Interes deosebit la Vatra Dornei pentru meciul de baraj dintre Bucovina II Pojorâta Ciocăneşti şi Inter Dorohoi

Bucovina II Pojorâta Ciocăneşti este singura echipă de fotbal din judeţul Suceava care n-a încheiat încă sezonul oficial 2014-2015. După 0-0 în tur, fotbaliştii pregătiţi de Relu Buliga aşteaptă încrezători manşa a doua a barajului pentru promovarea în Liga a III-a, împotriva grupării Inter Dorohoi, campioana judeţului Botoşani. Meciul retur se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 17.30, la Vatra Dornei.



„Văd că există un interes deosebit în zonă pentru această partidă, lucru care nu poate decât să mă bucure. Ne aşteptăm la o mare afluenţă de public şi sper ca suportul fanilor să ne ajute să obţinem biletele pentru eşalonul al treilea”, a declarat antrenorul Relu Buliga.

În privinţa lotului, bucovinenii au 3-4 jucători cu probleme medicale, însă se speră recuperarea lor până la ora partidei. Singura absenţă certă este a lui Cornel Ilie, care a fost eliminat de pe teren în minutul 40 al partidei tur.

„Este o pierdere importantă pentru noi, mai ales că eu sunt de părere că, dacă am fi evoluat în efectiv complet la Dorohoi, am fi luat o opţiune serioasă pentru calificare. Chiar şi aşa, moralul băieţilor este ridicat, deoarece s-a reuşit obţinerea unui rezultat pozitiv în partida tur, în ciuda faptului că am jucat o oră cu un om mai puţin pe teren”, a precizat Relu Buliga.

Pe de altă parte, tehnicianul echipei din Ciocăneşti nu înţelege cum s-a putut ca membrii Comisiei de Disciplină de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Botoşani să-i reducă suspendarea jucătorului Iosif Netbay de la Inter Dorohoi, astfel încât acesta să poată evolua în partida de sâmbătă. „Netbay a primit cartonaşul roşu direct în finala Cupei României a judeţului Botoşani, ceea ce înseamnă minim două etape de suspendare din punct de vedere regulamentar. Acum aud că s-a făcut nu ştiu ce şedinţă la AJF Botoşani prin care i s-a radiat o etapă de suspendare, tocmai pentru a putea juca în meciul retur, împotriva noastră. Nu mi se pare normal ceea ce se întâmplă, dar asta este România, nu avem ce face”, a mărturisit Buliga.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Accident grav, cu trei răniţi, din cauza vitezei neadaptate la carosabilul umed

Doi adulţi şi un copil, membri ai aceleiaşi familii, au ajuns la spital, duminică seară, după ce maşina cu care se deplasau a intrat în derapaj şi a lovit violent un parapet de protecţie, care a fost la un pas de a ceda. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.00, pe DN 17, pe raza comunei Coşna, două dintre victime având leziuni serioase.

Ion C., un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Bistriţa, conducea un autoturism Ford, alături de el în maşină fiind încă patru membri ai familiei sale.



Din ancheta poliţiei rezultă că accidentul s-a petrecut după un vârf de pantă, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, ploaie și carosabil umed. Autoturismul a derapat şi a intrat direct în parapetul de protecţie al drumului. Maşina a fost serios avariată, la fel şi parapetul. Echipajul de Descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei a constatat că din cei cinci pasageri din maşină, trei au leziuni. Este vorba de cei care se aflau în partea dreaptă a maşinii.

Soţia conducătorului auto, Florea C., în vârstă de 63 de ani, nora acestuia, Claudia C., de 39 de ani, şi copilul ei în vârstă de 8 ani au fost transportaţi la spital. Din primele investigaţii medicale a rezultat că cele două femei au leziuni grave, în timp ce minorul a scăpat cu răni uşoare.

Şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. El a fost condus ulterior la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru recoltarea de probe biologice.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Un sofer beat s-a rasturnat cu masina

Accident provocat de un sofer beat. Un echipaj rutier din cadrul Politiei municipiului Vatra Dornei, a fost sesizat, duminica seara, despre faptul ca pe DN 17, in comuna Poiana Stampei, a avut loc un eveniment rutier, iar conducatorul auto emana halena alcoolica.

Politistii deplasati operativ la fata locului au identificat autoturismul rasturnat si pe conducatorul acestuia, un tanar de 23 ani, din comuna Dorna Candrenilor. Intrucat emana halena alcoolica, conducatorului auto i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, insa acesta a refuzat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.



Din accident au rezultat doar pagube materiale. Politistii au intocmit in cauza dosar penal, ce va fi solutionat procedural.







Dorna Vatra Dornei a câştigat faza zonală de la Iaşi şi s-a calificat la turneul final

Două echipe din judeţul Suceava, Dorna Vatra Dornei şi Adistal Inter Conti Suceava, au luptat weekendul trecut, la Iaşi, alături de alte 16 formaţii din Moldova, pentru calificarea la turneul final al campionatului naţional de minifotbal, care se va derula la Arad, în intervalul 3-5 iulie. Ambele grupări au început bine competiţia şi au trecut cu bine de faza grupelor, după următoarele rezultate:

Adistal Inter Conti Suceava – Coriolan Bacău 5-0

Auto Driver Iaşi – Dorna Vatra Dornei 2-2, 3-2 după lovituri de departajare



Adistal Inter Conti Suceava – Arena Bariera Galaţi 3-3, 4-5 după lovituri de departajare

Dorna Vatra Dornei – Victoria Unistil Vaslui 5-0

Adistal Inter Conti Suceava – Moldocor Piatra Neamţ 3-2

Dorna Vatra Dornei – Sanorom Focşani 4-0

Dacă Adistal Inter Conti s-a oprit în sferturi, fiind învinsă cu scorul de 4-2 de Auto Driver Iaşi, Dorna Vatra Dornei şi-a continuat parcursul de excepţie, izbutind să se încoroneze câştigătoare a competiţiei. Formaţia pregătită de Dan Grigorean şi Cristin Grigorean a trecut în sferturi cu 2-0 de Deep Serv Focşani, după care a obţinut biletele pentru marea finală în urma succesului cu 3-1, în urma loviturilor de departajare, în faţa celor de la Auto Driver Iaşi. În ultimul act, dornenii s-au impus tot la loteria penalty-urilor, în dauna echipei E.ON Iaşi, cu scorul de 3-2.

Această performanţă a fost posibilă ca urmare a asocierii pe care Ionică Spânache şi Remus Cârlan, artizanii minifotbalului din Vatra Dornei, au iniţiat-o cu firma Design Construct din Braşov, ceea ce a făcut ca cei mai buni jucători din Ardeal să ajungă să evolueze pentru gruparea suceveană.

Iată cum se prezintă lotul echipei Dorna Vatra Dornei, care a obţinut calificarea la turneul final: Radu Burciu, Cosmin Crăciun, Eusebio Iacob, Liviu Oprea, Dragoş Popescu, Răzvan Radu, Bogdan Rădulescu, Robert Sala, Liviu Şerban, Stelian Slabu, Ciprian Ursu şi Toma Vincene. Antrenori: Dan Grigorean şi Cristin Grigorean.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






ANUNT : Caut sa inchiriez garsoniera / casa in Vatra Dornei sau localitatile limitrofe

Detalii Anunț: Caut sa inchiriez garsoniera / casa in Vatra Dornei sau in localitatile limitrofe.

Nume: Dan

Telefon: 0755 686 878

E-mail: danutzvd@yahoo.com





ANUNT : Vand Garsoniera Confort 1

Detalii Anunț: Vand garsoniera decomandata si renovata in Vatra Dornei, compusa din hol, in stanga baie, in fata bucatarie mobilata, in dreapta camera. Zona Unirii, 50 metri pana la scoala.



Preț: La vizionare

Nume: Coman Parascheva

Telefon: 0749 702 580

E-mail: chirutaciprian@yahoo.com




ANUNT : Vand Teren si Casa in Vatra Dornei

Detalii Anunț: Vand Teren si Casa in Vatra Dornei pe str. Argestru langa unitatea militara.

Preț: 25000 Euro

Telefon: 0753 384 545

E-mail: marius_haja@yahoo.com





Noi detalii despre teribilul accident de la Neagra Şarului unde un bărbat şi o femeie au murit după ce au zburat cu maşina de pe şosea

Accident teribil în localitatea Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei, unde doi oameni şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a zburat pur şi simplu de pe şosea. Nenorocirea s-a petrecut ieri, în jurul prânzului, iar cele două victime nu au avut nici o şansă de supravieţuire, fiind scoase decedate dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.

În maşina marca VW Passat se aflau Constantin Paţa, în vârstă de 65 de ani, şi concubina acestuia, Marinela Danea, de 53 de ani. Autoturismul se deplasa din centrul localităţii Neagra Şarului spre Gura Haitii, iar la un moment dat, după o curbă periculoasă, nu a mai putut fi ţinut sub control de către şofer.



Maşina a intrat în balans şi toate încercările şoferului de a o redresa s-au dovedit inutile. În scurt timp, autovehiculul marca VW Passat a părăsit carosabilul, a rupt un gard din lemn şi apoi s-a izbit în bucătăria de vară aparţinând lui Gavril Tănase.

Până în prezent nu se ştie cu exactitate ce anume a dus la producerea acestei tragedii. Totuşi, se pare că şoferul circula cu viteză prea mare, dar nu este exclus să fi consumat şi băuturi alcoolice şi să fi avut şi o serie de probleme medicale.

Toate aceste aspecte vor fi lămurite cu ocazia necropsiei care se va efectua în această dimineaţă.

Primarul din Şaru Dornei, Ioan Cătălin Iordache, a menţionat că cei doi erau oameni gospodari, care nu au creat niciodată probleme în comunitate, iar tot satul le plânge acum dispariţia.


SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Consilier local din Vatra Dornei, găsit de ANI în conflict de interese

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul consilierului local din Vatra Dornei, Roman Boca.

Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de consilier local 2008 – 2012, în calitate de membru în Comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului, protecția monumentelor istorice și de arhitectură, persoana evaluată a avizat favorabil aprobarea proiectului urbanistic de detaliu privind construirea unei policlinici (P.U.D. depus de către S.C. DORNA MEDICAL S.R.L., al cărei asociat unic și administrator este soția persoanei evaluate).



Mai mult, acesta a votat adoptarea hotărârii privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2009 și a participat la dezbaterea și aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea P.U.D. construire policlinică, proprietar S.C. DORNA MEDICAL S.R.L.

„Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și dispozițiile art. 75, lit. a) și c) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004”, se precizează într-un comunicat al ANI. Potrivit acestui articol de lege, „Nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.

SURSĂ ARTICOL: SuceavaNews.ro






VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei