O familie din Neagra Șarului a ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

O intreaga familie din Neagra Sarului, formata din patru persoane, doi soti si copiii lor, a ajuns la spital cu simptome de toxiinfectie alimentara. Cei patru au fost internati la Spitalul Municipal Vatra Dornei cu greata, dureri abdominale si stare generala alterata.

Conform directorului adjunct al DSP Suceava, Catalina Zorescu, cei patru au consumat oua cu maioneza. Ouale au fost cumparate de la un magazin din localitate iar maioneza a fost facuta in casa. Sanitarii suceveni au deschis o ancheta in acest caz si au descoperit ca ouale erau contaminate cu Salmonella.




Inspectorii sanitari au demarat o ancheta in acest caz pentru a stabili in ce conditii au fost contaminate produsele. Medicii atrag atentia ca odata cu venirea temperaturilor ridicate, creste si riscul contaminarii alimentelor cu salmonella. Este vorba despre o bacterie care se dezvolta pe alimente atunci cand acestea nu sunt pastrate in conditii optime.

Bacteria Salmonella trăieşte în tractul intestinal al animalelor infectate şi la om, şi poate contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe.

Simptomele infecţiei cu Salmonella – salmoneloza – sunt, de obicei, gastro-intestinale: diaree (uneori cu sânge), febră, greaţă, vomă, crampe abdominale.

Simptomele pot să apară după 6 – 72 ore de la infectarea cu bacteria Salmonella (perioada de incubaţie) şi durează în general până la o săptămână.

În cazurile severe, diareea poate fi atât de gravă, iar deshidratarea atât de accentuată, încât bolnavul trebuie spitalizat, pentru a i se administra lichide şi electroliţi intravenos.




Noi informații despre incendiul izbucnit ieri la anexele Parohiei Șaru Dornei (FOTO)

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şaru Dornei, au intervenit cu 3 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la anexele ce aparţin Parohiei comunei Şaru Dornei.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat mai multe clădiri anexe, existând pericolul de propagare la casa parohială, la alte anexe învecinate şi la un depozit de lemn de foc în aer liber. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Au ars acoperişul adăpostului de animale pe 80 mp, magazia de lemne pe 30 mp, garajul pe 30 mp, magazia de materiale pe 60 mp şi acoperişul bucătăriei de vară pe 50 mp. Au mai ars un autoturism, două cositori, o drujbă, anvelope auto, materiale textile, scule diverse, materiale pentru construcţii, aproximativ 10 tone de fân, 10 mc de cherestea, 10 mc lemn de foc şi alte bunuri. S-au degradat pereţii adăpostului de animale pe o suprafaţă de 120 mp şi bunuri din bucătăria de vară (mobilier, textile şi altele).




Conform ISU Bucovina, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 11:46 și a fost lichidat la ora 16:05, iar pompierii au salvat casa parohială, restul anexelor gospodăreşti, depozitul de lemn de foc în aer liber şi patru iepuraşi.









Incendiu în vecinătatea Bisericii din Șaru Dornei

Incendiu în vecinătatea Bisericii din Șaru Dornei. Din primele informații se pare că au ars un grajd, un autoturism și unele anexe gospodărești. Pompierii intervin în acest moment la fața locului ... Vom reveni cu amănunte !











CNA a scos la licitație două frecvențe de radio FM pentru Vatra Dornei

47 de societăți din București și din țară au depus 387 de dosare pentru concursul de radio pe care Consiliul Național al Audiovizualului îl va organiza din 19 iunie.

CNA scoate la concurs pentru întraga țară 30 de frecvențe FM și două AM. Printre posturile care vor intra în concurs se numără Kiss FM, Magic FM, Virgin Radio, Rock FM, Radio Guerrilla, Smart FM, postul lui Marius Tucă, Europa FM, RFI, Radio Trinitas, Romantic FM sau National FM.

Din cele 30 de frecvențe, două sunt destinate pentru Vatra Dornei și anume: 93,9 FM pentru care s-au depus 12 dosare, printre care Europa FM, Trinitas, National FM, Smart FM și 98,2 FM care a adunat 11 dosare, printre care National FM, Smart FM, Virgin Radio (fostul Radio 21), Digi FM.

Vă prezentăm mai jos lista completă cu societățile și posturile de radio care au depus dosare pentru frecvențele disponibile în Vatra Dornei:





Mai este important de precizat pe acest subiect că o societate din Vatra Dornei (SC A2 FUTURE MEDIA SRL) a depus dosare pentru mai multe frecvențe din diverse localități din țară. În momentul de față această societate deține postul Radio Dorna, a depus acum un dosar pentru încă un post de radio în Vatra Dornei (Radio Bucovina) și a mai depus dosare pentru alte localități unde și-ar dori să înfințeze posturi de radio și anume, Iași (Ia Și FM), Suceava (Radio Suceava), Vaslui (Radio Vaslui), Toplița (Radio Toplița), Târgu Neamț (Târgu Neamț FM), Borșa (Radio Borșa) și Putna (Radio Putna). Nu putem decât să-i dorim acestei firme dornene mult succes la licitație.

Întreaga listă cu frecvențele scoase la licitație este disponibilă AICI !

CITEȘTE MAI MULTE PE: PaginaDeMedia.ro



Afacerist din Dorna Arini, condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală

Un bărbat trimis în judecată pentru evaziune fiscală a fost condamnat recent de Tribunalul Suceava. Doru Todaşcă a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi a primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare. Soluţia nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.

În perioada 2011 – 2013, acesta a avut calitatea de administrator al SC D.M. SRL Vatra Dornei, obiectul de activitate principal constând în fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine.




În perioada ianuarie-septembrie 2011, inculpatul a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii 123 facturi fiscale, conţinând operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de 11.114.389 lei, derulate cu trei societăți comerciale, una din județul Suceava, iar alte două din municipiul București.

Prejudiciul total produs bugetului de stat este de 4.445.755 lei, din care 2.667.453 lei reprezintă TVA şi 1.778.302 lei reprezintă impozit pe profit, prejudiciu care nu a fost recuperat.

Pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor ce pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, în cauză s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile ale inculpatului (clădire, terenuri, un autoturism).




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei