O dorneancă a fost tâlhărită în fața casei sale, de un individ cu fața acoperită.

O femeie a fost tâlhărită la Vatra Dornei de un individ care a urmărit-o. Dorneanca a fost atacată chiar în fața casei sale, de un individ cu fața acoperită. Victima a sunat imediat la 112 și polițiștii au reușit să-l identifice pe atacator.

Femeie tâlhărită la Vatra Dornei

După efectuarea cercetărilor, s-a constatat că individul a urmărit persoana vătămată pe traseul spre locuința acesteia, iar în momentul în care femeia a ajuns în fața casei acesta și-a tras gluga de la haină pe cap și a acostat-o pe persoana vătămată.

Tânărul i-a smuls femeii din mână punga de cumpărături și poseta cu bunurile personale, iar după comiterea faptei a fugit cu bunurile sustrase printre blocuri. Întrucât la scurt timp după săvârșirea infracțiunii, autorul a observat o patrulă de poliție ce circula în apropierea locuinței sale, acesta s-a deplasat la imobilul unde domiciliază persoana vătămată și a abandonat bunurile sustrase într-un loc întunecos situat în apropierea ușii de acces a casei.

Cu ocazia audierii, numitul David P. S. a recunoscut comiterea faptei, față de acesta dispunându-se măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca procurorul de caz să propună Judecătoriei Vatra Dornei arestarea preventivă.

Vezi ce știe ChatGPT despre Vatra Dornei! Am luat la întrebări aplicația ”minune” de inteligență artificială și am rămas surprinși! 🙂

Pentru că se discută intens perioada aceasta despre ChatGPT și despre ce impact ar putea avea în viitor astfel de aplicații ”minune”, am devenit curioși și am pus inteligența artificială la treabă. 🙂

Așadar, am întrebat ChatGPT-ul ce ne poate spune în general despre Vatra Dornei, despre istorie, obiective turistice, locuri de muncă, date demografice. Răspunsurile se pot vedea în imaginile de mai jos și veți constata că în viziunea ”inteligenței artificiale” suntem bine de tot. Poate de fapt acest ChatGPT prezice viitorul?! Mai știi ... 😁🤓 

NOTĂ: Câteva detalii despre ChatGPT, în caz că nu vă este cunoscut subiectul: Ce este Chat GPT, la ce poate fi folosit în lumea reală și de ce a început să ridice semne de întrebare

Vatra Dornei pe ChatGPT

Am continuat jocul și am întrebat ce ne poate spune despre istoria municipiului nostru stațiune:

Istorie Vatra Dornei ChatGPT

Stăm foarte bine și din punct de vedere turistic, în viziunea ChatGPT: Avem izvoare termale, castel medieval, obiective turistice care mai de care, etc. 😀

Turism Vatra Dornei ChatGPT

Obiective Turistice Vatra Dornei ChatGPT

Dacă cumva nu se știe, ”Vatra Dornei oferă o gamă variată de locuri de muncă pentru oamenii talentați și dedicați, care doresc să lucreze într-un oraș frumos și prosper.” Detalii mai jos:

Locuri de Muncă Vatra Dornei ChatGPT

I-am mai cerut să ne dea câteva date demografice despre Vatra Dornei, capitol la care a nimerit datele destul de bine: Vârsta medie a populației din Vatra Dornei este de aproximativ 40 de ani. Orașul are o rată a natalității scăzută și o rată a mortalității relativ ridicată, ceea ce duce la o îmbătrânire a populației.

Date demografice Vatra Dornei - ChatGPT

Concluzionând, aplicația ”minune” mai are încă multe de învățat, însă ce este interesant e că aplicația corectează foarte repede datele eronate pe măsură ce acestea îi sunt semnalate. Oricum, începutul pare destul de promițător și probabil în viitor datele vor fi mult mai exacte.

Medicii din Iași au reușit să replanteze piciorul copilului lovit de tren la Vatra Dornei după o intervenție de 13 ore

Medicii de la Spitalul Sfânta Maria Iași au reuşit să replanteze piciorul băiatului lovit ieri dimineață de tren la Vatra Dornei. Intervenţia chirurgicală a durat 13 ore, echipa multidisciplinară de medici intrând în sala de operație la ora 14:00 și finalizând-o la ora 03:00 dimineața.

Operatie replantare gambă baiat 15 ani Vatra Dornei

Pacientul a fost internat în Secția de Chirurgie Plastică cu diagnosticul de: politraumatism prin accident rutier, șoc hemoragic, amputație membrul inferior stâng nivel treime proximală gambă, traumatism craniocerebral cu hemoragie subarahnoidiană, fractură de omoplat, fracturi de coaste 7-9, hemotorax, ruptură de splină cu hemoperitoneu.

Pentru leziunile cranio-cerebrale si toracice s-a optat pentru tratament conservator, i s-a facut splenectomie (îndepărtarea splinei rupte, efectuata de colegii de la chirurgie pediatrică). Gamba amputată a fost replantată.

Momentan, copilul se află în serviciul ATI și se continuă terapia suportivă maximală inițiată încă din momentul internării. Evoluția este lent favorabilă.”, a declarat Sidonia Susanu, șef Secția Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalul de Copii Iași.

Accidentul a avut loc marți dimineața, la câțiva metri de Gara Vatra Dornei Băi, la trecerea peste calea ferată. Elevul în vârstă de 15 ani, despre care martorii spun că ar fi avut căști în urechi, nu a observat trenul și a fost lovit în plin. Mecanicul de locomotivă le-a relatat polițiștilor că a claxonat cu fluierul locomotivei la apropiere de pasaj, însă tânărul nu a avut nici o reacție. E lesne de înțeles că în condițiile date mecanicului i-a fost imposibil să oprească garnitura pe loc.

Important de precizat, Primăria Municipiului Vatra Dornei, împreună cu Spitalul Municipal Vatra Dornei și Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava, va organiza mâine, 19 ianuarie 2023, începând cu ora 9:00, în clădirea administrativă a Spitalului Municipal Vatra Dornei, un punct de recoltare de sânge pentru asigurarea stocurilor de sânge necesare intervențiilor chirurgicale la care va fi supus adolescentul.



Black Friday eMAG 2022 - La ce oră începe cea mai mare campanie de reduceri din an?

eMag, cel mai mare retailer online din România, organizează astăzi Black Friday 2022. eMAG va avea în oferta de Black Friday și telefoane de 350 de lei, dar și un iaht. Tot în oferta de Black Friday vor fi 58 de tone de carne de porc de la producători români, dar și 10 kg de aur. Compania va avea în ofertă și 100 de autoturisme de la 14 mărci, mașini disponibile imediat. 

În ultimii zece ani eMAG a început cel mai repede Black Friday la 6.50 și cel mai târziu la 8.20, dar probabil startul reducerilor se va da în jurul orei 7.30. Cei de la eMAG explicau acum câțiva ani că vor să găsească un echilibru, pentru a nu începe nici când multă lume doarme, dar nici când oamenii sunt în drum spre serviciu.


Câteva exemple de produse din oferta Black Friday 2022 la eMAG, cu preț, descriere și procent/sumă de reducere:


























Alte oferte tentate, mai jos:

Oferte Emag Black Friday 2022


Polițiștii rutieri din județul Suceava au fost dotați cu 9 aparate performante pentru testarea consumului de droguri

Polițiștii din cadrul structurilor rutiere IPJ Suceava au primit în dotare 9 aparate performante pentru testarea consumului de substanțe interzise Drager DrugTest 5000. Achiziția s-a făcut cu sprijinul autorităților locale, respectiv al primăriilor și consiliilor locale din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Dorna Candreni, Fălticeni, Gura Humorului și al Consiliului Județean Suceava – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică

Drug tester Suceava Vatra Dornei

Aparatele vor intra în dotarea Serviciului Rutier – IPJ Suceava, Poliției Municipiului Suceava, Poliției Municipiului Vatra Dornei, Poliției Municipiului Fălticeni, Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Municipiului Campulung Moldovenesc, Poliției Orașului Gura Humorului și Poliției Orașului Siret.

Valoarea aparatelor pentru testarea consumului de substanțe interzise Drager DrugTest 5000 intrate în dotarea IPJ Suceava este de cca. 160.000 lei.

CITEȘTE CONTINUAREA PE ObiectivDeSuceava.ro!


Deținătorii de fose septice care nu le-au declarat până pe 31 octombrie riscă amenzi între 5 și 10 mii de lei

Conform Hotărârii de Guvern nr. 714, toți proprietarii de fosă septică, persoane fizice și juridice, au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate. Legea a intrat în vigoare în luna mai a acestui an, iar data limită a fost până pe 31 octombrie 2022.

Fosa septica declarare

Astfel, cei care dețin o fosă septică au trebuit să facă acest lucru în termen de maxim 120 de zile de la conectarea locuinței la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate. În cazul în care fosa septică exista cu mult înainte ca legea să intre în vigoare, atunci românii au avut la dispoziție 180 de zile pentru a se înscrie în registrul electronic, dată care se calculează de la momentul intrării legii în vigoare. Acest termen a expirat, așadar, la finele lunii trecute, iar cei care nu au declarat la primărie fosa sunt acum pasibili de amendă.

Cea mai mare parte dintre cetățenii din comunele din județul Suceava nu au respectat însă această dată. Situația este la fel în mai toată țara, astfel că unele primării au decis să prelungească acest termen cu câteva zile sau săptămâni, în funcție de cum au apreciat primarii localităților respective.

În cazul în care cetățenii nu declară fosele septice aceștia riscă penalizări. În baza hotărârii de Guvern menționate, fosele septice vor fi verificate de Garda Națională de Mediu, pe baza unei planificări anuale. La controale vor fi prezenți și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale. În cazul în care se vor depista persoane fizice sau juridice care dețin și utilizează fosă septică, însă nu s-au înscris în registrul de evidență, Garda de Mediu va putea aplica amenzi cu valori cuprinse între 5 și 10 mii de lei. Primăriile care nu întocmesc acest registru riscă, de asemenea, amenzi de la 10.000 de lei la 15.000 de lei



Contractul pentru lotul al treilea al ”Autostrăzii Nordului”, între Vatra Dornei și Suceava, este pe cale să fie reziliat

În vreme ce, în sfârșit, se semnează contractele pentru lotul 1 al Autostrăzii Nordului, lot situat între Baia-Mare și Bistrița, contractul pentru lotul al treilea între Suceava și Vatra Dornei este pe cale să fie reziliat, după ce asocierea Best Consulting & Design SRL – Ingeneria Especializada Obra Civil E Industrial SA a cerut „încetarea anticipată” a contractului încheiat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru studiul de fezabilitate pentru acest lot.

Autostrada Nordului

Asta în condițiile în care șoseaua de centură a orașului Gura Humorului – parte din Autostrada Nordului, în lungime de circa 8 kilometri și pentru realizarea căreia studiul de fezabilitate a fost comandat de Consiliul Județean Suceava, nu de CNAIR – ar avea deja documentația realizată și urma să fie scoasă în dezbatere publică, pentru ca apoi scoaterea la licitație pentru construire să fie, în cel mai bun caz, în ianuarie 2023.

Așadar, informații care începuseră a fi vehiculate zilele trecute par să prindă contur. Este vorba despre „încetarea anticipată” a contractului încheiat de asocierea Best Consulting & Design SRL – Ingeneria Especializada Obra Civil E Industrial SA cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru studiul de fezabilitate la lotul Suceava – Vatra Dornei a Autostrăzii Nordului.

Nota prin care s-a constatat încetarea amiabilă a contractului a fost semnată miercuri. Deocamdată, niciun oficial contactat nu a putut confirma cu certitudine dacă s-a ajuns sau nu la „încetarea anticipată” a contractului pentru Lotul 3. Teoretic, CNAIR va lansa o nouă procedură de achiziție în vederea finalizării studiului de fezabilitate. Până ieri niciun anunț de participare pe SEAP nu a fost postat. Rămâne de văzut însă, pentru că genul acesta de proceduri nu se fac neapărat de azi pe mâine.




Vacile maidaneze au fost strânse de pe străzile municipiului Vatra Dornei ca urmare a unei acțiuni a Poliției Animalelor Suceava

Telenovela vacilor maidaneze dornene continuă cu un nou episod. După ce în ultima perioadă acestea au fost zărite și fotografiate de localnici în mai toate zonele orașului, inclusiv pe scările poliției, se pare că autoritățile au decis într-un final să se ”urnească” și să ia măsuri.


Astfel, în cursul zilei de astăzi au fost întreprinse demersuri pentru strângerea animalelor. Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor IPJ Suceava au emis 17 ordine de plasare pentru 17 bovine identificate nesupravegheate pe străzi de pe raza municipiului Vatra Dornei. O parte dintre bovine au fost încărcate într-un camion, iar altele au fost transportate pe jos la un adăpost din apropiere, în zona Floreni.

Proprietara bovinelor, o femeie de 67 de ani, a fost sancționată contravențional de 2 ori în perioada august – octombrie 2021 și instruită în scris cu privire la zonele extravilane permise pentru pășunat și efectele juridice ale lăsării nesupravegheate a animalelor pe drumurile și în spațiile publice.


Întrucât marți femeia a fost recalcitrantă și a refuzat să-i însoțească pe polițiști la sediul poliției a fost necesară folosirea forței prin imobilizare. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureau, s-a aplicat și o sancțiune contravențională la Legea 61/1991 modificată, în valoare de 1000 lei.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor vor aplica o sancțiune în valoare de 3000 lei la Legea 205/2004.

Ulterior cele 17 bovine (dintre care doar 3 crotaliate) vor fi preluate conform ordinelor de plasare de către unitatea contractantă din cadrul Consiliului Județean Suceava și transportate la un centru specializat, conform procedurilor incidente, anunță IPJ Suceava.

Cică autoritățile noastre au pus piciorul în prag și strâng vacile din oraș! Nu se poate așa ceva, când tocmai ne...

Publicată de Vatra Dornei Live pe Marţi, 2 noiembrie 2021

Animalele vor fi duse la un adapost din Floreni. Acestea nu au putut fi incarcate in camionul de transportat animale vii, astfel autoritatile au decis sa le mâne pana la adapost pe un traseu de aproximativ 15 km.

Publicată de Radio Dorna pe Marţi, 2 noiembrie 2021

Spitalul Vatra Dornei angajează medic specialist, consilier juridic, inginer, operator date, muncitor calificat și șofer

Spitalul Vatra Dornei organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor vacante de medic specialist – gradația 4, în cadrul structurii de management al calității serviciilor de sănătate, consilier juridic IA – gradația 3, în cadrul Compartimentului juridic, inginer I – gradația 5, în cadrul Compartimentului SSM, PSI, protecție civilă, situații de urgență, operator date III – gradația 0, în cadrul farmaciei cu circuit închis a unității, muncitor calificat I – croitoreasă – gradația 4 și șofer II – gradația 5.

Spitalul Vatra Dornei

Condițiile specifice în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

Pentru postul de medic specialist în cadrul structurii de management al calității serviciilor de sănătate:

- diplomă de medic/diplomă de licență în medicină
- certificat de medic specialist
- atestat de studii complementare în managementul serviciilor de sănătate, eliberat de către Ministerul Sănătății

Pentru postul de consilier juridic IA în cadrul Compartimentului juridic:

- diplomă de licență
- vechime în specialitate de minimum 6 ani și 6 luni

Pentru postul de inginer I din cadrul Compartimentului SSM, PSI, protecție civilă, situații de urgență;

- diplomă de licență – studii tehnice
- curs în domeniul securității și sănătății în muncă, cu conținut minim conform celui prevăzut în legislația în vigoare, cu o durată de cel puțin 80 de ore:
- vechime în specialitate de minimum 4 ani

Pentru postul de operator date III în cadrul farmaciei cu circuit închis a unității:

- diplomă de bacalaureat
- 6 luni vechime în activitatea de operator date

Pentru postul de muncitor calificat I – croitoreasă:

- diplomă de bacalaureat sau de absolvire a școlii generale
- certificat de calificare în croitorie
- vechime în meserie de minimum 9 ani

Pentru postul de șofer II:

- permis de conducere categoria B.

Proba scrisă a concursului se va organiza pe 6 octombrie, iar data și ora probei practice / interviului vor fi comunicate ulterior.

Așa arată spațiul de joacă din zona Mălinilor, pentru amenajarea căruia s-au opus consilierii locali PNL - PMP - USR+

Ieri, începând cu ora 11 a avut loc ședința extraordinară de Consiliu Local a municipiului Vatra Dornei în cadrul căreia s-a dezbătut și s-a votat bugetul local pe anul 2021.

Conform datelor precizate în debutul ședinței, bugetul consolidat al municipiului Vatra Dornei pe anul 2021 este în valoare de 153.626,62 mii lei și se compune din:

- a) bugetul local ( cheltuieli) în valoare de 108.984,96 mii lei;

- b) bugetul creditelor interne, în valoare de 3.082,66 mii lei;

- c) bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (cheltuieli), în valoare de 41.559,00 mii lei.

Mai multe detalii despre modul în care este structurat bugetul local puteți afla urmărind înregistrarea video a ședinței, care a fost postată pe pagina de facebook Radio Dorna și pe care v-o prezentăm mai jos:

Ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei și comisiile reunite din data de 14.04.2021

Ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei și comisiile reunite din data de 14.04.2021

Publicată de Radio Dorna pe Miercuri, 14 aprilie 2021

După cum se vede și din înregistrare, ședința a decurs fără prea multe întrebări venite din partea consilierilor majorității locale, formată din PNL, PMP și USR+, singurele discuții și amendamente la buget venind din partea consilierilor opoziției social-democrate (PSD).

Astfel, conform și unui comunicat emis de către organizația PSD Vatra Dornei, consilierii formațiunii au depus două amendamente la proiectul de buget și anume:

- Consilierul Adrian Țarcă a propus în numele grupului PSD să fie alocată suma de 50.000 lei pentru amenajarea spațiului de joacă pentru copii din zona Mălinilor, spațiu care este în paragină de mult timp și care a tot fost uitat. Sursa fondurilor a fost precizată foarte clar și anume transfer din categoria de cheltuieli ”Reclame și Publicitate”, care a fost bugetată cu suma de 109.750 lei. Considerăm că administrația publică locală nu are nevoie de publicitate și executivul local ar trebui să se debaraseze de metehnele anilor trecuți, când se încheiau contracte grase de presă cu ”trusturile” locale pentru articole laudative și pentru a se închide ochii la nereguli. Amendamentul a fost RESPINS, consilieri locali PNL, PMP și USR-PLUS considerând probabil că este mai importantă publicitatea și nu spațiul de joacă, argumentându-și opoziția prin diverse scuze puerile și fără acoperire.

Spatiu de joaca

- Consilierul Adrian Dranca a propus în numele grupului PSD să se eficientizeze cheltuielile de personal precum și cele de întreținere și funcționare, iar astfel să se poată transfera suma de 150.000 lei pentru demararea a trei noi investiții. Este vorba de reabilitarea vechii clădiri a școlii nr. 4 (50.000 lei), schimbarea țevilor de apă de pe strada Mihai Eminescu și Luceafărului, care au o vechime de peste 60 de ani (50.000 lei) și reabilitarea străzii Miriștei (50.000 lei). Bineînțeles că sumele propuse nu sunt suficiente, dar la fel ca și pentru alte investiții era important ca măcar să se prindă poziție bugetară pentru acestea, urmând ca ulterior sumele să poată fi eventual mărite. La fel ca și precedentul amendament, nici acesta nu a fost acceptat de către majoritate și a fost RESPINS.

După cum se vede, ambele amendamente au fost respinse de majoritatea locală, acestea întrunind doar 5 voturi din totalul de 17, respectiv doar voturile consilierilor PSD, aceștia susținând că indiferent cât de bune sunt propunerile lor, ele nu sunt acceptate pentru simplul fapt că sunt propuse de PSD. ”Din păcate interesul de grup, de partid, dictează în Consiliul Local și asta nu este absolut deloc în beneficiul dornenilor, ba din contra. Sperăm ca această mentalitate retrogradă să se schimbe cu timpul și toată lumea să înțeleagă că doar interesul Dornei și al dornenilor trebuie să primeze și nu apărarea ”combinațiilor” și sinecurilor de partid”, au mai precizat în comunicat consilierii PSD Vatra Dornei.


Fiind vorba într-unul dintre amendamentele propuse despre spațiul de joacă din zona Mălinilor, ne-am adus aminte că în urmă cu câteva săptămâni (20.03.2021), cineva din zona respectivă ne-a trimis un mesaj pe facebook cu câteva poze ale respectivului spațiu de joacă, ca și sugestii de probleme ale Dornei care ar trebui rezolvate.



Fotografiile primite pe facebook le puteți vedea mai jos:




După cum se vede din fotografii, spațiul de joacă din zona Mălinilor chiar arată jalnic și asta de multă vreme. Chiar nu înțelegem de ce domnul primar Ilie Boncheș l-a scos din lista de investiții, după cum anunța mândru în ședință și de ce consilierii din jurul domniei sale (PNL-PMP-USR+) nu au acceptat să fie reintrodus în listă, atâta timp cât sursa de finanțare era destul de fezabilă, fiind vorba de 50.000 lei mutați de la ”Reclamă și Publicitate”. Chiar are nevoie primăria Vatra Dornei atât de mare nevoie de publicitate PLĂTITĂ încât nu poate renunța la jumătate din suma alocată pentru această categorie și s-o aloce amenajării unui spațiu de joacă pentru copii?

Este extrem de greu de înțeles decizia majorității din Consiliul Local și nici explicațiile pe care le-au oferit în ședință pentru abținerile sau voturile împotriva acelui amendament nu reușesc să convingă care a fost logica. Totuși, vorbim de o sumă de 50.000 lei care reprezintă doar 0,045% din întregul buget al municipiului pe anul 2021, de 108.984.960 lei !!!

Vă prezentăm mai jos și comunicatul PSD Vatra Dornei în integralitatea lui:

Amendamentele depuse de consilierii PSD la buget nu au fost acceptate - Fragment din Sedința CL Vatra Dornei - 14.04.2021

🏫 Miercuri, 14.04.2021, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local Vatra Dornei, iar cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost dezbaterea și votarea bugetului local pe anul 2021. Acum aproximativ o lună de zile consilierii locali ai PSD Vatra Dornei au făcut o serie de propuneri de investiții care ar putea fi prinse în bugetul din acest an, unele dintre ele au coincis cu cele luate în considerare de executiv măcar ca și poziție bugetară în lista de investiții, dar altele încă nu și-au găsit locul printre priorități. (ℹ Detalii aici: https://www.facebook.com/PSDVatraDornei/posts/4066936093337024) Pe lângă propunerile amintite mai sus, consilierii PSD au depus în cadrul ședinței de astăzi două amendamente la proiectul de buget și anume: 1️⃣ Consilierul Adrian Țarcă a propus în numele grupului PSD să fie alocată suma de 50.000 lei pentru amenajarea spațiului de joacă pentru copii din zona Mălinilor, spațiu care este în paragină de mult timp și care a tot fost uitat. Sursa fondurilor a fost precizată foarte clar și anume transfer din categoria de cheltuieli ”Reclame și Publicitate”, care a fost bugetată cu suma de 109.750 lei. Considerăm că administrația publică locală nu are nevoie de publicitate și executivul local ar trebui să se debaraseze de metehnele anilor trecuți, când se încheiau contracte grase de presă cu ”trusturile” locale pentru articole laudative și pentru a se închide ochii la nereguli. Amendamentul a fost RESPINS, consilieri locali PNL, PMP și USR-PLUS considerând probabil că este mai importantă publicitatea și nu spațiul de joacă, argumentându-și opoziția prin diverse scuze puerile și fără acoperire. 2️⃣ Consilierul Adrian Dranca a propus în numele grupului PSD să se eficientizeze cheltuielile de personal precum și cele de întreținere și funcționare, iar astfel să se poată transfera suma de 150.000 lei pentru demararea a trei noi investiții. Este vorba de reabilitarea vechii clădiri a școlii nr. 4 (50.000 lei), schimbarea țevilor de apă de pe strada Mihai Eminescu și Luceafărului, care au o vechime de peste 60 de ani (50.000 lei) și reabilitarea străzii Miriștei (50.000 lei). Bineînțeles că sumele propuse nu sunt suficiente, dar la fel ca și pentru alte investiții era important ca măcar să se prindă poziție bugetară pentru acestea, urmând ca ulterior sumele să poată fi eventual mărite. La fel ca și precedentul amendament, nici acesta nu a fost acceptat de către majoritate și a fost RESPINS. ❌ În concluzie, ni s-a demonstrat încă o dată că orice propunere vine dinspre consilierii PSD nu este bună pentru simplul fapt că este făcută de PSD și suntem siguri că mulți dintre colegii consilieri nu ar fi avut nimic împotriva acestor amendamente dacă erau propuse de coaliția majoritară. Din păcate interesul de grup, de partid, dictează în Consiliul Local și asta nu este absolut deloc în beneficiul dornenilor, ba din contra. Sperăm ca această mentalitate retrogradă să se schimbe cu timpul și toată lumea să înțeleagă că doar interesul Dornei și al dornenilor trebuie să primeze și nu apărarea ”combinațiilor” și sinecurilor de partid. 📽 Vă invităm să urmăriți un fragment video din cadrul ședinței de astăzi care surpinde ceea ce am menționat mai sus. Cu drag de Dorna, Grupul Consilierilor Locali PSD Vatra Dornei Organizația PSD Vatra Dornei - președinte ing. Ariciuc Petru PS: Înregistrarea integrală a ședinței poate fi urmărită aici: www.facebook.com/radiodorna/videos/521797575487237

Publicată de PSD Vatra Dornei pe Joi, 15 aprilie 2021

Deputatul Mirela Adomnicăi la Antena 3: ”Există o mare lipsă de încredere în societate datorită modului haotic în care se iau și se comunică deciziile referitoare la gestionarea pandemiei.”

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a avut astăzi o intervenție în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Antena 3 unde a atras atenția asupra faptului că există o mare lipsă de încredere în societate, datorită modului haotic în care se iau și se comunică deciziile referitoare la gestionarea pandemiei.

Deputat PSD Mirela Adomnicăi

Mă întreb, ce pot să creadă românii atâta vreme cât cei care au competențe în a lua decizii, nu reușesc să se pună de acord. Aceste manifestări ale românilor nu au neapărat un caracter de revoltă împotriva unor restricții, sau cum încerca semantic să le numească ministrul sănătății, măsuri de protecție. Fie că sunt măsuri de protecție, fie că sunt restricții, ele nu au fost comunicate la modul explicativ, la modul în care toată lumea să le înțeleagă. Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență nu au fost nici măcar publicate în monitorul oficial” a precizat Mirela Adomnicăi.

O altă problemă sesizată de Adomnicăi se referă la faptul că de anul trecut de când am intrat în pandemie și până acum, prezumția de încredere în instituțiile statului a fost pierdută prin decizii luate greșit, neasumate și neexplicate, iar acest lucru poate duce inclusiv la compromiterea campaniei de vaccinare.


Evident că există o mare lipsă de încredere în societate și mi-e teamă că această lipsă de încredere va compromite și această campanie de vaccinare care este principala soluție pentru revenirea la normalitate. Autoritatea și încrederea nu se impun, ele se câștigă. Din păcate, de anul trecut de când am intrat în pandemie și până acum, prezumția de încredere în instituțiile statului, atâta cât mai era la vremea respectivă, a fost pierdută încet, încet, tocmai prin decizii luate greșit, neexplicate și neasumate.”, a punctat deputatul PSD.

În finalul intervenției Mirela Adomnicăi le-a sugerat actualilor guvernanți că ar putea urma exemplul cancelarului german Angela Merkel, care și-a cerut scuze în fața cetățenilor pentru deciziile greșite, ceea ce cu siguranță a determinat mai multă încredere în rândul populației și în viitoarele măsuri care se vor lua.

Fragmentul cu intervenția deputatului sucevean la Antena 3, poate fi urmărit mai jos:

Intervenție la postul de televiziune Antena 3 - Deputat PSD Mirela Adomnicăi

🎥 Vă invit să urmăriți intervenția pe care am avut-o astăzi la postul de televiziune Antena 3! Am ținut să menționez în cadrul emisiunii că există o mare lipsă de încredere în societate datorită modului haotic în care se iau și se comunică deciziile referitoare la gestionarea pandemiei. Autoritatea și încrederea nu se impun, ele se câștigă. Din păcate, de anul trecut de când am intrat în pandemie și până acum, prezumția de încredere în instituțiile statului, atâta cât mai era la vremea respectivă, a fost pierdută încet, încet, tocmai prin decizii luate greșit, neasumate și neexplicate. ✅ Guvernanții noștri pot lua ca exemplu gestul doamnei Merkel, care și-a cerut scuze în fața cetățenilor pentru deciziile greșite, ceea ce sunt convinsă că a determinat mai multă încredere în rândul populației și în viitoarele măsuri care se vor lua.

Publicată de Adomnicăi Mirela Elena pe Joi, 1 aprilie 2021

Cazul nerezolvat al bărbatului decedat în 2019 la Vatra Dornei după ce a fost imobilizat de jandarmi apare în raportul Departamentului de Stat American privind starea democrației în lume

Departamentul de Stat american a făcut public Raportul privind starea democrației în lume anunță EuropaLibera.org. În cele 40 de pagini dedicate României sunt semnalate problemele semnificative ale drepturilor omului, rele tratamente aplicate persoanelor vulnerabile, corupția extinsă sau subordonarea presei intereselor politice sau de afaceri.

Departamentul de Stat subliniază că România are, în cea mai mare parte, legislația necesară pentru a remedia problemele, dar în unele situații nu este pusă complet sau corespunzător în aplicare.

Printre marile probleme din raport se numără: cazuri de pedepse sau tratamente inumane sau degradante din partea guvernului; corupție oficială larg răspândită; lipsa investigațiilor și tragerea la răspundere a vinovaților pentru violența împotriva femeilor și a minorilor; și infracțiuni de violență vizând persoanele cu dizabilități instituționalizate și membrii grupurilor minoritare etnice.


Justiția a luat măsuri pentru urmărirea penală și pedepsirea funcționarilor care au comis abuzuri, însă autoritățile nu dispuneau de mecanisme eficiente pentru a face acest lucru și au întârziat procedurile care presupuneau abuzuri ale poliției și acte de corupție, rezultând în multe cazuri care s-au încheiat prin achitare. Impunitatea pentru autorii unor abuzuri ale drepturilor omului a fost o problemă continuă în România, arată raportul.

Printre dosarele nerezolvate privind abuzuri sau tratamente inumane care au dus la pierderi de vieți, departamentul menționează dosarul penal privind bărbatul decedat la Vatra Dornei după ce a fost imobilizat de jandarmi în 2019, dosarul oficialilor din Securitate care l-au ucis pe dizidentul Gheorghe Ursu sau dosarul Revoluției Române.


Deși Constituția și legea interzic astfel de practici, au existat rapoarte din partea organizațiilor neguvernamentale (ONG-urilor) și presei că polițiștii și jandarmii au maltratat și abuzat persoane din comunitatea romă, în primul rând cu forță excesivă, inclusiv bătăi. Este menționat cazul de la Bolintin Vale din timpul pandemiei, dar și dosarul celor 15 angajați și un director de la Penitenciarul Rahova judecați pentru că au bătut și au falsificat raporturile medicale ale deținuților între 2015 și 2018.

Impunitatea a fost o problemă semnificativă în rândul forțelor de securitate, în special în rândul poliției și jandarmeriei. Ofițerii de poliție au fost exonerați frecvent în cazurile de presupuse bătăi și alte tratamente crude, inumane sau degradante. O percepție larg răspândită a corupției și ineficienței poliției a contribuit la lipsa de respect a cetățenilor față de poliție. Salariile mici au contribuit, de asemenea, la apariției cazurilor de mită în rândul forțelor de ordine.



🔎 Detalii despre acest caz controversat și intens mediatizat puteți citi pe DIGI24.ro sau puteți urmări videoclipurile de mai jos:



ÎNCĂ O PALMĂ PENTRU DORNA: Elicopterul SMURD destinat intervențiilor montane care trebuia să ajungă la Vatra Dornei, va ajunge până la urmă la Câmpulung, a anunțat Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, în ședința Consiliului Județean că a fost înștiințat că județului Suceava i s-a repartizat un elicopter SMURD.

Astăzi am primit hârtia privind dotarea județului Suceava cu un elicopter. Ministerul de Interne ne-a informat că s-a repartizat unul din cele trei elicoptere la Suceava. Probabil, în ședința următoare vom pune pe ordinea de zi. Baza va fi la Câmpulung Moldovenesc unde Primăria ne va da un teren unde noi, Consiliul Județean, vom face o investiție, respectiv hangarul și tot ceea ce înseamnă locul unde acest elicopter va fi parcat”, a spus Flutur conform NewsBucovina.ro.

Elicopter SMURD Vatra Dornei - Câmpulung

Toate bune și frumoase, însă în urmă cu aproximativ trei săptămâni și chiar acum un an eram anunțați că acest elicopter va ajunge la Vatra Dornei și dovadă stau mai multe articole de presă:

O bază de intervenție montană cu elicopter SMURD va fi înființată la Vatra Dornei. (NewsBucovina.ro - 04.03.2021)


Elicopter SMURD pentru viitoare bază de la Vatra Dornei, recepționat de IGSU (StiriSuceava.net - 05.03.2021)


Demersuri făcute de Flutur pentru aducerea unui elicopter SMURD în zona Dornelor şi pentru un nou spital la Vatra Dornei (MonitorulSV.ro - 01.02.2020)



Observăm că primarul Câmpulungului, Mihăiță Negură se declară onorat că municipiul Câmpulung Moldovenesc va deține un Punct de Operare Aeromedicală, cum e și normal de altfel. Totuși, ce s-a întâmplat între timp de acest elicopter va ajunge la Câmpulung? De ce nu a făcut primarul Ilie Boncheș demersuri astfel încât ”să se simtă onorat” de înființarea unui punct de operare aeromedicală la Vatra Dornei, după cum s-a anunțat inițial? Cine a decis această mutare? De ce autoritățile noastre locale stau atât de impasibile și nu iau deloc atitudine în astfel de situații? Unde e acel Gheorghe Flutur care făcea din Vatra Dornei ”a doua capitală a județului”, după cum anunța într-un interviu???

Sunt o mulțime de întrebări la care ar trebui oferite răspunsuri atât de la nivel local cât și județean. Deja prea suntem tratați în bătaie de joc și pare că nu mai există nimeni care să apere interesele Dornei și ale dornenilor. Mii de ”mulțumiri” celor care i-au tras Dornei încă o palmă!!!

Județul Suceava în top 10 la nivel național, privind exodul forței de muncă

De câțiva ani încoace, un sfert de milion de români preferă să părăsească România anual conform unei analize realizate de Hotnews.ro, pornind de la date ale Institutului Național de Statistică și studii realizate de specialiști. Circa un sfert dintre ei au cel puțin studii superioare, iar în cazul medicilor, exodul a creat mari dificultăți.

Potrivit datelor Eurostat, față de 2008, numărul românilor care au cel puțin o facultate și care trăiesc într-un alt stat a crescut cu 144%. De asemenea, numărul absolvenți de liceu sau școală profesională din România care trăiesc într-o altă țară a UE a crescut de la 806.000 persoane în 2008 la 1.437.000 persoane, arată un studiu publicat zilele trecute.

Număr emigranți români pe județe

Suceava se află în top 10 al județelor din care forța de muncă pleacă în străinătate, lăsând în urmă un gol greu de acoperit în mai multe domenii, inclusiv în cele care necesită numeroși ani de studii, ale căror costuri sunt acoperite de statul român, fără a mai genera valoare aici, ci peste hotare.

Din punct de vedere financiar, pentru fiecare migrant care a absolvit o universitate, România pierde aproximativ 50.000 de dolari/ persoană, mai arată documentul. Această sumă reprezintă costul a 16-20 de ani de școlarizare, bani care nu pot fi recuperați de societatea românească. Paradoxal, la nivel guvernamental, nu se acordă nicio importanță acestui subiect, fiind în general dezbătut ca parte a problemei deficitului de forță de muncă, se mai arată în studiul citat.

Dintre românii plecați în străinătate, un sfert sunt cu studii superioare, confirmă un raport al Băncii Mondiale. Exodul de creiere poate avea consecințe grave pentru dezvoltarea viitoare a României, iar multe orașe resimt această presiune de pe piața muncii.


În domeniul asistenței medicale, scurgerea de creiere a devenit o reală urgență, profesioniștii calificați devenind din ce în ce mai greu de găsit. De exemplu, în 2017, rata de neocupare a locurilor de muncă în sectorul sănătății a fost mai mult decât dublă față de media economiei.

Practic, unul din patru medici a plecat să lucreze în străinătate. Între anii 2000 și 2013, numărul medicilor români care au părăsit țara a crescut cu peste 650 la sută, depășind 14.000 în 2013 (peste 25 la sută din totalul medicilor români). Ca urmare, multe zone rurale sunt lăsate fără asistență medicală, agravând situația celor mai săraci români.


Cursuri suspendate pentru trei grupe de la Grădinița cu Program Normal (GPN) „Licuricii” Vatra Dornei după ce un angajat a fost diagnosticat cu COVID-19

Trei angajați din învățământul sucevean și un elev au fost confirmați cu Covid-19. Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a transmis luni, 29 martie, situația cazurilor confirmate cu Covid-19 în unitățile de învățământ preuniversitar sucevean, din care rezultă că un elev de la Liceul cu Program Sportiv Suceava a fost infectat cu SARS-CoV-2.

GPN Licuricii Vatra Dornei

Cei trei angajați din învățământul sucevean confirmați cu Covid-19 sunt de la Grădinița cu Program Normal (GPN) „Licuricii” Vatra Dornei – structură a GPN „Căsuța Poveștilor” Vatra Dornei (un angajat din cadrul personalului nedidactic), de la Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni (un profesor de la învățământul gimnazial și liceal) și de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava (un profesor de la învățământul primar).


Pentru a reduce riscul infectării cu Covid-19 în rândul copiilor, s-au impus măsuri de suspendare a activității fizice din școli și trecerea la învățământul online în următoarele unități școlare sucevene: două clase de la învățământul primar de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava și de la Liceul cu Program Sportiv Suceava și trei grupe de grădiniță de la GPN „Licuricii” Vatra Dornei – structură a GPN „Căsuța Poveștilor” Vatra Dornei.


Deputatul PSD Mirela Adomnicăi: ”Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR a eșuat complet în sprijinirea IMM-urilor și a mediului de afaceri”

Deputatul PSD Mirela Adomnicăi susține că guvernul PNL-USRPLUS-UDMR a eșuat complet în sprijinirea IMM-urilor și a mediului de afaceri. Parlamentarul sucevean a emis un comunicat în care prezintă exemple concrete în sprijinul acestei afirmații, comunicat pe care vi-l prezentăm în continuare:

Mirela Adomnicai: Sprijinirea IMM-urilor și a mediului de afaceri, un eșec absolut al guvernării PNL-USRPLUS-UDMR

Antreprenorii români au ajuns la limita răbdării, iar actualul guvern de dreapta nu reușește nici într-un chip să vină cu soluții coerente la problemele mediului de afaceri. Măsurile economice de limitare a efectelor pandemiei după ce că au fost lansate tardiv, sunt acum gestionate catastrofal de Ministerul Economiei condus de Claudiu Năsui. În aceeași situație sunt și alte programe care ar trebui să vină în sprijinul antreprenorilor dar acestea sunt blocate sau subfinanțate.

Cum răspund guvernanții noștri la nevoile firmelor românești?

• STARTUP NATION - Din Februarie 2019 pana în noiembrie 2020 (când chiar s-a promulgat și legea privind modificările aduse programului), cel puțin 3 ordonanțe și legi, zeci de discuții, ghiduri, grile de punctaj pentru organizarea unui nou STARTUP NATION, cel puțin câte o declarație în fiecare lună cu promisiuni, că ”săptămână viitoare, luna viitoare”, dar rezultatul final în martie 2021 este zero.

• Programul Comerț - martie 2021 = zero

• Programul Micro-industrializare - martie 2021 = zero

• Programul HORECA - martie 2021 = zero

• Programul de Digitalizare - martie 2021 = zero

Situația este gravă și în cazul măsurilor economice destinate combaterii efectelor pandemiei:

• Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru destinat IMM-urilor – Dacă se menține ritmul actual al ministrului Năsui, ar fi nevoie de 130 de ani pentru a se semna toate cele 13.500 de dosare admise, în ultima săptămână fiind semnate doar două contracte, fără a fi procesată nici o solicitare nouă. Și ca dezastrul să fie complet, cei care au trecut de furcile caudine ale admiterii/semnării contractului sunt sufocați de o birocrație aberantă în raportarea cheltuielilor, care trebuie trecute manual în sistemul de raportare, linie cu linie. De exemplu, pentru un restaurant pot fi 200 de facturi pe o lună, a câte 30-50 de linii de cheltuieli care trebuie raportate în sistem.

• Măsura 3 - Granturi pentru investiții – Aici situația e și mai gravă, peste 27.000 de mii de firme cheltuind timp și bani degeaba. După ce că necesarul de finanțare este de peste 6 ori mai mare decât bugetul alocat, acum întregul proces se reia de la zero după ce programul a fost suspendat în urma scandalului public al intervenției ministrului Năsui în sistem și al înscrierii masive preferențiale a mii de firme în ultima zi – aspecte cercetate de DNA.

În speranța obținerii unor răspunsuri, i-am adresat ministrului Năsui o interpelare prin care i-am solicitat în mod oficial numerele RUE aferente tuturor cererilor aprobate, respinse și plătite pentru Măsura 2 – Capital de lucru, pentru a vedea dacă s-au respectat ordinea depunerii evaluărilor și n-au fost favorizate firmele pe alte criterii decât cele corecte. De asemenea, am mai întrebat de ce sunt obligați beneficiarii programului Start-up Nation să intre în perioada de monitorizare de la momentul încasării sumelor de la oficiile teritoriale și nu de la momentul depunerii cererilor de rambursare/plată. Decalajul dintre aceste termene este în anumite cazuri mai mare de 8 luni, perioadă în care beneficiarii au fost obligați, pe timp de pandemie să își îndeplinească toate obligațiile contractuale referitoare la menținerea locurilor de muncă, grevând astfel activitatea lor economică. Aștept să demonstreze ministrul Năsui că “transparența nu e negociabilă”, după cum acesta tot susține.

Cod galben de vânt puternic și ninsori în județul Suceava, mai ales la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 23 martie, o atenționare meteo cod galben de vânt și ninsori, dar și o informare meteo privind vreme deosebit de rece ce vizează și județul Suceava, în special zona de munte.

Meteorologii atenționează că în perioada 23 martie (ora 12:00) – 24 martie (ora 18:00), în Moldova și nord-estul Munteniei va fi vânt puternic.

Cod Galben 23.03.2021

Astfel, în Moldova, iar pe parcursul zilei de miercuri (24 martie) și în nord-estul Munteniei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 55-65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h. Vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, temporar viscolită.

Totodată, ANM a emis și un cod galben de ninsori în general moderate cantitativ, dar și viscol în zona înaltă în intervalul 23 martie (ora 18:00) – 24 martie (ora 21:00).

Mai exact, în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va ninge, pe alocuri moderat cantitativ, iar la altitudini în general de peste 1.500 m vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70-90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m.


Pe lângă asta, meteorologii prognozează că în intervalul 23 martie (ora 12:00) – 25 martie (ora 10:00) vor fi precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță, local intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece.

Concret, vor fi precipitații, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare în majoritatea regiunilor, iar vântul va avea intensificări, local și temporar, cu viteze în general de 45-55 km/h. De asemenea, vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopților și al dimineților.

ACET Suceava, 90.000 lei amendă pentru lipsa avizelor de mediu la stațiile de epurare din Vatra Dornei, Gura Humorului și Siret

ACET Suceava a primit trei amenzi în valoare totală de 90.000 de lei anunță Monitorul de Suceava. Sancțiunile au fost aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Suceava în urma unor controale efectuate la mai multe stații de epurare din județ.

Statie Epurare Vatra Dornei - Acet Suceava

Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Suceava, au verificat patru stații de epurare, iar în trei cazuri au constatat că activitatea de colectare și epurare a apelor uzate menajere se derulează fără a deține autorizații de mediu.

Stațiile de epurare cu probleme sunt cele din Vatra Dornei, Gura Humorului și Siret. Faptele constatate constituie contravenții, amenda aplicată fiind de câte 30.000 de lei. În plus, ACET are obligația de a obține autorizație de mediu în termen de 60 de zile.


Stațiile de epurare au avut la un moment dat autorizații de mediu, numai că acestea nu au mai fost prelungite de Agenția de Protecția Mediului Suceava. Principala problemă este nămolul rezultat din procesul de epurare, pentru care nu există spații unde să fie depozitat.


PETRU ARICIUC: ”Vatra Dornei a fost pedepsită și pusă la colț” ... După ce că trei luni din patru am fost în scenariu roșu, acum primim încă o palmă!

Petru Ariciuc, directorul departamentului de Turism, Cultură și Salvamont din cadrul Primăriei Vatra Dornei, a avut o intervenție la postul de radio VIVA FM, pe tema hotărârii CNSU prin care s-a limitat gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spațiile de cazare dispuse în anumite localități în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.

PETRU ARICIUC: Vatra Dornei a fost pedepsită și pusă la colț ... După ce că trei luni din patru am fost în scenariu roșu, acum primim încă o palmă!

Vatra Dornei este singura localitate din județul Suceava în care se aplică măsura restrictivă amintită mai sus, cu toate că sporturile de iarnă se practică și în alte stațiuni din județ. Tocmai acest lucru l-a sesizat și Petru Ariciuc, acesta afirmând că Vatra Dornei ”a fost pedepsită și pusă la colț”, mai ales după ce că în ultimele trei luni din patru, Dorna a fost în scenariu roșu de incidență COVID, aspect care a îngreunat extrem de mult activitatea agenților economici dorneni. După cum a sugerat și Ariciuc, sunt oare turiștii care vizitează stațiunea Vatra Dornei mai indisciplinați decât cei din alte părți ale județului?

Vă invităm să vizionați materialul video cu emisiunea de la Viva FM:

Dimineți Împreună - Petru Ariciuc

CNSU a limitat gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spațiile de cazare dispuse în anumite localități în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă. Între acestea sunt incluse Vatra Dornei din județul Suceava și Durău din județul Neamț. Matinalii au aflat, joi, în ce măsură afectează această decizie operatorii din turism de la Petru Ariciuc, șeful Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Vatra Dornei.

Publicată de Viva FM Suceava pe Joi, 11 martie 2021


Tot pe acest subiect, Petru Ariciuc a avut inclusiv o postare pe facebook în care a atras atenția asupra măsurii discriminatorii din cauza căreia stațiunea Vatra Dornei poate avea de suferit. Vă redăm această postare în continuare:

VATRA DORNEI, singura stațiune turistică din județul Suceava pentru care se va limita gradul de ocupare a spațiilor de cazare!

În contextul pandemiei Covid-19, guvernul a adoptat o serie de noi măsuri restrictive, iar una dintre acestea impune limitarea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din hoteluri sau pensiuni la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în mai multe stațiuni din țară în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.

În hotărârea CNSU se prezintă o listă de stațiuni și observăm că din județul Suceava, Vatra Dornei este singura vizată de aceste restricții. Cu toate că sporturile de iarnă se practică și în alte locuri din județul nostru, doar Dorna apare în listă, e normal oare așa ceva?!

De ce suntem iar singurii puși la colț? Chiar este Dorna oaia neagră a județului și trebuie ”pedepsită” în acest mod? Merită agenții economici dorneni din zona HORECA încă o palmă, după ce că am fost aproape tot sezonul de iarnă într-un aproape nesfârșit scenariu roșu și mulți dintre ei cu greu mai rezistă!?

Înțeleg că regulile de combatere a pandemiei trebuie respectate și dornenii au făcut acest lucru, dar nu înțeleg de ce Dorna este singura din județ vizată de restricții și de ce nimeni din executiv nu ia atitudine în fața unei asemenea discriminări? De ce nimeni nu are curajul să apere atât la nivel județean cât și central interesele agenților economici dorneni și a tuturor celor care activează în domeniul turistic?!

Detalii AICI

Cu drag de Dorna,
Ing. Petru Ariciuc


‼️ VATRA DORNEI, singura stațiune turistică din județul Suceava pentru care se va limita gradul de ocupare a spațiilor...

Publicată de Petru Ariciuc pe Miercuri, 10 martie 2021
VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei