ANUNT - Casa de vanzare in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand Casa P+M constructie 2010, 140mp,teren 1000mp. Parter - 1 dormitor, living + bucatarie, baie, centrala termica. Mansarda - 2 dormitoare, baie, camera zi, 2 balcoane. Zona Gura Negri.


Pret: 98000 Euro

Telefon: 0743 331 032


Ninge viscolit in Pasul Tihuta !

Trafic ingreunat in zona Pasul Tihuta din cauza ninsorilor abundente! De azi-noapte ninge viscolit iar drumarii au intervenit cu zece utilaje de deszapezire si au imprastiat 80 de tone de material antiderapant. Politistii de la rutiera sunt in zona si ii sfatuiesc pe soferi sa circule cu atentie si sa respecte cu strictete regulile de circulatie.

Ninsoarea le da mari batai de cap atat drumarilor cat si soferilor care au de trecut astazi prin zona Pasul Tihuta. De azi-noapte ninge incontinuu iar drumarii fac fata cu greu situatiei.

Inca de la ora 2:00 angajatii Drumurilor Nationale au intervenit cu zece utilaje de deszapezire si au imprastiat 80 de tone de material antiderapant.

Politistii de la rutiera din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud sunt in zona si ii atentioneaza pe soferi sa circule cu atentie si sa respecte cu strictete toate regulile de circulatie pentru a nu produce accidente rutiere.


Meteorologii anunta ca in Bistrita-Nasaud ninsorile abundente si viscolul vor continua pana maine seara.




VatraDorneiLive.ro sustine campania "Salvare pentru SMURD" - VIDEO

Observatorul Antena 1 a cerut aseara, la ora 19, ajutorul pentru a ajuta SMURD. Este serviciul medical romanesc de prima linie, pentru situatii de urgenta. Ne dorim ca SMURD sa existe in continuare, neamenintat de concurenti mânați de interese financiare.

Pentru ca ne dorim ca oricare dintre noi, intr-o situatie dramatica, sa stie ca acolo, la fata locului, primeste, de fapt, sansa la viata. Nu chemi serviciul SMURD pentru ca ti-a intepenit spatele sau pentru ca tensiunea arteriala a luat-o in sus. Chemi SMURD cand esti la limita cu moartea.

Consideram ca scopul aceastei campanii ne priveste pe toti si din acest motiv o sustinem si noi, echipa VatraDorneiLive.ro ... avem si noi SMURD la Vatra Dornei, pana la urma, si cu siguranta au beneficiat multi dorneni de ajutorul acestuia !

In acest sens puteti citi o stire pe care am prezentat-o anul trecut pe 07 Ianuarie: O ZI LA SMURD VATRA DORNEI

Exista o pagina de Facebook dedicata acestei campanii si rugam dornenii sa dea cat mai multe like-uri !!!





















Reabilitarea Cazinoului din Vatra Dornei ar putea începe cu bani de la Consiliul Judeţean Suceava

După ani în şir în care a fost lăsat de izbelişte de proprietari, indiferent că a fost vorba de Primăria Vatra Dornei sau Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, reabilitarea cazinoului din Vatra Dornei ar putea fi reluată. Banii necesari reînceperii lucrărilor la această clădire monument istoric ar putea proveni de la Consiliul Judeţean Suceava.

Este vorba de banii pe care administraţia judeţeană îi direcţionează anual către culte, pentru 2012 fiind alocată suma de un milion de lei. E o sumă infimă faţă de realităţile din teren, dar poate fi un început, după ani şi ani în care nimeni nu a ridicat vreun pai pentru a face ceva care să ducă la salvarea unei bijuterii arhitectonice.

De altfel, în ultima perioadă, starea de degradare a clădirii cazinoului s-a accentuat, în ultimele săptămâni dispărând până şi gardul împrejmuitor din partea din faţă.

Posibilitatea ca banii alocaţi anul acesta de Consiliul Judeţean Suceava să fie folosiţi pentru reabilitarea Cazinoului din Vatra Dornei a fost avansată de preotul Cătălin Axinte, consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu ocazia unei întâlniri recente.

Întâlnirea de la Vatra Dornei va fi continuată la Suceava

Înainte de Crăciun, preotul Axinte s-a deplasat la Vatra Dornei, unde a discutat cu Petrică Alexievici, consilierul personal al primarului Ioan Moraru, cu Vasile Chiruţă, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Dorneni, cu părintele Mihai Valică, din partea Catedralei Sfânta Treime, şi cu Mihai Cioată, din partea „Civis Dorna”.

Cu ocazia discuţiilor, Mihai Cioată a venit cu propunerea ca acest monument istoric să fie preluat fie de un ONG local, fie de Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei, sau Consiliul Judeţean Suceava.

Reprezentanţii bisericii ortodoxe au menţionat că biserica nu poate dona obiectivul, nici măcar pentru o perioadă scurtă de timp, dar au fost de acord cu un parteneriat, cu oricare dintre instituţiile menţionate.


Discuţiile de la Vatra Dornei vor continua şi la Suceava, la sfârşitul acestei luni, când grupul de iniţiativă constituit cu scopul de a salva cazinoul este aşteptat în faţa Consiliului Arhiepiscopal să-şi expună ideile şi propunerile. Una din propuneri ar fi aceea de înfiinţare a unui centru socio-cultural, care să cuprindă, printre altele, un muzeu al Dornelor, o bibliotecă cu sală de lectură şi o sală de spectacole.

Acţiuni de sensibilizare pentru refacerea cazinoului

Întâlnirea dintre reprezentanţii comunităţii dornene şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, actualul proprietar al clădirii, este doar un ultim pas făcut pentru salvarea acestui monument istoric.

Anul trecut, pe 10 iulie, când s-au împlinit 112 ani de la inaugurarea Cazinoului Vatra Dornei, a fost lansată o acţiune pe Facebook (http://www.facebook.com/SalvatiCazinoul) menită să nu lase în uitare acest monument, emblemă a staţiunii. Toţi cei cărora le pasă de soarta cazinoului au fost chemaţi să aprindă o lumânare şi să aducă o floare.

Potenţialii clienţi pentru cumpărarea cazinoului, doar himere

În ultimii ani, ideea cumpărării cazinoului din Vatra Dornei de către un investitor particular a fost avansată în mai multe rânduri. Primul care s-a interesat de soarta clădirii a fost Gigi Becali, finanţatorul echipei Steaua Bucureşti. Prieten foarte bun cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Gigi Becali a mers cu elicopterul la Vatra Dornei, însoţit de înaltul prelat. La vremea respectivă, latifundiarul din Pipera ar fi spus că nici dacă i se oferă bani nu preia cazinoul, şi asta deoarece costurile pentru reabilitare ar fi imense.

Mai nou, pe pista potenţialilor cumpărători a apărut şi un grup de investitori arabi. „Au fost la mine şi urmau să meargă la Suceava, să se întâlnească cu Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen, pentru a discuta concret asupra ofertei lor”, preciza atunci primarul din Vatra Dornei. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a negat însă această variantă, precizând doar că nu ştie nimic.

Cazinoul a fost construit din chetă publică

Considerat o adevărată bijuterie arhitectonică, cazinoul din Vatra Dornei a fost construit din chetă publică, la care a contribuit însuşi împăratul Franz Joseph, Cazinoul din Vatra Dornei a fost ridicat la sfârşitul secolului XIX, în special pentru lumea bună a Vienei, care venea la băi la Vatra Dornei şi avea nevoie de distracţie.

Arhitectura aducea cu cea a Cazinoului din Baden – Austria, care a rămas o atracţie turistică şi în ziua de azi, în timp ce Cazinoul din Vatra Dornei este doar o ruină monument istoric.

Inaugurarea a avut loc la 10 iulie 1899 şi a adus laolaltă constructori, autorităţi române şi imperiale austriece, turişti şi localnici.

Sala de dans cu trei candelabre imense în care ardeau lumânări din ceară de albine, orchestrele vieneze, ofiţeri austrieci în ţinută impecabilă, tineri români cu studii în Apusul Europei, femei frumoase şi elegante făceau ca serile petrecute la Vatra Dornei să nu fie cu nimic mai prejos faţă de cele din Viena sau Paris.




ANUNT - Apartament de vanzare in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Apartament de vanzare in Vatra Dornei, jud Suceava, 2 camere semidecomandate, debara, magazie, boxa, suprafata locuibila 70 mp, termopan, Zona parcului langa statiune.


Pret: 37500 Euro

Nume: Andrei

Telefon: 0743 990 201



ANUNT - Casa superba de vanzare in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Casa de vanzare in Vatra Dornei, Jud Suceava, Mobilata, (inclusive electronice si electrocasnice), centrala proprie, constructie din lemn, ( izolata cu polistiren prin exterior si vata minerala prin interior), finalizata in anul 2008, Termopan, (de cea mai buna calitate), gresie, faianta, parchet, Intabulata.


Suprafata locuibila a casei: 106 metri patrati, 4 dormitoare, 2 bai si un living cu bucatarie, Teren: 250mp aferent

Pret: 85000 Euro (Negociabil)

Nume: Andrei

Telefon: 0743 990 201



Dorin Velicu a obţinut cea mai bună performanţă masculină a României la Cupa Europei

Antrenor şi în acelaşi timp sportiv la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, Dorin Velicu a reuşit zilele trecute cea mai bună performanţă masculină a României la Cupa Europei, acolo unde în etapa cu numărul trei s-a clasat pe locul patru la seniori.

Această etapă cu numărul trei din şase s-a desfăşurat în Austria, la Innsbruk, acolo unde dorneanul a concurat într-o probă la care au mai luat startul alţi 40 de concurenţi din 40 de ţări, Dorin Velicu reuşind să termine în faţa sportivilor din Germania, mult mai bine cotaţi la Cupa Europei. Sportivul de la CSI Vatra Dornei a plecat în Germania, la Winterberg, acolo unde în acest weekend au loc alte două etape din Cupa Europei pe o pârtie cu care dorneanul este familiar, deoarece acolo s-a antrenat în acest sezon.

„Acest loc patru este un rezultat remarcabil pentru România, fiind cel mai bun în probele masculine de seniori la Cupa Europei, mai ales că a terminat în faţa sportivilor mult mai bine cotaţi din Germania, lucru care se întâmplă destul de rar. La cele două etape de la Winterberg sperăm într-o evoluţie şi mai bună, mai ales că pârtia este una mai rapidă şi mai tehnică, iar Dorin s-a antrenat foarte mult aici”, a declarat directorul CSI Vatra Dornei, Octavian Pungovschi.

Dorin Velicu a reuşit în acest sezon să câştige fără probleme şi naţioanlele de seniori desfăşurate la Innsbruk, acolo unde colega sa Delia Ivaş a terminat pe locul doi, iar Ramona Arcaş a luat argintul la junioare şi bronzul la tineret.

Dornenii speră într-o comportare bună la Jocurile Olimpice pentru Tineret

Tot în această săptămână vor avea loc şi Jocurile Olimpice pentru Tineret la Innsbruk, acolo unde din delegaţia României vor face parte şi patru sportivi de la CSI Vatra Dornei, două fete la skeleton şi doi băieţi la sanie.

Medaliata de la naţionale, Ramona Arcoş şi colega sa Andreea Chioşa vor concura în proba de Skeleton, acolo unde directorul CSI şi vicepreşedintele Federaţiei de Bob şi Skeleton, Octavian Pungovschi speră o clasare în primele zece, în timp ce în proba de sanie vor lua startul la dublu, Cosmin Atodiresei şi Ştefan Musei.


O comportare bună se aşteaptă şi din partea seniorilor Dorin Velicu şi Delia Ivaş, sportivi ce vor participa în perioada 16 – 26 februarie la două competiţii intercontinentale, la o etapă de Cupă Mondială ce va avea loc în Canada, la Calgary şi la Campionatul Mondial, ce se va desfăşura în SUA, la Lake Placid.




Copiii de la AS Caşuba & Găluşcă se pregătesc la Vatra Dornei

Micii fotbalişti de la şcoala de fotbal patronată de fostele mari glorii sucevene Radu Caşuba şi Victor Găluşcă se află în aceste zile în cantonament la Vatra Dornei.

În lipsă de adversari pentru meciuri amicale, cei trei tehnicieni ai clubului, Radu Caşuba, Victor Găluşcă şi Ilie Gafencu îi supun pe elevii lor la două şedinţe de pregătire pe zi.

„Mulţi dintre copii sunt la primul lor stagiu de pregătire centralizată din carieră, aşa că este o experienţă inedită pentru ei. Le mulţumim părinţilor că au înţeles utilitatea acestei acţiuni şi au făcut eforturi financiare pentru ca acest cantonament să se desfăşoare aşa cum trebuie”, a precizat Victor Găluşcă.

Delegaţia suceveană s-a declarat mulţumită şi de condiţiile oferite de Hotelul Casa di David, patronat de fostul echipier al CSM Suceava din anii 80, Cezar Ioja.





Cantareata Ellie White, accident grav pe partia de schi din Vatra Dornei


Ellie White a suferit un accident destul de grav pe partia de schi de la Vatra Dornei, marti dimineata. Ea a fost transportata de urgenta la un spital din Targu Mures, unde asteapta un diagnostic.

Cantareata a ajuns ieri dupa-amiaza la Vatra Dornei, acolo unde a sustinut un concert la Cabana Schiorilor. Dis de dimineata, Ellie a decis sa profite de cateva ore libere si s-a aventurat pe partia de schi. Dupa nici 30 de minute, Ellie White a cazut pe partie si s-a accidentat la picior.

"Aseara am avut un concert aici si planuiam sa plecam la Brasov in jurul pranzului. Ne-am trezit de dimineata, de la 07:00, iar Ellie a vrut sa schieze cateva ore inainte de plecare. Dupa nicio jumatate de ora pe partie, Ellie s-a dezechilibrat la o curba si s-a accidentat la picior", declara managerul ei, Doru Tinca.

"Ellie nu s-a putut ridica de jos cateva minute, iar apoi am reusit sa o aduc in cabana. S-a accidentat la picior, abia il mai poate pune jos, iar acum suntem in drum spre Targu Mures, acolo unde o sa mergem la un consult de specialitate", mai spune Doru Tinca.

"Ellie schiaza bine, insa probabil a lovit cu schiurile o piatra sau un ciot de copac. Nu stiu ce anume s-a intamplat, insa cert este ca o sa urmeze o perioada de repaos", mai spune Doru Tinca.


Accidentul pe partia de schi i-a picat lui Ellie White cum nu se poate mai prost. In ultimele luni, interpreta hitului "Nu te mai caut" s-a lansat pe plan international si a sustinut o serie de concerte in Italia. De curand, Ellie White a lansat un single nou, "Sete de noi", cu care spera sa cucereasca topurile din strainatate.



SURSA: Showbiz.ro

Proiect pentru varianta ocolitoare a municipiului Vatra Dornei

La Sala de şedinţe a Primăriei municipiului Vatra Dornei a avut loc joi, 5 ianuarie, o dezbatere publică referitoare la impactul asupra mediului pentru proiectul „Varianta ocolitoare Vatra Dornei”.

La dezbatere au participat domnul Constantin Burciu şi doamna Mariana Burlacu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, reprezentanţi ai Expert Proiect 2002 (proiectantul general), reprezentanţi ai House Construct Invest Environment (elaborator al proiectului), ai Instituţiei Prefectului, ISU Bucovina, ca şi ai administraţiei locale dornene. Totodată, au fost prezenţi cetăţeni din Argestru care locuiesc în zona de desfăşurare a proiectului.

În deschidere, domnul Cristian Chirea, de la HCI Environment, a prezentat raportul privind impactul asupra mediului pentru proiect, după care au luat cuvântul cei prezenţi.

Primarul municipiului, Ioan Moraru, a subliniat faptul că au existat mai multe variante ale variantei ocolitoare, fiind aleasă cea care afectează cele mai puţine proprietăţi, ultima variantă fiind supusă spre aprobare şi Consiliului Local.

Varianta de ocolire a municipiului Vatra Dornei se distinge de centura municipiului Vatra Dornei care se adresează traficului local; această variantă se desprinde din DN17 în partea de vest a municipiului cu ajutorul unui sens giratoriu după care urmăreşte traseul drumului comunal DC85, traversează pârâul Runcu şi în dreptul pârâului Popeni intră pe valea acestuia după care va străbate muntele Runcu printr-un tunel care va ieşi la lumină în nordul municipiului Vatra Dornei, în localitatea Argestru, apoi va traversa râul Bistriţa, CF 511 Suceava-Ilva Mică şi drumul naţional DN17 şi va reveni în drumul naţional DN17 printr-un nod rutier, realizându-se legătura cu varianta ocolitoare vest ce asigură legătura cu DN17B.

Prin acest proiect se urmăreşte reducerea numărului de maşini care tranzitează Vatra Dornei şi totodată fluidizarea circulaţiei în centru, scurtarea perioadei de traversare a oraşului şi reducerea zgomotului.

Lungimea traseului va fi de 3814 m, fiind ocupaţi 92 000 metri pătraţi de teren, pentru lucrări fiind necesară defrişarea unei suprafeţe de 14 000 mp de pădure şi scoaterea din circuitul agricol a 424 000 mp de teren.

Deşeurile din construcţii vor fi folosite pentru umpluturi şi depozitate în perimetrul minier Nipomiceni şi alte depozite din Bazinul Dornelor.

Proiectul, în valoare de aproximativ 140 de milioane de euro, va fi finanţat din fonduri europene şi de la bugetul de stat, urmând a se realiza pe o perioadă de 39 de luni.

Cetăţenii din zona Argestru au solicitat şi au primit lămuriri referitoare la traseul exact al proiectului. După dezbatere, cetăţenii şi reprezentanţii proiectantului şi ai APM Suceava s-au deplasat la Argestru pentru a analiza situaţia din teren.


Următoarea fază a proiectului o reprezintă emiterea acordului de mediu.

„Acest proiect este binevenit atât pentru dorneni, cât şi pentru cei care tranzitează oraşul şi sperăm să se implementeze cât de curând”, a spus primarul Ioan Moraru.



SURSA: CraiNou.ro

HOTEL DORNA, unul dintre cele mai moderne hoteluri din judeţ a fost deschis la Vatra Dornei

În Vatra Dornei a fost deschis unul dintre cele mai moderne hoteluri din judeţul Suceava, singura unitate turistică de patru stele din acest municipiu. Este vorba despre hotelul Dorna, fostul hotel Alpin, care în cursul acestui an a trecut printr-un amplu proces de modernizare.


Omul de afaceri Stelian Chiforescu, proprietarul hotelului, ne-a declarat că la începutul acestui an la hotelul situat la baza pârtiei de schi Parc a fost demarat un proiect de modernizare finanţat cu fonduri europene. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 4,975 de milioane de lei (49,75 de miliarde de lei vechi), din care 2,19 milioane de lei fonduri europene şi 2,78 de milioane de lei fonduri asigurate de firma omului de afaceri dornean, SC Meridian Turism SA.

Potrivit spuselor lui Stelian Chiforescu, hotelul Dorna are în momentul de faţă 40 de camere, dublu faţă de cele existente înainte de modernizare. De asemenea, în urma investiţiilor din acest an au fost modernizate centrul SPA, restaurantul, precum şi cele 20 de camere deja existente. În ceea ce priveşte restaurantul, după realizarea proiectului au fost dublate numărul de locuri şi, în acelaşi timp, a fost înlocuită aparatura de la bucătărie. Aşa se face că în prezent restaurantul hotelului Dorna are o capacitate de 140 de locuri.

Stelian Chiforescu a subliniat că pe lângă valoarea iniţială a proiectului, în hotelul Dorna a mai fost investită o sumă de aproximativ un milion de euro, pentru amenajarea unei baze de tratament balnear. Chiforescu a precizat că baza de tratament ar urma să fie deschisă în vara acestui an.

„Investiţia am făcut-o în ideea că la cele 20 de camere existente până la modernizare nu puteam să primim grupuri mari, asta în condiţiile în care sunt foarte multe firme care vor să organizeze traininguri şi au nevoie de anumite condiţii. De acum înainte vom putea primi şi astfel de grupuri sau echipe de fotbal, handbal sau alte sporturi care vin în cantonamente”, a spus Stelian Chiforescu.

Preţuri competitive pentru condiţii de patru stele

Aşa cum spuneam, după modernizare, hotelul dispune de 40 de camere spaţioase, dotate modern, respectiv camere de tip Standard sau Deluxe, şi apartamente Deluxe şi Suite Superior. Dintre cele 40 de camere, patru sunt de trei stele (duble Standard), alte 26 de camere sunt de patru stele (duble Deluxe). La acestea se mai adaugă nouă apartamente Deluxe şi un apartament Suite Superior, format dintr-un living şi două dormitoare.

Stelian Chiforescu a declarat că preţurile pentru toate aceste camere şi apartamente sunt modice, plecând de la 170 de lei/noapte pentru o cameră de trei stele. Pentru o cameră Deluxe, de patru stele, preţul pentru o noapte este de 180 de lei, în timp ce un apartament Deluxe costă 200 de lei/noapte. Pentru apartamentul Suite Superior se va plăti un preţ de 400 de lei/noapte. Omul de afaceri dornean a subliniat că preţurile în extrasezon vor fi mai mici decât cele anunţate în momentul de faţă.

De subliniat faptul că în preţurile prezentate este inclus micul dejun, precum şi accesul la Centrul SPA, care conţine o sală de fitness modernă, o piscină încălzită, o saună umedă şi o saună uscată. Contra cost vor fi doar masajul şi solarul.


În ceea ce priveşte dotările din camere şi apartamente, în fiecare dintre acestea sunt televizoare plasmă, telefon internaţional, aer condiţional, minibar, seif electronic şi internet prin cablu. De asemenea, în băile camerelor şi apartamentelor au fost montate căzi sau duşuri cu hidromasaj.

Stelian Chiforescu a declarat: „Este singurul hotel de patru stele din Vatra Dornei. Cred că nu aveam în Vatra Dornei un hotel de patru stele, clasificare care să fie reală. Acum există un astfel de hotel. Hotelul este refăcut şi modernizat în totalitate şi vreau să subliniez că vom practica preţuri modice. Politica noastră este să nu practicăm preţuri de patru stele. Faţă de preţurile care se practică în momentul de faţă pe piaţă, preţurile noastre sunt mult mai jos”, a declarat Stelian Chiforescu. De altfel, el a precizat că pentru perioada Revelionului au fost rezervate toate camerele hotelului Dorna.

Chiforescu: Viitorul pentru Vatra Dornei este turismul balnear

Nu în ultimul rând, Stelian Chiforescu a subliniat că din punctul său de vedere turismul balnear va fi principala activitate care va putea să atragă un număr mare de turişti în municipiul Vatra Dornei. El a precizat că şi din acest motiv hotelul Dorna va dispune de o bază modernă de tratament balnear, care va fi deschisă la mijlocul acestui an şi care va avea o capacitate de 100 de locuri. „Eu cred în viitorul balneologiei din Vatra Dornei. Acesta este singurul domeniu în care turismul din Vatra Dornei poate să meargă mai departe. În rest nu cred în nimic”, a spus Stelian Chiforescu.


Omul de afaceri a adăugat că baza de tratament balnear a hotelului Dorna va fi dotată pentru tratamente complete, toate echipamentele fiind noi. „Toată investiţia făcută acum este pentru tratament balnear. Scopul acestui hotel va fi de tratament balnear. Şi vreau să mă adresez în primul rând clasei medii a românilor şi străinilor. Iar în acest sens, de la sfârşitul acestui an vom încerca să contactăm sindicate din mai multe ţări europene pentru a stabili o colaborare”, a arătat Stelian Chiforescu.




Au venit cu trenul de la Timişoara la Vatra Dornei, unde au furat o maşină

Trei indivizi din municipiul Timişoara, ajunşi la Vatra Dornei cu trenul, au furat o maşină expusă la vânzare care se afla în imediata apropiere a Gării Vatra Dornei Băi. Joi, în jurul orei 12.00, Laurenţiu R., în vârstă de 34 de ani, localnic din Dorna, a anunţat poliţia că autoturismul său, un Volkswagen Golf III, înmatriculat în Franţa, a dispărut.

Judiciariştii de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Vatra Dornei au început imediat operaţiunile de căutare a maşinii. Au reperat-o pe raza comunei Poiana Stampei, unde cei trei se deplasaseră la o rudă pe care o au în zonă. În încercarea de a-şi pierde urma, autorii au schimbat plăcuţa de înmatriculare a maşinii, în locul numerelor de Franţa punând numere de Portugalia.

Ca mod de operare indivizii au forţat portiera stânga faţă a autoturismului, au forţat apoi sistemul de blocare a volanului, după care au pornit maşina cu ajutorul unei chei potrivite.

Autorii identificaţi de poliţie sunt Oleg Scofari, în vârstă de 22 de ani, Ion C., de 17 ani, şi Andrei Chiforescu, de 20 de ani, toţi trei fiind introduşi joi seară în arest, pe baza ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore.

În cursul zilei de ieri ei au fost prezentaţi procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, pentru a se stabili dacă se impune prezentarea lor în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Magistraţii au luat doar măsura interdicţiei de a părăsi ţara, astfel că cei trei urmau să fie eliberaţi din arest, imediat după expirarea ordonanţei pentru 24 de ore.


Din informaţiile pe cale le avem, cel puţin doi dintre cei trei suspecţi mai sunt cercetaţi în fapte de furt de autoturisme, inclusiv din străinătate. De altfel şi modul în care aceştia au operat arată că nu sunt amatori. Valoarea maşinii sustrase şi apoi recuperate a fost estimată la 5.000 de lei.




Vola furată din Ciocăneşti, găsită ascunsă în pădure

O volă furată în noaptea de luni spre marţi de pe o uliţă din comuna Ciocăneşti a fost găsită de poliţişti pe un teren forestier, în pasul Prislop.

Utilajul a fost descoperit acum două zile, la o distanţă de aproximativ trei kilometri, în coborâre, faţă de vârful Prislop. Anchetatorii bănuiesc că zona în care a fost lăsată vola era un loc de depozitare provizoriu, de unde urma să fie preluată de alte persoane.

„Utilajul în cauză a fost predat proprietarului, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 15 Vatra Dornei, în vederea identificării autorilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Ancheta din acest caz se desfăşoară în colaborare cu Poliţia oraşului Borşa.






CSM Suceava a început pregătirea cu un cantonament la Vatra Dornei

După o pauză de aproximativ două săptămâni, voleibaliştii echipei Clubului Sportiv Municipal Suceava au revenit miercuri la antrenamente, iar ieri au plecat la Vatra Dornei acolo unde au programat un cantonament montan de şapte zile, susţinut financiar de Primăria Suceava.

În acest stagiu de pregătire centralizată, antrenorul Victor Pancu va conta pe 12 din jucătorii lotului, singurul absent fiind „veteranul” Ştefan Ştefură, sportiv ce se antrenează singur după ce a rămas la Piatra Neamţ, din cauza problemelor profesionale. Chiar dacă sunt lideri în seria est a Diviziei A2, voleibaliştii suceveni şi-au propus să facă o pregătire foarte bună, care să-i aducă într-o formă maximă atât în cele trei meciuri rămase din turul campionatului, dar mai ales în turneul play-off.

Astfel, miercurea viitoare, echipa CSM Suceava se va întoarce acasă, urmând să se pregătească în sala Unirea până pe 28 ianuarie, când va reîncepe campionatul cu un meci pe teren propriu, în compania celei de-a doua clasate, CS Rapid Bucureşti, echipă ce are cu trei puncte mai puţin şi un meci disputat în plus.

„Ne-am propus pentru cantonamentul de la Vatra Dornei, doar pregătire fizică, la care se adaugă detoxifierea, mărirea rezistenţei generale la efort, dar şi eliminarea surplusului de greutate pentru unii dintre sportivi. Vrem să ne pregătim cât mai bine pentru meciurile rămase din acest sezon şi în acest sens vom face două partide test cu prim divizionara din Piatra Neamţ”, a declarat antrenorul Victor Pancu.

Tehnicianul sucevenilor este de părere că deşi echipa sa a câştigat meciul tur cu Rapid Bucureşti, cu scorul de 3 – 1, confruntarea din retur, de pe 28 ianuarie, va fi una mult mai dificilă şi de aceea echipa trebuie să fie pregătită la potenţial maxim.


Campionatul Diviziei A2 se va relua pe 21 ianuarie, dar CSM Suceava va sta, deoarece are programat meciul cu Niro Bucureşti, echipă retrasă din campionat înaintea începerii acestuia. După meciul cu Rapid Bucureşti, de pe 28 ianuarie, sucevenii vor juca pe 3 februarie la CSŞ CFR Bucureşti, urmând să termine returul pe 11 februarie, când au programată restanţa cu Videoclip Ploieşti.





Revelion si Carnaval la Castelul Dracula din Pasul Tihuta - VIDEO

In Pasul Tihuta, zeci de romani si straini au petrecut alaturi de Contele Dracula. Gazda si-a parasit cripta pentru a ciocni un pahar cu vin rosu si a dansat alaturi de invitati pana dimineata in inima castelului sau.

Oaspetii castelului au continuat distractia si cu un bal mascat. Si cum locul isi are semnificatia lui, turistii au intalnit-o si pe mireasa contelui Dracula.










SURSA: A1.ro

Volă furată din faţa unei locuinţe din Ciocăneşti

O volă Fiat-Hitachi a fost furată de pe un drum comunal din Ciocăneşti, fapta petrecându-se în noaptea de luni spre marţi.

Poliţiştii de la Secţia Rurală 15 Vatra Dornei au fost sesizaţi de furt marţi dimineaţă, prin numărul de urgenţe 112, de către Adrian R., un localnic care este angajat ca şofer pe respectivul utilaj.

Vola se afla în faţa casei acestuia, pe drumul comunal Oiţa.

S-a stabilit ulterior că vehiculul aparţine unei întreprinderi individuale din Ciocăneşti, I.I. Alboi. Prejudiciul nu a fost încă stabilit exact, însă este de ordinul zecilor de mii de euro.





FESTIVALUL DE DATINI SI OBICEIURI DE IARNA "PORNITI PLUGUL FETI FRUMOSI", Vatra Dornei 2011 - VIDEO

Primăria municipiului Vatra Dornei împreună cu Fundaţia Culturală „Dorna Dorului" şi Casa de Cultură „Platon Pardău" a organizat în acest an a XV-a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Porniţi Plugul, Feţi Frumoşi", ce s-a desfăşurat în data de 29 decembrie 2011.








Dorneanul Andrei Leancă s-a impus în Austria

Atletul dornean Cristian Prâsneac şi elevul său Andrei Leancă au participat în ultima zi din anul 2011 la un prestigios concurs internaţional de alergare pe şosea în localitatea Linz, din Austria.

Cristian Prâsneac a concurat în Cursa Aşilor, într-o companie selectă alături de atleţi valoroşi din peste 30 de ţări, numele cel mai cunoscut prezent la start fiind cel al recordman-ului mondial Leonard Komon, din Kenya, campion olimpic şi mondial în probele de 10.000 şi 15.000 de metri.

La final, sportivul legitimat la CSM Vatra Dornei a trebuit să se mulţumească cu locul 21. Aşa cum era de aşteptat, întrecerea a fost câştigată de principalul favorit, Leonard Komon, urmat în ierarhie de campionul mondial de juniori Bett Josphat, tot din Kenya, şi de etiopianul Zewdie Miliyon Yehwalaeshet.

Celălalt dornean prezent la Linz, Andrei Leancă, a alergat fără trac în cursa pe distanţa de 7 kilometri destinată tineretului, izbutind să treacă primul linia de sosire, cu 7 secunde în faţa germanului Marco Bscheidl. Pe trei a venit austriacul Benjamin Klinger. „Sunt foarte mulţumit de performanţa înregistrată de Andrei Leancă, în condiţiile în care ne aflăm undeva la începutul perioadei de pregătire.


Elevul meu va ajunge în vârful de formă abia în luna martie, când sunt programate câteva concursuri importante. Dorim să mulţumim Primăriei din Vatra Dornei şi firmei Constructim din Timişoara pentru sprijinul constant oferit, care ne dă posibilitatea să luăm startul în concursuri tari, precum a fost cel de la Linz”, a declarat Cristian Prâsneac.




Casa unei femei din municipiul Vatra Dornei, jefuită de Revelion. Prejudiciul este de peste 56.000 de lei

O femeie din municipiul Vatra Dornei a sesizat, duminică, Poliţia, că în noaptea de Revelion, în timp ce se afla la un restaurant din localitate, din locuinţa sa au fost furaţi bani şi bijuterii, prejudiciul fiind de peste 56.000 de lei.

Potrivit primelor verificări, s-a stabilit că femeia a plecat de acasă în jurul orei 21.45, împreună cu ginerele şi fiica sa, la un restaurant din localitate unde a participat la petrecerea de Revelion.

Revenind acasă în jurul orei 04.20, femeia a constatat că geamul de la dormitorul său era întredeschis, iar în cameră existau urme de răvăşire, motiv pentru care a verificat o geantă pe care o lăsase într-un dulap. Ulterior, ea a descoperit că din geantă i-au fost furaţi 30.100 lei, 4.195 euro şi 2.000 de dolari.

De asemenea, i-au fost furate trei inele din aur, în greutate totală de zece grame, în valoare de 1.900 de lei, valoarea totală a prejudiciului fiind de circa 56.765 de lei.

Poliţiştii suceveni fac cercetări în acest caz pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.






ATV sustras de la un centru de închirieri din Vatra Dornei

Ieri după amiază, un bărbat de 41 de ani din Timișoara a închiriat un ATV din Vatra Dornei, însă acesta nu s-a mai întors la ora stabilită prin contract pentru a returna vehicolul.


Astfel, angajata de la centrul de închirieri a anunțat Poliția, declarând că cel care a închiriat ATV-ul nu a lăsat nici un număr de telefon pe care să fie contactat și nu a dorit să poarte cască de protecție, lăsând însă la ghișeu buletinul.

ATV-ul se ridică la suma de 6.900 de euro, Poliția dându-l în urmărire națională (ATV-ul era înmatriculat).



SURSA: Newsme.ro

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei