UNPR Suceava a lansat încă 19 candidaţi pentru funcţiile de primar

Duminică, 22 aprilie şi miercuri 25 aprilie, UNPR Suceava a organizat două evenimente în cadrul cărora au fost prezentaţi în mod oficial candidaţii de primar din zona Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Lansarea celor 19 candidaţi a avut loc în prezenţa preşedintelui UNPR Suceava, Cătălina Vartic, care a ţinut să sublinieze faptul că echipa progresiştilor va avea în centrul oricărui program politic omul. Ea a precizat că viitorii primari UNPR vor face politică pentru oameni şi pentru binele acestora.

„Politica trebuie făcută pentru oameni, şi nu pentru partide. Candidaţii UNPR nu au făcut promisiuni, s-au angajat, însă, să depună toate eforturile pentru comunitate, pentru a creşte nivelul de trai al oamenilor”, a declarat Cătălina Vartic.

În cadrul celor două evenimente au fost prezentaţi candidaţii UNPR pentru funcţiile de primar din localităţile Gura Humorului - Stelian Simiganovschi; Ostra - Neculai Rotaru; Stulpicani - Isidor Răcilă, Mănăstirea Humorului - Adrian Buburuzan, Valea Moldovei - Neculai Floriştean; Drăgoieşti - Adrian Popescu; Ilişeşti - Vasile Fedorovici; Bălăceana - Ioana Troscov; Berchişeşti - Laurenţiu Coca, Breaza –Mihai Misiuc, Câmpulung Moldovenesc – Ioan Alboi Şandru; Frumosu –Grigore Vaman, Sadova –Iulian Coca; Vama –Ioan Balmoş, Vatra Moldoviţei – Candiano Breabăn, Vatra Dornei – Dorin Grohinschi, Cârlibaba – Constantin Şandru, Iacobeni – Liviu Ţaran, Panaci – Adrian Ţarcă.




ANUNT - Vand apartament ultracentral Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand apartament ultracentral, str Mihai Eminescu, nr. 5, Sc. B, Etaj 1, 2 camere, baie, bucatarie, hol, decomandat, bloc de caramida, etaj 1, spre soare. Apartamentul are geamuri termopan, usa de exterior metalica, parchet de lemn, sobe de teracota. Apartamentul are si anexe, boxa, magazie.


Pret: 35000 Euro negociabil

Nume: Crisan Diana

Telefon: 0744 781 959


ANUNT - Vand rafturi si vitrina frigorifica

Detalii Anunt: Vand rafturi si vitrina frigorifica model vechi. Rafturi din pal melaminat pentru magazin si vitrina frigorifica pentru expunerea de preparate din carne si branzeturi

Pret: Negociabil


Nume: Maria

Telefon: 0742 656 109


ANUNT - Caut sa inchiriez apartament

Detalii Anunt: Caut sa inchiriez un apartament cu 2 camere sau respectiv 2 camere la casa.

Telefon: 0740 980 929

E-mail: i.amacrazy_girl@yahoo.com


Drumuri dezastruoase spre Carlibaba si Brosteni - groapă lângă groapă

Bătaie de joc la adresa şoferilor din zona de munte a judeţului Suceava, dar şi a celor care tranzitează aceste drumuri. Chiar dacă în acte apar cu denumirea de drumuri naţionale, şoselele care fac legătura între Vatra Dornei şi Cârlibaba, respectiv Iacobeni - pasul Prislop reprezintă în realitate un afront adus plătitorilor de taxe, impozite şi rovignete. Nici cel mai îndemânatec şofer nu ar fi în stare să ocolească gropile din asfalt, iar viteza de circulaţie mai mare de 30 km/h este echivalentă cu o vizită la un service auto. Cel mai bine ştiu asta oamenii locului, puşi în situaţia de a circula zilnic printre cratere în plin secol al autostrăzilor.

Aşa se face că un drum prin zonele amintite se parcurge într-un interval dublu sau chiar triplu faţă de ceea ce ar fi normal. Şi tot pe acele drumuri, Bucovina îşi invită turiştii să-i calce pragul. Cu o aşa reclamă este clar că recomandările vor fi dintre cele mai nefavorabile. Fireşte, autorităţile care trebuie să se ocupe de asfaltări şi de gestionarea banului public au explicaţii. Justificări de care plătitorii zecilor de taxe din România şi implicit din judeţul Suceava s-au săturat până peste cap.

Responsabilitatea pentru Drumul Naţional 17B care leagă municipiul Vatra Dornei de oraşul Broşteni revine Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc. Florin Anechiti, directorul acestei instituţii, spune că muncitorii s-au apucat deja de decapat, iar „dacă vremea ne permite ne apucăm de treabă”. Întrebat de ce lucrările nu s-au derulat până în prezent, Anechiti a găsit şi scuza perfectă: primăvara a venit târziu. „Vrem să terminăm în ritm rapid, dar totul depinde de furnizori şi vreme”, a declarat şeful SDN Câmpulung Moldovenesc.

Shapir Structures, o firmă israeliană care-şi bate joc de români

În ceea ce priveşte DN 18, drumul care pleacă din Iacobeni şi merge prin Ciocăneşti şi Cârlibaba pentru a face legătura cu judeţul Maramureş, situaţia este de-a dreptul dezastruoasă. Gropile din asfalt există de aproape doi ani, dar în iarna care tocmai a trecut s-au „desăvârşit”. Shapir Structures, firma israeliană care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea acestei secţiuni de drum, trebuia să se apuce de lucru din septembrie 2011, când i-a fost predată administrarea de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi.

În mai bine de jumătate de an, singura „realizare” a celor de la Shapir Structures a fost aceea că nu au făcut absolut nimic. Nu miră pe nimeni că drumul arată acum ca după bombardament, dar chiar şi aşa directorul DRDP Iaşi, Dănuţ Pilă, spune că nu are ce să le reproşeze israelienilor.

„Firma avea obligaţia să asigure şi întreţinerea şi deszăpezirea pentru ca circulaţia să se deruleze în condiţii de securitate”, a spus Pilă. Acelaşi director al DRDP Iaşi recunoaşte însă că firma israeliană nu a primit nici un ban pentru întreţinerea drumului care trece prin Ciocăneşti şi Cârlibaba şi asta pentru simplul fapt că „nu a prezentat spre decontare nici un deviz de lucrări”.

Dănuţ Pilă este convins însă că situaţia se va schimba radical în scurt timp. „În săptămâna dinainte de Paşte firma israeliană trebuia să înceapă lucrările la Drumul Naţional 18, iar după Paşte să intre în forţă la lucru. Acest drum este de o importanţă deosebită atât pentru Moldova, cât şi pentru Maramureş”, a concluzionat directorul DRDP Iaşi.


Sâmbătă, cei de la Shapir Structures nu aveau nici măcar organizarea de şantier finalizată, astfel încât până să se întâmple ceva semnificativ pe acest drum vor mai trece multe săptămâni.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei