La Vatra Dornei se ţine prima ediţie a Cupei Aqua Carpatica

Baza Sportivă Yanis Stadium din Vatra Dornei găzduieste începând de vineri, 12 Octombrie 2012, meciurile primei ediţii a Cupei Aqua Carpatica la minifotbal. La iniţiativa sponsorului Stelian Chiforescu şi el un practicant fervent de minifotbal la cei 52 de ani ai săi, au răspuns prezent un număr de 16 formaţii, toate din Bazinul Dornelor.


Organizatorii competiţiei au stabilit ca în acest week-end să se dispute meciurile din faza grupelor, urmând ca la sfârşitul săptămânii viitoare, cele mai bune opt formaţii să joace cu trofeul pe masă, mai ales că premiile oferite de Aqua Carpatica nu sunt deloc de neglijat: locul I – 2.000 de lei, locul II – 1.500 de lei, locul III – 1.000 de lei. Nu vor fi uitaţi nici jucătorii care s-au remarcat în mod deosebit pe parcursul competiţiei, urmând să fie răsplătiţi cu distincţii individuale semnificative.





Cadariu renunţă la candidatura din partea PDL pentru un post de senator in colegiul de munte

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava Daniel Cadariu a părăsit echipa de candidaţi ai PDL Suceava pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Din informaţiile pe care le avem, Daniel Cadariu şi-a anunţat decizia sâmbătă, la câteva zile după ce conducerea centrală a PDL a validat candidatura acestuia pentru un post de senator în Colegiul de Senat nr. 1 (Gura Humorului - Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei).

Potrivit unor surse din PDL, Cadariu a renunţat la candidatură din motive personale.

De altfel, contactat telefonic, acesta nu a dorit să ofere nici un fel de detalii cu privire la decizia sa de a nu mai candida din partea PDL pentru un post de senator.

Din informaţiile pe care le avem, un alt motiv pentru care Daniel Cadariu a renunţat să mai participe la alegerile parlamentare este şi nominalizarea fostului social-democrat Ovidiu Milici ca şi candidat din partea Partidului Forţa Civică pentru un post de deputat în Colegiul Vatra Dornei. Contactat telefonic, preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, nu a vrut să facă vreun comentariu cu privire la decizia lui Daniel Cadariu de a renunţa la candidatura pentru un post de senator.

Fostul secretar de stat Cristian Irimie va candida din partea PDL pentru postul de senator din zona de munte a judeţului

După ce Daniel Cadariu a renunţat la candidatură, democrat-liberalii suceveni l-au desemnat pe doctorul Cristian Irimie, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Se pare că, în cursul zilei de ieri, Cristian Irimie şi-a dat acordul să candideze pentru postul de senator în zona de munte a judeţului.

În favoarea acestuia stau mai multe argumente, unul dintre acestea fiind şi acela că în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a reuşit să sprijine unităţile spitaliceşti din cele trei oraşe importante din acest colegiu, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.


Un alt argument ar fi şi colaborarea bună pe care Cristian Irimie o are cu deputatul PDL din Colegiul Gura Humorului - Câmpulung Moldovenesc, Dan Gabriel Gospodaru, care candidează pentru un nou mandat.



Nechifor a solicitat Guvernului o sumă de 2 milioane de lei pentru Vatra Dornei

Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că i-a solicitat premierului PSD Victor Ponta ca din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia sa să acorde un ajutor în valoare de 2 milioane de lei Primăriei Vatra Dornei.


El a spus că municipalitatea dorneană este într-o situaţie financiară foarte grea, iar banii sînt necesari pentru plata datoriei la iluminatul public şi pentru achiziţionarea de rumeguş pentru Centrala Termică a oraşului. Cătălin Nechifor a precizat că a apelat la sprijinul prim-ministrului, pentru că la Fondul de rezervă al Consiliului Judeţean mai sînt disponibili doar 260.000 de lei.





ANUNT - Vand masina de spalat

Vand Masina De Spalat Whirlpool Fl5105 A pentru piese de schimb. Lipseste cheia la hublou si programatorul.

Pret negociabil 200 lei

Telefon: 0756288832




Primarul din Coşna s-a ales cu dosar penal după ce l-a vizitat în miez de noapte pe fostul viceprimar

Lupta politică din campania electorală de la alegerile locale din 10 iunie pare interminabilă în anumite zone din judeţ. La Coşna, primarul proaspăt ales, Gavril Pardău, s-a pricopsit cu un dosar penal pentru violare de domiciliu şi ameninţare după ce în noaptea de 27 septembrie l-a vizitat pe fostul viceprimar Bogdan Sandu.


Fiecare parte are propria versiune despre ceea ce s-a petrecut în acea seară, dar rămâne dilema ce căuta primarul la locuinţa fostului adversar din campania electorală la ora 23.30. Mai mult, Bogdan Sandu spune că are toate motivele să creadă că Poliţia încearcă să muşamalizeze acest caz. Ca argument în favoarea acestei ipoteze este neimplicarea poliţiştilor din Coşna după apelul făcut la 112 de Bogdan Sandu în acea seară de 27 septembrie.

„Soţia m-a sunat să mă anunţe despre ceea ce se petrece acasă, iar eu i-am spus să sune la 112. I-a fost frică, aşa că am sunat eu, numai că poliţiştii care au venit la locuinţa mea s-au plimbat cu maşina prin faţa porţii şi apoi au plecat. Datoria lor era să verifice ce s-a întâmplat, să o întrebe pe soţie şi pe mama mea ce s-a petrecut. Ori, asta nu s-a întâmplat, aşa că ce concluzii pot trage eu?”, s-a întrebat Bogdan Sandu.

„De frică, soţia s-a ascuns în baie”

În seara în care s-a petrecut incidentul, fostul viceprimar nu era la domiciliul său din Podu Coşnei, ci cu treburi la Dorna Arini. Acasă erau soţia sa, Gabriela Sandu, şi mama sa, Lucica Sandu. Cele două femei stăteau cu uşa descuiată şi aşteptau sosirea lui Bogdan Sandu.

Numai că, în locul său în casă şi-a făcut apariţia primarul Gavril Pardău. „A intrat în casă şi a început să strige după mine. De frică, soţia s-a ascuns în baie. De acolo mi-a telefonat şi mi-a spus ce se întâmplă şi că primarul le ameninţă pe ea şi pe mama. Pentru că nu m-a găsit acasă, primarul m-a sunat de mai multe ori, cred că de vreo şase ori, şi m-a înjurat. Fusese la băut, mi-am dat seama de asta din vocea lui, şi s-a trezit bărbăţia din el”, a povestit Bogdan Sandu.

Primarul are o versiune cam nesigură

De cealaltă parte, primarul Gavril Pardău neagă toate aceste acuzaţii. Recunoaşte însă că în acea seară a fost la locuinţa fostului viceprimar, dar spune că nu a intrat în curte. „Eram la poartă şi am strigat de două ori, nu a ieşit nimeni şi am plecat acasă”, este versiunea puţin credibilă a primarului din Coşna. Pardău a explicat că a trecut pe la casa lui Bogdan Sandu aproape de miezul nopţii pentru că atunci se întorcea de la Vatra Dornei.

Primarul din Coşna nu a avut o justificare logică pentru care nu a amânat discutarea problemelor pe care le avea cu fostul viceprimar pentru a doua zi, la o oră rezonabilă, dar nici cum a ajuns să sune Bogdan Sandu la 112, deşi nimeni nu-l auzise când a strigat la poartă. „Cred că l-a sunat soţia să-i spună că l-am strigat la poartă”, s-a apărat Gavril Pardău, deşi tot el susţinuse cu puţin timp mai devreme că nu l-a auzit nimeni şi a plecat acasă.


Versiunea primarului din Coşna pare cusută cu aţă albă, singura certitudine fiind aceea că între el şi Bogdan Sandu există o „râcă politică încă din campania electorală. Are ceva personal cu mine şi văd că nu se linişteşte nici acum”.

Poliţia a demarat o anchetă

În baza plângerilor depuse ulterior de Gabriela şi Lucica Sandu la Poliţia din Coşna a fost demarată o anchetă. Inspectorul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, a precizat că apelul la 112 a fost consemnat la ora 23.29, iar acum există un dosar în lucru.

„S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru violare de domiciliu şi ameninţare şi a fost înregistrat cu număr unic la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, fiind repartizat spre soluţionare Secţiei 15 Rurală Iacobeni”, a arătat inspectorul Ionuţ Epureanu.



Hoţii i-au furat din casă bijuterii de 7.000 lei

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Dorna Candreni a sunat la 112 şi a sesizat faptul că hoţii au intrat în casă şi au furat mai multe bijuterii din aur în valoare de 7.000 lei.


Echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei s-a deplasat la acesta şi a constatat că în jurul orei 09.30 bărbatul a plecat în municipiul Vatra Dornei pentru tratament balnear lăsând uşa de la balconul de la parter deschisă pentru aerisire. Când s-a întors la domiciliu, în jurul orei 15.00, a constatat lipsa unor bijuterii din aur pe care le avea în sertarul de la noptiera din dormitor.

Investigaţiile făcute de poliţişti au scos la iveală faptul că în timp ce Toma D. era plecat la băi, în jurul orei 12.30 - 13.00, lângă locuinţa sa a fost parcată o maşină înmatriculată în străinătate, în care se aflau patru persoane, două femei şi doi bărbaţi. Poliţiştii spun că cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat” pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.





Trei arhierei au slujit la hramul Mănăstirii Dorna Arini

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, judeţul Suceava, şi-a serbat luni hramul în prezenţa a sute de credincioşi din toată ţara.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi de PS Longhin, Episcop de Bănceni - Ucraina.


„Am avut bucuria ca fiu al satului şi ctitor al acestei mănăstiri să slujesc alături de PS Ioachim Băcăuanul, de PS Longhin, şi de un sobor de peste 60 de preoţi şi diaconi. A fost o bucurie pentru toţi cei care au participat la această sărbătoare întrucât, Maica Domnului, cu acoperământul ei ne cheamă pe toţi sub a sa ocrotire. Am simţit vibraţia sufletelor credincioşilor care ne-au mulţumit pentru că i-am invitat la acest hram. Oamenii au venit din Maramureş, Bucureşti, Ploieşti, Constanţa şi din toată Moldova manifestându-şi evlavia lor faţă de Maica Domnului şi au împărtăşindu-şi bucuria sărbătorii", ne-a relatat Înalt Preasfinţitul Teodosie.

Cuvânt emoţionat al Preasfinţitului Longhin

Arhiepiscopul Tomisului a amintit că la Dorna Arni există şi o bază de tratament, astfel că mulţi pelerini s-au interesat să-şi continue vindecarea trupească în aşezarea monahală de lângă oraşul Vatra Dornei.

"Ne-am bucurat şi ne-am emoţionat când PS Longhin ne-a vorbit de dorul pe care l-a avut faţă de românii din România. Acest cuvânt al Preasfinţiei Sale i-a făcut pe credincioşii prezenţi să lăcrimeze. PS Longhin şi-a manifestat bucuria că i-a găsit pe românii din Bucovina României aşa cum îi gândea în inima Preasfinţiei Sale. Dorinţa Episcopului de Longhin i-a fost pe deplin împlinită, văzând că oamenii sunt buni, evlavioşi, dornici de rugăciune, iubitori de Dumnezeu şi de credinţă. Preasfinţia Sa a remarcat că oamenii îşi manifestă credinţa nu doar prin rugăciune ci şi prin faptele de iubire a aproapelui şi de ajutorare a Bisericii. PS Longhin ne-a mărturisit bucuria pe care o are în prezenţa celor peste 400 de copii şi a celor 100 de bătrâni pe care îi îngrijeşte la Mănăstirea Bănceni. Preasfinţia Sa este pentru noi o pildă de dăruire şi de slujire. Rugăm pe Maica Domnului să ne acopere cu acoperământul ei şi să ne ajute mereu. Fecioara Maria să fie cea care poartă sufletele părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri în locaşurile cereşti, acoperindu-le cu acoperământul ei", a mai spus IPS Teodosie.




SURSA: EPR.ro

„Aurora Română”, la Casa de Cultură din Vatra Dornei

Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău prezintă marţi, 16 octombrie, la ora 16.00, la Casa de Cultură „Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei, spectacolul în premieră pentru stagiunea 2012 - 2013 intitulat „Aurora Română”, un colaj din schiţele „Vizita” şi „Două loturi” de I.L. Caragiale.

Spectacolul, care marchează Anul Caragiale, este realizat în regia artistică a lui Dumitru Lazăr Fulga, cu scenografia Cristinei Ciobanu şi ilustraţia muzicală de Mirel Vrânceanu.

În distribuţie: Cristina Todică, Ştefan Alexiu, Daniela Vrînceanu, Anca Bucşă, Alina Simionescu, Corina Goranda, Nela Zare şi Gheorghiţă Trandafir.


Pe pliantul de prezentare, Dumitru Lazăr Fulga semnează următoarea atenţionare în maniera personajelor lui Nenea Iancu: „Pentru a nu se greşi în caz de examinare pe aceste subiecte, este indicată lectura textelor în original; pentru care va să zică cum am ziţe, a elimina posibilitatea greşelilor şi a confuziilor. Căci noi v-am propus o reprezentaţie scenică din mai multe şi din toate zicerile lui Nenea Iancu. Drept care şi prin urmare, şcolerul să lectureze cu luare aminte şi să folosească virtuţile morale şi stilistice ale scrierilor domnului Ion Luca Caragiale!”.





Ovidiu Milici a demisionat din PSD şi candidează din partea Partidului Forţa Civică pentru un post de deputat in Colegiul Vatra Dornei

Vicepreşedintele PSD Suceava Ovidiu Milici a demisionat din acest partid şi i s-a alăturat lui Mihai Răzvan Ungureanu în cadrul Partidului Forţa Civică. După plecarea din PSD, Ovidiu Milici urmează să candideze din partea Forţei Civice pentru un post de deputat în colegiul Vatra Dornei.

Milici îl va avea ca principal contracandidat pe actualul deputat din acest colegiu, liberalul Dumitru Pardău. Prin înscrierea în Partidul Forţa Civică, Ovidiu Milici ajunge partener cu PDL, partid pe care l-a criticat dur în ultimii ani, în special din postura de purtător de cuvânt al PSD Suceava. Milici se află în momentul de faţă la al doilea mandat de consilier judeţean.






Municipiul Vatra Dornei ar putea rămâne în frig şi beznă din cauza datoriilor imense la furnizori

Municipiul Vatra Dornei riscă să nu poată asigura încălzirea şi iluminatul public în această iarnă din cauza datoriilor mari acumulate către furnizori, a declarat presei, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor.


Potrivit acestuia, mai multe oraşe din judeţ se află în situaţii financiare extrem de dificile, cel mai grav fiind cazul municipiului Vatra Dornei. Nechifor a spus că pentru Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Gura Humorului au fost făcute mai multe solicitări pentru obţinerea de finanţări de la fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru. El a precizat că municipiului Vatra Dornei are datorii foarte mari acumulate faţă de firmele ce livrează rumeguş la centrala termică a oraşului, dar şi faţă de furnizorul de electricitate pentru iluminatul public.

Potrivit lui Nechifor, s-a ajuns în această situaţie din cauză că fosta conducere PDL a CJ Suceava nu a alocat fonduri municipiului Vatra Dornei, în condiţiile în care avea primar PNL, iar în prezent, conducerea USL a CJ Suceava face eforturi să sprijine municipiul cu nou primar PDL.

Totodată, Nechifor a precizat că CJ Suceava nu are fonduri suficiente pentru a sprijini municipiul Vatra Dornei, deoarece în fondul de rezervă mai sunt 260.000 de lei pentru situaţii de urgenţă, iar datoriile municipiului Vatra Dornei numai pentru furnizorul de energie electrică depăşesc două milioane de lei.


În aceste condiţii, preşedintele CJ Suceava a solicitat executivului de la Bucureşti bani din fondul de rezervă la dispoziţia premierului.



PDL Suceava şi-a stabilit candidaţii pentru parlamentare ... vezi cine candideaza in colegiul Vatra Dornei

Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Suceava a stabilit întreaga listă de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, a anunţat, joi, liderul organizaţiei, Gheorghe Flutur, potrivit Mediafax.

Flutur a declarat că în cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Suceava s-au aprobat candidaţii pe fiecare colegiu uninominal din judeţ.

Astfel, în colegiul uninominal 2 pentru Senat, ce include municipiul Suceava, va candida liderul organizaţiei judeţene, Gheorghe Flutur, în colegiul uninominal 1 pentru Senat, ce include municipiile Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, va candida vicepreşedintele PDL Suceava Daniel Cadariu, fost vicepreşedinte al CJ Suceava, în colegiul 3 pentru Senat, ce include municipiul Fălticeni, va candida Cornel Popovici, fost consilier al Elenei Udrea, în timp ce în colegiul 4 pentru Senat va candida Daniel Ungureanu, angajat la biroul actualului senator PDL Orest Onofrei.

În cele zece colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor din judeţ vor candida actualul senator Orest Onofrei, în colegiul ce include municipiul Rădăuţi şi deputaţii Dan Gospodaru, în colegiul Gura Humorului, Sanda Maria Ardeleanu în colegiul ce include zona centrală a municipiului Suceava şi Ioan Bălan în colegiul ce include cartierul sucevean Burdujdeni şi patru localităţi limitrofe.

În colegiul de deputaţi din zona Vatra Dornei va candida Mircea Rusu, fost viceprimar al municipiului Vatra Dornei, în colegiul ce include localităţile Cacica şi Cajvana va candida vicepreşedintele PDL Suceava Vasile Ilie, fost vicepreşedinte al CJ Suceava, în colegiul ce include municipiul Fălticeni a fost desemnat candidat fostul primar al municipiului Vasile Tofan, în colegiul din zona limitrofă municipiului Fălticeni va candida Mihai Vitcu, iar în colegiul ce include oraşul Vicovu de Sus candidează omul de afaceri Dumitru Mihalescul.



"PDL Suceava este hotărât să câştige cât mai multe mandate de parlamentar. În noua formulă, în ARD, suntem convinşi că vom atrage electoratul de centru-dreapta din zonă pentru dezvoltarea judeţului", a spus Gheorghe Flutur.



Expoziţia de acuarelă „Rapsodia Bucovinei”

La Casa de Cultură „Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei se deschide joi, 4 octombrie, la ora 15.00, expoziţia de acuarelă cu genericul „Rapsodia Bucovinei”, realizată de artistul plastic Ioan Bodnar.

Expoziţia, care etalează un număr de 71 de lucrări (peisaje şi flori), va fi prezentată de prof. Victoria Ostaficiuc.





Duminica a avut loc sfinţirea bisericii Parohiei Dealul Floreni

Credincioşii din mai multe zone ale judeţului Suceava au asistat duminica la slujbele prilejuite de târnosirea bisericii Parohiei Dealul Floreni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teodosie şi IPS Pimen, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Moldova.

Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, au sfinţit, duminica, 30 septembrie 2012, Biserica cu hramurile 'Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel' şi 'Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil' din Parohia Dealul Floreni - Dorna Candrenilor, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava.

Slujba târnosirii a început la exterior şi a continuat în interior. 'IPS Pimen şi IPS Teodosie au oficiat sfinţirea bisericii monumentale din cărămidă din parohia Dealul Floreni. Sfântul lăcaş, deşi încă nepictat, este foarte frumos, fiind zidit într-un timp record. Construcţia acestuia a început în anul 2007 şi iată că anul acesta a fost târnosit. Toate aceste lucrări au fost coordonate de pr. paroh Sorin Doroftiese, hirotonit în anul 2001. Pr. paroh Sorin Doroftiese a avut un elan sporit în realizarea bisericii, care are o arhitectură deosebită şi care este împodobită cu obiecte de cult deosebit de frumoase. În cadrul Sfintei Liturghii au slujit aproape 50 de preoţi şi zece diaconi. Au fost prezenţi mii de credincioşi îmbrăcaţi în costume naţionale, care s-au bucurat împreună de o zi frumoasă cu mult soare', a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.

Polihroniu pentru Patriarhul României

Pornind de la Evanghelia din Duminica a XIX-a după Rusalii, IPS Teodosie a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi în care a amintit de milostivirea lui Dumnezeu şi de faptul că oamenii trebuie să-i iubească pe vrăjmaşi. Înalt Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să-L imite pe Dumnezeu în bunătatea lui, să fie îngăduitori şi iertători.

Înalt Preasfinţitul Pimen a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teodosie pentru cuvintele frumoase adresate, amintind că ieri s-au împlinit cinci ani de când a fost întronizat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. 'IPS Pimen a subliniat că Preafericirea Sa a înfiinţat la Iaşi postul Radio TRINITAS, urmând ca mai apoi Biserica noastră să aibă un post de televiziune la nivel naţional.


Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat apoi că de-a lungul timpului s-a încercat demararea lucrărilor pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Deşi au fost multe încercări, PF Daniel a reuşit acest lucru. A treia realizare, a mai spus IPS Pimen, este legată de iniţiativa Preafericirii Sale în legătură cu Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române', a adăugat pr. protopop Aurel Goraş, care a amintit că slujba s-a încheiat cu un polihroniu pentru Patriarhul României.



Viceprimarul din Panaci a cerut ajutorul ITRSV în cazul bovinelor ucise de urs

Viceprimarul comunei sucevene Panaci, Ilie Petrovici, a declarat că a solicitat adoptarea de măsuri împotriva ursului care a ucis trei bovine, însă pînă acum nu s-a întîmplat nimic. El afirmă că a făcut cererea la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vînătoare-ITRSV Suceava.


Viceprimarul spune că ursul nu a mai atacat, dar este pentru prima dată cînd se apropie foarte mult de sat. El a adăugat că un localnic a dat nas în nas cu ursul. Pe de altă parte, Dan Lungu, care este consilier la ITRSV, a spus că măsurile împotriva ursului vor fi luate după ce se va afla cine gestionează fondul de vînătoare din Panaci.

ITRSV Suceava are doar patru angajaţi care răspund de activitatea cinegetică din cinci judeţe: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava. Ei au la dispoziţie o singură maşină, iar cota lunară de combustibil este de 100 de litri.




ANUNT - Vand Ford Focus

Vand Ford Focus 2.0 16v model Ghia, culoare negru, full option, stare tehnica buna, consumabile si distributie schimbate recent, 144230KM reali, neimatriculata, nr. valabile pana pe 12.10.2012.

Tel. 0751608987, E-mail: luky93_14@yahoo.com



ANUNT - Vand Casa

Vand casa langa sosea cu anexe, inclusiv teren pentru cabana, grajd, magazie, garaj, beci, fantana, forta trifazat.

Telefon: 0748 977 997



Dumitru Pardau candideaza din partea PNL pentru un nou mandat de deputat

Viitorii candidaţi ai Partidului Naţional Liberal Suceava la alegerile parlamentare din decembrie au fost stabiliţi, miercuri după-amiază, în cadrul unei şedinţe a structurii de conducere a filialei judeţene.

În urma negocierilor cu PSD s-a stabilit că în judeţul Suceava PNL va desemna candidaţi în şase colegii uninominale, unul la Senat şi cinci la Camera Deputaţilor.

Deşi în ultima perioadă au fost vehiculate mai multe nume privind posibili candidaţi din partea PNL, negocierile au fost practic anulate prin două decizii ale conducerii centrale a partidului.

Săptămâna trecută, prin protocolul de la Murghiol (Tulcea) s-a stabilit ca un colegiu pentru Camera Deputaţilor din Suceava să fie cedat Partidului Conservator. Evident, a fost cedat cel mai dificil colegiu - nr.2 Burdujeni. Tot atunci a fost clarificată şi situaţia parlamentarilor traseişti. Senatorul Tiberiu Prodan şi deputaţii Dumitru Pardău şi Mircea Irimescu vor candida în colegiile lor pentru un nou mandat.

Aşa se face că din şase colegii au mai rămas doar două. Unul este ocupat de Alexandru Băişanu iar cel de-al doilea a fost adjudecat de Raul Rotaru, omul susţinut de primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.

Printre cei care nu şi-au găsit un loc pe lista candidaţilor se numără, printre alţii, fostul deputat şi consilier la Curtea de Conturi, Mihai Sandu Capră, omul de afaceri rădăuţean Constantin Galan sau şeful organizaţiei municipale a PNL Marius Zmău. Aşadar aceasta este lista candidaţilor PNL pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012:

CAMERA DEPUTATILOR

Alexandru Băişanu - colegiul nr. 1 Suceava (cartierele din oraş şi Iţcani)
Candidat PC - colegiul nr. 2 Burdujeni
Mircea Irimescu - colegiul nr 6 Rădăuţi
Dumitru Pardău - colegiul nr. 9 Vatra Dornei
Raul Rotaru - colegiul nr. 10 Gura Humorului - Câmpulung Moldovenesc

SENAT

Tiberiu Prodan - colegiul nr. 5 Siret - Rădăuţi - Vicov

În cazul PSD, deocamdată sunt aproape sigure candidaturile lui Ioan Stan pe colegiul Dolhasca, Eugen Uricec pe colegiul Fălticeni, Eugen Bejinariu pe colegiul Siret, Gavril Mîrza pe colegiul Cajvana-Todireşti-Şcheia pentru Camera Deputaţilor şi a lui Ovidiu Donţu pe colegiul Fălticeni, Tiberius Brădăţan pe colegiul Suceava şi Neculai Bereanu pe colegiul Gura Humorului - Câmpulung - Vatra Dornei pentru Senat.



Şofer în arestul poliţiei, după ce a fugit de la locul unui accident grav

Poliţiştii de la Circulaţie din Vatra Dornei au reuşit, după aproape o jumătate de zi de căutări, să dea de urma şoferului care a provocat accidentul de duminică dimineaţă de la Coşna, în urma căruia un tânăr de 27 de ani, pieton, a fost internat la spital în stare gravă.

Respectivul conducător auto, un tânăr de 24 de ani, tot din Coşna, a fost reţinut pentru 24 de ore şi şi-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, poliţiştii cerând arestarea preventivă a şoferului fugar.

L-au găsit după oglinda retrovizoare rămasă la locul accidentului

Accidentul în cauză s-a petrecut duminică dimineaţă, în jurul orei 2:45, pe DN 17, în satul Podu Coşnei, comuna Coşna. Victima, Ioan Z., de 27 de ani, din comuna Zamostea, se deplasa împreună cu un prieten pe marginea drumului, în momentul în care cei doi au fost luaţi pe sus de un autoturism.

Singurul care a suferit leziuni a fost Ioan Z., care a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral, traumatism abdominal, fractură femur drept. Şoferul vinovat de producerea accidentului a fugit de la faţa locului, dispărând în noapte.

Poliţiştii de la Rutieră au reuşit să afle marca maşinii implicate în accident, un Volkswagen, după una dintre oglinzile retrovizoare ale autoturismului cu pricina, oglindă care a rămas la faţa locului în urma impactului cu cei doi pietoni.
Oamenii legii au pus cap la cap toate indiciile pe care le-au avut şi au reuşit duminică, în jurul orei 13:00, să dea de urma maşinii şi a şoferului vinovat, acesta din urmă fiind identificat în persoana unui tânăr de 24 de ani, Marcel Rusu, din satul Teşna, comuna Coşna.

A fugit de la accident, dar a rămas cu maşina în drum şi a ascuns-o

Poliţiştii au stabilit că, după ce a comis accidentul, suspectul a mai parcurs aproximativ 500 metri spre Vatra Dornei, apoi s-a întors prin locul în care a comis fapta, fără să oprească, şi s-a îndreptat spre domiciliu în viteză.

În timp ce se deplasa pe DJ 172 Coşna, pe fondul vitezei excesive şi al consumului de alcool, a acroşat scutul motorului de linia ferată la un pasaj CFR. Cum maşina nu mai putea fi pornită, Marcel Rusu, susţin poliţiştii, a ascuns-o în spatele unei firme din apropiere.

Câteva ore mai târziu, ajutat de o rudă, s-a întors în zonă şi a tractat autoturismul, pe care l-a ascuns apoi în garajul din curtea locuinţei sale.
“S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul fiind de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar i s-au recoltat şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Împotriva lui Marcel Rusu s-a început urmărirea penală pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, tânărul fiind reţinut pentru 24 de ore. “Urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă”, precizează poliţia.



Poiana Stampei îşi doreşte să fie recunoscută drept cea mai frumoasă comună din judeţ

În cadrul concursului „Cel mai frumos sat din comuna Poiana Stampei”, reprezentanţi ai administraţiei locale au fost prin cele 7 sate din componenţa comunei, Poiana Stampei (reşedinţă administrativă), Căsoi, Dornişoara, Pilugani, Tătaru, Teşna şi Prăleni, unde au fotografiat cele mai frumoase gospodării, grădini de flori, legume şi zarzavaturi, aranjamente florale.

Monitorizarea satelor a început din luna mai, când s-au cultivat terenurile, iar înainte de festivalul de la finele săptămânii trecute s-a realizat un film cu imaginile surprinse în sate. Filmul a fost vizionat pentru prima oară sâmbătă, la simpozionul desfăşurat în cadrul Festivalului „Flori de pe Dorna”.

Primari din alte localităţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri din Bazinul Dornelor, jurnalişti şi membri ai ANTREC au votat cel mai frumos sat din comună, în urma votului fiind declarat câştigător chiar satul Poiana Stampei. Reprezentantul aşezării, Vlăduţ Popescu, a primit placa indicatoare a celui mai frumos sat, în cadrul spectacolului de a doua zi.

„Acest concurs are ca scop înfrumuseţarea tuturor satelor, pentru ca, în final, să devenim cea mai frumoasă comună din Bazinul Dornelor şi de ce nu, din judeţul Suceava. Intenţionăm să creăm o competiţie între gospodari, între cetăţeni, să-şi îngrijească mai bine gospodăriile, curăţenia să domine în comuna Poiana Stampei. Nu urmărim casele moderne, urmărim cum omul de rând îşi administrează propria gospodărie, curăţenia, florile din grădină. Festivalul "Flori de pe Dorna" urmăreşte înflorirea comunei Poiana Stampei, să fie o comună în care florile să nu lipsească din nici o curte, din nici o grădină. În mandatul trecut am fost viceprimar şi am avut un profesor foarte bun, în persoana d-lui Elisei Todaşcă, fostul primar, actualmente viceprimar, care de fiecare dată a încercat să mă implice în organizarea festivalurilor. Acesta este rezultatul muncii lui. Mulţumim celor care îşi îngrijesc casa şi grădina, pentru ca satul să fie cel mai frumos. Acest premiu va fi oferit în fiecare an. Anul acesta, plăcuţele vor sta la intrările dinspre Bistriţa şi Vatra Dornei ale satului Poiana Stampei. Anul viitor se va arbitra din nou şi vom hotărî dacă plăcuţele rămân în acest sat sau le mutăm în altă localitate. Menţionez că satele Teşna şi Tătaru ţin aproape, fiind la un punct distanţă faţă de primul loc”, a spus primarul Viluţ Mezdrea.

Toate casele intrate în concurs au fost nominalizate, proprietarii lor primind câte o diplomă, felicitări din partea administraţiei locale şi aplauze din partea sătenilor.


SURSA: CraiNou.ro

Dorneanul Andrei Leancă a devenit campion naţional la schi fond (cros)

Multiplu medaliat în competiţiile interne şi internaţionale de alergare montană, pe şosea şi cros, dorneanul Andrei Leancă, pregătit la Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei de antrenorul Cristian Prâsneac a debutat cu dreptul zilele trecute şi în competiţiile de vară la schi fond (cros).


Andrei a fost legitimat săptămâna trecută şi la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, club pentru care a alergat în weekend la Campionatul Naţional de Schi Fond (cros) ce a avut loc la Fundata, în judeţul Braşov, localitate aflată la cea mai mare altitudine din România.

Pregătit la CSI Vatra Dornei de profesorii Gheorghe Dumitrache şi Vlad Todaşcă, Andrei Leancă a reuşit să obţină ceea ce şi-a propus înainte de a pleca de acasă şi anume câştigarea titlului de campion naţional al României. Dorneanul a făcut o cursă foarte bună pe parcursul celor 10 kilometri cros şi a condus plutonul de la un capăt la altul, terminând la o diferenţă de peste două minute înaintea medaliatului cu argint.


Antrenorul Cristian Prâsneac este de părere că această medalie de aur este una foarte utilă mai ales pentru moralul sportivului său înaintea participării la alte trei competiţii în această lună, mai exact pe 16 septembrie va alerga la un concurs internaţional de alergare pe şosea la Timişoara, pe 23 septembrie la Crosul Petrom de la Bucureşti, iar pe 30 septembrie la Crosul Loteriei Române de la Constanţa.



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei