Săptămâna Patimilor - Sfânta și Marea Joi

Joia din Saptamana Patimilor este cunoscuta ca fiind ziua in care se citesc cele 12 Evanghelii si se scoate Sfanta Cruce in naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfantul Altar si asezarea ei in mijlocul bisericii are loc dupa citirea Evangheliei a V a, atunci cand preotul spune: "Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape". Sfanta Cruce ramane in mijlocul bisericii pana vineri, cand este readusa in Sfantul Altar.

La Ierusalim, incepand cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfanta Cruce. Procesiunea incepe de la Pretoriu si se termina la Sfantul Mormant. Credinciosii strabat drumul pe care Mantuitorul a purtat Crucea Rastignirii.

Joia Patimilor - scoaterea Sfantului Agnet pentru impartasirea bolnavilor

In cadrul Proscomidiei din Joia Mare, pe langa Sfantul Agnet care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agnet va fi pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

Joia Patimilor - Sfintirea Sfantului si Marelui Mir

Joia Patimilor este si ziua in care are loc sfintirea Sfantului si Marelui Mir, materia sfintita care se foloseste la Taina Mirungerii, sfintirea bisericilor, sfintirea altarelor, a antimiselor si pentru reprimirea in Ortodoxie a celor cazuti de la dreapta credinta. Mentionam ca sfintirea Sfantului si Marelui Mir nu se savarseste in Joia Patimilor fiecarui an, ci doar atunci cand se constata ca nu mai exista Mir pentru un an de zile.

In Joia din Saptamana Sfintelor Patimi praznuim spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos, Cina cea de Taina in cadrul careia Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul Patimilor prin vanzarea Domnului.

Spalarea picioarelor ucenicilor

In amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, exista obiceiul ca in Joia din Saptamana Patimilor, in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual primeau un fel de "certificat de inchinator la Locurile Sfinte".

Spalarea picioarelor ucenicilor este o invitatie la smerenie, slujire, daruire pentru ceilalti pana la jertfa.

Cina cea de Taina si instituirea Sfintei Euharistii

In cadrul Cinei de Taina a fost instituita Sfanta Euharistie. Cina cea de Taina a avut loc dupa spalarea picioarelor de catre Mantuitorul Iisus Hristos. Facem precizarea ca pentru poporul evreu Pastile semnifica trecerea din robia egipteana la libertate. In amintirea acestui eveniment, fiecare familie iudaica sacrifica un miel si-l mananca cu azima (paine nedospita, deoarece nu au avut timp sa lase aluatul sa creasca) si ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei indurate ca robi, iar ierburile amare semnifica viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene.

Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile era o prefigurare a lui Hristos, Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si Se ofera ca hrana pentru viata vesnica.

La aceasta Cina, Mantuitorul Se daruieste pe Sine sub chipul painii si al vinului. S-a daruit si continua sa Se daruiasca in cadrul fiecarei Liturghii.

Rugaciunea din gradina Ghetsimani

Dupa Cina, Hristos merge impreuna cu ucenicii Sai in gradina Ghetsimani. Se roaga inainte de Patimile Sale pentru Sine, pentru Apostoli si pentru toti credinciosii: "Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca, precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui… Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat ca sa fie una precum suntem si Noi… Dar nu numai pentru ei Ma rog, ci si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede in Mine, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis".

In gradina Ghetsimani Mantuitorul supune vointa Sa omeneasca celei dumnezeiesti. Acest lucru reiese din cuvintele: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti" (Matei 26, 39). Este momentul in care "Iisus s-a cununat in duh cu moartea", dupa cum marturiseste parintele Staniloae. Prin ambele vointe Hristos a dorit mantuirea noastra: prin cea dumnezeiasca binevoind impreuna cu Tatal si cu Duhul, iar prin cea omeneasca facandu-Se ascultator Tatalui. Asa a indreptat firea noastra in Sine si prin ea si pe cea din noi.

Ceea ce s-a petrecut in acea noapte la Ghetsimani, ramane pentru noi model si putere spre izbavire. Dupa cum Hristos a intarit vointa omeneasca in directia celor dorite de Dumnezeu, asa se intampla si cu cei care cer cu credinta "faca-Se voia Ta precum in cer asa si pe pamant".

Tot astazi ne aducem aminte si de vanzarea Domnului, pomenita si la Denia din Sfanta si Marea Miercuri. Iuda vanzatorul este pus in oglinda cu femeia pacatoasa. Aceasta, desi era o prostituata, datorita pocaintei si iubirii Sale fata de Hristos se mantuieste. In vreme ce Iuda, lipsit de pocainta, ajunge tradator.

CITEȘTE MAI MULTE PE: CrestinOrtodox.ro

Săptămâna Patimilor - Sfânta şi Marea Miercuri

Sfânta și Marea Miercuri este prilej pentru Biserică de a ne aminti de femeia păcătoasă, cea care unge picioarele lui Hristos cu mir și cu lacrimi, le șterge cu părul capului ei și primește de la Dumnezeu iertarea păcatelor ei. La Utrenia zilei cântăm troparul Casianei, marele imnograf din secolul al IX lea, în care se spune despre femeia ce căzuse în păcate multe, dar și despre alte cântări ce mărturisesc manifestarea dragostei față de Hristos, cea care îl eliberează cu adevărat pe om.

Într-una din stihirile de la Stihoavna Utreniei citim o frază care ne spune multe: „Cea deznădăjduită pentru viaţă şi încredințată pentru întoarcere, purtând miresme, s-a apropiat de Tine”. Viața este păcătoasă. Iubim și trăim păcatul în fiecare clipă a vieții noastre, fie făcându-ne voia și sprijinindu-ne pe egoismul nostru, fie dedându-ne păcatelor și plăcerilor, fie respingând prezența lui Hristos din viața noastră. Și nu numai aceasta. De cele mai multe ori nu conștientizăm cât de mult ne iubește Hristos, de aceea disprețuim cu totul prezența Lui, ne lepădăm de ea și nu auzim mesajul Lui.

Femeia păcătoasă era deznădăjduită de viața ei. Însă era încredințată pentru calea către mântuire. Dragostea către Iisus îi arăta calea adevăratei libertăți. Căci dragostea ne face smeriți. Dragostea ne face să înțelegem că este nevoie de întristare pentru ceea ce ne desparte de Hristos și de pocăința care ne aduce lângă El. Dragostea ne ajută să înțelegem că nu putem să fim de sine stătători, ci că avem nevoie de Hristos. Dragostea este cea care ne face să îndrăznim. Să iertăm, ca să fim iertați. Să izvorască din inima noastră lacrima compătimirii pentru toți. Să cădem la picioarele Izbăvitorului, străduindu-ne să punem un început nou.

Epoca noastră are ca punct de referință stăpânirea și puterea. Cel care iubește nu înseamnă mai nimic. Chiar și dragostea este închistată în logica autosuficienței și a desfătării și devine egoism pentru doi sau mai mulți. Biserica ne propune dragostea care eliberează. Dragostea Crucii și a Învierii, fiindcă Hristos este Dragostea. Dar și toți câți L-au urmat, cu femeia păcătoasă drept pildă în această zi, au trăit dragostea și au gustat bucuria adevăratei eliberării.

Nu-l eliberează pe om nici cunoștințele, nici plăcerile, nici puterea tehnologiei, nici cea a banului, nici afecțiunea trupului. Nici iubirea de oameni, precum nici comunicarea socială nu sunt puteri eliberatoare. Contribuie, dar nu rezolvă această nevoie profund existențială a fiecăruia. Numai comuniunea adevărată cu Hristos conduce la cunoașterea căii de eliberare. Este de ajuns o lacrimă, tăcerea pocăinței, iertarea, prinosul și jertfirea pentru aproapele. Și în sfârșit, prezența lui Hristos în viața noastră.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Doxologia.ro

Săptămâna Patimilor - Sfânta și Marea Marți

In Martea Mare din Saptamana Patimilor Domnului, Sfintii Parinti au randuit sa se citeasca Pilda celor zece fecioare. Aceasta pilda ne prezinta zece fecioare, cinci "intelepte" si cinci "neintelepte", care se pregatesc pentru nunta. In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine "mire", iar Apostolii poarta numele de "prietenii mirelui". Mireasa lui Hristos este Biserica.

In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta.

Astfel, prin cuvintele "fecioarele au iesit in intampinarea mirelui", nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.

Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele "neintelepte" (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut. Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele "care erau gata de nunta" si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: "Doamne, Doamne, deschide-ne noua". Mirele le raspunde: "Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi". Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: "Nu recunosc chipul meu in voi", deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: "Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului".

Hristos a dorit ca prin aceasta pilda sa ne descopere importanta pregatirii in vederea judecatii de apoi. Parintele Petroniu Tanase marturiseste ca intotdeauna diavolul ascunde pacatul sub chipul virtutii. "Adeseori forma, atat a virtutii, cat si a pacatului poate fi aceeasi, pe cand scopul le deosebeste hotarat; scopul a toata fapta buna este Dumnezeu, iar scopul pacatului este moartea. De aceea, o fapta buna ca sa fie virtuoasa, are nevoie de o garantie ca scopul ei duce la Dumnezeu. Aceasta garantie, Dumnezeu a pus-o in aproapele nostru: "Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti frati prea mici ai Mei, Mie Mi-ati facut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasa se valorifica prin purtarea pe care o avem fata de aproapele nostru; este o fapta de dragoste, de milostenie fata de dansul. Milostenia este deci certificatul de garantie al virtutii, ca este bine facuta, ca duce la Dumnezeu".

De aici reiese ca in vremea postului nu trebuie sa ne oprim doar la infranare, nevointe, metanii etc, ci toate acestea trebuie insotite de milostenie.

Am intalnit si aceasta interpretare: Candelele aprinse simbolizeaza faptele bune, care trebuie sa arda pana la sfarsitul lumii, adica pana la sfarsitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacara este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta. Ea nu se poate imprumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfantul Serafim de Sarov sustine ca lampile goale simbolizeaza absenta darurilor Sfantului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinte puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fara sa fi facut un rau aproapelui, au pacatuit pentru ca nu s-au ingrijit de lumina din suflete.

Nu exista osanda mai grea decat aceea de a-I ramane necunoscut lui Hristos.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca somnul reprezinta moartea, iar strigarea de la miezul noptii, "Iata, mirele vine", reprezinta trambita arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemati la judecata.

In nasterea duhovniceasca, mai intai murim si mai tarziu ne bucuram de unirea cu Mirele Hristos ("Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii" - Romani 6, 4). Vietuirea duhovniceasca este diferita de vietuirea lumeasca. De aceea, viata duhovniceasca nu incepe cu nunta, ci cu moartea.

Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .

Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: "De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni".

CITEȘTE MAI MULTE PE: CrestinOrtodox.ro

Dramaturgul sucevean Matei Vișniec: ”România, rezervă de zilieri pentru Europa”

Dramaturgul și poetul sucevean Matei Vișniec are, din punctul nostru de vedere, o opinie foarte pertinentă în contextul scandalului actual referitor la ”exportul” muncitorilor români care sunt solicitați pentru a presta munci agricole în alte state. Situația nu este nouă, se repetă în fiecare an, dar acum a ieșit mult mai tare în evidență datorită pandemiei pe care o traversăm și a faptului că în organizarea și transportul acestor muncitori pare că nu se respectă anumite reguli de siguranță, reguli pe care normal am fi obligați să le respectăm cu toții în această perioadă !?

Matei Vișniec a scris în ediția online a RFI România despre acest subiect, a putut fi auzit și la Radio RFI, iar articolul te face să cazi serios pe gânduri. De exemplu această frază : ”Şi totuşi, şi totuşi nu mi se pare normal ca anii să treacă iar românii să rămînă, în Europa, doar cu faima de buni sparanghelişti, de buni îngrijitori de persoane vârstnice, de buni lucrători pe şantiere… Personal, după 30 de ani de la căderea comunismului, parcă aşteptam mai mult de la istorie, de la Europa, de la oamenii politici români şi chiar de la români.”

Vă invităm să citiți în continuare articolul complet publicat de domnia sa, chiar merită:

Există multe proverbe româneşti legate de muncă. Dau cîteva exemple: „Omul muncitor e ca pomul roditor”. Sau „Munca înobilează pe om.” Învăţătura populară tinde să ne spună că a munci, oriunde şi orice, nu este un lucru ruşinos, dimpotrivă. A-ţi cîştiga pîinea cu sudoarea frunţii este o virtute, iar omul care munceşte este întotdeauna demn de respect. Ceea ce nu captează însă proverbele este raportul dintre muncă şi durată, muncă şi vîrstă, muncă şi condiţii de muncă, muncă şi răsplată, muncă şi satisfacţie profesională, muncă şi perspectivă profesională. Unele proverbe deschid totuşi astfel de căi de reflecţie, cum ar fi „Meseria, brăţară de aur.”

Recurg la această introducere pentru a spune de fapt că şi eu apreciez munca, dar cînd sute de mii de români rămîn la „munca de jos” an de an, şi cînd anii trec şi nu văd mai schimbări de perspectivă, ceva mă nelinişteşte. Sau mai precis simt un gust amar.

În acest moment Uniunea Europeană, corabia pe care ne aflăm cu toţii, navighează pe o mare agitată. Dar tangajul, altfel spus oscilaţiile navei provocate de valuri, îi afectează în mod diferit pe europeni. Cei mai balansaţi dintr-o parte în alta a navei par să fie românii. În jur de 200 000 s-au întors în ţară din cauza epidemiei, fără să fie primiţi cu mult entuziasm. Cei care se pregăteau să vină de Paşte sunt sfătuiţi să renunţe. Dar pentru alţi o sută de mii sau şi mai mulţi se pregătesc contracte şi zboruri speciale ca să meargă la lucru în serele din diferite ţări occidentale.

Sigur că atunci cînd eşti şomer în România şi ţi se oferă o sută de euro pe zi ca să culegi sparanghel în Germania, mai ales că românii au faima că ar fi buni sparanghelişti, Europa pare o binecuvîntare. Şi totuşi, şi totuşi nu mi se pare normal ca anii să treacă iar românii să rămînă, în Europa, doar cu faima de buni sparanghelişti, de buni îngrijitori de persoane vîrstnice, de buni lucrători pe şantiere… Personal, după 30 de ani de la căderea comunismului, parcă aşteptam mai mult de la istorie, de la Europa, de la oamenii politici români şi chiar de la români.

Sigur, România trimite în străinătate şi mînă de lucru calificată. Într-un articol publicat în cotidianul Le Monde, Mirel Bran arată că în ultimii zece ani au plecat din România în ţările Europei occidentale 25 000 de cadre medicale. Şi tot Mirel Bran citează surse oficiale din care rezultă că România are una dintre cele mai slabe densităţi medicale din Europa. Dacă în România vom asista la o veritabilă dramă umană în contextul actualei epidemii, faptul că ţara s-a vidat de medici şi de infirmieri, pe fondul unei viziuni europene ultraliberale, trebuie să ne îngrijoreze profund.

Nu sunt primul jurnalist care, pe fond de Brexit şi de alte crize, evocă acest subiect, cel al inegalităţilor acumulate în materie de dezvoltare economică în Europa. Specialişti de renume avertizează de mai mulţi ani că Estul Europei a fost neglijat, menţinut cu un fel de statut de rezervă de mînă de lucru ieftină. Ceea ce echivalează pentru România cu un statut de ţară subdezvoltată. Speranţa unui decolaj economic spectaculos în România nu s-a concretizat. Iar cifrele legate de creşterea economică sunt neconcludente, atunci cînd patru milioane de români lucrează în străinătate. Există ţări pe glob care au pornit, în urmă cu 30 de ani, de la acelaşi nivel ca România, şi au ajuns mult mai departe. Ar trebui poate să analizăm modelul Coreii de sud, care în urmă cu 30 de ani era efectiv considerată o ţară subdezvoltată.

Citesc în presa franceză articole în care unii editorialişti nu ezită să se declare umiliţi întrucît o mare putere economică precum Franţa depinde acum de măştile sanitare fabricate în China. Eu cred că şi noi, românii, avem motive să ne simţim umiliţi dacă în continuare, timp de încă trei decenii, vom fi cei mai solicitaţi sparanghelişti ai Europei.

În urmă cu exact 70 de ani începea în România distrugerea clasei ţărăneşti printr-o cooperativizare barbară a agriculturii. Procesul a durat 12 ani, pentru că ţăranul rezista împotriva spolierii sale. Şi oricum nu înţelegea de ce trebuia să lucreze la colhozul comunist şi nu pe pămîntul lui. Ceea ce s-a distrus atunci s-ar părea că nu s-a putut repara după căderea comunismului, în ciuda retrocedării pămînturilor. Țara care putea să fie un paradis de ferme şi de produse bio, datorită obtuzităţii propriei clase politice şi a indiferenţei europene, furnizează şi în primvara aceasta mîini agere şi harnice fermelor occidentale. Poate că este timpul să ne revoltăm împotriva unora dintre proverbele româneşti, în frunte cu acesta: „Cine munceşte şi tace, mai multă treabă face”.

Puteți asculta, mai jos, și varianta audio a relatării care a fost difuzată la radio:

SURSA: RFI România

❗️ Un transport ilegal de lemne, ÎN VALOARE DE 289,17 LEI, a fost depistat la Vatra Dornei !

Potrivit IPJ Suceava, pe strada Popeni din localitate a fost oprită, miercuri, pentru control o autoutilitara condusă de un localnic de 32 de ani, care transporta lemn de foc de esență rășinoase.

Inventarierea a arătat că bărbatul transporta în mod ilegal cantitatea de 2,754 mc lemn foc de esență rășinoase.

Astfel, menționează IPJ Suceava, conducătorul auto a fost amendat, iar materialul lemnos în valoare de 289,17 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Vatra Dornei.

De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional și pentru încălcarea prevederilor art. 28 din O.U.G. 1/1999, cu amendă în cuantum de 2.000 lei.

Ne abținem de la orice fel de comentarii suplimentare ... 

SURSA: NewsBucovina.ro