🚨 Trei persoane arestate după efectuarea unor percheziții într-un dosar privind furturi de catalizatoare auto și carburanți

În perioada 03.05.2023 – 01.08.2023 au fost efectuate cercetări și a fost documentată activitatea infracțională a unei grupări care a comis furturi de catalizatoare și alte componente auto, carburanți, atât pe raza comunei Pojorâta cât și pe raza altor localități din județul Suceava.

Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au administrat probatoriu și au completat actele de urmărire penală în dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, propunându-se trimiterea în judecată a cinci inculpați – din care trei aflați în arest preventiv, unul sub măsura preventivă a controlului judiciar și unul în stare de libertate.

Furturi catalizatoare auto

Astfel, s-a stabilit faptul că în perioada de referință, inculpații, respectiv 4 adulți și un minor, toți din orașul Frasin, au acționat câte doi sau trei în interconexiune infracțională și au sustras catalizatoare sau componente auto, precum și diferite cantități carburant, de la autovehicule de pe raza comunelor Pojorâta, Iacobeni, Dorna Arini dar și a orașului Broșteni.

La dosarul penal gestionat la nivelul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost reunite și patru dosare penale cu autor necunoscut aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și o cauză cu autori cunoscuți aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria C-lung Moldovenesc.

Pe parcursul documentării activității infracționale s-a reușit realizarea unei constatări în flagrant a furtului unei cantități de cca. 110 litri de motorină, ca urmare a colaborării dintre lucrătorii Poliției Orașului Gura Humorului, ai Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta și ai Poliției Municipiului C-lung Moldovenesc, prejudiciul fiind recuperat integral.

Furturi carburanți

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, Judecătoria C-lung Moldovenesc a autorizat și emis 5 mandate de percheziție domiciliară care au fost puse în aplicare de către polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta cu sprijinul polițiștilor de la Poliția Municipiului C-lung Moldovenesc, Poliția Orașului Gura Humorului, a două grupe de luptători specializați din cadrul SAS și a unor cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava – Detașamentul 7 Jandarmi C-lung Moldovenesc.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost adunate noi probe și mijloace de probă, fiind ridicate în vederea indisponibilizării 3 autoturisme utilizate la comiterea infracțiunilor, telefoane mobile, cartele SIM, articole de îmbrăcăminte, diferite scule folosite în activitatea infracțională.

Mașini indisponibilizate

Masină sechestrată

Urmare a probatoriului administrat în cauză, Judecătoria C-lung Moldovenesc a emis 3 (trei) mandate de arestare preventivă pentru 30 zile privind pe a trei inculpați și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile pentru un al patrulea bărbat.

   

Material lemnos în valoare de 1.200 lei confiscat de polițiștii din Vatra Dornei

La data de 01.08.2023, ora 18.10, în cadrul Planului de Acțiune Scutul Pădurii, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Vatra Dornei, au oprit în trafic o autoutilitară condusă de către un bărbat de 40 ani, din Vatra Dornei, care transporta cantitatea de 7,27 mc lemn foc fără documente specifice de transport.

Șoferul a fost sancționat conform prevederilor art. 19 alin. 2 lit. „a” pct. 3 din Legea nr. 171/2010, iar cantitatea de 7,27 mc lemn foc în valoare de 1.200 lei a fost confiscată și predată lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei.



Furtuna din ultimele ore a cauzat probleme în mai multe localități din zona Dornelor și din restul județului Suceava

În urma manifestărilor fenomenelor meteorologice prognozate, in dispeceratul integrat ISU-SAJ Suceava au fost înregistrate până la această oră, 42 de apeluri pe numărul unic de urgență unic 112, care au anunțat diferite evenimente:

  • Incendii provocate de trăsnet direct, în localitățile Dorna Candrenilor (ora 19:26 - a ars un fânar pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați), Dărmănești (Ora 20:14 - a ars un adăpost de animale pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și ora 20:43 - a ars astereala din lemn a acoperișului casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
  • Copaci căzuți pe partea carosabilă sau în gospodării, pe raza localităților Vatra Dornei, Siret, Volovăț, Frumosu, Dorna Arini, Neagra Șarului, Todirești, Fântâna Mare, Cumpărătura, Hânțești, Suceava, Udești, Chiril, Mălini, Mereni - misiuni de recunoaștere și intervenția operativă în situații punctuale - echipaje ale pompierilor militari și lucrători SVSU;
  • Cabluri electrice rupte și crengi de copaci căzute pe partea carosabila pe raza mai multor localități din județ;
  • Elemente de construcție (bucată de tablă) căzute de pe acoperișul unui bloc de locuințe din Fălticeni.

Pompierii militari și/sau lucrătorii SVSU-urile din localitățile afectate execută misiuni de recunoaștere și intervenție pentru sprijinirea populației.

Echipajele de intervenție ale furnizorului de energie electrică sunt direcționate punctual și succesiv la toate solicitările primite în urma manifestărilor fenomenelor meteorologice.

În municipiul Vatra Dornei majoritatea problemelor apărute sunt pe strada Căprioarei și Str. Popeni

Strada Căprioarei, Vatra Dornei

Municipiul Suceava



Intervențiile sunt în dinamică!
 

⚠️🚨 Accident rutier pe Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei

Un accident rutier s-a produs în această seară între două autoturisme în zona Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei.

Accidentul a fost anunțat la 112 la ora 17:07, iar pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ. 

În urma evenimentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Accident Vatra Dornei - Calea Transilvaniei




AI ANIMĂLUȚ DE COMPANIE? NU RATA DESCHIDEREA MAGAZINULUI ANIMAX DIN VATRA DORNEI! PROFITĂ DE PROMOȚIA INAUGURALĂ, 20% REDUCERE LA TOT!

Bine ai venit în Universul Animax din Vatra Dornei! Încântați să te cunoaștem, și, pentru că ne place să te avem aproape, te așteptăm, săptămâna aceasta, cu o super promoție dedicată animalelor de companie! Ia-ți animăluțul la cumpărături și hai, între 27 – 30 iulie, în magazinul Animax din Vatra Dornei, și profită de 20% REDUCERE la toate produsele din magazin.


Animax Vatra Dornei se deschide pe 27 Iulie

În magazinele Animax, atunci când pășești, descoperi un întreg univers dedicat animăluțelor de companie. Aici, găsești toate bunătățile pentru animăluțul tău și orice altceva ai avea nevoie pentru el - hrană, accesorii, suplimente, produse de igienă și întreținere, culcușuri, genți de transport, decoruri etc. Iar, însoțitorii tăi prin acest univers, echipele Animax, sunt oameni devotați prietenilor noștri necuvântători, nerăbdători să te asculte și să-ți ofere consultanță specializată, astfel încât animăluțul tău să crească sănătos, frumos și voios.

Pentru că Animax iubește foarte mult animalele și pe cei care au grijă, așa cum trebuie, de ele, căutăm să ne asigurăm că fiecare comunitate în care suntem prezenți are, cât mai aproape, toate cele necesare îngrijirii micuților necuvântători.

Animax Vatra Dornei promoții

Animax – mereu aproape de tine și animăluțul tău


Animax se diferențiază prin faptul că deservește o mare parte din piața românească de pet retail, iar, oferind consiliere personalizată oricărui client, a câștigat inimile multor familii de animăluțe.

Ne antrenăm de la o zi la alta să devenim din ce în ce mai buni. Piața de pet retail din România a crescut organic, și noi la fel, de altfel. Azi suntem mai buni decât eram ieri, iar acest lucru ne bucură, deoarece înseamnă că reușim să aducem zâmbetul pe buze cât mai multor părinți de animăluțe. Ne bucurăm că suntem prezenți în comunitatea iubitorilor de animăluțe din Vatra Dornei. Dorința noastră este ca fiecare familie să aibă în proximitate o sursă de încredere și calitativă de pet supplies!” declară Ioana Socaciu, Country Retail Manager Animax.

Animax Vatra Dornei animale

Animax – dedicat fiecărui animăluț


Prezenți în peste 100 de locații din toată țara și având o experiență de peste 20 ani în domeniul îngrijirii animalelor de companie, Animax a învățat de-a lungul timpului că fiecare animăluț este unic în felul lui și are nevoi diferite. De aceea, magazinul Animax din Vatra Dornei Retail Park (și nu numai) oferă astăzi game întregi de produse de înaltă calitate, animăluțele de companie găsind, cu siguranță, ceva pe gustul lor.

Animax – prietenul tău de încredere


Hrană premium, superpremium, sac mare sau vrac, hrană presată la rece sau gătită la abur, hrană uscată, semiumedă sau umedă. Similar, în cazul jucăriilor – jucării pentru ros, pentru tras, sau pentru aport, jucării interactive sau ansambluri de joacă. Este ușor să te pierzi în multitudinea de produse din magazinul Animax din Vatra Dornei. Tocmai, de aceea, personalul bine pregătit și specializat în aria pe care o gestionează este gata, în orice moment, să te îndrume în a face cele mai bune alegeri pentru animăluțul tău. În plus, ei creionează o atmosferă plăcută, pentru care clienții revin, întotdeauna, cu mare drag.

Produse animale de companie - Animax Vatra Dornei

Animax – aplicația care-ți răsplătește loialitatea


Facem tot ce ține de noi pentru ca toți cei care ne calcă pragul să simtă că aparțin unei comunități în care totul este gândit pentru a le face experiența Animax mai ușoară, mai plăcută și utilă. Așadar, aplicația Animax întregește universul Animax! Aplicația este intuitivă și gata să fie folosită la fiecare achiziție (beneficiezi de 3% reducere, indiferent de suma cheltuită). Reducerea se aplică prin scanarea codului din aplicația Animax, la casa de marcat.

Aplicatia Animax Vatra Dornei

Magazinul Animax din Vatra Dornei


Tot la capitolul reduceri, mai avem o surpriză pentru tine: în perioada 27 – 30 iulie, recompensăm iubitorii de animale cu 20% REDUCERE la toate produsele din magazinul Animax din Vatra Dornei.

Adresa: Str. 22 Decembrie nr. 22C, Mun. Vatra Dornei, Jud. Suceava

Program: Luni - Duminică  –  9:00 – 22:00

Magazinele Animax dispun de: produse exclusive, promoții periodice și de o echipă de iubitori de animale, dedicată în a oferi cele mai bune sfaturi pentru și despre animale. Ba mai mult, poți intra cu animăluțul tău în magazin!

Pentru mai multe noutăți și surprize, ne poți urmări: Contact us, Site, Facebook, Instagram și Youtube.

Animax, pentru și despre animale!

   

💥 Un autoturism a luat foc în zona Pasului Mestecăniș

Pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism în zona pasului Mestecăniș.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat, fiind cuprins de flăcări întreg autovehiculul.

Au ars autoturismul în totalitate și bunurile din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit electric.







🟨 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN pentru județul Suceava

⚠️🟨 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN PENTRU JUDEȚUL SUCEAVA

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

Interval de valabilitate: 20 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 22:00

În intervalul menționat, în Maramureș, Moldova, Dobrogea, în estul Transilvaniei și în nordul și estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp).



Un dornean de 36 de ani s-a înecat în lacul Izvorul Muntelui

Un bărbat din Vatra Dornei a murit sâmbătă seară (15 iulie) după ce s-a înecat în lacul Izvorul Muntelui, în satul Bistricioara, comuna Ceahlău.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani, ar fi intrat în apă pentru a recupera o minge, însă nu a mai ieșit la mal. Scafandrii ISU Neamț l-au găsit în cele din urmă, însă nu s-a mai putut face nimic pentru viața lui.

Două femei care îl însoțeau pe bărbat, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică.

Dornean înecat în Lacul Bicaz

La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut în lacul Izvorul Muntelui. Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, un bărbat de 36 de ani, din Vatra Dornei, ar fi intrat în lacul Izvorul Muntelui după o minge și nu ar mai fi reușit să revină la mal. Pompierii au acționat pentru căutarea persoanei în cauză, care a fost adusă la mal de scafandri. Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajul medical declarând decesul acestuia. În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

”Prin apel la 112, la ora 17:17 pompierii au fost înștiințați că în localitatea Bistricioara din comuna Ceahlău o persoană a căzut în lacul Izvorul Muntelui. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, SAJ Ceahlău și IJJ și echipa de scafandri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și Biroul Județean de Poliție Transporturi. Pompierii, cu ajutorul bărcii, au acționat pentru căutarea persoanei. Alături de pompieri au acționat două persoane fizice cu ajutorul bărcilor personale. Două femei în vârstă de 23 și 34 de ani, care au suferit atacuri de panică, au fost asistate medical de echipajele medicale la fața locului. Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost găsit de scafandri și adus la mal. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.


SURSA: TVMNEAMT.ro

  

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei