Se afișează postările cu eticheta Evenimente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Evenimente. Afișați toate postările

Concursul național „Cel mai bun pădurar” a avut loc la Vatra Dornei

Cristian Hrehorciuc, reprezentant al Direcției Silvice Suceava, a obținut premiul întâi al concursului “Cel mai bun pădurar”, ediţia 2016, organizat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, în orașul Vatra Dornei.

Pe locul secund s-a clasat Cătălin Chirilă, reprezentant al Direcției Silvice Galați, iar locul al treilea a fost obținut de Adrian Sârghie, reprezentant al Direcției Silvice Neamț.




La competiția din acest an au participat 45 de concurenți, câștigătorii fazelor pe cele 41 de Direcții Silvice, un reprezentant al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice și trei colegi din Republica Moldova.

Silvicultorii au susținut, timp de trei zile, în perioada 12 – 14 octombrie, probele scrise și probe practice, precum cea de introducere a datelor în aplicația SUMAL, care monitorizează traseul masei lemnoase, de cubare și sortare în teren, în Ocolul Silvic Dorna Candrenilor, cea de recunoaștere a speciilor forestiere, a speciilor de vânat și a dăunătorilor, dar și rezolvarea unei situații practice privind paza și integritatea fondului forestier.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Pregătiri intense pentru găzduirea Campionatului Mondial de seniori la sanie pe pistă naturală

Oficialităţile locale şi Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei au început într-un ritm alert pregătirile pentru organizarea Campionatului Mondial de seniori la sanie pe pista naturală, care se va desfăşura pe pista naturală de sanie “Bucovina” din Vatra Dornei, în perioada 2-5 februarie 2017. Competiţia este cu atât mai importantă cu cât este primul Campionat Mondial de seniori organizat vreodată în România la sporturile de iarnă.

Staţiunea suceveană a fost desemnată de Congresul Federaţiei Internaţionale de Sanie să organizeze această competiţie pentru modul exemplar în care a organizat Campionatul Mondial de sanie juniori şi etapele de Cupă Mondială la sanie. Sufletul organizării acestor competiții este profesorul Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei.




“Cea mai importantă competiţie care s-a desfăşurat până acum în judeţul Suceava este Campionatul Mondial de Sanie pe pistă naturală – seniori. Este singurul Campionat Mondial de seniori la sporturile de iarnă care s-a organizat până acum în România şi ne mândrim cu acest lucru. Vrem să ne mândrim şi după ce se va desfăşura concursul, motiv pentru care ne ”agităm” mai multe persoane implicate în organizare. Este foarte multă muncă la pârtie, sunt foarte multe probleme de rezolvat în ceea ce priveşte organizarea, este foarte mult de lucrat la publicitatea evenimentului. Vrem să fim la nivelul foarte ridicat pe care îl impune o astfel de competiţie şi să putem spune că dacă nu a fost cel mai bine organizat campionat mondial de sanie pe pârtie naturală, măcar să fim cât mai aproape de această situaţie”, a declarat profesorul Octavian Pungovschi pentru Monitorul de Suceava.

Directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei a precizat că zilele trec foarte repede pentru cei implicaţi în organizare, fiind foarte multe probleme care trebuie rezolvate.

„Mai sunt aproximativ 130 de zile până la eveniment, iar unele lucruri nu prea s-au făcut ori s-au făcut în stilul românesc. Lumea fost în concediu, dar de la mijlocul lunii septembrie am început să lucrăm intens. Sunt unele probleme care sunt cunoscute şi rezolvarea lor a fost stabilită de la etapele de cupă mondială, dar sunt şi unele pretenţii suplimentare.

Trebuie să finalizăm cât mai repede reamenajarea căilor de acces, care trebuie să fie suficient de late încât să poată încăpea mijloacele de salvare ale Salvamontului, ATV-urile cu personalul pentru mentenanţă, să încapă şi spectatorii. Sportivii vor avea un traseu separat. Această nouă cale de acces necesită lucrări care trebuie finalizate înainte de a da îngheţul şi, având în vedere că pârtia are 1.015 metri, sunt multe porţiuni unde volumul de muncă este foarte mare.

La virajul 10 va fi o tribună. Nu va fi una foarte mare, majoritatea spectatorilor asistând la acest concurs pe lungimea pârtiei, fiecare viraj având spectaculozitatea lui.

Printre elementele suplimentare care ni s-au cerut este asigurarea unui cort de dimensiuni foarte mari în care vor servi masa în regim catering sportivii, arbitrii, antrenorii, invitaţii şi spectatorii care vor veni la pârtie, care din experienţa competiţiilor anterioare se ridică la o medie de 3.000.

Competiţia trebuie transmisă în direct de un post de televiziune cu acoperire naţională, care trebuie să îndeplinească mai multe condiţii”, a mai declarat prof. Octavian Pungovschi.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Brâul Maicii Domnului adus spre închinare credincioșilor din Țara Dornelor

O delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei va aduce spre închinare la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, în perioada 15 – 20 septembrie 2016, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului (de la Mănăstirea Kato-Xenia din Grecia). Programul pelerinajului, organizat pentru evlavia credincioșilor din Țara Dornelor, este următorul:


Joi, 15.09.2016, ora 14:00, - Racla cu Brâul Maicii Domnului, însoțită de delegația greacă, va fi întâmpinată pe drumul de acces către mănăstire dinspre Vatra Dornei (Ulița Buliceni) de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Brâul Maicii Domnului va fi condus apoi în procesiune până la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” unde va fi așezat spre închinare în Paraclisul Catedralei Mânăstirii. Accesul credincioșilor se va face prin ușa situată în partea stângă a locașului de cult.

În noaptea de 15 spre 16 septembrie, începând cu ora 00:00, va avea loc Sfânta Liturghie arhierească oficiata de IPS Teodosie, la demisolul Catedralei.

Vineri, 16.09.2016, începând cu orele 16.00, Sfântul Odor va merge spre închinare la Mănăstirea ”Pantocrator” din județul Teleorman, urmând ca sâmbătă, 17.09.2016, sa se întoarcă la Vatra Dornei.

Duminică, 18.09.2016, dimineața, delegația greacă împreuna cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la demisolul Catedralei Mănăstirii.

In noaptea de 19 spre 20 septembrie (Luni spre Marți), IPS Teodosie va participa din nou la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată începând cu ora 00:00.

Marți dimineața, 20.09.2016, Racla cu Brâul Maicii Domnului se va reîntoarce în Grecia.

Potrivit tradiției, Cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului din fire de cămilă și după adormire, în momentul înălțării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma. Mai multe detalii despre istoria Sfântului Brâul al Maicii Domnului puteți citi pe Doxologia.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Proiectul reabilitării Cazinoului din Vatra Dornei a fost depus de către Fondul Bisericesc Ortodox

Speranţa reabilitării unei clădiri emblemă a Bucovinei – Cazinoul Băilor din Vatra Dornei - a redevenit de actualitate în această vară, după ce Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin intermediul Fundaţiei Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a depus un proiect pentru reabilitarea preţiosului monument istoric. Având în vedere starea de degradare în care se află cazinoul de o bună bucată de timp, prioritatea principală a acestui proiect este salvarea acestui monument şi apoi restaurarea, amenajarea funcţională şi punerea lui în valoare.

Proiectul de reabilitare ce poartă numele ”Consolidarea şi restaurarea clădirii monument „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei, cu schimbarea destinaţiei în Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor” se doreşte a fi finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5, privind conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Proiectul a fost depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est miercuri, 24 august, în prezenţa Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen.




În vederea obţinerii fondurilor europene pentru implementarea proiectului, reprezentanţii Fondului Bisericesc Ortodox au întocmit un proiect, care pentru a avea un punctaj cât mai mare la evaluarea finală, a trebuit să conţină cât mai multe cerinţe din ghidul solicitantului.

Valoarea investiţiei va fi de 21 milioane lei, cu o contribuţie la cheltuielile eligibile de 98% din partea Comisiei Europene şi a Guvernului României, restul de 2% din cheltuieli revenind Fundaţiei Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Clădirea situată în centrul staţiunii Vatra Dornei are o suprafaţă de 2.539 de metri pătraţi. Pentru lucrările de reabilitare ce urmează a fi făcute în bătrâna clădire a Cazinoului a fost primit, în cursul lunii iulie a acestui an, Avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii. În cadrul lucrărilor de arhitectură de la clădirea Cazinoului se vor realiza revitalizarea zidăriilor de piatră şi cărămidă, refacerea planşeelor din lemn şi a şarpantelor, protejarea clădirii cu învelitori de tablă, cu izolaţii termice şi ferestre noi, lucrări de restaurare interioară a spaţiilor boltite, a scărilor masive din piatră şi alte lucrări de consolidare. Se vor reface de asemenea instalaţiile electrice, instalaţiile termice şi de ventilaţie, precum şi instalaţiile sanitare. Pentru noua destinaţie muzeală a clădirii, aceasta va fi dotată cu vitrine, panouri de prezentare şi mobilier.

Proiectarea lucrărilor de reabilitare şi restaurare a clădirii a fost încredinţată unei echipe de arhitecţi condusă de Cristian Rânjă. Amenajarea clădirii are la bază îmbinarea funcţiunilor muzeale cu cele culturale şi vine practic ca o continuare a solicitărilor Ministerului Culturii, care, printr-un protocol încheiat în anul 1988, condiţiona finanţarea lucrărilor de reabilitare a clădirii, doar dacă aceasta ar fi avut o funcţie turistică sau culturală.

Centrul Muzeal va găzdui în cele 4 săli de expoziţie obiecte din colecţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, iar în sala mare vor fi organizate expoziţii temporare, cu obiecte provenind din alte colecţii muzeale sau din colecţii particulare. S-au luat astfel în considerare facilitarea intrării vizitatorilor în circuitul de vizitare, echipamente moderne de informare şi de expunere, instalaţie de sonorizare şi de traducere simultană, necesare în cadrul unor conferinţe internaţionale. Pentru demisolul clădirii s-a propus înfiinţarea unei videoarhive dotate cu aparatură computerizată pentru accesare şi vizionare a documentelor de patrimoniu. De asemenea, se are în vedere dotarea clădirii cu o instalaţie de iluminat muzeistic cu spoturi şi iluminat exterior pentru punerea în valoare a faţadelor.


CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Zilele Comunei Dorna Candrenilor ~ 14-15 August 2016

Primăria și Consiliul Local din Dorna Candrenilor organizează, în zilele de 14 - 15 august a.c., Zilele Comunei Dorna Candrenilor și Festivalul „La izvor de apă vie”, iar programul este următorul:

Duminică, 14 august - Slujbă la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorna Candrenilor, vizitare Casa Tradițională - Muzeu, Muzică în parc (ora 12.00)




Luni, 15 august - Fanfara Calafindești (orele 12.00 - 14.00), Corul „Ecclesia” (orele 14.00 - 14.20), Ansamblul „Arcanul” Suceava (orele 14.20 - 16.00), Premierea Cuplurilor de Aur și premierea voluntarilor, Spectacol susținut de Ansamblul folcloric „Plai Bucovinean”, Vasiluț Raluca, Laura Erhan, Dănuț Lăcătuș, Dinu Robu, Ionel Chiruță, Lenuța Candrea, Nițucă Ionela, Corina Hociș (orele 16.00 - 18.00), Ovidiu Purdea Someș (orele 18.00 - 19.00), Maria Coman (orele 19.00 - 20.00), Pamfil Roată (orele 20.00 - 20.30), Ionuț Candrea (orele 20.30 - 21.00), Călin Brăteanu (orele 21.00 - 22.00), Foc de artificii.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Zilele Dornei 2016 vor avea loc în perioada 14 - 22 Iulie ... Vezi programul manifestărilor !

Primăria municipiului Vatra Dornei organizează, în perioada 14 - 22 iulie 2016, o nouă ediţie a „Zilelor Dornei”, eveniment care cuprinde ample manifestări culturale și sportive, concentrate, în cea mai mare parte, în zona Parcului Municipal. Conform raportului prezentat în ultima sedință de Consiliu Local, suma aproximativă la care se ridică organizarea evenimentului de anul acesta este de 120.000 lei și se precizează că ”evenimentul este dedicat dornenilor, dar şi turiştilor din staţiune, devenind astfel o modalitate de promovare a Dornei”.




Legat de atragerea turiștilor pentru acest eveniment și de așa zisa promovare a Dornei este totuși păcat că Primăria l-a anunțat cu mai puțin de o săptămână înainte de debutul său. Am mai spus-o și în legătură cu Serbările Zăpezii, nu înțelegem de ce Primăria nu are o strategie de marketing și comunicare mai profesionistă în acest sens. Dacă anunți evenimentul doar cu câteva zile înainte cum poți, ca pe lângă localnici, să atragi și cât mai mulți turiști care să vină să-și cheltuie banii în Vatra Dornei contribuind astfel și la dezvoltarea activității agenților economici implicați care oferă servicii de cazare, masă și nu numai. Din păcate se dă impresia că se face doar ca să fie făcut fără a se gândi și la implicațiile economice pentru că totuși se ”investesc” aprox. 1,2 miliarde de lei vechi în acest eveniment și ar fi normal să fie urmări ”palpabile”.

Avem în acest sens exemplul fericit al organizatorilor Dorna Art (29 - 31 Iulie) care cu un buget mult mai mic reușesc să organizeze un festival de succes și bineînțeles că au început promovarea cu mult timp înainte ... așa se procedează dacă îți dorești un eveniment de succes și autoritățile locale ar trebui să ia exemplul acestora. Ca și idee așa, Vatra Dornei a apărut prin Dorna Art chiar într-un reportaj Pro TV ... este mare lucru pentru că asta înseamnă promovarea Dornei și asta înseamnă atragerea turiștilor !

Din punctul nostru de vedere Primăria ar trebui să anunțe din timp un calendar al evenimentelor pe care le organizează  (cu date certe) astfel încât, pe lângă localnici, toți turiștii care își programează concediile să poată ține cont de el ... păi suntem până la urmă stațiune turistică sau nu mai suntem ?

Programul manifestărilor anunțate de Primărie pentru Zilele Dornei este următorul:


Mai multe detalii despre eveniment găsiți pe pagina de Facebook a acestuia: Zilele Dornei 2016





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Un nou eveniment în curând la Vatra Dornei: "Zilele filmului istoric în Bucovina", ediţia a II-a

În perioada 15-25 august se va desfășura, în municipiile Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, cea de a II-a ediție a Festivalului „Zilele filmului istoric în Bucovina”. Locațiile proiecțiilor, din fiecare municipiu în parte, sunt:

- Suceava, în perioada 15 – 17 august, în Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul de istorie și Hanul Domnesc

- Câmpulung Moldovenesc, în perioada 18 - 19 august, la Casa de Cultură și Complexul Aquarius

- Vatra Dornei, în perioada 19 – 25 august, la Casa de Cultură ”Platon Pardău”, Sala Oglinzilor din Primăria Vatra Dornei, Grădina Cazinoului din Parcul Central, Pârtia Veverița și Centrul Vechi.




Printre filmele care vor putea fi vizionate de suceveni, din cele 60 de filme programate, se numără „Aferim”, „Cocoşul decapitat”, „Fiul lui Saul”. Nu vor lipsi concertele susţinute de trupe cunoscute, precum „Viţa de Vie”, „Trei parale”, „Ad Hoc”.

Conferinţele din cadrul Festivalului „Zilele filmului istoric în Bucovina” vor fi susţinute, printre alţii, de Cristi Danileţ, Nicolae Mărgineanu şi Cosmin Bodeanca.

Nu vor lipsi atelierele de fotografie, video, istorie. Evenimentul din august este organizat de Asociaţia Culturală „Eric Voegelin” prin preşedintele Nicolae - Emilian Dranca, în parteneriat cu mai multe instituţii locale.

Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi și pe pagina de facebook a evenimentului: Zilele Filmului Istoric în Bucovina

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Festivalul Dorna Art la Vatra Dornei în perioada 29 - 31 Iulie

Festivalul Dorna Art, ediţia a II-a, va avea loc, în perioada 29-31 iulie, la Vatra Dornei. Evenimentul are ca scop reactivarea grădinii Cazinoului şi a Vilei Cembra din Vatra Dornei, clădiri monument istoric aflate în avansat stadiu de degradare.


Tema ediţiei din acest an, după cum au spus organizatorii, este “Tot ce-i vechi şi ce e nou“. Prin îmbinarea elementelor tradiţionale (meşteşuguri, încondeierea ouălor, mâncare tradiţională din Bucovina) cu elemente de artă contemporană (videomapping pe clădiri, instalaţii de artă, statui vivante), Dorna Art aduce comunităţii din Vatra Dornei un concept care atrage atenţia asupra clădirilor monument istoric care ar putea fi reactivate şi valorificate ca spaţii culturale.




Festivalul Dorna Art este organizat de Asociaţia Redescoperă Vatra Dornei, în colaborare cu Asociaţia Kilometrul 0, şi este finanţat de Primăria municipiului Vatra Dornei şi Consiliul Judeţean Suceava.

Începând cu această ediţie, evenimentul susţine trupele şi artiştii tineri, prin campania „Arată-te la Dorna Art”. Aceasta, prin cultură, sport şi divertisment, oferă tinerilor talentaţi oportunitatea de a beneficia de vizibilitate, de a face networking cu artişti din alte zone ale ţării, în vederea realizării de proiecte noi şi originale.

Școala de Vară Dorna Art este un alt element de noutate din acest an la Dorna Art. Este vorba despre o şcoală de vară dedicată studenţilor la arhitectură şi peisagistică, construcţii, artă, istoria artei, economie şi turism cultural, sociologie. Acest “exerciţiu” ajută la conştientizarea disfuncţiilor spaţiilor publice în cadrul oraşului şi trasează strategii de intervenţie şi reutilizare a acestor locuri, din mai multe perspective.

Filmul documentar despre clădirile monument istoric din Vatra Dornei, realizat în cadrul programului „Școala altfel” 2016, va fi proiectat în premieră la Dorna Art. Filmul are ca subiect clădirile monument istoric din Vatra Dornei şi evoluţia oraşului de-a lungul timpului. Activităţile care vor avea loc în cadrul Dorna Art sunt următoarele: concerte, proiecţii de filme, expoziţie de fotografie aviatică, ateliere, concursuri sportive, tiroliană, spectacole de teatru.

Comedia savuroasă „Usturoi” este unul dintre filmele care vor fi proiectate în cadrul evenimentului. Street Food Festival din Cluj-Napoca sunt cei care vor aduce la Dorna Art mâncarea gustoasă şi care vor ghida doritorii în a trăi experienţe culinare deosebite. Reborn Bicycles vor susţine un atelier de recondiţionări biciclete şi vor realiza bicicleta oficială Dorna Art.



Pentru a fi la curent cu toate activitățile urmăriți această pagină: facebook.com/DornaArt

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Cicliştii s-au întrecut la Vatra Dornei - VIDEO

Zeci de sportivi amatori şi profesionişti au luat parte în weekend la cea de a doua ediţie a Dorna XCO. În urma competiţiei care a avut loc sâmbătă la Vatra Dornei, la categoria elite au urcat pe podium Kelem Arpad de la NoMad Merisa CSTB, Attila Madaraş de la Dinamo BikeExper Racing Team, iar pe locul al treilea, de la aceeaşi echipă, s-a clasat Alexandru Stancu.

Competiţia la categoria fete a fost câştigată de Linda Trif, de la Garage Racing.

La masculin, la categoria 18-29 de ani, pe primul loc s-a clasat ieşeanul Ionuţ Roman de la Piciu Team.

La categoria 30-39 de ani a câştigat tot un ieşean, Eugen Mocanu de la HPM Cycling Team, iar locul întâi la Masters+ 40 i-a revenit lui Alexandru Vasiliu, de la aceeaşi echipă HPM Cycling Team.


CITEȘTE MAI MULTE PE: ZiarulEvenimentul.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


"MĂ MUT SAU NU MĂ MUT ? Aceasta e-ntrebarea !" se joacă mâine la Casa de Cultură

Pe scena Casei de Cultură ”Platon Pardău” din Vatra Dornei se va juca mâine, 29 Iunie 2016, la ora 19 piesa "MĂ MUT SAU NU MĂ MUT ? Aceasta e-ntrebarea !", un spectacol de teatru pe care nu trebuie să-l ratați.

După "Mă mut la mama !" și "Mă mut la ... tata ?", o nouă comedie savuroasă se va juca pe scena dorneană, "MĂ MUT SAU NU MĂ MUT? Aceasta e-ntrebarea !" cu o distribuție de excepție: ADRIANA TRANDAFIR, CARMEN TĂNASE, ADRIAN PĂDURARU, ANDREAS PETRESCU, GABRIEL FĂTU, ANCA DINICU și IOANA ANCEA !

Pentru cei care încă nu au avut timp, biletele se mai pot achiziționa de la Casa de Cultură "Platon Pardău" Vatra Dornei la incredibilul preț de doar 30 lei !









Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Caravana ”ROMÂNII AU TALENT” ajunge și la Vatra Dornei ... dornenii talentați sunt invitați să se afirme

Dintr-un comunicat al Casei de Cultură ”Platon Pardău” aflăm că joi, 2 iunie 2016, ora 17.00, membrii echipei de producție a emisiunii ”Românii au talent” difuzată de Pro TV, se vor afla la Vatra Dornei în căutare de talente. Astfel, toți dornenii cu talente deosebite, sunt invitați să se prezinte la Casa de Cultură pentru ”a deveni cunoscuți, văzuți la TV, aplaudați și promovați”, după cum se prezintă în afiș.









Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor” a obţinut Trofeul Festivalului „Pe fir de baladă” de la Târgu Jiu

Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor” şi copiii de la cercurile de artă populară de la Clubul Copiilor Vatra Dornei au obţinut numeroase premii şi Trofeul celei de-a 40-a ediţii a Festivalului „Pe fir de baladă” desfăşurat la Târgu Jiu, în perioada 13-15 mai 2016.

Concursul naţional de folclor şi meşteşuguri tradiţionale „Pe fir de baladă” este cel mai longeviv festival de folclor şi tradiţii din ţară care se adresează elevilor, la ediţia din anul acesta fiind prezenţi copii şi adolescenţi din judeţele Argeş, Bihor, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Neamţ, Olt, Timiş, Sălaj, Suceava şi Vâlcea. Proiectul este inclus în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.




Cele două comisii de jurizare au fost alcătuite din specilişti în domeniul folclorului şi artei populare, preşedintele comisiei de folclor fiind conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin, de la Universitatea din Craiova, redactor-şef şi realizator coordonator al emisiunilor folclorice la Radio Oltenia Craiova. Comisia secţiunii de meşteşuguri a fost prezidată de cercetător prof. dr. Corina Mihăescu, de la Centrul Naţional al Patrimoniului Bucureşti.

Judeţul Suceava şi zona etnofolclorică Bucovina au fost reprezentate de Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor” şi copii de la cercurile de artă populară de la Clubul Copiilor Vatra Dornei. Spectacolul prezentat de elevii dorneni pe scena festivalului a cuprins două suite de jocuri populare, solişti instrumentişti şi vocali, iar în cadrul concursului de meşteşuguri au fost realizate cusături şi ouă încondeiate.

Prezenţa reprezentanţilor folclorului bucovinean la Târgu Jiu a fost remarcabilă, la deschiderea festivităţii de premiere prof. Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor Târgu Jiu, subliniind faptul că „aproape toate premiile celei de-a 40-a ediţii a Festivalului ”Pe fir de baladă” pleacă la Suceava”.

Ansamblul „Plaiurile Dornelor” a primit Trofeul Festivalului, soliştii instrumentişti Daniel Ţăran – fluier, Marius Ţăran – clarinet, Robert Florea – trompetă au obţinut locul I, iar solista Ana Maria Chiloti a primit menţiune.

„Prin premiile obţinute, Ansamblul ”Plaiurile Dornelor” a reeditat succesul de la ediţia a 35-a, din anul 2011, atunci când a obţinut aprecierea unanimă a juriului festivalului de la Târgu Jiu, câştigând trofeul acelei ediţii”, a precizat prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.

Fotografii de le eveniment puteți vedea mai jos:


CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Zilele ,,Matei Vișniec" la Vatra Dornei, astăzi 13.05.2016 la Casa de Cultură

Cea de-a patra ediție a Zilelor Matei Vișniec îl readuce pe distinsul scriitor și dramaturg bucovinean acasă, în Bucovina, cu un nou proiect cultural remarcabil. In acest an, evenimentul a început pe data de 8 Mai și se va desfășura până pe 15 mai 2016, la Rădăuți, Suceava, Piatra Neamț, Gura Humorului, Vatra Dornei, Bistrița și Horodnicul de Sus.

La Casa de Cultură ”Platon Pardău” din Vatra Dornei sunt programate astăzi 13.05.2016, începând cu ora 18.00, următoarele spectacole:

Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă…, Editura Cartea Românească 2016

Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele / Le bonhomme de neige qui voulait rencontrer le soleil, Editura Arthur 2016. Ediţie Bilingvă.

Cabaretul Cuvintelor – TIP Bucureşti, Teatrul Mignon și 8pt.

Rinocerii (Eugen Ionesco) – Jean Marie Sirgue – Théâtre de la Fronde.




Cabaretul cuvintelor este o piesă cu aspect ludic, în care jocul cu limbajul creionează o altă lume a actorilor. Un spectacol în viziunea regizorală a lui Ovidiu Lazăr, cel care semnează şi scenariul teatral după volumul omonim, cu o scenografie spectaculoasă concepută de Andra Bădulescu şi o creaţie muzicală originală oferită de Ciprian Manta. In CONFESIUNI (fragmente din jurnalul de repetiții), Ovidiu Lazar spunea: „Vreau să resuscitez o formulă de spectacol care, la începutul secolului trecut, făcea furori în Europa: teatrul poetic. Oameni ai scenei, scriitori, artiști plastici, muzicieni căutau și construiau cu ardoare imagini teatrale pornind de la forța emoțională a cuvintelor și, mai ales, de la puterea acestora de a provoca stări prin evadarea într-un imaginar al tuturor posibilităților. Lumea contorsionată în care trăim pare să fi uitat acel fior al mirării în fața lucrurilor esențiale… Nu cred însă că e vorba de o amnezie definitivă. Matei Vișniec are o fanatică încredere în cuvinte. Le iubește atât de mult, încât le-a transformat în personaje. Personaje care trăiesc prin sine, prin ceilalți, cu ceilalți. Acest lucru m-a contaminat și m-a pus pe gânduri. Trebuie să ne recăpătăm încrederea în cuvinte, să nu le mai abreviem, să nu le mai neglijăm, să nu le mai ostracizăm în fel și chip. Să le tratăm ca pe o necesitate a viețuirii și a devenirii ființelor noastre. Să le tratăm ca pe propriul trup și, măcar din când în când, ca pe semenii noștri pierduți prin memoria afectivă… Nu mă interesează firul epic sau o poveste teatrală spusă în dulcele stil clasic, ci o panoramă vie, dinamică prin sine, a stărilor pe care le poate induce spectatorului defilarea ritmată a cuvintelor deghizate în personaje și a actorilor deghizați în personaje.”

În cadrul Zilelor Matei Vișniec, în premieră absolută la Vatra Dornei, vine şi spectacolul Rinocerii, o producţie Théâtre de la Fronde, Franta, în regia şi interpretarea lui Jean Marie Sirgue. Spectacolul a fost creat pe 5 iulie 1996 în cadrul Festivalului de la Almada, Portugalia, după o nuvelă a lui Eugen Ionesco, publicată în 1957. Regizorul Jean-Marie Sirgue a montat în întregime nuvela „Rinocerii“ şi i-a adaugat ultima scenă a celebrei piese de teatru omonime (creată în 1959). Spectacolul are un singur personaj, Béranger, care povesteşte cum colegii şi prietenii săi s-au transformat progresiv în rinoceri. Piesa este o metaforă a instaurării totalitarismului în zorii celui de-al Doilea Război Mondial şi abordează teme ale acceptării şi rezistenţei.

Obiectivele proiectului Zilele „Matei Vişniec” sunt:

- revitalizarea mişcării teatrale din Bucovina;

- promovarea profesionalismului şi calităţii din lumea teatrului;

- aducerea în prim plan a dramaturgiei bucovinene de valoare; promovarea, în spaţiul unde s-a născut dramaturgul Matei Vişniec, a spectacolelor montate după piesele sale şi jucate în alte limbi şi pe alte continente;

- atragerea tineretului spre teatru, promovarea valenţelor teatrului şi rolul lor în dezvoltarea spirituală a tinerilor.

Evenimentele se adresează tinerilor, elevi şi studenţi, dar şi publicului larg de orice vârstă, textele semnate de Matei Vişniec fiind receptate şi apreciate de toţi cei care intra în contact cu opera lui.

Accesul la spectacole este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Mai multe detalii despre întregul proiect puteți citi pe SVnews.ro !





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Manifestarea „Dialogul Artelor”, a avut loc la Căminul Cultural Neagra Şarului

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CCPCT) Suceava, având ca parteneri Primăria şi Consiliul Local Şaru Dornei, şcolile Neagra Şarului şi Şaru Dornei, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Societatea Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, Asociaţia Culturală „Muntenii Broştenilor” şi Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene, au organizat joi, 21 aprilie 2016, manifestarea cu genericul „Dialogul Artelor”, la Căminul Cultural Neagra Şarului.

Iniţiat cu trei ani şi jumătate în urmă, „Dialogul Artelor”, care îşi propune, într-o manieră itinerantă, să aducă în atenţia publicului patrimoniul material şi imaterial din toate zonele etnografice ale judeţului Suceava, arta sub toate formele ei asigurând cadrul unui dialog între artişti consacraţi şi artişti amatori, a reunit în Căminul Cultural din Neagra Şarului, localitatea de reşedinţă a comunei Şaru Dornei, toată suflarea administrativă şi cultural-artistică a zonei.

Avându-l ca moderator pe Călin Brăteanu, directorul CCPCT Suceava, evenimentul salutat la deschidere de primarul comunei, Ioan Cătălin Iordache, şi de consilierul judeţean Ioan Abutnăriţei, s-a desfăşurat în climatul unei timide primăveri, în care, aşa cum a remarcat moderatorul, erau deopotrivă „înfloriţi” copacii, dar şi munţii albiţi de zăpadă.




Şi dacă darul adus de organizatorii şi promotorii „Dialogului Artelor” a constat în cărţi, într-o expoziţie de artă fotografică (marca Victor T. Rusu), dar şi în prezenţa şi evoluţia artistică deosebită pe scenă care le-a dat imboldul localnicilor de a nu fi nici ei mai prejos, se poate spune că evenimentul de la Căminul Cultural Neagra Şarului a împlinit atât intenţiile şi dorinţele oaspeţilor, cât şi aşteptările şi speranţele gazdelor.

Aşa că, în această comună din Depresiunea Dornelor (care nu s-a circumscris Bucovinei istorice, ci a rămas în acele vremuri sub administraţia moldovenească), pe teritoriul căreia se află Rezervaţia biologică Tinovul Mic din Parcul Naţional Retezat, au răsunat cântecele şi s-au rânduit jocurile mai multor grupuri folclorice, s-au prezentat cărţi şi s-au rostit vorbe cu miez şi simţire.

Acolo, „la sat, în locul în care s-a născut veşnicia, şi la munte, în locul în care s-a aşezat statornicia”, aşa cum a spus Călin Brăteanu, au urcat pe scenă şi au evoluat într-un spectacol spontan, fără o regie prestabilită, oameni din generaţii diferite, cu grade diverse de instruire, dar animaţi de aceeaşi dorinţă de a păstra, prelua şi transmite mai departe tradiţii şi obiceiuri.

S-au întâlnit în acest spectacol tinerii din grupul „Perpetuum Folk” (coordonaţi de prof. Alina Tiniuc) şi cei din grupul vocal „Bujorelul” din Şaru Dornei (instructor Nicoleta Căilean), cu cei din grupul vocal „Flori de primăvară” din Poiana Stampei (instructor prof. Dorina Paicu), dar şi cu tinerii folkişti din cadrul Asociaţiei Culturale „Muntenii Broştenilor” (instructor prof. Paula Bondar), au făcut să vibreze scena şi interiorul Căminului Cultural dansatorii şi membrii tarafului „Dor” de la Moara (instructor Constantin Irimia) şi au cântat pricesne fetele din grupul „Cetina Călimanilor” (instructor Vasilica Dascălu). Acestora li s-au alăturat Călin Brăteanu, care nu s-a limitat doar la rolul de prezentator, ci a evoluat vocal acompaniindu-se la cobză, dar şi părintele Constantin Hrehor, care a pus mâna pe vioară şi a cântat cu „găluştile” lui „badea Costan de la Moara, vătaful lăutarilor din Bucovina”.

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Două eleve din Vatra Dornei s-au clasat pe locul II la Olimpiada Naţională de Cultură Civică

Două eleve ale Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Vatra Dornei s-au clasat pe podiumul Olimpiadei Naţionale de Ştiinţe Socio-Umane, ramura Cultură Civică, ambele poziţionându-se pe locul al II-lea, cu 9,9 puncte.

Este vorba despre Mara Apălămăriţă şi Anastasia Susciuc, eleve în clasa a VIII-a, îndrumate de prof. Teodora Sandu.

Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane s-a desfăşurat la Tulcea, în perioada 18-22 aprilie 2016.

“Olimpiada de Ştiinţe Socio-umane reprezintă un concurs de excelenţă care se adresează elevilor cu aptitudini în domeniul civic şi al drepturilor copiilor. Cele două eleve au obţinut o performanţă deosebită: au obţinut Premiul al II-lea din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, un premiu din partea Institutului Român pentru Drepturile omului Bucureşti şi un Premiu special din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea”, au transmis reprezentanţii şcolii din Vatra Dornei.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Spectacolul caritabil "CU DRAG, DE FLORII" are loc mâine la Casa de Cultură

Casa de Cultură ”Platon Pardău” Vatra Dornei și Orion Media invită toți iubitorii de folclor la spectacolul caritabil "CU DRAG, DE FLORII"!

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 Aprilie 2016, de la ora 18.00, la Casa de Cultura "Platon Pardău" Vatra Dornei și va fi susținut de tinerii și talentații artiști ALEXANDRU BRĂDĂȚAN, VLĂDUȚA LUPĂU, ANGELICA FLUTUR, ANDREEA HĂISAN, NICU MÂȚĂ ȘI DANIEL POP.

Dacă nu v-ați luat încă bilet, acestea se mai pot procura de la Casa de Cultură "Platon Pardau" Vatra Dornei sau de la Restaurantul Lordinu. Prețul biletului este de doar 25 lei și având în vedere că toate fondurile strânse vor fi folosite în scop caritabil, chiar merită să participați la acest spectacol pentru că pe lângă ”porția” generoasă de folclor de calitate, aveți posibilitatea să faceți și o faptă bună în pragul Sărbătorilor Pascale.

Așadar, organizatorii vă așteaptă sa petreceți o frumoasa zi de Florii, alături de artiști frumoși și talentați !


Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Festivalul Dorna Art lansează înscrierile pentru prima ediție ”Arată-te la Dorna Art”

Festivalul Dorna Art lansează înscrierile pentru prima ediție Arată-te la Dorna Art, secțiune care are ca scop susținerea trupelor și artiștilor tineri.

Anul acesta la Arată-te la Dorna Art pot participa proiecte muzicale. Secțiunea vizează persoanele creative și talentate, care își doresc să beneficieze de vizibilitate și/sau să se lanseze.

Sunt acceptate trupe și artiști care au un proiect de orice gen muzical, fie că se află la prima apariție pe scenă, fie că au mai avut concerte până acum.




Trupele și artiștii vor trece printr-un proces de selecție, în urma căruia, câștigătorii vor avea ocazia să concerteze pe scena Dorna Art (29-31 iulie, la Vatra Dornei). Costurile privind transportul și cazarea vor fi asigurate de organizatorii festivalului.

Data limită pentru înscrieri este 1 iunie 2016.

Regulamentul concursului, precum și informații suplimentare despre Festivalul Dorna Art și secțiunea Arată-te la Dorna Art, găsiți pe www.dorna-art.ro și www.facebook.com/DornaArt !

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Sf. Maslu la Parohia Neagra Șarului în duminica a patra din post, a Sf. Ioan Scăraru

După cum v-am informat și într-un articol anterior, a devenit deja o tradiție ca în fiecare an, pe parcursul Postului Paștelui, în parohiile bisericești din Țara Dornelor să se săvârșească Taina Sfantului Maslu de obște, în sobor de preoți. Astfel, în duminicile și sărbătorile din post, enoriașii sunt invitați să participe la aceste slujbe speciale, parohiile rotindu-se între ele în organizarea acestora.

Taina Sfântului Maslu este a șaptea Taină a Bisericii Ortodoxe și a fost instituită de însuși Mântuitorul când a trimis pe Sfinții Apostoli la propovăduire, zicându-le: ”Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi își vor pune mâinile și se vor face sănătoși”. Astfel, Sfântul Maslu cu mai multi preoți, făcut cu credință și post pentru cei bolnavi și ungerea lor cu untdelemn sfințit formează cea mai puternică slujbă și rânduială de vindecare și alinare a bolilor sufletești și trupești.

În duminica trecută, a patra din Postul Paștelui și închinată Sf. Ioan Scăraru, a venit rândul Parohiei Neagra Șarului să găzduiască slujba prin care s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți. Conform spuselor reprezentanților parohiei, la slujbă au fost prezenți peste 500 de credincioși și un număr de 25 de preoți slujitori.




Ziua de Duminică a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către preoții slujitori ai Parohiei Neagra Șarului, Pr. Căileanu Mihai, Pr. Zelincă Radu și Pr. Țarcă Bogdan, iar ulterior, în jurul orei 13:30, a început sâvârșirea Sf. Maslu în sobor de preoți veniți de la majoritatea parohiilor din zonă. Slujba s-a oficiat în Biserica mare a parohiei, ce are hramul de Sf. Dimitrie, iar după citirea rugăciunilor și a celor șapte evanghelii specifice acestei slujbe, celor prezenți le-a fost adresat și un cuvânt de învățătură de către Părintele Paroh Zelincă Radu, apoi credincioșii fiind miruiți cu untdelemn sfințit.

După cum v-am precizat, duminica a patra din post este închinată Sfântului Ioan Scăraru, născut pe la sfârșitul secolului al VI-lea, cândva între anii 570-580, în Siria, și trecut la cele veșnice în ziua de 30 martie 649, în Muntele Sinai. Sfântul Ioan este cunoscut în toată lumea prin lucrarea numită "Scara", care se află inclusa și în volumul nouă, din seria "Filocalia". Mai multe detalii despre viața acestui sfânt puteți citi AICI !

Biserica din Neagra Șarului are o istorie foarte interesantă și vă prezentăm, în continuare câteva detalii preluate din „Monografia Parohiei Neagra Șarului” întocmită de Pr. Zelincă Radu:

Intre anii 1910-1916, pe terenul cumparat de credinciosi de la Matache Ciuteanu, zis Apopei, fiul preotului Alexandru Ciuteanu, s-a cladit biserica actuala din piatra si caramida . Biserica are forma de trefla cu trei turnuri, din care unul mare deasupra naosului, avand in interior inaltimea de 18 m. Lungimea bisericii este de 28 m, iar latimea la abside este de 16 m. Celelalte doua turnuri mici sunt in dreapta si in stanga intrarii in biserica, iar proiectul, sustin batranii satului, ar fi fost adus din Franta, insa informatia nu se afla in documentele scrise.

Pentru acoperirea cheltuielilor de zidire, obstea din Neagra, de pe vremea aceea, a vandut o oarecare suprafata de padure in valoare de 15.000 lei Societatii Bradul, din comuna Galu - Neamt., iar restul banilor au fost donati de credinciosi.

In vara anului 1916 biserica era terminata si inzestrata cu toate cele necesare, fiind zugravita in interior cu pictura in ulei executata de pictorul I. I. Luchian, din Targu Neamt. Ea urma sa fie sfintita de Sfantul Dumitru la 26 octombrie 1916, dar intre timp a izbucnit razboiul si tarnosirea n-a mai avut loc. Armatele inamice austro-ungare au invadat comuna intre 15-20 august 1916 si au dat foc atat la biserica veche din cimitir cat si la cea noua. Biserica Veche, fiind din lemn, a ars pana in temelie cu toate podoabele din ea, iar biserica noua fiind de zid a rezistat, dar au ars in interior catapeteasma, cafasul, precum si toate celelalte obiecte de cult. Focul nu a putut fi stins deoarece populatia era evacuata in comuna Draceni fostul judet Baia, precum si la Lespezi, Radaseni, Cotargasi si alte localitati .

In anul 1918 s-a inceput renovarea besericii, iar in anul 1920 pictorul Luchian revine pentru a restaura pictura, atat cat s-a putut, pentru ca in 1923 biserica sa fie sfintita, avand ca ocrotitor pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Pictura din interiorul bisericii a fost restaurata in anii 1965 - 1966 de catre pictorii Vasile Pascu din Focsani si Constantin Negrescu din Roman, iar in anul 1998 de catre pictorul Nicolae Gavrileanu din Gura Humorului.

Marimea dar mai ales frumusetea bisericii, a facut ca dupa slujba de sfintire, din anul 1923, Parintele Protoiereu de pe vremea aceea sa exclame: „Fratilor, o mana de oameni, aveti aici in creier de munte, in inima de codru, nu o bisericuta si nici o biserica, ci, o catedrala mareata si impunatoare” .

Paraclisul sau , , Bisericuta de iarna”, cum mai este denumita de catre credinciosi, a fost construita din lemn intre anii 1995-1997, avand forma de nava. Interiorul ei este captusit cu lambriu din lemn imbracat cu icoane, iar exteriorul este lucrat in termosistem. Paraclisul il are ca ocrotitor pe Sfantul Ierarh Nicolae.

Clopotnita a fost zidita in anul 1927 in forma de turn patrat cu contra-forturi, la cele patru colturi. Are patru clopote in greutate de 30kg. , 170kg. , 510kg. si 1300kg. , fara sistemul de prindere. Atit biserica cit si clopotnita sunt acoperite cu tabla.

In curtea bisericii se mai afla o casa de agape construita din lemn intre anii 2000-2001, cu o capacitate de 300-400 de persoane, precum si o magazie pentru lemne donate si lucrate de credinciosii din parohie.

Primul slujitor al bisericii a fost un monah cunoscut sub numele de Parintele Gherasim, apoi au urmat preotii: Alexandru Ciuteanu, Toader Gheorghiu, Vasile Marcoci, monahul Sturza, Vasile Hojbota, Vasile Cojoc, Virgil Ursachi, Iorgu Petrovici, in prezent fiind slujitori preot paroh Mihai-Viorel Cailean, preot slujitor Radu Zelinca si preot slujitor Tarca Bogdan.

Scriitorul Mihail Sadoveanu a indragit mult aceste locuri pe care le-a vizitat adesea in tineretile sale. A publicat chiar un volum cu titlul "Neagra Sarului", iar lucrarea sa "Dumbrava minunata" a fost scrisa tot aici .

Se spune ca insusi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ar fi vizitat Neagra si cu ocazia aceasta a vorbit din foisorul casei preotului Ciuteanu, catre poporul adunat aici.

In curtea bisericii se mai afla cavoul cu ramasitele pamantesti ale Generalului Gheorghe Manoliu si ale familiei sale care a trait pe aceste meleaguri.

Mai multe detalii despre această monografie puteți citi AICI !

Vă prezentăm câteva fotografii din timpul slujbei de Sf. Maslu:













Personalități de prestigiu la Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Primăria şi Consiliul Local Ciocăneşti organizează, în zilele de 16-17 aprilie a.c., în cadrul programului „Paştele în Bucovina”, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti.

La ediţia din acest an, care se desfăşoară „Sub Zodia Artelor”, organizatorii au invitat la Ciocăneşti personalităţi artistice reprezentative cum sunt actorul Ion Caramitru şi interpreta de muzică populară Maria Dragomiroiu.

Programul manifestărilor este următorul: sâmbătă, 16 aprilie, după deschiderea oficială a festivalului (ora 11.30), la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti se va desfăşura cea de-a IV-a ediţie a Concursului „Tradiţie - Valoare sacră”, iar Casa de Cultură „Florin Gheucă” va găzdui Concursul de Încondeiere „Dr. Anton Setnic”, lansări de carte şi un simpozion (orele 12.00-14.00).

La Casa de Cultură „Florin Gheucă”, care între orele 12.00-15.30 va găzdui Târgul de Ouă Încondeiate, este programat, la ora 12.30, vernisajul expoziţiei de pictură „Spaţialitate şi volumetrie în arhitectura tradiţională bucovineană”, realizată de artistul plastic Radu Bercea (30 de lucrări în acuarelă, cu biserici, mănăstiri şi case tradiţionale din Bucovina).




La ora 13.00, pe platoul de festivităţi din localitate, va fi prezentată expoziţia-concurs „Coşul pascal”, iar de la ora 14.30, după slujba de sfinţire a festivalului şi prezentarea mesajului oficialităţilor, va avea loc primirea oficială în Academia Artelor Tradiţionale a meşterului popular Silvia Şcheul şi acordarea diplomelor pentru păstrarea motivelor tradiţionale ciocăneştene.

După-amiază, la ora 15.15, este programat concertul de muzică folk „Ochii albaştri ai lui Dumnezeu” prezentat de Ştefania Iacob, iar la ora 16.15, actorul Ion Caramitru şi muzicianul Aurelian Octav Popa vor susţine spectacolul „Dor de Eminescu”.

La ora 17.30 vor avea loc festivităţile de premiere ale concursurilor festivalului, iar seara (ora 20.00) participanţii vor avea parte de un concert de muzică de cameră („Muzicamerfest - compromisuri muzicale”) şi un recital cu arii din opere celebre (ora 21.00), susţinut de tenorul sucevean Sorin Ursan Delaclit.

Duminică, 17 aprilie, începând cu ora 8.00, la bisericile din comună va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar între orele 11.00-17.00, la Casa de Cultură „Florin Gheucă” va continua Târgul de Ouă Încondeiate.

La ora 14.00, David şi Miruna Ţăran şi Ana Maria Chiloti vor interpreta cântece religioase, la ora 14.30 va avea loc concertul susţinut de Maria Dragomiroiu, iar la ora 17.00 organizatorii vor anunţa închiderea festivalului.
CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Expoziţia de pictură „Anotimpuri şi locuri” la Vatra Dornei

Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei găzduieşte, în intervalul 18 aprilie - 15 mai 2016, expoziţia de pictură cu genericul „Anotimpuri şi locuri”, a artistului plastic David Croitor.

Vernisajul expoziţiei este programat pentru luni, 18 aprilie, ora 17.00. Expoziţia, care va fi prezentată la vernisaj de prof. Viorica Ostaficiuc, va putea fi vizitată în perioada menţionată de luni până vineri, între orele 8.00 - 16.00.





CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei