Au fost prinşi tâlharii care i-au atacat în noapte pe călugării de la Schitul 12 Apostoli

Judiciariştii Poliţiei Vatra Dornei au reuşit să dea de urma indivizilor care au încercat să-i tâlhărească pe călugării de la Schitul 12 Apostoli, situat la mai bine de zece kilometri de Poiana Negri. Ieri, în urma cercetărilor efectuate în acest dosar, poliţişti dorneni, însoţiţi de lucrători de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi luptători de la Serviciul de Operaţiuni Speciale, au descins în judeţul Neamţ, unde au făcut percheziţii la domiciliile mai multor suspecţi din acest judeţ.

Călugări atacaţi în schit, după miezul nopţii: „Taci, că te omorâm”


Tentativa de tâlhărie a avut loc în noaptea de 30/31 august a.c, când, povestesc călugării de la 12 Apostoli, mai mulţi indivizi mascaţi şi înarmaţi cu bâte i-au atacat violent. Scenele s-au petrecut la câteva minute după miezul nopţii, în vârf de munte. Părintele Filotei, stareţul schitului, a mărturisit că atacatorii căutau bani, iar pentru a nu fi recunoscuţi, purtau cagule de diferite culori.

„Părintele Chiril a fost lovit de mai multe ori, iar după ce l-au culcat la pământ i-au cerut să le dea toţi banii. Au urlat la el şi i-au spus "Taci, că te omorâm", iar apoi i-au luat telefonul mobil”, a povestit părintele Filotei. Călugării au reuşit să riposteze şi ei şi să anunţe şi poliţia, lucru care i-a pus pe fugă pe tâlhari.

O maşină a poliţiei a fost trimisă imediat spre schit după primirea apelului la 112, iar pe drumul forestier ce duce spre schit s-au intersectat cu un Ford Fiesta, din care au coborât mai mulţi tineri şi au fugit în pădure. Poliţiştii dorneni au indisponibilizat autoturismul cu pricina, iar în urma investigaţiilor, în maşină au fost găsite amprentele a doi indivizi din municipiul Piatra Neamţ, Florin Feraru (24 de ani) şi Mihai Alexandru Ciustea (22 de ani).

Poliţiştii suceveni au descins cu mandate de percheziţie în judeţul Neamţ

Anchetatorii au luat legătură cu colegii lor din Neamţ, aceştia spunându-le că cei doi sunt suspecţi într-o reţea de furturi şi tâlhării grave comise pe raza judeţului vecin, însă probatoriul lor era insuficient la acea dată pentru a-i duce în faţa judecătorilor.

Din acel moment, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, împreună cu cei de la Neamţ, au pus cap la cap toate informaţiile obţinute şi, pe baza probelor existente în dosarul tentativei de tâlhărie de la Schitul 12 Apostoli, s-au obţinut autorizaţii de percheziţii la domiciliile indivizilor bănuiţi că au legătură cu această grupare.

Pe lista suspecţilor au fost incluşi şi alţi doi indivizi, Robert Enăşel (27 de ani), din comuna nemţeană Dumbrava Roşie, şi Forin Petrache (29 de ani), din municipiul Piatra Neamţ.

„Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate bunuri, valori şi înscrisuri de la domiciliile învinuiţilor: zece telefoane mobile, 1.200 de euro, 14.782 de lei, facturi achiziţii bunuri, 15 stick-uri, memory card-uri, cartele sim, un pistol neletal cu gaze, trei cutii cu cartuşe şi alte bunuri electronice şi scule. Tot cu această ocazie s-a efectuat controlul a trei autoturisme aparţinând învinuiţilor”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.

Ieri, cei patru suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmau să fie duşi în faţa instanţelor cu propunere de arestare preventivă.

Atacatorii călugărilor, suspecţi că au jefuit şi o maşină plină cu bani a Poştei Române

Inspectorul principal Epureanu a subliniat că toţi cei patru suspecţi sunt bănuiţi şi în comiterea mai multor infracţiuni de tâlhărie pe raza judeţului Neamţ, în perioada mai-octombrie 2013. Surse judiciare ne-au mărturisit că e vorba de fapte grave, cu victime legate şi prejudicii mari.


Printre faptele de care sunt bănuiţi suspecţii reţinuţi în urma percheziţiilor făcute de poliţiştii IPJ Suceava se numără şi cel mai mare jaf din istoria judeţului Neamţ, cel de acum câteva luni (mai 2013), când o maşină a Poştei Române, o Dacia Papuc veche, cu doi angajaţi, a fost blocată într-o zonă de câmp deschis de mai multe autoturisme, din care au coborât indivizi mascaţi şi înarmaţi. I-au legat pe cei doi angajaţi şi au plecat cu circa 2,3 milioane de lei, banii pensionarilor din Roman şi mai multe comune ale judeţului Neamţ.

La percheziţiile făcute ieri de poliţiştii suceveni s-au găsit, din informaţiile noastre, probe de la jaful comis asupra maşinii Poştei Române.



Hoţ surprins în vila unui om de afaceri, după ce a supravegheat locuinţa ore întregi cu un binoclu

Un om de afaceri din comuna Panaci a surprins un hoţ în vila sa, respectivul fugind chiar pe lângă proprietar şi soţia acestuia când i-a auzit întorcându-se la locuinţă, la scurt timp după ce au plecat. Din fericire, un poliţist care se afla în zonă a auzit ţipetele proprietarilor şi a reuşit să-l prindă pe suspect, după o urmărire de câteva sute de metri.

Poliţiştii bănuiesc că suspectul lor a comis şi alte furturi din locuinţe


Toată povestea s-a petrecut marţi după-amiază, iar din cercetările poliţiei a reieşit că suspectul, Gheorghe Dănilă, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a supravegheat ore în şir cu un binoclu vila omului de afaceri, Aurel U., în vârstă de 77 de ani, proprietar al unei fabrici de prelucrare a laptelui, bănuind că acesta deţine sume mari de bani la domiciliu.

În jurul orei 15.00, afaceristul şi soţia sa au plecat de la vila lor din Panaci, iar la scurt timp Dănilă s-a dus la locuinţa acestora, a forţat cu un levier uşa de la intrare şi a intrat în casă, scotocind după bani. La câteva minute, însă, a auzit o maşină şi când s-a uitat să vadă ce se întâmplă şi-a dat seama că proprietarul a revenit la locuinţă, moment în care a luat-o la fugă, fiind văzut de Aurel U. şi soţia acestuia. Aceştia din urmă au alertat mai multe persoane, printre care şi un poliţist din localitate, care se afla în zonă şi care a trecut la urmărirea suspectului.

Deşi fugarul a încercat să se ascundă la un gater, poliţistul l-a somat cu armamentul din dotare, reuşind astfel să-l prindă şi să-l încătuşeze. Suspectul a fost identificat în persoana lui Gheorghe Dănilă, asupra căruia a fost găsit la percheziţia corporală şi un aparat de ultrasunete, folosit pentru a alunga câinii agresivi.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urma să fie dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, judiciariştii Poliţiei Vatra Dornei urmau să obţină şi o autorizaţie de percheziţie la domiciliul lui Gheorghe Dănilă, respectivul fiind suspect în alte infracţiuni de furt.

„Întrucât suspectul este bănuit de comiterea mai multor furturi din locuință, atât pe raza municipiului Vatra Dornei cât și pe raza comunelor arondate, cercetările vor fi extinse în vederea stabilirii întregii activității infracționale”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.




Concert de muzica clasica la Casa De Cultura Platon Pardau din Vatra Dornei

Casa de Cultura "Platon Pardau" din Vatra Dornei va invita astazi, 18.10.2013, la spectacolul de muzica clasica "Perle Muzicale".

Spectacolul va fi sustinut de Vasile Hojda, prim solist de opera si Prof. Univ. Ingrid Isolde Hojda, maestra pianista.

Intrarea este libera !

Pentru mai multe detalii click aici !



Scandal în stradă la Vatra Dornei, cu geamurile unei maşini distruse cu un topor

Marţi, la ora 19.23, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a fost sesizat prin 112 despre producerea unui scandal pe o stradă din municipiul Vatra Dornei. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în jurul orei 19.00, Tiberiu S., de 26 ani, şi Sorin P., ambii din municipiul Vatra Dornei, se aflau pe strada Schitului din localitate, cu o autoutilitară, și s-au întâlnit în zona unui bar cu M.G., de 15 ani, localnic, persoană cu care au avut un conflict mai vechi, iar în urma unor discuții contradictorii, minorul l-a sunat pe soțul mamei lui, Răzvan C., de 44 ani, localnic, solicitându-i sprijin.


Sosit la faţa locului, Răzvan C., fiind băut şi recalcitrant, a fost lovit de Tiberiu S. în zona frunţii, moment în care minorul a luat un topor dintr-o curte din apropiere, distrugând geamurile laterale dreapta de la autoutilitară.

Cei implicaţi în scandal au fost conduși la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei. Minorul şi tatăl său vitreg au declarat că se vor adresa medicului legist în vederea obţinerii de certificate medico-legale pentru lovirile suferite, însă cei doi nu prezentau urme vizibile de violentă.

„Faţă de Tiberiu S. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe în dauna părţilor vătămate M.G. și Răzvan C., iar faţă de M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri”, se precizează în comunicatul poliţiei.




O femeie de 60 de ani a furat banii bărbatului cu care a mers la hotel

Joi, la ora 18.18, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de Mihai R., de 64 de ani, din comuna Mălini, despre faptul că i s-a furat o sumă de bani din camera hotelului unde se afla cazat. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că joi, apelantul s-a cazat la un hotel din municipiul Vatra Dornei, iar în jurul orei 15.00, la un bar din zona pieței s-a întâlnit cu o femeie, cu care s-a deplasat la camera de hotel, unde a lăsat pe pat vesta în care se aflau 600 lei și 160 euro.


În momentul în care acesta s-a deplasat în balcon și ulterior a revenit în cameră a observat faptul că femeia a plecat, iar după ce a verificat buzunarul vestei a constatat că lipsesc banii. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat autoarea ca fiind Valorica Ț., de 60 de ani, din localitate, ocazie cu care asupra ei s-a găsit o parte din suma sustrasă, respectiv 237 lei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.




Ameninţa că se aruncă în gol de la 100 de metri înălţime, pentru a-şi aduce soţia şi copilul înapoi acasă

Un tânăr în vârstă de 33 de ani s-a urcat marţi seară pe turnul de evacuare a fumului de la centrala de cogenerare a municipiului Vatra Dornei, la o înălţime de aproximativ 100 de metri, şi ameninţa că se aruncă în gol. Tentativ de suicid a fost anunţată la 112, după ora 18.00, la faţa locului fiind trimise efective de la Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei, precum şi poliţişti şi un echipaj de ambulanţă.


Tânărul de pe turn a fost identificat în persoana unui localnic, Ovidiu G., care ameninţa că se sinucide dacă autorităţile nu îi aduc înapoi acasă soţia şi copilul. Din verificările făcute de oamenii legii, soţia lui Ovidiu G. a plecat de la domiciliu din data de 5 octombrie, luând cu ea şi copilul minor pe care îl au împreună, în urma scandalurilor repetate cu soţul ei.

„După negocierile cu autorităţile prezente la faţa locului, la aproximativ 30 de minute de la sosirea pompierilor, tânărul a coborât singur, fără intervenţie forţată”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, plutonierul major Alin Găleată.

Tânărul a fost urcat într-o ambulanţă şi internat la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, fiind cunoscut cu afecţiuni psihice. El escaladează stâlpi de înaltă tensiune sau turnuri şi ameninţă cu sinuciderea, de fiecare dată pe fondul consumului de băuturi alcoolice.




Ansamblul “Plaiurile Dornelor” din Vatra Dornei a deschis Zilele orașului Chișinău

Tineri dorneni, membri ai Ansamblului folcloric “Plaiurile Dornelor” de la Clubul Copiilor și Elevilor (CCE), au participat în perioada 1-6 octombrie, la Chișinău, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului internațional de dans popular pentru formațiile artistice de copii.

Festivalul de folclor pentru copii, a deschis, practic, calendarul de manifestări al Sărbătorii orașului Chișinău, fiind, după cum spuneau organizatorii, “un bun prilej pentru tinerii din Chişinău de a cunoaște tradițiile și costumele altor popoare”. Evenimentul a fost organizat de către Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului Municipal din capitala Moldovei, CCE Vatra Dornei fiind invitat pentru a doua oară, după ediția din 2004.


Cei 27 de tineri și şapte adulți, care au alcătuit delegația dorneană, au fost primiți, cu multă ospitalitate în familiile elevilor Liceului Teoretic “Mihai Viteazul”, unul dintre cele mai bine cotate ale Chișinăului, la care învață peste 1.400 de moldoveni. Ghizi le-au fost, pe toată durata șederii, pe lângă familiile-gazdă, și inimoșii profesori Svetlana Negru (director adjunct) și Mihai Chiriac, maestru coregraf al Ansamblului “Busuiocul”, ansamblu format din elevi ai liceului.

Programul prezentat de dorneni a fost unul variat, suitelor de dansuri și cântece din Bucovina și Moldova alăturându-li-se în program dansurile din Muntenia și Banat. Soliștii instrumentiști Voicu Olaru (saxofon, fluier) și Vasilică Boancheș (trompetă), precum și solistele vocale Loredana Costea și Camelia Lucescu au făcut ca de fiecare dată evoluția dornenilor să fie apreciată la superlativ de spectatorii moldoveni.

Unul dintre punctele importante din programul celor șase zile petrecute în Moldova a fost repetiția comună a celor două ansambluri, “Plaiurile Dornelor” și “Busuiocul”, dansatorii învățând pași și mișcări de la cei „de peste Prut”. Spectacolele au avut loc în sălile de festivități ale kiceelor “Mihai Viteazul” și “Onisifor Ghibu”, dar și la Filarmonica Națională “Serghei Lunchevici” și Teatrul Național “Mihai Eminescu”.

Dornenilor li s-au alăturat în programul spectacolelor și alte ansambluri din Chișinău dar și invitați din străinătate: ansamblurile “Svoiațî” din Rajcov – Polonia, “Păstrătorii tradiției” din Covășânț - Arad și “Țvetî paporotnica” din Kiev-Ucraina. Pe lângă spectacolele susținute, tinerii de la Vatra Dornei au vizitat orașul, Piața Marii Adunări Naționale, Arcul de Triumf, statuia lui Ștefan cel Mare sau Aleea clasicilor aflându-se pe lista de obiective bifate în program.

„Am găsit un Chișinău mult schimbat în bine”

“A fost o experiență interesantă pentru toți copiii, pentru că e prima dată când avem un turneu în est cu această generație. Am găsit un Chișinău mult schimbat în bine, niște oameni care te copleșesc cu ospitalitatea și îmi doresc din tot sufletul să putem continua prietenia care s-a legat între cele două grupuri, între cele două instituții” ne-a declarat profesorul Vasile Moroșan, directorul CCE Vatra Dornei.

De altfel, delegația română a fost primită și la Primăria Chișinău, împreună cu reprezentanții celorlalte ansambluri prezente în festival, dar și de directoarea Liceului “Mihai Viteazul”, Nelly Berezovschi, cea care și-a manifestat intenția de a întoarce vizita, chiar în această iarnă, împreună cu un grup format din elevii care au i-au cazat pe dorneni, la Chișinău.

În același timp delegației de la CCE i-a fost prezentat „Ordinul de onoare”, acordat Liceului de către Președintele Republicii. Directorul Moroșan i-a invitat pe membrii Ansamblului „Busuiocul” la ediția din 2014 a Festivalului “Dorna, plai de joc și cântec”, iar coregraful Mihai Chiriac a fost invitat să facă parte din juriul ediției de anul viitor.


Despărțirea s-a făcut printre lacrimi, tinerii români (dorneni și chișinăueni) promițându-și reîntâlnire în cel mai scurt timp posibil, prietenia legată între ei în cele câteva zile fiind una foarte puternică. Svetlana Negru le-a oferit conducătorilor grupului și un buchet de flori, pe ale căror semințe i-a rugat să le planteze, urmând ca la proxima revedere gestul să fie întors de români din roadele acestor semințe.

Deplasarea în Moldova a fost posibilă cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naționale, al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, al Primăriei Vatra Dornei și al Asociației de Tineret “Plaiurile Dornelor”.



Dorneanul Andrei Leancă a câștigat pentru a doua oară, Cupa Mondială la juniori

Atletismul din Vatra Dornei, județul Suceava și implicit cel din România a reușit din nou să se evidențieze la nivel internațional prin cel mai bun sportiv al clubului CSM Dorna, Andrei Leancă. Dorneanul, pregătit de antrenorul Cristian Prâsneac și-a apărat cu succes medalia de aur la Cupa Mondială de alergare montană, ba mai mult a stabilit și cel mai bun timp al etapei finale de la Ljubljana.


După un loc șase și un loc doi la două dintre cele cinci etape de grand prix ale Cupei Mondiale, Andrei Leancă a reușit să câștige etapa finală la juniori a acestei competiții și mai mult să-și adjudece medalia de aur și în clasamentul general. Dorneanul a făcut o cursă foarte bună și a terminat cei 10 kilometri de traseu dificil după 47 de minute și 15 secunde, timp cu care a doborât recordul cursei din Slovenia, ajunsă la a 35-a ediție. Cu acest timp, Andrei a terminat pe locul 15 la seniori, trecând linia de sosire cu șase minute și jumătate înaintea câștigătoarei de la senioare.

„A fost o cursă foarte grea la etapa finală, dar Andrei s-a autodepășit și a reușit să-și apere primul loc la juniori, după cel câștigat anul trecut. Vreau să mulțumesc Consiliului Județean Suceava și Primăriei municipiului Vatra Dornei, instituții fără ajutorul cărora nu am fi putut ajunge să apărăm titlul de anul trecut de la Cupa Mondială”, a declarat antrenorul dornean, Cristian Prâsneac.

În vârstă de 17 ani, atletul Andrei Leancă este junior și anul viitor, când are mari șanse să-și apere din nou medalia la Cupa Mondială și în același timp să-și îmbunătățească performanțele de la europene, unde a luat bronzul și de la mondiale, unde a terminat pe locul șase.




A spart patru maşini pe care a încercat să le pornească într-o noapte

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Vatra Dornei, dar care a locuit efectiv în ultima perioadă la Frasin, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava după ce, rezultă din ancheta poliţiei, a pătruns în patru maşini din municipiul staţiune, pe care a încercat să le pornească.


Tânărul, Vasile Capră, a reuşit să o pornească doar pe una dintre ele, în timp ce conducea maşina furată acesta avariind alte două autoturisme. Mai mult, a acesta a furat şi o serie de bunuri din maşinile sparte.

Duminică dimineaţă, în jurul orei 7.30, un echipaj de la Poliţia municipiului Vatra Dornei, aflat în serviciul de patrulare pe strada Chiliei din localitate, a identificat pe carosabil un autoturism Mitsubishi Pajero, înmatriculat în Franţa, care avea portierele deschise şi cheile în contact. Din verificările dispuse imediat s-a constatat că maşina fusese sustrasă de la un localnic în vârstă de 30 de ani.

Cercetat pentru trei infracţiuni în lanţ, dar liber după 24 de ore de arest

Mobilizaţi imediat, judiciariştii de la Poliţia municipiului Vatra Dornei aveau să identifice alte trei maşini sparte în localitate. S-a stabilit ulterior că autorul spargerilor în serie este un anume Andrei Capră, tânărul de 21 de ani.

Acesta venise sâmbătă seară la un botez, în Vatra Dornei, şi a recunoscut că a spart şi a pornit prima maşină, avariind alte două în timp ce a efectuat o manevră de întoarcere, după care a abandonat-o şi a încercat să pornească alte trei autovehicule, fără a reuşi.

Din maşini acesta a furat mai multe bunuri, printre care o trusă de scule în valoare de 2.000 de lei. Tânărul, care nu are permis de conducere, şi-a justificat faptele prin consumul exagerat de alcool.

Suspectul a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracţiunilor de ”furt calificat”, ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere” şi „părăsirea locului accidentului, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei” şi a fost reţinut în baza ordonanţei pentru 24 de ore.

Ieri, suspectul a fost înaintat Judecătoriei Vatra Dornei, cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au apreciat însă că nu se impune ca acesta să rămână în arest. Suspectul a fost lăsat în libertate, cu interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu.




Poliţiştii şi jandarmii, din nou în pădure, după ce s-a anunţat dispariţia a doi fraţi

Autorităţile au fost sesizate, ieri, de o nouă dispariţie în pădure a unor persoane aflate la cules ciuperci, fiind deja al patrulea caz de acest gen în doar o săptămână.

De această dată o femeie din Vatra Dornei a sunat la 112 şi a anunţat că nu-şi mai găseşte cei doi copii, un băiat în vârstă de 16 ani şi sora sa mai mică de 10 ani. Din fericire, de această dată nu a mai fost nevoie de mobilizarea a zeci de oameni şi căutări pe timp de noapte, cei doi fraţi ajungând pe propriile picioare acasă, în timp ce echipele de căutare se aflau în pădure.


Femeia din Vatra Dornei a cerut ajutor ieri, în jurul orei 14.20. Femeia a relatat că a mers la cules de bureţi cu cei doi copii ai săi în zona Roşu, iar în jurul orei 12.30 băiatul şi fata, care nu aveau asupra lor telefoane mobile, s-au pierdut. După ce a încercat să-i găsească singură timp de aproape două ore, femeia s-a panicat şi a sunat la 112.

Conform maiorului Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, „s-au format echipe de căutare din jandarmi montani de la posturile Vatra Dornei şi Dorna Candreni şi poliţişti. De asemenea, au fost alertaţi şi lucrătorii de la Salvamont Vatra Dornei, care urmau să ajungă în zonă. Puţin după ora 15.00, femeia care a sunat la 112 ne-a comunicat că cei doi copii au ajuns acasă”.

Reamintim că în ultimele zile s-au mai rătăcit în pădure doi bărbaţi, ambii băuţi, unul la Preuteşti şi unul la Vârfu Dealului-Pârteştii de Jos, şi un copil în vârstă de 6 ani, la Fundu Moldovei. În două dintre cazuri, operaţiunile de căutare au fost complexe, pe timp de noapte, cu zeci de oameni mobilizaţi la Vârfu Dealului şi în jur de 150 în cazul copilului de la Fundu Moldovei, găsit după 21 de ore.

Apelul jandarmilor către culegătorii de ciuperci

Având în vedere numeroasele probleme apărute în ultima perioadă, jandarmii au transmis o serie de sfaturi pentru cei care merg în această perioadă în pădure, la cules de ciuperci.

„Îi rugăm pe suceveni să ţină cont de starea vremii şi de nivelul de accesibilitate al terenului, să nu pornească singuri la drum, să nu consume băuturi alcoolice, să nu meargă în zone pe care nu le cunosc, să fie îmbrăcaţi corespunzător anotimpului şi, dacă e posibil, să aibă asupra lor telefoane mobile. Persoanele trebuie să menţină legătura de vedere între ele, să nu întârzie în pădure când se înserează, să reţină detalii de orientare pe durata deplasării şi să acorde o atenţie sporită minorilor din grup”, a transmis maiorul Bogdan Cornaci.




Bărbat înjunghiat cu un cuţit de bucătărie, de colegul de pahar

Duminică 22.09.2013, în jurul orei 23.30, un bărbat din Vatra Dornei a sesizat prin numărul de urgenţe 112 faptul că a înjunghiat pe cineva.


Din verificările efectuate, polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că victima agresiunii, Florin B., de 42 de ani, din Botoşani, se afla la locuința lui Petrică V., de 43 de ani, din Vatra Dornei, unde consumau băuturi alcoolice, iar la un moment, pe fondul consumului de alcool, cei doi s-au luat la bătaie, iar gazda l-a lovit pe Florin B. cu un cuțit de bucătărie în zona umărului stâng. După incident, agresorul a apelat 112, sesizând fapta.

Bărbatul înjunghiat a fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi i s-a stabilit diagnosticul ,,plagă prin tăiere umăr stâng, stare de ebrietate’’, iar leziunile produse nu i-au pus viața în pericol, acesta rămânând internat la secția chirurgie.

Față de agresor se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.




La CJ Suceava s-au pus bazele înfiinţării Polului de Dezvoltare Turistică Humor – Câmpulung – Vatra Dornei

La Consiliul Judeţean Suceava s-au pus bazele înfiinţarii Polului de Dezvoltare Turistică Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei. Propunerea de înfiinţare a acestui pol a fost făcută săptămâna trecută de primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, în cadrul şedinţei de înfiinţare a Consiliului Consultativ al Turismului din judeţul Suceava.


Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor s-a întâlnit cu primarii din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, precizând că în cursul săptămânii viitoare, primăriile celor trei localităţi şi Consiliul Judeţean vor trimite Ministerului Dezvoltării Regionale scrisoarea de intenţie pentru înfiinţarea acestui pol de dezvoltare turistică. Nechifor a explicat că după declararea acestei zone a judeţului ca pol de dezvoltare turistică, acesta ar urma să fie inclus în strategia naţională de dezvoltare.

Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a anunţat că în cursul zilei de astăzi, la Centrul Economic Bucovina va avea loc o întâlnire între autorităţile din judeţul Botoşani şi Suceava în vederea înfiinţării Polului de Creştere Economică „Suceava – Botoşani”. Nechifor a arătat că alături de el, la întâlnire vor participa primarii din Suceava şi Botoşani, şeful administraţiei judeţene din Botoşani şi şeful Agenţiei de Dezvoltare Nord – Est. „Pe lângă discuţiile legate de o colaborare între două municipii, Suceava şi Botoşani, consider că putem să avem şi o abordare regională”, a spus Cătălin Nechifor.




Tânărul care şi-a înjunghiat soţia în gara Vatra Dornei, trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, a tânărului care şi-a înjunghiat soţia în gara Vatra Dornei, în noaptea de 14/15 august.


În urma cercetărilor făcute de poliţişti la vremea respectivă a reieşit că victima, I.L., în vârstă de 17 ani, din oraşul Gura Humorului, a plecat de acasă din data de 11 august a.c., în urma bătăilor primite de la soţul ei, Boby Ionuţ Lăcătuş, din comuna Pojorâta.

Cei doi soţi locuiau la Gura Humorului, însă tânăra a plecat de la domiciliu şi a venit în municipiul Vatra Dornei, unde locuiesc părinţii ei.

Cu puţin timp înainte de producerea agresiunii, în jurul orei 00.10, adolescenta a fost sunată de soţul ei, care i-a cerut să vină în gara Vatra Dorna Băi.

„După ce s-au întâlnit, tânărul a scos un cuțit, cu care şi-a înjunghiat soţia în spate, după care şi-a provocat leziuni de autovătămare la nivelul pieptului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.




O locuinţă şi anexele din jur, grav afectate de un puternic incendiu

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o gospodărie din satul Ortoaia, comuna Dorna Arini, flăcările afectând grav etajul locuinţei, dar şi mai multe anexe. Alarma s-a dat la ora 3.30 din noapte, la faţa locului intervenind pompierii de la Detaşamentul Vatra Dornei, cu două autospeciale.


Incendiul de la gospodăria lui Dorin Axinia a pornit din adăpostul de animale şi s-a extins cu repeziciune şi la magazia de lemne, dar şi la casa construită din lemn.

Focul a fost stins în totalitatea abia în jurul orei 7.00.

Conform locotenentului Marian Ruscan, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, „au ars etajul locuinţei, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, adăpostul de animale, magazia de lemne, bunuri casnice, mobilier, electrocasnice şi materiale textile”.

Pompierii au stabilit că focul ar fi pornit de la un scurtcircuit provocat de un conductor electric defect. Pagubele estimate sunt de aproximativ 100.000 de lei.




S-a răsturnat cu tractorul pe un drum forestier

Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu un tractor pe un drum forestier. În cursul zilei de vineri, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin ”112” despre faptul că pe drumul forestier Vultur, închis circulației publice, spre mina Ulmi de pe raza comunei Dorna Arini a avut loc un accident soldat cu victime omenești.


În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că Ş. Savin, de 58 ani, din Dorna Arini, în timp ce conducea tractorul, fără cabină de protecție și fără număr de înmatriculare, pe drumul forestier dinspre vârful Vultur către mina Ulmi, a pierdut controlul vehiculului, s-a lovit frontal de marginea drumului forestier și s-a răsturnat fiind prins sub utilaj.

În urma accidentului conducătorului auto a fost rănit, fiind preluat de ambulanță și transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei unde a fost diagnosticat cu: ”traumatism cranio cerebral deschis, plagă contuză, traumatism antebraț drept, traumatism complex mână stângă”. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




UPC lanseaza in Vatra Dornei noi servicii digitale, inclusiv cel mai rapid Internet din oras (P)

UPC România, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii de pe piaţa locală, lansează în Vatra Dornei noi servicii digitale. Dupã ce în anul 2011 UPC a lansat televiziunea digitală la Vatra Dornei, compania oferã noi servicii clienților sãi din acest oraş – cel mai rapid serviciu de Internet din Vatra Dornei – Fiber Power 120 Mbps - şi telefonie.

“Pentru noi, serviciile digitale sunt nişte instrumente de orientare într-o lume din ce în ce mai complexă. Prin intermediul lor descoperim lumea dintr-o nouă perspectivă, explorăm universul şi aflăm lucruri care ne ajută să evoluăm ca oameni şi ca profesionişti. Lansarea de noi servicii în Vatra Dornei este încă o dovadă că suntem consecvenţi cu viziunea noastră de a conecta cât mai mulţi oameni cu universul digital UPC”, a declarat Ariana Bădin, Director Comunicare Marketing & PR, UPC România.


Acum, serviciile oferite de UPC în Vatra Dornei includ, pe lângă abonamente de televiziune digitală, acces la Internet de mare viteză şi servicii de telefonie. Toate acestea sunt disponibile atât în pachete de două cât şi în pachete de trei servicii. Pentru a avea acces la servicii de Internet şi telefonie, clienţii trebuie să aleagă şi un abonament de televiziune UPC.

Clienţii UPC din Vatra Dornei se pot bucura acum de cel mai rapid serviciu de Internet din oraşul lor. Cu Fiber Power de la UPC, clienţii pot naviga pe web cu viteze de conectare de până la 120 Mbps. Astfel, locuitorii din Vatra Dornei pot alege o experienţă incredibilã de navigare pe web – conţinut afişat instantaneu, vizionare de programe prin live streaming şi conectarea mai multor dispozitive prin Wi-Fi. Detalii despre abonamentele Fiber Power puteţi găsi aici.

O altă noutate pe care UPC o anunţă astăzi este disponibilitatea serviciilor de telefonie digitală, ce pot fi achiziţionate fie în combinaţie cu serviciile de televiziune, fie cu cele de Internet şi televiziune, sau în cadrul unei oferte complete 3Play. UPC le ofera clienţilor de telefonie sute de minute pentru a suna oriunde îşi doresc.

Cu televiziunea digitală de la UPC, clienţii se bucură o grilă variată de programe TV – 128. UPC oferă cel mai mare număr de canale documentare de pe piaţă (22), precum şi cel mai mare număr de canale HD prin cablu - 21. Detalii despre oferta de televiziune digitală UPC (pachete, număr canale, preţuri) puteţi găsi aici.


Pentru a se putea abona la noile servicii UPC, clienţii din Vatra Dornei pot accesa pagina www.upc.ro, pot consulta oferta curentă de abonare la serviciile companiei, sau sunt invitaţi în magazinul UPC din Vatra Dornei (Strada 22 Decembrie nr. 17), unde vor fi sprijiniţi de unul din consilierii UPC în alegerea pachetului de servicii care li se potriveşte.


Şi-a înjunghiat soţia în vârstă de 17 ani, apoi s-a tăiat singur pe piept, în Gara Vatra Dornei

În noaptea de miercuri spre joi, un bărbat de 22 de ani şi-a înjunghiat în spate soţia în vârstă de 17 ani care îl părăsise în urmă cu câteva zile, apoi s-a tăiat cu un cuţit pe piept, totul petrecându-se în Gara Vatra Dornei Băi.


Polițiștii care anchetează cazul au stabilit faptul că, duminică, 11 august, ca urmare a bătăilor repetate primite de la soţul său, Ionuţ L., de 22 ani, din comuna Pojorâta, victima, L.I., de 17 ani, din Gura Humorului, a părăsit locuința comună din oraşul Gura Humorului şi a plecat la Vatra Dornei, unde locuiesc părinţii ei.

Miercuri, în jurul orei 00.10, victima a fost sunată de soț pentru a se întâlni în Gara Vatra Dornei, iar în jurul orei 00.50, după ce s-au întâlnit, Ionuţ L. a scos un cuțit, cu care şi-a înjunghiat soţia în spate, după care şi-a provocat leziuni de autovătămare la nivelul pieptului.

Întrucât prezenta tăieturi, suspectul a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a fost internat cu diagnosticul: „plagă prin tăiere cu un cuţit în regiunea pectorală dreaptă, auto-agresiune, rămâne internat”.

Tânăra de 17 ani a fost preluată cu ambulanţa de pe peronul gării şi internată la aceeași unitate medicală cu diagnosticul: „plagă înjunghiată’’, urmând a fi transferată la Spitalul Judeţean Suceava.

„În funcţie de rezultatul examinării medico-legale a victimei se va efectua încadrarea juridică a faptei”, se precizează în comunicatul poliţiei.




O nouă ediţie a Festivalului „Cântecul Cetinii” la Dorna Arini

Comuna Dorna Arini va găzdui, în perioada 17-18 august, o nouă ediţie a Festivalului „Cântecul Cetinii”. Aşa cum am aflat de la primarul Ioan Moraru, festivalul este cel mai longeviv eveniment de acest gen din zona Dornelor, programul este unul destul de variat, ziua de sâmbătă fiind dedicată muzicii uşoare, iar cea de duminică folclorului.


Sâmbătă, de la ora 19.00, partea de antren şi momente vesele va fi asigurată de trupa Spitalul 9, recitalurile serii fiind semnate de Freddy şi Tara, cunoscută şi din colaborarea cu DJ-ul Liviu Hodor. Seara va fi completată de talentele locale, printre care se numără Ana Maria Bârgăoanu şi Cosmina Ţâcşa şi de o discotecă în aer liber.

Duminică, de la ora 14.00, pe scena amplasată pe terenul de sport al şcolii din localitate vor evolua Ansamblurile “Brăduleţul” din Dorna Arini, “Dorna Dorului” din Vatra Dornei, “Balada” din Bistriţa, “Vatra” din Botoşani, “Străjerii Bucovinei” din Pojorâta, “Arcanul” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, dar şi “Arcuşul” din Sărata Galbenă – Republica Moldova, comună cu care Dorna Arini este înfrăţită.


“Nu vor lipsi nici soliştii de renume, astfel că la ediţia de anul acesta ne vor încânta Adriana Bucevschi, Alexandru Brădăţan şi Angelica Flutur, invitatul special fiind cunoscutul interpret din Republica Moldova Ion Paladi. Sper să avem vreme bună, că de restul ne ocupăm noi”, ne-a declarat primarul Ioan Moraru.



O nouă structură pentru atragerea fondurilor europene a fost constituită la iniţiativa senatorului Bereanu

La Vatra Dornei s-a constituit în cursul zilei de ieri o nouă structură asociativă pentru atragerea fondurilor europene. Constituirea comitetului de iniţiativă pentru înfiinţarea noii structuri s-a făcut la iniţiativa senatorului PSD Neculai Bereanu, la şedinţa de la Vatra Dornei fiind prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, deputatul PNL Dumitru Pardău, 37 de primari şi reprezentanţi ai primăriilor din judeţul Suceava, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului de afaceri. Senatorul Neculai Bereanu a precizat că întâlnirea de la Vatra Dornei a fost organizată pentru a informa administraţiile publice locale şi reprezentanţii mediului de afaceri despre posibilitatea de a atrage fonduri europene în exerciţiul bugetar 2014 – 2020.


Noua structură ar urma să se intituleze „Pactul Teritorial Pentru Investiţii Teritoriale Integrate Suceava”, iar membrii acestei asociaţii urmează că participe activ atât la definirea strategiei teritoriale, cât şi la alocarea ulterioară a fondurilor pentru dezvoltare şi la selecţia proiectelor semnificative pentru dezvoltarea zonei. Şedinţa de la Vatra Dornei a fost organizată de o firmă de consultanţă implicată în promovarea dezvoltării regionale şi teritoriale precum şi în identificarea soluţiilor pentru realizarea unei strategii de dezvoltare locală şi teritorială axată pe o abordare integrată care implică investiţii în cadrul mai multor axe prioritate din unul sau mai multe programe operaţionale.

În cadrul discuţiilor, reprezentanţii firmei de consultanţă au precizat că noua structură va putea să beneficieze de fonduri nerambursabile în mod direct, pe care le va gestiona în conformitate cu strategia şi bugetele pe care şi le stabileşte. De asemenea, senatorul Neculai Bereanu a ţinut să precizeze că la noua structură asociativă pot să adere şi Grupurile de Acţiune Locală din judeţul Suceava, iar de viitoarele finanţări europene gestionate de partenerii în cadrul „Pactului Teritorial Pentru Investiţii Teritoriale Integrate Suceava” vor putea beneficia şi oraşele şi municipiile.

„Este necesar să avem o strategie comună pentru dezvoltarea zonei de munte a judeţului şi sunt convins că apoi vom avea posibilitatea să putem promova proiecte pentru obţinerea fondurilor necesare dezvoltării economice a localităţilor şi a zonei”, a spus Bereanu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a salutat iniţiativa înfiinţării acestei asocieri, care poate să contribuie la atragerea fondurilor europene. Nechifor a arătat că una dintre preocupările majore ale administraţiilor publice locale trebuie să fie promovarea de proiecte şi iniţiative prin care să se creeze locuri de muncă noi.




Un şofer băut a produs o tamponare după ce a pătruns pe contrasens

Un şofer băut a pierdut controlul asupra volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu o autoutilitară. Accidentul a avut loc vineri, Poliţia municipiului Vatra Dornei fiind sesizată la ora 16.20 despre faptul că pe DN 17, în interiorul comunei Dorna Candreni, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul din conducătorii auto este sub influenţa băuturilor alcoolice.


Din cercetări s-a stabilit că Alin V., de 31 ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea autoturismul, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu autoutilitara condusă de Ilie I..

S-a procedat la testarea conducătorilor auto implicaţi în eveniment, ocazie cu care s-a stabilit că Alin V. avea o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde în prezenţa personalului medical a refuzat să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei