Tanar din Vatra Dornei, prins cu tigari de contrabanda in masina

Tanar din Vatra Dornei, prins cu tigari de contrabanda, in urma unui control in trafic. Un echipaj de politie a oprit, sambata, in trafic pe DN 17, pe raza comunei Pojorata, autoturismul condus de un tanar de 22 de ani din municipiul Vatra Dornei.

In urma controlului interiorului autoturismului, politistii au gasit 500 pachete de tigari de provenienta extracomunitara si fara timbru de accizare, pentru care nu existau documente de provenienta și despre care, tanarul de 22 de ani a declarat ca le-a achizitionat din Bazarul Suceava, cu scopul de a le vinde in localitatea de domiciliu.



Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul politiei, iar tigarile in valoare de 5.500 lei, au fost ridicate in vederea continuarii cercetarilor. Politistii au intocmit in cauza dosar penal pentru comiterea infractiunii de contrabanda.







Complexul monahal de odihna si tratament din Dorna Arini a fost închis de pompieri - VIDEO

Pompierii au pus lacătul pe baza de tratament balnear a Fundatiei "Procopie si Elisabeta" din cadrul complexului monahal "Acoperamantul Maicii Domnului" din satul Gheorghiteni, comuna Dorna Arini. Complexul a fost ctitorit de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului si este construit în cea mai mare parte din lemn, iar cei de la ISU spun că riscul unui incendiu era major. Aşa că ieri au decis să-l închidă, iar turiştii au fost evacuaţi.

Inaugurat în 2010, complexul monahal de la Dorna Arini funcţionează de cinci ani fără autorizaţie de la ISU.

Clădirile din lemn sunt prea apropiate, spun pompierii, iar scările interioare şi exterioare, tot din lemn, fac practic imposibilă evacuarea turiştilor în caz de incendiu.



Purtatorul de cuvant al ISU Suceava, Alin Galeata a declarat ca o echipa de control a ISU Suceava s-a deplasat, vineri dupa-amiaza, la asezamantul monahal pentru a verifica daca s-a conformat solicitarilor pompierilor de intrare in legalitate stipulate in procesul verbal de constatare din 12 februarie 2015.

Inspectorii ISU au constatat ca factorii responsabili din cadrul complexului nu s-au conformat, reguli elementare privind securitatea la incendiu nu sunt respectate, iar in aceste conditii s-a dispus suspendarea activitatii bazei de odihna si tratament, dar si a hotelului arondat. Este vorba de doua cladiri din lemn, fara cai de evacuare suficiente si fara sisteme de securitate care sa se declanseze in caz de incendiu.

In luna septembrie a acestui an, pompierii au intervenit la complexul monahal pentru a stinge un incendiu izbucnit la mai multe chilii, din cauza unor improvizatii la instalatia electrica.

Alin Galeata a precizat ca pana in prezent complexului de la Gheorghiteni i-au fost aplicate zece amenzi in valoare totala de 46.500 lei.

Pompierii au închis baza de odihnă şi tratament şi au aplicat o sancţiune de 100.000 de lei.

Cei 15 turiști cazați în centrul de recuperare au fost nevoiți să își facă bagajele. Complexul cu 40 de camere va putea fi redeschis doar dacă administratorii vor reuşi să elimine toate neregulile.

Manastirea "Acoperamantul Maicii Domnului" din Gheorghiteni este un asezamant monahal de maici, ctitorie a IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Asezamantul monahal a fost construit in satul natal al ierarhului, pe locul casei parintesti. Manastirea a fost sfintita pe 20 octombrie 2004 de catre Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului si PF Teoctist.


SURSE ARTICOL: StirileProTV.ro ; Digi24.ro






ANUNT : Vand teren intabulat in Comuna Carlibaba


Detalii Anunț: Vand teren cu o suprafata de 3912 mp, situat in Sat Carlibaba Noua, cu actele la zi. Iesirea la nord (Drumul Comunal, asfaltat) iar la sud iesirea la padure. Posibilitati constructie casa, cabana, pastravarie.

Preț: 7000 €

Nume: Peter Knoblauch

Telefon: 00491639622168

E-mail: knoblauch.peter@web.de






Incendiu de proporții in centrul municipiului Vatra Dornei

Sursa Foto: Radio Dorna
Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în centrul municipiului Vatra Dornei.

În apelul sosit pe numărul unic de urgenţă 112, s-a anunţat faptul că arde acoperişul unei magazii, de lângă un restaurant, însă la sosirea echipajelor, ardea acoperişul clădirii unui coafor şi exista pericolul de propagare la două restaurante, un bloc de locuinţe şi depozitul unui supermarket, construcţii care constituiau un corp comun. În locaţiile afectate de foc şi fum nu se aflau persoane care să necesite evacuarea.



Incendiul a fost lichidat la ora 16:57 şi au ars acoperişul coaforului pe 80 de metri pătraţi, tâmplăria din lemn a unui apartament pe 6 metri pătraţi, obiecte de mobilier şi alte bunuri. Flăcările au degradat un aparat de climatizare, accesorii profesionale din coafor, mobilier, aproximativ 15 metri pătraţi de rigips de pe culoarul de acces înspre unul dintre restaurante şi două oglinzi de la intrarea aceluiaşi local.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite din coşul de fum, deteriorat, al unei centrale termice.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcţiei, cele două restaurante, blocul de locuinţe şi depozitul supermarketului.

Incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni la un coș de fum al celor de la Les Amis. Detașamanetul de pompieri Vatra...
Posted by Radio Dorna on 11 Noiembrie 2015

SURSĂ ARTICOL: Newsme.ro






Dornenii au urcat pe podiumul concursului internațional de la Ungheni

Atleții Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei au luat startul, în weekend, la a 17-a ediție a Concursului Internațional de alergare pe șosea, ce a avut loc în orașul Ungheni, din Republica Moldova. Doi dintre sportivii pregătiți de antrenorul Cristian Prâsneac au făcut o cursă foarte bună, impunându-se la categoriile lor de vârstă și chiar și la cele superioare.

Astfel, Andrei Dorin Rusu s-a impus la categoriile juniori I și II, ocupând locul trei în clasamentul open, acolo unde au fost și seniorii. Andrei a terminat cei 10 kilometri ai cursei după 31 de minute și 5 secunde, un timp foarte bun, mai ales că este încă junior II. Un alt sportiv antrenat de Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vatra Dornei, Daniel Mihăescu, a reușit să câștige medalia de aur în cursa rezervată juniorilor III, terminând cei 6000 de metri după 17 minute și 45 de secunde.



„Sunt foarte încântat de cursa făcută de cei doi sportivi și de rezultatele obținute. Petru Andrei Dorin Rusu urmează două concursuri foarte grele, pe 15 noiembrie la Brașov, o competiție internațională de alergare pe șosea, iar pe 21 noiembrie la Campionatul Balcanic de Cros, ce va avea loc în Croația, la Zagreb. Mulțumim Primăriei municipiului Vatra Dornei, cea care ne sprijină de ani buni în eforturile noastre de a ajunge cât mai sus în atletismul românesc și internațional”, a explicat antrenorul Cristian Prâsneac.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Șofer vitezoman, fără permis de conducere corespunzător, depistat de polițiști în trafic

Luni, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a depistat cu aparatul radar pe strada Roşu, din localitate, autoturismul cu remorcă condus de un tânăr de 20 de ani, din Republica Moldova care circula cu viteza de 71 km/h în localitate.

În urma verificării documentelor ansamblului de vehicule, polițiștii au constatat faptul că, masa maximă autorizată a autoturismului este de 3.500 kg şi a remorcii de 2.000 kg, iar permisul de conducere, este necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul auto.



În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

SURSĂ ARTICOL: Newsme.ro






Dosare penale pentru doi şoferi prinşi rupţi de beţi la volan

Un bărbat din Coşna şi unul din Vatra Dornei s-au ales cu dosare penale, după ce au fost surprinşi la volan cu alcoolemii de 0,98, respectiv 1,46 mg/l.

In data de 5 noiembrie 2015, la ora 12.45, agenţii Postului de Poliţie Suceviţa au oprit pentru control pe DC Voivodeasa – strada Speranţei din localitate, autoutilitara Ford Tranzit înmatriculată în Portugalia condusă de Vasile Puşcă, de 50 de ani, din comuna Coşna.

Cum şoferul mirosea a băuturi alcoolice a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.



Tot în data de 5 noiembrie a.c., la ora 18.20, pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, Ionel Fulga, de 55 de ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Golf, pe fondul neatenţiei în conducere şi a consumului de alcool, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune laterală cu autoturismul Volkswagen Passat condus regulamentar de Silvia Negrean, din comuna Dorna Arini.

In urma impactului nu au fost înregistrate victime omeneşti. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Ionel Fulga, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi negativ în cazul Silviei Negrean.

SURSĂ ARTICOL: ObiectivDeSuceava.ro






A treia etapă a Cupei Mondiale de sanie pe pârtie naturală se va desfăşura la Vatra Dornei

A treia etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală se va desfăşura la Vatra Dornei, în perioada 15 - 17 ianuarie 2016, pe pista de sanie „Bucovina”. Este pentru al patrulea an consecutiv în care o etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală se desfăşoară la Vatra Dornei.

Deşi etapele de Cupă Mondială sunt programate în calendarul competiţional la intervale de timp destul de apropiate, 8 -10 ianuarie 2016 etapă la Olang (Italia) şi 20-24 ianuarie etapă la Moscova, în oraşul staţiune sucevean sunt aşteptaţi sanieri profesionişti din cel puţin 15 ţări, de pe trei continente.



Aşa cum am aflat de la prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, şi responsabil cu organizarea etapei de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală de la Vatra Dornei, anul acesta pista de sanie „Bucovina” va avea instalaţie de nocturnă, astfel încât coborârile vor putea avea loc şi seara, când temperaturile vor fi scăzute.


„Cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului am obţinut fonduri pentru 52 de stâlpi de iluminat cu toate dotările necesare pentru nocturnă. Ne-ar mai trebui un tun de zapadă, pentru că, imediat cum coboară temperaturile sub zero grade trebuie să începem să facem gheaţă pe pârtie. Fiind la început de sezon, tunurile de zăpadă de la pârtia Veverita vor fi utilizate pentru a produce zăpadă pentru această pârtie. Avem promisiuni din partea administraţiei locale că va fi montată o pompă în râul Dorna care va asigura necesarul de apă la rezervorul de la baza pârtiilor de schi şi sanie astfel încât producerea de zăpadă artificială şi realizarea gheţii naturale pe pârtia Bucovina să poată fi făcute 24 de ore din 24”, ne-a declarat prof. Octavian Pungovschi.

Profesorul Octavian Pungovschi ne-a mai spus că pentru realizarea pistei de gheaţă naturală se va folosi metoda combinată, cuburi de gheaţă şi gheaţă formată prin îngheţarea apei amestecată cu zăpadă.

Prima etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală va avea loc în perioada 11 – 13 decembrie 2015 la Kühtai (Austria).

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Nici o persoană din lotul judecat pentru ţeapa de peste 850.000 de franci elveţieni dată la Volksbank Vatra Dornei nu va ajunge după gratii

Cei 15 inculpaţi din dosar, care sunt acuzaţi că au obţinut credite de la Volksbank Vatra Dornei, folosind adeverinţe de salariat false, au creat un prejudiciu de 864.500 de franci elveţieni. Aceştia fie au fost achitaţi, fie au primit pedepse cu închisoarea cu suspendare ce nu depăşesc un an şi şase luni de zile.

Tribunalul Suceava i-a achitat pe inculpaţii Georghe Dorin Dănilă, Constantin Antonio Anton, Gheorghe Buzilă, Lăcrămioara Cojoc şi Dorina Sutea, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

În acelaşi dosar, soţii Marian Ionel Borgovan şi Maria Georgeta Borgovan au primit câte un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.



Victor Mezdrea, Maria Tîcşa, George Dinu Vlad Dan şi Marilena Străjer s-au ales cu câte un an şi o lună de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune şi uz de fals, în timp ce Carmen Dinu Vlad s-a pricopsit cu un an şi două luni de închisoare de suspendare pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Mariana Dănuţa Nedelea cu un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru aceleaşi gen de fapte. Decizia judecătorilor suceveni nu este definitivă ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.

În acelaşi dosar, Gheorghina Geta Iordache, fosta directoare de la Volksbank Vatra Dornei, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune.

În vara anului 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Gheorghina Geta Iordache şi a unui număr de 15 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Din probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a reieşit faptul că inculpata Gheorghina Geta Iordache, din Vatra Dornei, în calitate de director al filialei băncii Volksbank din Vatra Dornei, a obţinut un credit bancar punându-şi casa sub ipotecă. Aceasta pentru a putea scoate casa de sub ipotecă a falsificat o cerere de radiere a ipotecii din cartea funciara, după care a vândut imobilul, producând un prejudiciu total de 357.223,46 de euro.

De asemenea cei 15 inculpaţi, Marian Ionel Borgovan, Gavril Iordache, Maria Georgeta Borgovan, Dorin George Dănilă, Antonio Constantin Anton, Victor Mezdrea, Marilena Străjer, Maria Tîcşa, Mihai Mirel Bulughiană, Vlad Dan George Dinu, Carmen Dinu, Gheorghe Buzilă, Lăcrămioara Cojoc, Dănuţa Mariana Nedelea şi Dorina Sutea, sunt acuzaţi că au indus în eroare filiala băncii Volksbank din Vatra Dornei, în modul că au adus adeverinţe false prin care demostrau că sunt salariaţi, reuşind să obţină mai multe credite, producând un prejudiciu total de 864.500 de franci elveţieni. Anchetatorii nu au reuşit să descopere dacă şi aceste credite au fost acordate cu bună ştiinţă de directoarea Gheorghina Geta Iordache.

SURSĂ ARTICOL: ObiectivDeSuceava.ro






Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei premiat cu 5.000 de lei de catre Ministerului Educaţiei

Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava si Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului vor primi câte 5.000 de lei din partea Ministerului Educaţiei, cele trei unităţi fiind declarate câştigătoare în cadrul competiţiei pentru obţinerea certificatului "Şcoala Europeană", ediţia 2015.

Zeci de şcoli din întreaga ţară s-au înscris la concursul organizat de Ministerul Educaţiei, unităţile de învăţământ câştigătoare fiind răsplătite cu bani pe care îi pot utiliza pentru dotări. Conducerea fiecărei şcoli va decide cu privire la bunurile pe care le va achiziţiona din recompensa primită.



Competiţia "Şcoală Europeană" este o iniţiativă a Ministerului Educaţiei care se bucură de recunoaştere din partea instituţiilor europene. Competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Potrivit organizatorilor, „competiția constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asuprașcolii”.

Criteriile de evaluare sunt: coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor, integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor în programul curent al şcolii, performanțele școlare, asigurarea egalităţii de şanse, continuitate şi constanţă în derularea de activităţi comunitare, strategie şi modalităţi de implementare şi evaluare, strategie şi modalităţi de valorizare a rezultatelor.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






ANUNT : Vand teren pentru constructie, pret negociabil


Detalii Anunț: Vand teren pentru constructie casa, pensiune, cabana, etc. la 3 km de Vatra Dornei spre Dorna Candrenilor fata in fata cu unitatea militara de la Rosu. Terenul are acces la drum sursa de apa in apropiere, curent, internet,  zona frumoasa pe str. Popeni.

Preț: 12000 euro negociabil

Nume: Dragos

Telefon: 0756 220 889

E-mail: bogdanrusu2012@yahoo.com








Video surprins de un sofer in care un politist ignora cu tupeu marcajele luminoase de la trecerea cu calea ferata

Un politist a fost filmat in Dorna Candrenilor cum trece cu masina la un nivel de trecere a caii ferate ignorand complet semnalele acustice si luminoase care indicat ca trece trenul.

In loc sa opreasca masina, politistul apasa grabit pedala de acceleratie si trece de masinile oprite si traverseaza calea ferata desi se aude trenul. Filmarea a fost facuta de un alt sofer participant la trafic.










Tânăr din Șaru Dornei rănit după ce s-a urcat beat la volan

In timp ce conducea autoturismul pe str. Chilia, din municipiul Vatra Dornei, un tânăr de 22 de ani, din comuna Şaru Dornei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp metalic de iluminat public, după care s-a răsturnat.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care necesită pentru vindecare 8 – 10 zile de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.



În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

SURSĂ ARTICOL: Newsme.ro






Incendiu la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini - VIDEO

Un incendiu a izbucnit, luni, la Complexul monahal Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, stăpânit de IPS Teodosie.

Din primele informații, focul a cuprins două chilii ale mănăstirii, iar mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat pentru a interveni.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crucea, au intervenit cu 4 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la Compexul Monahal "Acoperământul Maicii Domnului", din localitatea Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini.



La faţa locului s-au deplasat Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina“ al judeţului Suceava, condusă de generalul de brigadă Ion Burlui, şi Constantin Harasim, prefectul judeţului, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

La sosirea echipajelor, ardeau cu flacară materialele combustibile din interiorul unei încăperi din corpul de chilii, cu pericol de propagare la întreaga construcţie (D+P+1+M), cu amprenta la sol de aproximativ 450 mp, la întregul complex monahal, la baza de tratament şi la o casă învecinată.

Au fost afectate bunurile din interiorul a două încăperi, pe o suprafaţă totală de aproximativ 60 mp. Au ars obiecte de mobilier, o ladă frigorifică, unelte electrice de tâmplărie, icoane şi cărţi din interiorul chiliei. S-au degradat planşeul unei bucătării de la demisol şi alte bunuri.

Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical unui monah, în vârstă de 89 ani, care a suferit un atac de panică. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal din Vatra Dornei pentru investigaţii suplimentare.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de mai multe aparate electrice lăsate sub tensiune, pe o instalaţie electrică subdimensionată”, potrivit ISU Suceava.

Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” a fost construită de ÎPS Teodosie pe terenul moştenit de la părinţi. Construcţia complexului a început în 1999.


SURSĂ ARTICOL: SuceavaNews.ro






Majoritatea crescătorilor de vaci nu reuşesc să-şi mai vândă laptele nici măcar cu un leu litrul

Crescătorii de vaci din judeţul Suceava trec printr-o perioadă foarte dificilă, din cauza preţului mic la litrul de lapte pe care îl oferă procesatorii, în condiţiile în care pe piaţa din toată ţara şi nu numai se vorbeşte de supraproducţie şi de vânzări slabe în industria laptelui. Practic, crescătorii de bovine sunt nevoiţi să dea laptele cu cât li se oferă, neavând de ales din prea multe variante. Mai mult, în unele cazuri, plăţile se fac cu întârziere, existând crescători de animale care aşteaptă să-şi primească banii pentru laptele livrat încă de acum trei luni de zile.

Lapte vândut cu 70 de bani litrul



Cornel Costeliuc, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Noua Fermă”, din zona Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei, a precizat că în momentul de faţă crescătorii de vaci primesc între 70 de bani şi un leu pentru litrul de lapte, în funcţie de calitatea acestuia şi cantitatea livrată. Practic, un leu pe litrul de lapte încasează doar fermierii mari, care au făcut investiţii pe măsură şi care nu au cum fi mulţumiţi cu acest preţ.

Lapte mult, majoritatea de pe piaţa externă, şi cumpărători puţini

Cornel Costeliuc a declarat: „În ultima perioadă de timp putem vorbi de o stagnare a preţului la lapte, însă perspectivele nu sunt foarte bune, este foarte mult lapte pe piaţă. Sperăm ca din toamnă vânzările de produse din lapte să revină la un nivel mai ridicat, deşi ne mai lovim şi de o altă mare problemă: în jur de 70% din produsele din lapte din marile magazine provin de pe piaţa externă”. Aşadar, în condiţiile în care pe piaţă există foarte multe produse din lapte, mare parte de pe piaţa externă, iar vânzările sunt la un nivel scăzut, pentru crescătorul de bovine local viitorul nu se anunţă prea roz.

Crescători mulţumiţi că au cui vinde laptele

De altfel, aşa s-a ajuns ca fermierii, chiar cei mari, să fie mulţumiţi că au cui livra laptele, chiar dacă preţul oferit îi duce în prag de faliment.

Un alt reprezentant al fermierilor, Alexandru Crăiuţ, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Runc” Moldoviţa, a declarat că crescătorii de bovine din organizaţia sa primesc între 80 şi 90 de bani per litrul de lapte. Mulţumirea oamenilor este că, în luna mai, au semnat contracte de livrare pe o perioadă de şase luni de zile, astfel că, pe termen scurt, au garanţia că vor avea cui să vândă laptele. Aşadar, dacă în toamna anului trecut, crescătorii de vaci erau revoltaţi că preţul oferit de procesatori scade în loc să crească, acum, în vara lui 2015, oamenii au ajuns să fie mulţumiţi cu cât li se oferă.

Vacile din rasele de carne, prezentate ca o salvare pentru fermieri

Această problemă a fost discutată intens şi la prima expoziţie din România dedicată exclusiv zootehniei, care s-a încheiat luni pe aerodromul Floreni din Dorna Candrenilor. Crescătorilor de vaci li s-au prezentat mai multe rase de bovine de carne (Charolaies, Angus etc.), încercând să se dea un semnal clar privind reorientarea care se pare a fi din ce în ce mai necesară.

Referitor la acest aspect, Alexandru Crăiuţ a declarat: „Mai ales în zona de munte, unde sunt distanţe mari până la centrele de colectare, crescătorii vor trebui să se orienteze spre rasele de carne. În timp, puţini vor mai fi cei care vor mai putea să susţină o fermă de vaci cu lapte, iar rasele de carne au multiple avantaje”.

Reorientarea fermierilor spre rasele de vaci de carne s-a mai pus în discuţie de nenumărate ori în ultimii ani. Există numeroase avantaje legate de ritmul de creştere bun al vacilor din rasele de carne şi de faptul că pe acest palier al pieţei nu există suprapoducţie. Fermierii se lovesc însă de două mari probleme: animalele din rasele de carne sunt scumpe, iar preţul oferit la abator pe kilogramul de carne nu este mai mare decât la o bovină din rasă comună, unde cheltuielile de creştere sunt mai mici. Deocamdată, în judeţ sunt foarte puţini fermieri care au făcut trecerea spre vaci din rase de carne, renunţând la comercializarea laptelui.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Staţie SMURD la Poiana Stampei, funcțională din această vară

O nouă subunitate a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava va fi inaugurată astăzi, 1 iulie, în comuna Poiana Stampei, localitate care va avea serviciu permanent de intervenţie atât cu autospecială cu apă, cât şi cu ambulanţă SMURD. Prin deschiderea acestui punct permanent pentru situaţii de urgenţă se vor rezolva probleme stringente legate de acoperirea zonei în caz de accidente grave, incendii sau alte nenorociri.

Limita de judeţ cu Bistriţa-Năsăud va fi mult mai bine acoperită de la 1 iulie



Generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-şef al ISU Suceava, a declarat că subunitatea de la Poiana Stampei este deja finalizată din toate punctele de vedere: „Ne bucurăm că de la 1 iulie vom avea autospecială cu apă şi spumă, accesorii pentru descarcerare şi ambulanţă SMURD la Poiana Stampei. Va fi acoperită astfel zona DN 17 de la limita de judeţ, unde în sezonul de vară au loc de regulă mai multe accidente rutiere”.

Poiana Stampei era considerată o localitate vulnerabilă din punct de vedere al acoperirii mijloacelor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile în care se află la 20 de kilometri de staţia SMURD de la Vatra Dornei. Mai mult, de la Poiana Stampei se va putea interveni eficient şi pe porţiunea care continuă până la limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud şi, în caz de nevoie, chiar şi după aceasta.

Primăria comunei Poiana Stampei merită remarcată pentru faptul că a reuşit să găsească şi să amenajeze într-un timp relativ scurt un spaţiu care să corespundă cerinţelor unei subunităţi de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă.

Situaţia de la Broşteni rămâne nerezolvată

În condiţiile în care la Poiana Stampei problema este deja rezolvată, în judeţ mai rămâne o singură zonă critică. Este vorba de oraşul Broşteni şi de localităţile din jur. Broşteniul este la aproximativ 50 de kilometri de subunitatea ISU de la Vatra Dornei.

În momentul de faţă, în județ există opt staţii SMURD în cadrul subunităţilor ISU, la Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Siret şi Vatra Dornei.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






CNADNR urmează să anunţe firma care va moderniza DN 18 de la Iacobeni la Moisei

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că CNADNR urmează să anunţe câştigătorul licitaţiei pentru lucrările de modernizare a DN 18, între Iacobeni şi Moisei.

Cătălin Nechifor a precizat că luni a fost termenul limită de depunere a contestaţiilor la această licitaţie, iar în condiţiile în care nu au fost înregistrate astfel de contestaţii, după şapte zile s-ar putea semna contractul de execuţie a investiţiilor. „Este un drum important, care face legătura cu Ardealul, şi sperăm că după ce vor fi realizate lucrările de modernizare se va decongestiona traficul între Câmpulung Moldovenesc şi Cluj Napoca, pe DN 17”, a spus Nechifor.



El a mai anunţat că din discuţiile cu reprezentanţii CNADNR, aceştia i-au transmis că într-un termen scurt vor începe şi lucrările de construcţie a şoselei de centură a municipiului Rădăuţi. Lucrările vor fi realizate de compania UMB Spedition, Nechifor exprimându-şi speranţa că această firmă va realiza o lucrare la fel de bună precum modernizarea DN 29 de la Suceava la Botoşani.

Cătălin Nechifor a mai realizat că lucrări pe drumurile naţionale se mai realizează şi pe tronsonul dintre Păltinoasa şi Cacica, în zona serpentinelor, acolo unde drumul a fost afectat de problemele legate de stabilitatea terenului, dar şi pe DN 2 (E 85) de la Fălticeni la Roman.

Şeful administraţiei judeţene a subliniat faptul că a discutat cu cei din conducerea CNADNR şi despre necesitatea turnării unui covor asfaltic pe DN 17 B între Vatra Dornei şi limita cu judeţul Neamţ. „Sper să înceapă cât mai repede aceste lucrări”, a spus Nechifor.

SURSĂ ARTICOL: SVnews.ro






Bucovina Ciocăneşti Pojorâta a ratat promovarea în Liga a III-a la loviturile de departajare

Câştigătoarea Ligii a IV-a din judeţul Suceava, formaţia Bucovina Ciocăneşti Pojorâta, a ratat accederea în Liga a III-a, după un meci retur ce s-a terminat abia la loviturile de departajare, scor 3 – 2 în favoarea echipei Inter Dorohoi. În turul barajului de promovare, la Dorohoi partida dintre Inter din localitate şi Bucovina Ciocăneşti s-a încheiat nedecis, scor 0 – 0.



Partida desfăşurată la Vatra Dornei a început cu o ocazie a oaspeţilor, astfel că după un corner, Agheorghicesei a trimis balonul cu capul puţin pe lângă poarta lui Puianu. Două minute mai târziu, gazdele au prima mare ocazie de a înscrie, dar mingea trimisă cu capul de Vârlan loveşte bara porţii adverse. Cu cinci minute înainte de pauză, Bucovina Ciocăneşti are două ocazii uriaşe de a marca într-un singur minut prin Bălan, dar tabela rămâne neschimbată.

În primele 10 minute ale părţii secunde, elevii antrenorului Relu Buliga au alte trei şanse de a marca, ultima la o lovitură liberă executată în forţă de Ivan, la care portarul de la Dorohoi a respins balonul în bară. Inter Dorohoi are o şansă de a deschide scorul în minutul 58, dar balonul din nou loveşte bara. Cu câteva minute înainte de final, Bucovina Ciocăneşti Pojorâta marchează un gol perfect valabil, dar arbitrii nu-l validează pe motiv de fault în atac, iar partida se duce în prelungiri.

La finalul primei părţi din prelungiri, gazdele au o ocazie din lovitură liberă, dar Satco este la post şi-i salvează pe dorohoieni. Cu două minute înaintea terminării prelungirilor, Lungu de la Inter Dorohoi vede cartonaşul roşu pentru un fault comis în calitate de ultim apărător, dar meciul se încheie nedecis după 120 de minute, scor 0 – 0.

Gazdele au pierdut cu scorul de 2 – 3 la penalty

Bucovina Ciocăneşti Pojorâta a fost prima la loviturile de departajare, iar Irimia a înscris pentru 1 – 0. Portarul Puianu a apărat lovitura oaspeţilor, dar din păcate Ivan a trimis balonul peste poartă. Puianu se remarcă din nou şi respinge balonul în bară, dar Tivodari nu reuşeşte să-l învingă pe portarul de la Dorohoi, echipă ce stabileşte egalitatea la 1. În continuare, Gherine înscrie cu fentă şi face 2 – 1, iar oaspeţii egalează din nou. În ultima tură de lovituri de departajare, portarul oaspeţilor, Satco, reuşeşte să apere şutul lui Lazăr, iar Netbay înscrie şi duce echipa Inter Dorohoi în Liga a III-a.

„Am avut trei ocazii clare în prima parte şi cred că acolo se putea încheia meciul. Pe final am marcat un gol perfect valabil, iar arbitrii au greşit flagrant şi nu l-au validat, deşi şi portarul oaspeţilor a recunoscut că nu a fost fault în atac. Din păcate am pierdut la loteria penalty-urilor, un meci pe care trebuia să-l câştigăm pe merit până să ajungem la loviturile de departajare. Îmi pare rău de această ratare, dar asta este şi mergem mai departe. Singura bucurie pe care am avut-o a fost câştigarea turneului Cupa de Vară de la Borşa, acolo unde grupa de copii născuţi în 2005 de la clubul Maxi Sport Vatra Dornei a făcut o figură foarte frumoasă”, a explicat antrenorul formaţiei Bucovina Ciocăneşti Pojorâta, Relu Buliga.

Gazdele de la Bucovina Ciocăneşti au început returul barajului de promovare în formula Puianu, Răzvan Coca, Alin Răzlog, Radu Iuga, Andrei Piticariu, Toader Tivodar, Răzvan Ivan, Nicolae Lazăr, Bălan, Andrei Irimia şi Octavian Vârlan, ultimul fiind înlocuit pe parcursul meciului de Sandrino Gherine.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Un şofer beat s-a răsturnat cu maşina din cauza vitezei

Un tânăr de 31 de ani din Vatra Dornei s-a ales cu dosar penal după ce s-a suit beat la volan şi s-a răsturnat cu maşina. Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Suceava, totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 17B, în localitatea Dorna Arini.

La un moment dat, într-o curbă la stânga şi din cauza vitezei neadaptate maşina condusă de tânărul de 31 de ani s-a răsturnat în afara părţii carosabile, fără a rezulta victime.



Având în vedere că emana halenă alcoolică, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şoferul s-a ales cu dosar penal.

SURSĂ ARTICOL: SVnews.ro






Campanie a poliţiei pentru prevenirea furturilor şi înşelăciunilor în mediul rural

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a anunţat duminică demararea unei campanii de prevenire a furturilor şi înşelăciunilor în mediul rural, numărul faptelor de acest gen înregistrate de la începutul acestui an fiind de ordinul zecilor. Practic, nu există săptămână în care cel puţin un bătrân din judeţ să nu fie înşelat şi furat de bani ori alte bunuri de valoare de către fel de fel de escroci care bat la porţile persoanelor în vârstă.

„Având în vedere situaţiile în care sucevenii, în special persoane vârstnice din mediul rural, au căzut victime ale unor indivizi care, sub pretextul vânzării unor bunuri sau al efectuării unor lucrări casnice, au pătruns în locuinţe sustrăgând importante sume de bani, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a iniţiat o campanie de informare a populaţiei cu privire la riscurile la care se expun cetăţenii prin ignorarea unor reguli preventive minime”, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, subcomisarul Ionuţ Epureanu.



Acesta a subliniat că prin campania „Siguranţa depinde şi de tine!” îşi propune responsabilizarea grupurilor vulnerabile (bătrâni, persoane care locuiesc în case izolate etc.) şi creşterea gradului de informare în ceea ce priveşte măsurile preventive ce trebuiesc adoptate.

„Campania a debutat în data de 26 iunie 2015, fiind marcată prin activităţi desfăşurate cu prilejul Zilelor Sucevei, poliţiştii de prevenire şi de proximitate distribuind în perioada 26 – 28 iunie peste 1.500 de materiale preventive persoanelor care au participat la manifestările organizate în municipiul Suceava. De asemenea, activităţi similare au fost desfăşurate şi în municipiul Vatra Dornei şi în comunele învecinate, poliţiştii distribuind peste 500 de scrisori informative şi pliante preventive persoanelor aflate în gări, autogări, pieţe”, a precizat subcomisarul Epureanu, arătând că în mediul rural poliţiştii au discutat cu persoane vârstnice despre modul în care acţionează infractorii de acest gen.

„Persoanele în vârstă sunt cele mai vulnerabile”

Nu mai departe de săptămâna trecute, doi bătrâni din Udeşti au fost lăsaţi fără 10.000 de lei, după ce la gospodăria lor au venit doi necunoscuţi, chipurile intersaţi să cumpere cupoane de călătorie pentru pensionari. Acasă era doar bătrâna, soţul ei fiind la cosit. După ce-au văzut locul în care cei doi bătrâni îşi ţin banii, unul dintre necunoscuţi, profitând de neatenţia bătrânei, a furat respectiva cutie în care se aflau toate economiile proprietarilor, dar şi documente personale. Când bătrânii şi-au dat seama că au fost furaţi şi au anunţat poliţia, hoţii erau plecaţi de mult din zonă.

„Persoanele în vârstă sunt cele maivulnerabile Din cauza vârstei înaintate, de cele mai multe ori nu pot oferi detalii exacte polițiștilor cu privire la semnalmentele infractorilor sau alte aspecte legate de aceștia, lucru care face mai dificilă ancheta”, a mai arătat reprezentantul IPJ Suceava.

Cum acţionează hoţii

Subcomisarul Ionuţ Epureanu a prezentat şi unul dintre modurile de operare ale infractorilor, folosit în ultimele luni, în mediul rural.

1. Mai întâi, bat la porțile cetățenilor sub diverse pretexte:

- sunt vânzători ambulanți și oferă diverse bunuri spre vânzare (pături, articole de îmbrăcăminte etc.);

- solicită achiziționarea unor produse obținute în gospodăria proprie, în baza unor anunțuri existente la poarta sătenilor (ex.: vânzare băuturi alcoolice, lapte, brânzeturi etc.);

- pretind că sunt reprezentanți ai unor instituții publice și oferă diverse informații, ajutoare pentru bătrâni;

- solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în bancnote cu valoare mai mică;

- alte “povești” menite a facilita interacțiunea cu potențiala victimă și comiterea infracțiunii.

2. Observă unde își ține banii victima – corp de clădire, camera, locul în cameră, etc.;

3. Distrag atenția victimei și dacă reușesc, sustrag în acel moment banii. De obicei, infractorii lucrează în grup – în timp ce unul dintre ei discută cu victima, celălalt comite furtul. În alte situații, victima este trimisă să aducă diverse bunuri din curte sau casă, furtul fiind săvârșit în acele momente.

4. Dacă nu reușesc să comită furtul în acel moment, hoții se întorc pe timp de zi sau de noapte în încercarea de a-și finaliza acțiunea infracțională.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei