după ce a fost muşcată de nu mai puţin de 15 căpuşe care i-au rămas fixate pe piele. Minora a fost supusă unor intervenţii de mică chirurgie, în urma căreia medicii i-au extras căpuşe din zona jugularei, a toracelui, a picioarelor şi din zona suprapubiană, acesta fiind cel mai grav caz de până acum. În total, în minivacanţa de 1 mai au ajuns la spital peste 30 de persoane muşcate de căpuşe, de la copii de un an şi şase luni până la bătrâni de 76 ani, arată datele contabilizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava.

Cei mai mulţi pacienţi sunt din Rădăuţi, Suceava şi Vatra Dornei

Potrivit statisticii, în ultimele patru zile, la Spitalul Suceava s-au prezentat şapte persoane muşcate de căpuşe, la Spitalul Rădăuţi – 11, la Spitalul Vatra Dornei – opt, la Spitalul Câmpulung Moldovenesc – trei, iar la Spitalul Fălticeni – două. Din cei 31 de pacienţi care au ajuns la unităţile spitaliceşti din judeţ în urma muşcăturilor de căpuşe, 17 erau bărbaţi, iar restul femei. Pe categorii de vârstă, situaţia este următoarea: câte două cazuri la grupele de vârstă 1 – 4 ani şi respectiv 15 – 19 ani, nouă la grupa de vârstă 5 – 14 ani, 10 la grupa de vârstă 20 – 54 ani, opt la grupa de vârstă 55 ani şi peste.

Căpuşele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sânge. Dintre bolile majore transmise de căpuşe la om amintim boala Lyme, care de la începutul anului a fost depistată deja la două femei, ambele din Rădăuţi (o angajată a unei societăţi de turism şi o fostă asistentă medicală de la Boli Contagioase), şi encefalita.

Persoanele care petrec mult timp în aer liber, cele mai expuse

Medicii avertizează că, în această perioadă, riscurile de îmbolnăvire prin infectarea cu patogeni transmişi de căpuşe au crescut, mai ales în cazul persoanelor care petrec mult timp în aer liber. Pentru prevenirea muşcăturilor de căpuşe, medicii recomandă purtarea de haine deschise la culoare, pe care să se vadă uşor căpuşele, bluze cu mâneci lungi, strânse pe încheietura mâinii, pantaloni lungi şi strânşi pe gleznă şi peste care se trag şosetele şi pantofi fără orificii sau decupaje.

Pe pielea expusă pot fi aplicate substanţe repelente care să îndepărteze căpuşele, însă medicii reamintesc că acestea nu oferă protecţie decât câteva ore. Medicii atrag atenţia că îndepărtarea precoce a căpuşelor fixate pe piele este foarte importantă în reducerea riscului de îmbolnăvire cu boli transmise de aceste insecte parazite şi precizează că îndepărtarea trebuie făcută cu o pensetă.

Cum îndepărtăm în siguranţă căpuşele fixate pe piele

Este indicat ca persoana care îndepărtează căpuşele să se protejeze cu mănuşi, deoarece există riscul ca, în manevra de îndepărtare a căpuşelor, acestea să fie „sparte”, iar sângele din corpul lor să ajungă în contact cu pielea persoanei care face această manevră. În cazul în care căpuşa este infectată cu bacterii/virusuri, acestea pot fi transmise prin microleziunile de la nivelul pielii, adaugă medicii.


Aplicarea unor produse ca ulei, untură, acetonă, petrol, alcool iodat, alcool sau arderea cu ţigara este absolut interzisă pentru că aceste „tratamente” nu fac decât să irite căpuşa, care va produce mai multă salivă, salivă care este injectată în organismul gazdei din care se hrăneşte, crescând astfel riscul transmiterii agenţilor patogeni. Medicii recomandă ca în cazul în care îndepărtarea căpuşelor nu este posibilă, să se facă tratament cu un acaricid (substanţă chimică anticăpuşe), după care insectele vor cădea singure.




Independentul Cezar Ioja vrea să redea Dornei strălucirea de altădată

Zeci de dorneni au fost alături de candidatul independent Cezar Ioja la depunerea candidaturii pentru funcţia de primar al oraşului staţiune de interes naţional Vatra Dornei. După ce au muncit pentru a face din acest oraş o bijuterie a turismului din România, oamenii mai în vârstă cred că singura opţiune viabilă pentru a revitaliza oraşul este Cezar Ioja.

Candidatul independent pentru funcţia de primar a ţinut să le mulţumească deschis tuturor celor care cred în el şi în proiectul propus de el şi este convins că începând cu 11 iunie Vatra Dornei va intra într-o altă etapă de dezvoltare.

„După mai bine de 20 de ani de management defectuos, perioadă în care s-au pierdut locuri de muncă, serviciile publice au ajuns la standarde deplorabile, iar transparenţa actului decizional din administraţia locală a lăsat de dorit, este timpul ca Vatra Dornei să redevină ce a fost odinioară. Toată lumea, în frunte cu mine, doreşte ca acest municipiu să-şi recapete strălucirea de altădată, iar munca părinţilor şi bunicilor noştri să fie recunoscută. Pentru asta mă bazez pe toţi dornenii de bună-credinţă, nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în prezent, şi care sunt dornici să contribuie la relansarea Dornei. De aceea, îi rog să susţină proiectul "Împreună salvăm Dorna", proiect pe care îl propun şi în care cred cu tărie”, a declarat Cezar Ioja.

Pe treptele Primăriei Vatra Dornei, candidatul independent Cezar Ioja a ţinut să le mulţumească tuturor celor au contribuit la strângerea semnăturilor necesare pentru depunerea dosarului la Biroul Electoral de Circumscripţie. Tot în acelaşi cadru, Ioan Nastase, preşedintele „Asociaţiei Pensionarilor Dorna 2003”, a ţinut să-l asigure pe Cezar Ioja de întreg sprijinul pensionarilor din localitate, oameni ale căror aşteptări au fost trădate de actuala conducere a Primăriei Vatra Dornei.

În total, dosarul privind candidatura lui Cezar Ioja a cuprins 2.070 de semnături, dar candidatul independent la Primăria Vatra Dornei şi-a arătat convingerea că numărul celor care îl vor vota va fi mai mare.


Cezar Ioja are 43 de ani, este tată a patru copii şi administrator a două pensiuni turistice. A fost consilier local şi consilier judeţean, iar studiile cuprind o diplomă de licenţă în ştiinţe administrative, un master în managementul administraţiei publice în ţările Uniunii Europene, precum şi doctoratul obţinut în economie la Şcoala Doctorală a FEAA a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.




A luat foc Dealul Barnarel din Vatra Dornei, din nou - VIDEO + FOTO

In cursul zilei de astazi incendiul de pe Dealul Barnarel din Vatra Dornei s-a reaprins, dupa ce initial s-a crezut ca acesta a fost lichidat. Din informatiile noastre, mai multi pompieri si angajati silvici sunt la aceasta ora la fata locului.

Dupa cum am relatat zilele trecute, in cursul zilei de Duminica 29 aprilie 2012, intr-un incendiu care a izbucnit pe Dealul Barnarel au ars mai mult de 30 ha de vegetatie forestiera. Dupa ce 400 de oameni s-au luptat cu focul pana in seara zilei de luni se pare ca au ramas totusi cateva focare nestinse, fapt ce a dat prilejul ca focul sa se reaprinda in aceasta dupa-amiaza.








VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei